Știrile zilei

PROGNOZA METEO: Ninsori, viscol şi ger. Cum va fi vremea marţi şi miercuri, în ţară şi în Bucureşti

Marţi, cerul va fi mai mult noros, exceptând regiunile sudice unde înnorările vor fi temporare. În prima parte a intervalului în estul şi sud-estul ţării va continua să ningă, se va mai depune strat nou de zăpadă, iar vântul va mai avea unele intensificări, cu viteze la rafală de până la 50...60 km/h, viscolind sau spulberând zăpada.

Preşedintele Parlamentului European: Acordul ACTA este dezechilibrat

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a declarat într-un interviu acordat duminică postului de televiziune german ARD, că acordul multilateral ACTA împotriva contrafacerii este "dezechilibrat".

PROTESTELE DIN GRECIA: Cel puţin 45 de clădiri avariate şi 67 de persoane arestate, în urma violenţelor din Atena – VIDEO

Cel puţin 45 de clădiri au fost avariate total sau parţial de incendiile de origine criminală de la Atena, din timpul protestelor violente de duminică seara, iar 67 de persoane au fost arestate, potrivit datelor oficiale.

FMI solicită Guvernului să adapteze programul de funcţionare al Metrorex la cerinţele pieţei

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a solicitat Guvernului ca, până la sfârşitul lunii iunie, să adapteze programul de funcţionare al Metrorex "la cerinţele pieţei" şi să majoreze veniturile companiei prin punerea în circulaţie, începând cu anului viitor, a 16 noi garnituri de tren.

ANALIZĂ BLOOMBERG: Marile companii au anunţat de trei ori mai multe concedieri la începutul anului

Marile companii au anunţat în primele cinci săptămâni ale anului de trei ori mai multe concedieri decât în perioada corespunzătoare a anului trecut, încercând să se pregătească pentru o nouă rundă de recesiune în Europa şi încetinirea creşterii economice în China, transmite Bloomberg.

BNR a împrumutat luni patru bănci cu un miliard de euro, pentru şapte zile

Patru bănci au atras luni de la Banca Naţională a României (BNR) împrumuturi de 4,47 miliarde lei ( 1,02 miliarde euro), pentru şapte zile, printr-o licitaţie repo, la dobânda de politică monetară de 5,5% pe an.

Consultările dintre şeful statului şi partidele din coaliţie au început. Ziariştii nu au acces

Consultările dintre preşedintele Traian Băsescu şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor din coaliţie au început, luni, la Palatul Cotroceni, însă presa nu a avut acces nici pentru imagini la începutul discuţiilor.

Voinescu: În coaliţie s-a avansat data de 10 iunie pentru alegerile locale

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a anunţat că în şedinţa de luni dimineaţă a coaliţiei a fost avansată data de 10 iunie pentru alegerile locale şi că urmează discuţii cu partidele, inclusiv cu cele din opoziţie.

Un avion cu 48 de călători a ieşit în afara pistei pe aeroportul din Craiova. Pasagerii au sărit din aeronavă

Un avion cu 48 de călători la bord a ieşit de pe pistă luni, pe Aeroportul din Craiova, după ce a derapat din cauza zăpezii când încerca să decoleze. O pasageră a fost rănită la un picior, ea susţinând că pasagerii au fost nevoiţi să sară din avion, de teama unei explozii, existând miros de gaz.

Ministerul Sănătăţii: 74 de oameni au murit de la avertizarea de ger, 6 în ultimele 24 de ore

În România au murit în total 74 de oameni prin hipotermie severă de la avertizarea de Cod galben de ger, emisă de meteorologi, până luni, majoritatea vicimelor fiind găsite în spaţii libere, şase dintre cazuri fiind înregistrate în ultimele 24 de ore, anunţă Ministerul Sănătăţii.

FACTURI PENTRU ÎNCĂLZIRE pe ianuarie, cu 20% mai mari. În ce oraşe se plăteşte cel mai mult pentru căldura din case

În multe dintre oraşele ţării este estimată o creştere cu 20 la sută a facturilor la încălzire pentru ianuarie. În unele zone, însă, precum Sfântu Gheorghe, unde temperaturile au coborât până la minus 30 de grade Celsius, oamenii se aşteaptă să plătească aproape dublu pentru căldura din case.

MEDICII LEGIŞTI: Whitney Houston a murit în cadă. Rezultatele autopsiei, peste câteva săptămâni

Medicii legişti americani au finalizat, duminică, autopsia cântăreţei Whitney Houston şi au confirmat informaţia potrivit căreia artista a fost descoperită decedată în cada din camera ei de hotel din Beverly Hills, însă cauza morţii va fi cunoscută abia după efectuarea unor teste toxicologice.

Cursurile din învăţământul preuniversitar din Bucureşti vor fi suspendate marţi. Câte şcoli au fost închise luni în întreaga ţară

Cursurile din învăţământul preuniversitar din Capitală vor fi suspendate marţi, decizia fiind luată în şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă din Bucureşti.

Ponta pleacă luni în SUA, însoţit de Corlăţean şi Dobriţoiu

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări, că va pleca în cursul zilei în SUA, însoţit de social-democratul Titus Corlăţean şi de liberalul Cornel Dobriţoiu, care sunt responsabilii USL pe zona de Externe şi de Apărare.

CEA MAI SCUMPĂ maşină din lume, scoasă la vânzare în România cu 1,5 milioane euro. TOPUL autoturismelor de lux – GALERIE FOTO

O maşină Bugatti Veyron, cea mai scumpă din lume, a fost scoasă la vânzare anul trecut în România la preţul de 1,5 milioane euro, pe site-ul Auto.ro, topul maşinilor exclusiviste second hand listate fiind completat de mărcile Lamborghini, Ferrari, Aston Martin, Rolls Royce şi Bentley.

Preţurile au urcat în ianuarie cu 0,36%. Inflaţia anuală a coborât la 2,72%, nou minim

Preţurile de consum au crescut în luna ianuarie cu 0,36%, în condiţiile unei uşoare ieftiniri a unor alimente de bază şi a tarifelor la energie termică, iar inflaţia anuală a continuat să scadă, atingând un nou minim istoric, 2,72%, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică.

USL nu participă la consultările cu preşedintele Băsescu

USL nu va participa la consultările de luni cu preşedintele Traian Băsescu, a anunţat liderul PNL Crin Antonescu, la finalul unei şedinţe a liderilor USL.

15 maşini blocate pe DN 6, unde s-a produs o avalanşă

Un număr de 15 maşini sunt blocate, luni dimineaţă, pe DN 6, în zona Hidrocentralei Porţile de Fier 1, unde a avut loc o avalanşă în urma căreia traficul a fost închis.

PREMIILE GRAMMY 2012: Adele, marea câştigătoare. Lady Gaga a plecat acasă cu mâna goală. LISTA CÂŞTIGĂTORILOR – GALERIE FOTO

Cântăreaţa britanică Adele a fost marea câştigătoare la cea de-a 54-a gală Grammy, unde a obţinut şase trofee din şase nominalizări, inclusiv la categoriile "albumul anului" ("21") şi "înregistrarea anului" ("Rolling in the Deep"), informează Reuters.

PROTESTELE DIN GRECIA: Cel puţin 54 de răniţi şi 40 de incendii

Cel puţin 54 de persoane au fost rănite duminică seara în centrul Atenei, unde s-au înregistrat aproximativ 40 de focare de incendii, în contextul votului din Parlament asupra unui nou set de măsuri de austeritate, contestate puternic prin manifestaţii de amploare, relatează AFP.

Avioanele de tip Gripen ale Saab nu au trecut testele forţelor aeriene elveţiene

Avioanele de luptă de tip Gripen ale grupului suedez Saab, dintre care Elveţia a decis să achiziţioneze 22 de exemplare, nu au trecut testele forţelor aeriene elveţiene, potrivit unui raport de evaluare confidenţial din 2009, din care publicaţia Le Matin Dimanche a publicat fragmente, relatează AFP.

BAFTA 2012: Filmul „The Artist”, marele câştigător. LISTA CÂŞTIGĂTORILOR

Lungmetrajul mut "The Artist" a fost marele câştigător la gala premiilor Academiei de Film şi Televiziune Britanice (BAFTA), obţinând şapte trofee, printre care cele pentru "cel mai bun film", "cel mai bun regizor" şi "cel mai bun actor", informează site-ul oficial al evenimentului.

Parlamentul Greciei a votat pentru austeritate şi salvarea financiară a ţării

Parlamentul a adoptat duminică programul economic de austeritate care permite declanşarea unui plan financiar de salvare a Greciei şi menţinerea sa imediată în zona euro, aşa cum au cerut creditorii ţării, a anunţat preşedintele Legislativului Philippos Petsalnikos, relatează AFP.

PROTESTE ÎN GRECIA: Aproximativ 100.000 de oameni au manifestat împotriva votului asupra planului de austeritate – FOTO

Circa 100.000 de persoane au manifestat în total, 80.000 la Atena şi 20.000 Salonic, împotriva unui nou program de austeritate impus de UE şi FMI Greciei, pe care deputaţii se pregătesc să îl voteze pentru evitarea "falimentului" ţării, a anunţat poliţia.

Arafat: Din cele 68 de persoane care au murit din cauza hipotermiei, 42 au fost găsite în stradă

Din cele 68 de persoane care au murit din cauza hipotermiei, 42 au fost găsite în stradă, iar restul în locuinţe improvizate sau fără încălzire, a declarat, duminică seară, la MAI, subsecretarul de stat în MS, Raed Arafat.

RECORD MONDIAL: Ion Oncescu a învins 1.000 de persoane

Multiplul campion mondial la skandenberg, Ion Oncescu, a învins, duminică, la centrul comercial Sun Plaza din Capitală, 1.000 de oameni, într-un supermaraton de aproape opt ore.

Whitney Houston a luat Xanax înainte să moară. Vedeta ar fi adormit în cadă

Cântăreaţa Whitney Houston ar fi luat Xanax, un medicament cu efecte sedative puternice, şi ar fi adormit în cadă, fapt care ar fi condus la decesul său prin înecare. Site-ul tmz.com citează membri ai familiei cântăreţei care ar fi spus că acesteia i-a fost prescris medicamentul, care în mod obişnuit este recomandat pentru tratarea anxietăţii şi depresiei.

Gigi Becali a venit în Vrancea cu 12 utilaje pentru a ajuta la deszăpezirea localităţilor izolate

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a venit, duminică, în judeţul Vrancea, pentru a ajuta la deszăpezire, omul de afaceri trimiţând în judeţ 12 utilaje care să intervină în localităţile izolate din cauza nămeţilor.

Stare de urgenţă în Muntenegru: Premierul, parlamentari şi suporteri de fotbal au curăţat zăpada în capitală – FOTO

Muntenegru a decretat stare de urgenţă pe tot teritoriul din cauza intemperiilor, astfel că circulaţia maşinilor particulare este interzisă şi cetăţenii sunt obligaţi să stea la dispoziţia autorităţilor pentru a ajuta la deszăpezire, în contextul în care ninsorile continuă în Balcani.

Cursuri suspendate luni şi marţi în mai multe judeţe. În ce zone elevii vor sta acasă

Cursurile din învăţământul preuniversitar vor fi suspendate luni şi marţi în toate şcolile din judeţele Gorj, Giurgiu, Mehedinţi şi Vrancea şi doar luni în unităţile de învăţământ din Dolj şi Olt, în timp ce în Buzău vor fi închise luni doar şcolile din mediul rural, informează MECTS.

CODUL PORTOCALIU de ninsori abundende a intrat în vigoare. Unde sunt centrele de donaţie pentru sinistraţi – FOTO

Armata Română a organizat mai multe centre de donare de produse pentru sinistraţi, în toată ţara. De asemenea, Primăria Capitalei a înfiinţat, duminică, nouă puncte de colectare a ajutoarelor, cu program non-stop, pentru persoanele sinistrate, o parte din îmbrăcămintea care va fi donată urmând să fie dată celor fără adăpost din centrele sociale din Bucureşti.

STARE DE ALERTĂ în Vrancea, luni şi marţi. Se pot lua orice măsuri pentru înlăturarea cazului de forţă majoră

Starea de alertă în judeţul Vrancea a fost aprobată începând de luni, ora 12.00 până marţi, la ora 14.00, urmând ca apoi să se analizeze dacă această măsură trebuie sau nu menţinută, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al MAI, Marius Militaru.

SITUAŢIA ÎN ŢARĂ: Lista drumurilor naţionale blocate sau cu restricţii. Peste 140 de trenuri sunt anulate

Traficul rutier este închis, duminică, pe A2 Bucureşti - Constanţa şi pe mai multe drumuri naţionale. De asemenea, 142 de trenuri sunt anulate, iar şase linii de cale ferată sunt închise, potrivit CNADNR.

EUROPA ÎNGHEŢATĂ: 620 de oameni au murit din cauza frigului

Cel puţin şase decese au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în estul şi sudul Europei, unde numeroase regiuni rămân izolate din cauza frigului şi a zăpezii, în timp ce în vest, în Franţa şi Italia, situaţia începe să revină la normal.

Berca, prefecţilor: Comanda e la voi, când stabiliţi ceva să fie literă de lege, vă spun asta ferm

Ministrul Gabriel Berca le-a atras atenţia prefecţilor, preşedinţilor de CJ, primarilor să se pună la punct cu legislaţia, să fie implicaţi 24 de ore din 24, să fie responsabili cu raportările privire la numărul oamenilor izolaţi şi să folosească informaţiile din media pentru a comunica cu oamenii.

PROGNOZA METEO: Ninsori în toate regiunile. Cum va fi vremea luni şi marţi

Luni, vremea va fi închisă şi va ninge în toate regiunile. Ninsorile vor fi mai abundente în sudul şi sud-estul ţării, unde şi vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 40...50 km/h, izolat până la 60...70 km/h, viscolind şi spulberând zăpada, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

Soros: Salvarea Greciei nu va scăpa Europa de pericol. Uniunea Europeană are în faţă un deceniu pierdut

Miliardarul George Soros se aşteaptă la o creştere economică slabă şi la tensiuni politice care pot duce la destrămarea Uniunii Europene, chiar dacă Grecia va accepta măsurile de austeritate, transmite Bloomberg.

EXCLUSIV – FMI solicită Guvernului să înceapă procedurile de lichidare a CNH până la sfârşitul lunii septembrie

FMI a solicitat Guvernului să înceapă, până la sfârşitul lunii septembrie, procedurile de lichidare a Companiei Naţionale a Huilei (CNH), după ce activele neviabile vor fi separate de cele considerate valoroase, relevă scrisoarea de intenţie convenită în urma misiunii din ianuarie-februarie.

Băsescu a invitat, luni, partidele la Cotroceni. Temele de discuţii: funcţionarea Parlamentului, tratatul de stabilitate

Preşedintele Traian Băsescu a trimis duminică o scrisoare preşedinţilor partidelor şi formaţiunilor reprezentate în Parlament, prin care îi invită la Cotroceni, luni, pentru discuţii privind dialogul dintre partide şi funcţionarea Legislativului şi perspectivele ratificării Tratatului de stabilitate.

EXCLUSIV – FMI cere Guvernului să înceapă concedierile la Poştă. Cel puţin 600 angajaţi vor fi disponibilizaţi

Poşta Română va concedia cel puţin 600 de angajaţi până la sfârşitul lunii martie şi va reduce în continuare numărul oficiilor poştale, cu peste 135 unităţi, conform înţelegerii dintre Guvern şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) după ultimele negocieri din acest an.