Știrile zilei

Peste o sută de persoane au protestat faţă de gazele de şist, la Pungeşti

Peste o sută de persoane au protestat, sâmbătă după-amiază, la Pungeşti, faţă de explorarea şi exploatarea gazelor de şist, oamenii plecând apoi în marş până în satul vecin Siliştea, pe drumul judeţean care străbate comuna vasluiană, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Băsescu: Iohannis este un câştig pentru guvern, să aibă grijă cum aranjează cu incompatibilitatea

Klaus Iohannis este un "câştig pentru guvern", dar "trebuie să aibă grijă cum aranjează cu incompatibilitatea", a declarat, sâmbătă seara, preşedintele Traian Băsescu, care a sosit la Cluj-Napoca.

Nicolăescu, despre o posibilă contaminare intenţionată a vaccinului antigripal: Am informat SRI

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, sâmbătă, răspunzând unei întrebări privind o posibilă contaminare intenţionată a vaccinului antigripal produs la Institutul Cantacuzino, că a primit astfel de informaţii şi sesizat SRI.

Antonescu: Am căzut de acord cu Ponta asupra propunerii lui Iohannis şi a schimbărilor din Guvern

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă că a discutat cu premierul Victor Ponta înainte ca liberalii să anunţe public remanierea mai multor miniştri şi propunerea lui Klaus Iohannis ca membru al Guvernului şi a căzut de acord asupra acestora cu prim-ministrul.

Pocora (PNL): În ceea ce priveşte nominalizarea lui Iohannis, răbdare şi să evităm discuţii inutile

Premierul Ponta este "singura voce autorizată" în privinţa nominalizării lui Klaus Iohannis ca vicepremier şi ministru de Interne, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, adăugând că Ponta "a agreat cooptarea" acestuia în guvern.

Ministerul Sănătăţii face simulări privind efectele revizuirii taxei clawback diferenţiată

Experţii Ministerului Sănătăţii şi specialiştii din industria farmaceutică vor face, săptămâna viitoare, mai multe simulări, pe baza propunerilor ARPIM, privind efectele revizuirii taxei clawback prin introducerea calculului diferenţiat.

Creţu: E dureros când europenii vorbesc România de bine, iar unii politicieni români o atacă

Europarlamentarul PSD Corina Creţu a declarat, sâmbătă, că nimic nu este mai "dureros" şi mai "umilitor" decât momentele în care europenii vorbesc România de bine, iar unii politicieni români îşi atacă pe nedrept propria ţară, referindu-se la PDL.

Ambarcaţiune aflată în pericol pe Coasta de Azur, căutată de ISU Neamţ pe lacul Izvorul Muntelui

O ambarcaţiune aflată în pericol pe Coasta de Azur, în sudul Franţei, a fost căutată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ în zona barajului Izvorul Muntelui, după ce Romatsa a dat şi această posibilă locaţie a navei, în baza unor informaţii de pe satelit.

Premieră pentru monarhia spaniolă: Infanta Cristina compare în faţa unui judecător

Fiica regelui Spaniei, infanta Cristina, a ajuns sâmbătă la tribunalul din Palma de Mallorca, în insulele Baleare, pentru a se explica în faţa unui judecător care a inculpat-o pentru fraudă fiscală, o situaţie judiciară fără precedent pentru o monarhie slăbită.

Ambasadoarea României la Stockholm sugerează Suediei să interzică cerşetoria

Ambasadoarea României la Stockholm a sugerat, sâmbătă, într-un articol publicat în presă interzicerea cerşetoriei în Suedia, pentru a descuraja romii să vină să se instaleze în mahalele.

Dmitri Medvedev ar fi aţipit în timpul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Soci. Cum a fost ironizat premierul rus – VIDEO

Premierul rus, Dmitri Medvedev, a fost ironizat, sâmbătă, pe reţelele de socializare pentru că ar fi aţipit în timpul grandioasei ceremonii de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Soci.

Ponta: Iohannis este un câştig pentru Guvern, dar deciziile tehnice legate de poziţii le discutăm cu calm

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, aflat la Soci, a declarat că are o relaţie foarte bună cu Klaus Iohannis şi că îl doreşte în Guvern, deoarece ar fi un mare câştig, dar că "deciziile tehnice" legate de poziţii şi de procedurile necesare vor fi luate în ţară, "cu calm", în cadrul coaliţiei.

Udrea: Îmi doresc ca în turul doi la prezidenţiale să intre candidatul PMP, nu Crin Antonescu

Deputatul Elena Udrea susţine că până la alegerile europarlamentare ar putea fi iniţiate discuţii cu partenerii din opoziţie pentru indentificarea celui mai bun candidat al dreptei la prezidenţiale, pentru ca în turul doi "să nu intre Crin Antonescu".

Radu Beligan, într-un top al celor mai puternici oameni din lume din domeniul divertismentului

Radu Beligan a fost inclus într-un top al celor mai puternice o sută de personalităţi din lume din domeniul divertismentului, alături de actorul român în clasament regăsindu-se numeroase celebrităţi de toate vârstele, de la Hollywood, potrivit site-ului american Business Insider.

Bărbatul care voia să deturneze un avion spre Soci, anchetat pentru tentativă de act terorist

Ucraineanul care a încercat, vineri seara, să deturneze un avion de linie turc către Soci, face obiectul unei anchete pentru "tentativă de act terorist", au anunţat sâmbătă serviciile speciale ucrainene.

Autocarul implicat în accidentul din Ungaria făcea o cursă ocazională, la cererea unor turişti unguri. Inspectorii români verifică dacă şoferul a respectat perioadele de conducere

Autocarul implicat în accidentul din Ungaria aparţine unei firme din localitatea Corund, care efectuează servicii regulate de transport persoane intern şi internaţional, a afirmat, sâmbătă, şeful ARR Harghita, menţionând că această cursă era ocazională, la cererea unui grup de turişti din Ungaria. Inspectorii ISCTR care au mers la locul accidentului verifică, împreună cu autorităţile maghiare, dacă şoferul a respectat perioadele de conducere şi de odihnă.

Blaga: Cât sunt preşedintele PDL, niciodată nu voi face pact de coabitare cu Ponta sau Antonescu

PDL nu va încheia "niciodată un pact de coabitare cu Ponta sau Antonescu", a declarat, sâmbătă, la un miting al democrat-liberalilor, preşedintele partidului, Vasile Blaga.

Maicon, fost fotbalist la Steaua, a murit într-un accident rutier

Fostul fotbalist al echipei Steaua, brazilianul Maicon Pereira de Oliveira, a încetat din viaţă, sâmbătă, într-un accident rutier la Doneţk, a anunţat clubul Şahtior.

Trei morţi şi aproximativ 500 de răniţi în Japonia, afectată de viscol – FOTO

O furtună de zăpadă, fără precedent în ultimii 20 de ani, a traversat sâmbătă Tokyo, oraş situat în mijlocul unei depresiuni atmosferice care s-a abătut asupra Japoniei sâmbătă, provocând trei morţi şi aproximativ 500 de răniţi şi blocând la sol sute de avioane.

Miting al PDL în Bucureşti: Peste 7000 de persoane prezente, printre care şi liderii PDL. Participanţii au instalat un coş de baschet în piaţa Victoriei

Peste 7000 de persoane s-au strâns sâmbătă, la un miting al PDL, care a avut ca punct de plecare piaţa de lângă Ateneul Român, printre participanţi aflându-se preşedintele partidului, Vasile Blaga şi candidatul democrat-liberal la Preşedinţie, Cătălin Predoiu.

ACCIDENT în Ungaria: Un autocar înmatriculat în România a căzut într-un canal adânc de 10 metri. Dintre cei 22 de răniţi, trei au cetăţenie română

Cel puţin 22 de pasageri, dintre care trei români au fost răniţi la bordul unui autocar înmatriculat în România, care a ieşit de pe autostrada M6 în apropiere de Mohacs, în sudul Ungariei, vineri seara, a anunţat un purtător de cuvânt al autorităţii pentru gestionarea dezastrelor. Autocarul în care se aflau 26 de pasageri este înmatriculat în judeţul Harghita şi plecase vineri de la Băile Homorod spre localitatea Pecs, inspectorii ISCTR urmând să facă un control la sediul firmei operatoare, informează Ministerul Transporturilor.

Revoltă împotriva sărăciei şi şomajului în Bosnia-Herţegovina: „Ei ne fură de 25 de ani şi ne distrug viitorul. Vrem să plece” – FOTO

O manifestaţie împotriva sărăciei şi şomajului s-a transformat în revoltă, vineri, la Tuzla, în nord-estul Bosniei-Herţegoovina, şi la Sarajevo, capitala acestei ţări, unde protestatari au devastat sediul Guvernului cantonal.

Siria a devenit o „chestiune de securitate naţională” pentru SUA şi Europa

Siria a devenit o "chestiune de securitate naţională" pentru Statele Unite şi Europa, a declarat vineri noul secretar american pentru Securitate Internă, Jeh Johnson, la întoarcerea dintr-o vizită în Polonia.

ASF: Documentele interne sunt strict pentru uzul intern şi al instituţiilor colaboratoare

Documentele interne ale ASF rezultate din activitatea de supraveghere sunt strict pentru uzul ASF şi al instituţiilor cu care cooperează instituţional, iar sesizarea de către alte instituţii a organelor de cercetare face obiectul activităţii şi eventualei comunicări ale acelor instituţii, arată ASF.

Obama: SUA nu ar cheltui 50 de miliarde de dolari pentru organizarea unor evenimente sportive ca JO

Preşedintele american Barack Obama a lansat un atac voalat la adresa omologului său rus, Vladimir Putin, afirmând că Statele Unite nu ar fi nevoite să cheltuiască 50 de miliarde de dolari pentru a organiza evenimente sportive ca Jocurile Olimpice.

Cele două părţi ale Ciprului au ajuns la un acord privind reluarea negocierilor de reunificare

Cele două părţi ale Ciprului, greacă şi turcă, au ajuns la un acord privind elaborarea de ONU a unei foi de parcurs pentru reluarea discuţiilor în vederea reunificării acestei insule din Mediterana, divizată din 1974, a anunţat vineri Preşedinţia Republicii Turce a Ciprului de Nord.

John Kerry: Statele Unite sunt pregătite să apere Japonia în cazul unui conflict cu China

Statele Unite sunt pregătite să apere Japonia, o ţară aliată, în cazul unui conflict militar cu China, avertizează secretarul de Stat american, John Kerry, în contextul tensiunilor teritoriale din Marea Chinei de Est dintre Tokyo şi Beijing.

COD GALBEN de ceaţă în peste 10 judeţe. Vizibilitate scăzută pe autostrăzile A2 şi A3

Peste 10 judeţe, în principal din sud-estul şi estul ţării se află sub avertizare de cod galben de ceaţă, până la ora 23.00, fenomenul determinând scăderea vizibilităţii pe A2 şi A3, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) şi Centrului Infotrafic.

Cristian Adomniţei, desemnat preşedinte interimar al PNL Iaşi după comdamnarea lui Relu Fenechiu

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, a fost desemnat preşedinte interimar al PNL Iaşi, decizia fiind luată, vineri, de Biroul Politic Naţional al PNL, după condamnarea fostului lider Relu Fenechiu la cinci ani de închisoare.

JOCURILE OLIMPICE de la Soci: Vladimir Putin a declarat deschise JO. Flacăra olimpică a fost aprinsă – GALERIE FOTO

Ceremonia de deschidere a ediţiei din 2014 a Jocurilor Olimpice de iarnă a început pe Stadionul Fişt, vineri, la ora locală 20.14 (18.14 ora României), ce simbolizează anul în curs. Organizatorii JO de de la Soci au oferit un spectacol impresionant de aproape trei ore având ca subiect principal istoria şi cultura Rusiei. Jocurile Olimpice de iarnă se vor desfăşura până la 23 februarie.

ASF suspectează Astra Asigurări că a subestimat daunele cu 40%. BNR a sesizat DNA

ASF suspectează Astra Asigurări că a subestimat în mod voit daunele pe care ar putea să le plătească, astfel că rezervele constituite au fost cu 40% mai mici decât era necesar, respectiv cu 100 milioane lei, potrivit unui raport raport al instituţiei, pe baza căruia BNR a sesizat DNA, conform legii.

Europarlamentarul Rareş Niculescu: O recomandare a PE ar putea duce la scumpirea cărnii de porc şi de pui

Europarlamentarul Rareş Niculescu (PDL) avertizează asupra posibilei scumpiri a cărnii de porc şi a celei de pui în urma adoptării unei recomandări a Parlamentului European, cu privire la normele referitoare la etichetarea obligatorie.

JOCURILE OLIMPICE de iarnă: Festivitatea de deschidere în IMAGINI – GALERIE FOTO

Organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci au oferit un spectacol impresionant de aproape trei ore având ca subiect principal istoria şi cultura Rusiei, vineri seară, pe Stadionul Fişt, în prezenţa unor lideri mondiali şi a mii de sportivi.

Stolojan reclamă „voci din sectorul bancar” care „nu au interes” ca România să intre în zona euro

Theodor Stolojan acuză că "voci din sectorul financiar-bancar" care au interese ca România să nu intre în zona euro, spun că ţara noastră nu este pregătită să adopte moneda europeană, europarlamentarul PDL spunând că "te apucă greaţa când îţi dai seama de manipulările care se fac în această ţară".

TENTATIVĂ DE DETURNARE legată de JO de la Soci: Un avion decolat din Ucraina a aterizat de urgenţă în Turcia – FOTO

Un pasager ucrainean a vrut să deturneze spre staţiunea rusă Soci, unde s-a desfăşurat ceremonia de începere a Jocurilor Olimpice, un avion al companiei turce Pegasus decolat din Ucraina. Aeronava a fost forţată de autorităţile turce să aterizeze de urgenţă, vineri seară, la Istanbul.

Gerea: Schimbarea mea din funcţie este „clar” pur politică. BILANŢUL celor mai puţin de patru luni de mandat la Ministerul Economiei

Andrei Gerea spune că schimbarea sa din funcţia de ministru al Economiei este "clar" pur politică, dar că nu are nimic să-i reproşeze preşedintelui PNL, Crin Antonescu, ba chiar îi mulţumeşte că i-a oferit ocazia să ajungă în acest minier.

PROTESTE violente în Bosnia-Herţegovina: Protestatari violenţi au incendiat sediul Preşedinţiei

Manifestanţi furioşi din cauza situaţiei economice din Bosnia-Herţegovina au incendiat, vineri seară, sediul Preşedinţiei acestei foste republici iugoslave, informează agenţia Fena. Alte incidente violente au avut loc, vineri, la sediul Guvernului cantonal de la Sarajevo, care a fost devastat şi incendiat, precum şi în oraşul Tuzla.

Delegaţia Permanentă a PNL: Petrache coordonează campania pentru PE, Hellvig pe cea pentru prezidenţiale

Eduard Hellvig va coordona candidatura PNL la prezidenţiale, Marian Petrache va coordona campania pentru PE, Adina Vălean va pregăti programul electoral pentru euroalegeri, Mircea Roşca devine vicepreşedinte executiv, iar Marius Nicoară preia o funcţie de vicepreşedinte, a decis conducerea PNL.

Iohannis: Când o să-mi zică Ponta că nu pot fi vicepremier, o să îi răspund

Klaus Iohannis a declarat, vineri, întrebat despre criticile unor lideri PSD potrivit cărora el nu trebuie să fie şi vicepremier, că acestea sunt "nişte păreri exprimate probabil aşa, la proaspăt", arătând că atunci când Victor Ponta îi va spune personal acest lucru, o să-i dea un răspuns.

RAPORT: Plăţi nelegale şi venituri nerealizate la instituţii ale MS, inclusiv Cantacuzino

Plăţi nelegale, constând în sporuri, salarii de merit sau decontări de lucrări fictive, şi venituri nerealizate, inclusiv la Institutul Cantacuzino din Bucureşti - acestea sunt două dintre neregulile de la instituţii subordonate MS, potrivit raportului pe 2012 al Curţii de Conturi.