Știrile zilei

Butcher: F-16 va furniza capacitatea unei reacţii puternice şi eficiente în cazul unei agresiuni

Achiziţionarea unui avion de vânătoare complet interoperabil cu NATO şi forţele SUA este un pas important pentru transformarea forţelor aeriene române în forţe armate moderne şi interoperabile, F-16 furnizând capacitatea unei reacţii puternice şi eficiente în cazul unei agresiuni, afirmă Duane Butcher

Polonia avertizează în privinţa „prăbuşirii” Ucrainei

Polonia a avertizat marţi în privinţa "prăbuşirii" Ucrainei în cazul în care alegerile prezidenţiale de la 25 mai nu se vor desfăşura în mod normal.

Schulz şi Juncker susţin libera circulaţie în UE, afirmând că românii nu trebuie stigmatizaţi

Martin Schulz, candidatul Partidului Socialist European la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, şi adversarul său din Partidul Popular European, Jean-Claude Juncker, au exprimat susţinere pentru libera circulaţie la nivelul UE, explicând că românii şi bulgarii nu trebuie stigmatizaţi.

BRUXELLIST Maria Grapini, după două zile de vot, pe primul loc în faţa lui Mihai Răzvan Ungureanu. „Nici nu am timp să mă bucur, că alerg dintr-o parte în alta. Am emoţii mari”

La două zile după ce Gândul a dat startul BRUXELLIST, primul reality show politic din România, Maria Grapini (Alianţa PSD-UNPR-PC) conduce în topul opţiunilor TE VREAU, fiind urmată, la distanţă de aproape cinci mii de voturi de Mihai Răzvan Ungureanu (Forţa Civică). În clasament urmează Cristian Preda(PMP), Marian Jean Marinescu(PDL) şi Andrei Muraru(PNL). „Nici nu am timp să mă bucur că alerg dintr-o parte în alta. Am emoţii mari, sincer”, a comentat Grapini, pentru Gândul, clasamentul BRUXELLIST, fiind de părere că oamenii i-au apreciat povestea de viaţă şi i-au dat votul.

Băsescu: Cerem ca minoritatea română din Ucraina să se bucure de aceleaşi drepturi ca cea rusă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că în cazul în care Guvernul central de la Kiev va stabili, în negocierile cu minoritatea rusă, o linie privind păstrarea limbii, culturii şi tradiţiilor, România cere categoric ca de aceleaşi drepturi să se bucure şi minoritatea română din regiune.

Băsescu, despre survol: România va acţiona în deplin acord cu regulile care vor fi stabilite de UE

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că încearcă să deschidă o "portiţă" neconflictuală "legată de survol", menţionând că la cel mai recent Consiliu European nu s-a discutat problema, iar România va acţiona în acord cu regulile care vor fi stabilite la nivelul UE.

Procurorul-şef din Crimeea şi separatişti proruşi din Ucraina, pe lista sancţiunilor impuse de UE

Procurorul din Crimeea, Natalia Poklonskaia, şi Viaceslav Ponomarev, primarul autoproclamat din Slaviansk, bastion al separatiştilor proruşi din estul Ucrainei, se află pe lista noilor persoane vizate de sancţiunile Uniunii Europene.

Birourile Permanente nu au avut cvorum. Data dezbaterii moţiunii de cenzură, decisă lunea viitoare

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, că şedinţa Birourilor Permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului nu a avut cvorum, motiv pentru care nu a putut fi stabilită data dezbaterii moţiunii de cenzură iniţiată de PNL, acest lucru urmând a fi tranşat luni.

Laurent Fabius: Franţa regretă că Statele Unite nu au atacat Siria

Franţa regretă că Administraţia Barack Obama nu a atacat Siria în toamna anului 2013, afirmă, la Washington, ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, citat de AFP.

Rusia a adoptat măsuri care afectează cooperarea cu Statele Unite în domeniul aerospaţial

Rusia a luat o serie de măsuri care vor afecta cooperarea cu Statele Unite în domeniul aerospaţial, interzicând utilizarea de către americani a motoarelor ruseşti de rachete pentru operaţiuni militare şi oprind sistemul american de geolocalizare pe teritoriul rus, anunţă vicepremierul Dmitri Rogozin.

Procuratura SUA vrea să penalizeze BNP Paribas cu peste 3,5 miliarde dolari – surse

Procuratura Statelor Unite vrea să penalizeze BNP Paribas cu peste 3,5 miliarde de dolari, în schimbul închiderii unei investigaţii federale şi statale referitoare la afacerile băncii cu ţări aflate sub embargou, precum Sudan şi Iran, potrivit unor surse apropiate situaţiei, citate de Bloomberg.

Mihai Stoica, audiat de DNA în dosarul judecătorului Mustaţă: Nu-l cunosc!

Mihai Stoica, condamnat definitiv în dosarul transferurilor, a fost audiat de procurorii DNA în cazul judecătorului Mustaţă - arestat pentru că cerea bani în schimbul unor decizii favorabile - şi le-a spus anchetatorilor că nici magistratul, nici apropiaţi ai săi nu i-au făcut astfel de propuneri.

Dragnea: Materialele de construcţii vor ajunge la sinistraţi după ce ne lasă Dumnezeu cu ploile

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat că materialele de construcţii vor ajunge la cei afectaţi de recentele inundaţii după ce se vor opri ploile, pentru că există avertizări de precipitaţii pentru aceleaşi zone, sinistraţii urmând să primească o sută de aragaze şi o sută de maşini de spălat.

Drăghian (CE): România, codaşă la accesarea de fonduri UE pentru cercetare în medicină

România se află pe unul din ultimele locuri în clasamentul accesării de fonduri europene pentru cercetare în domeniul medical, în fruntea căruia se află Olanda, Marea Britanie şi Germania, a declarat, marţi, Ruxandra Drăghian, director la Directoratul general pentru cercetare al Comisiei Europene.

Băsescu: E esenţial ca prezidenţialele de la 25 mai să se desfăşoare pe tot teritoriul Ucrainei. România nu recunoaşte anexarea şi referendumurile. Putin nu a spus adevărul privind retragerea trupelor

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la Cotroceni, că România consideră esenţial ca Guvernul de la Kiev să ia măsuri, pe cât posibil fără vărsare de sânge, ca alegerile prezidenţiale de la 25 mai să se desfăşoare pe tot teritoriul ţării, în mod corect.

Ponta, după discuţia cu Băsescu: Preşedintele ne-a spus că ne va anunţa despre CSAT. România va aplica sancţiuni indezirabililor

Premierul Victor Ponta a anunţat, după discuţia cu preşedintele Traian Băsescu, că i-a reiterat acestuia solicitarea de convocare a unei reuniuni CSAT, iar şeful statului a transmis că va transmite în curând un răspuns în acest sens.

EXCLUSIV: Statul va putea să îşi ridice participaţia la companiile controlate prin datorii în acţiuni

Statul va putea să îşi majoreze participaţia la companiile pe care le controlează prin transformarea datoriilor bugetare ale acestora în acţiuni, conversie care va putea fi introdusă, în cazul firmelor în insolvenţă, şi în planul de reorganizare, operaţiune interzisă în prezent de Legea insolvenţei.

Mănescu: Şova a aşteptat până în ultima clipă şi a pierdut garanţia GFR de 10 milioane de euro

Fostul ministru al Transporturilor Ramona Mănescu a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că Dan Şova a aşteptat până în ultima clipă pentru a pune în mişcare procedurile deja pregătite de ea în cazul scrisorii de garanţie de 10 milioane de euro a GFR, pierzând astfel suma solicitată de DIICOT.

Udrea: Blaga să se bată cu Ponta şi cu Ilie Sârbu, nu cu Băsescu şi PMP

Deputatul Elena Udrea a declarat, marţi, că îl aşteaptă pe liderul PDL Vasile Blaga "să se bată cu Victor Ponta" şi cu Ilie Sârbu, arătând că ea înţelege "şi faptul că sunt nişte relaţii acolo de afaceri".

Preda: Dacă aş fi avut funcţie, i-aş fi spus lui Rogozin „Dacă vii cu bombardierul, te doborâm”

Europarlamentarul Cristian Preda a declarat, marţi, că le cere socialiştilor români să-şi precizeze poziţia faţă de Rusia şi a precizat că dacă el ar fi avut o funcţie de demnitate publică, i-ar fi răspuns lui Rogozin "Dacă vii cu bombardierul, te doborâm!"

Udrea a jucat o partidă de tenis cu Ruxandra Dragomir: Mi-a ieşit mai bine saltul cu paraşuta – GALERIE FOTO

Deputatul Elena Udrea a jucat tenis, marţi, cu fosta campioană Ruxandra Dragomir, liderul PMP apreciind că i-a ieşit mai bine "saltul" cu paraşuta decât demonstraţia de tenis.

Flota rusă de la Marea Neagră va primi 30 de nave militare suplimentare în următorii ani

Flota rusă de la Marea Neagră va primi 30 de nave militare, submarine şi ambarcaţiuni auxiliare în următorii şase ani, anunţă comandantul Forţelor Navale ruse, amiralul Viktor Şirkov, citat de RIA Novosti.

NOI CONFRUNTĂRI în Ucraina: Liderul rebel prorus din Lugansk a fost împuşcat. Şase militari ucraineni, UCIŞI în confruntări cu rebeli proruşi

Valeri Bolotov, guvernatorul autoproclamat al regiunii ucrainene proruse Lugansk, a fost rănit într-un atentat comis marţi, la două zile după referendumul separatist din regiune, afirmă purtătorul său de cuvânt, citat de AFP.

Parchet: Condescu şi-a însuşit necuvenit 5 milioane de lei, în calitate de preşedinte al Pandurii

Marin Condescu, trimis, marţi, în judecată pentru spălare de bani, înşelăciune şi delapidare, este acuzat că, în calitate de preşedinte al Pandurii Târgu Jiu, şi-a însuşit peste 5 milioane de lei în mod necuvenit, prin folosirea unor contracte de împrumut sau contracte de cesiune creanţe false.

Prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, audiat la Curtea de Apel în dosarul Rompetrol

Prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, a fost audiat marţi, în calitate de martor, la Curtea de Apel (CAB) Bucureşti, în dosarul Rompetrol, în care omul de afaceri Dinu Patriciu este acuzat, printre altele, de spălare de bani şi delapidare.

Transporturile sesizează DIICOT după ce Raiffeisen a refuzat executarea garanţiei GFR

Ministerul Transporturilor a vrut să execute scrisoarea de garanţie de 10 milioane euro emisă către GFR de Raiffeisen pentru participarea la privatizarea CFR Marfă, iar ulterior refuzului băncii a decis să sesize DIICOT pentru a stabili dacă instituţia este în culpă sau decizia băncii este nelegală.

Pachetul serviciilor de bază, APROBAT. Persoanele peste 40 de ani, o vizită pe an la medic

Pachetul de servicii medicale de bază a fost aprobat de Guvern şi pune accentul, potrivit ministrului Nicolae Bănicioiu, pe prevenţie, pacienţii asimptomatici până la 39 de ani trebuind să facă o vizită la medicul de familie cel puţin o dată la trei ani, iar cei peste 40 de ani, în fiecare an.

EXCLUSIV – Guvernul anulează datoriile la 15 companii de armament: „În actualul context geopolitic se impune întărirea capacităţii de apărare a României”

Guvernul a decis anularea obligaţiilor fiscale datorate de 15 companii din industria de apărare care produc sau comercializează armament, muniţie şi material de război, invocând inclusiv actualul context regional geopolitic care "impune întărirea capacităţii de apărare" a României.

Moscova: Rebelii proruşi din Ucraina vor respecta planul OSCE dacă operaţiunile militare încetează

Rusia se aşteaptă ca separatiştii proruşi din Ucraina să respecte planul de stabilizare prezentat de OSCE, cu condiţia ca Administraţia de la Kiev să înceteze operaţiunile militare în estul Ucrainei.

Luminiţa şi Gică Popescu cer decenţă din partea reprezentanţilor mass-media

Luminiţa şi Gică Popescu au transmis, marţi, un scurt comunicat agenţiei MEDIAFAX, în care cer reprezentanţilor mass-media "să dea dovadă de înţelegere" şi să le acorde "liniştea şi decenţa cuvenite", după decesul lui Constantin Popescu, tatăl fostului fotbalist.

Rusia avertiza SUA încă din 2008 că Ucraina riscă să fie divizată dacă aderă la NATO sau UE. Mesajul diplomatic SECRET dezvăluit de WikiLeaks

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, avertizase Statele Unite din anul 2008 că apropierea Ucrainei de UE şi NATO ar putea conduce la divizarea acestei ţări, arată un mesaj diplomatic secret dezvăluit marţi de site-ul WikiLeaks.

Leo Iorga a fost externat, după operaţia de extirpare a unei tumori cerebrale

Solistul Leo Iorga a fost externat, marţi, în jurul orei 16.30, de la Spitalul Monza din Capitală, unde a suferit, în 9 mai, o operaţie pe creier pentru extirparea unei tumori de trei centimetri, a declarat pentru MEDIAFAX conducerea spitalului.

Herman Van Rompuy: UE va semna Acordul de asociere cu Republica Moldova pe 27 iunie

Uniunea Europeană va semna Acordul de asociere cu Republica Moldova pe 27 iunie, anunţă, la Chişinău, Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, citat de site-ul postului Europa Liberă.

Tăriceanu: Birourile permanente se reunesc astăzi pentru moţiunea de cenzură

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, spune că s-a consultat cu preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, şi că Birourile permanente se vor reuni marţi, la ora 18.30, pentru a stabili calendarul de prezentare şi dezbatere a moţiunii de cenzură.

Dragnea va avea „o discuţie între oameni” cu Negoiţă şi Ghiţă: Sper să nu fie nimic serios

Vicepremierul Liviu Dragnea, preşedinte executiv al PSD, a declarat că va discuta cu primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, şi cu deputatul Sebastian Ghiţă, fiind prieten cu amândoi, pentru a vedea ce a determinat plângerea penală a lui Negoiţă împotriva lui Ghiţă pentru ameninţare cu moartea.

Nicolae Timofti: Republica Moldova intenţionează să semneze Acordul de asociere, în pofida presiunilor

Republica Moldova îşi va exercita "dreptul suveran" de semnare a Acordului de asociere cu Uniunea Europeană în pofida presiunilor externe de natură politică şi economică, afirmă preşedintele Nicolae Timofti, citat de AP.

Gică Popescu ar putea ieşi din penitenciar pentru a participa la înmormântarea tatălui său

Gică Popescu ar putea obţine o permisie pentru a participa la înmormântarea tatălui său, după ce a depus, marţi, la Penitenciarul Rahova, o cerere în acest sens, au declarat marţi, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).

Ambasadorul ucrainean: Kievul îşi va plăti datoriile la gaze faţă de Rusia, până la 3 iunie

Ucraina îşi va plăti datoriile la gaze către Rusia, până la 3 iunie, a declarat, marţi, ambasadorul Teofil Bauer, după ce Gazprom a anunţat că va sista livrările de gaze începând cu această dată.

CONSULTĂRI Băsescu – Ponta, pentru „clarificarea nelămuririlor Guvernului”. Ponta a mers la Palatul Cotroceni cu Duşa şi Oprea, fără miniştrii economici

Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis o scrisoare premierului Victor Ponta în care îl invită la consultări marţi, la ora 17.30, pentru "clarificarea nelămuririlor Guvernului referitoare la politica externă, de securitate şi de apărare a României". Premierul Victor Ponta a declarat agenţiei MEDIAFAX că va merge la Palatul Cotroceni, la invitaţia preşedintelui Traian Băsescu.

EXPLOZIE într-o mină din vestul Turciei: Cel puţin 20 de bărbaţi au murit. Sute de mineri sunt blocaţi în subteran

Cel puţin 20 de mineri au murit, iar câteva sute rămân blocaţi în subteran în urma accidentului produs la o mină din vestul Turciei, anunţă autorităţile, citate de AFP.