Știrile zilei

Băsescu: România trebuie ca în Constituţie, nu în altă lege, să treacă prevederile privind bugetul

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Bruxelles, că România trebuie să treacă în Constituţie, şi nu în alt act normativ, prevederile privind bugetul şi deficitul structural, din acordul convenit la summit-ul UE

Nicolas Sarkozy a refuzat să dea mâna cu David Cameron după reuniunea de noaptea trecută – FOTO

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a refuzat să dea mâna cu premierul Marii Britanii, David Cameron, la finalul primei runde a reuniunii pe tema situaţiei din zona euro, după ce Londra a refuzat să accepte revizuirea tratatelor europene.

Cazul Dominique Strauss-Kahn: Apelul de urgenţă după posibilul viol, postat pe internet – AUDIO

Edward Epstein, jurnalistul american care a relansat ancheta asupra scandalului DSK din New York, a postat integral pe YouTube, apelul către poliţie în care firma de securitate a hotelului Sofitel a semnalat posibila hărţuire sexuală a unei angajate.

Boc: Ţările care sunt în acord cu FMI ar trebui să nu contribuie la fondul suplimentar

România nu va fi obligată să contribuie la capitalizarea FMI, deoarece se află printre ţările care au acord cu instituţia financiară, a declarat vineri premierul Emil Boc, precizând că îşi susţine afirmaţia pe datele actuale, dar că trebuie aşteptate concluzia liderilor UE.

BNR şi celelalte bănci centrale din statele UE non-euro ar trebui să cotizeze cu 50 miliarde euro la FMI

Statele UE din afara zonei euro, inclusiv România, ar trebui să contribuie, prin băncile centrale, cu 50 miliarde euro la împrumuturile în valoare totală de 200 miliarde euro pe care Uniunea Europeană vrea să le acorde Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru combaterea crizei.

România trebuie să-şi pună centura de siguranţă. Ce spune The Economist despre 2012

Efectele crizei datoriilor de stat din zona euro, accesul dificil la credit şi începerea programului de restituire a împrumutului de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) anunţă un an dificil pentru România în 2012, iar bugetul se bazează pe estimări prea optimiste, potrivit The Economist.

Scandal sexual la o şcoală din Bucureşti: O elevă a reclamat că a fost violată de un coleg în toaleta unităţii de învăţământ

Poliţiştii secţiei 13 din Capitală fac cercetări după ce o minoră de 13 ani de la Şcoala nr. 82 a reclamat că a fost agresată sexual de un coleg, în toaleta unităţii de învăţământ. Incidentul s-ar fi petrecut în 28 septembrie.

Croaţia a semnat Tratatul de aderare la UE

Croaţia a semnat vineri la Bruxelles Tratatul de aderare pentru a deveni cea de-a 28-a ţară membră a Uniuniii Europene. După o lungă noapte de negocieri la Bruxelles, cei 27 de lideri europeni au semnat Tratatul de aderare împreună cu prim-ministrul croat în exerciţiu Jadranka Kosor şi preşedintele Ivo Josipovici.

Bursele sunt în scădere puternică, din cauza lipsei de încredere în rezultatul summitului UE

Bursele europene sunt în scădere vineri dimineaţă, din cauza temerilor că liderii europeni nu reuşesc să adopte măsuri urgente şi decisive pentru a opri creşterea dobânzilor obligaţiunilor guvernamentale din zona euro, după doi ani de criză.

EXCLUSIV: FC Vaslui a câştigat litigiul cu Dinamo

Clubul de fotbal Vaslui a câştigat liticiul cu FC Dinamo la Comisia de Disciplină din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), astfel că meciul din 11 septembrie, încheiat cu rezultatul de 3-1 pentru clubul moldovean rămâne valabil.

Transfăgărăşanul, locaţia pentru promovarea noului model Lamborghini Gallardo. Cum arată maşina produsă în doar 150 de unităţi – FOTO

Lamborghini va promova noul model Gallardo LP 570-4 Super Trofeo Stradale, lansat în această toamnă la Salonul de la Frankfurt, prin intermediul mai multor clipuri şi imagini realizate în această săptămână pe Transfăgărăşan.

România şi alte cinci state din afara zonei euro vor să participe la acordul de integrare fiscală. Ce presupune consolidarea fiscală a UE

Ţările din zona euro şi alte şase state din afara blocului monetar, printre care şi România, vor încheia, până în luna martie, un tratat interguvernamental care vizează consolidarea şi intregrarea fiscală puternică la nivelul UE.

Mangalia: Percheziţii la 17 persoane suspectate de infracţiuni cu violenţă

Cincisprezece percheziţii au loc, vineri dimineaţă, în Mangalia, fiind vizate 17 persoane care ar face parte dintr-o grupare specializată în infracţiuni cu violenţă - agresiuni, ameninţări, şantaj şi ultraj.

Sarkozy: Acordul privind disciplina bugetară, încheiat de 17 state membre din cauza refuzului M.Britanii

Noul acord pentru consolidarea disciplinei bugetare în zona euro va fi adoptat de 17 state membre ale zonei euro şi de ţări voluntare din cauza refuzului Marii Britanii, care a impus "condiţii inacceptabile", a declarat vineri Nicolas Sarkozy.

Van Rompuy: Noul acord pentru consolidarea disciplinei bugetare va include 23 de ţări

Noul acord pentru consolidarea disciplinei bugetare în zona euro va fi închiat de cele 17 state membre ale acesteia, cărora li se vor alătura alte şase ţări care nu aderă la moneda comună, a declarat vineri preşedintele Uniunii Europene, Herman Van Rompuy.

Recomandări pentru weekend-ul 9-11 decembrie

Nu ştii ce să faci în weekend? Mediafax.ro îţi propune câteva dintre evenimentele ce au loc la finalul săptămânii în Bucureşti.

SUMMITUL de la Bruxelles: Liderii europeni au renunţat la proiectul de modificare a Tratatului UE. Negocierile s-au blocat cu Marea Britanie

Liderii europeni nu au reuşit vineri dimineaţă să ajungă la un acord privind o modificare a Tratatului UE pentru toate cele 27 de state membre, pentru a reforma zona euro, şi explorează în prezent opţiunea unui acord limitat numai la ţările Uniunii monetare, au declarat diplomaţi.

Olanda, supusă presiunilor pentru a autoriza aderarea României şi Bulgariei la Schengen

Olanda este supusă presiunilor de către partenerii săi pentru a autoriza aderarea României şi Bulgariei la spaţiul de liberă circulaţie Schengen, într-un proiect de declaraţie prezentat joi liderilor UE reuniţi în summit la Bruxelles.

Becali şi Babiuc ar putea fi chemaţi la proces zece zile la rând în dosarul despre schimbul de teren

Procesul legat de schimbul de terenuri între Gigi Becali şi MApN, condus la acea dată de Victor Babiuc, este primul dintre "marile dosare de corupţie" care va ajunge la prescripţie, motiv pentru care, din 3 ianuarie, instanţa supremă a rezervat, pentru zece zile, o sală exclusiv pentru acesta.

Focuri de armă în campusul Universităţii americane Virginia Tech. Două persoane au murit, între care un ofiţer de poliţie

Directorul de comunicare al universităţii Virginia Tech, Mark Owczarski, a anunţat joi că două persoane, între care un ofiţer de poliţie, au fost împuşcate mortal, incident care a determinat închiderea instituţiei, relatează CNN.

Imagini în premieră cu Dominique Strauss Kahn şi camerista care l-a acuzat de viol – VIDEO

Canalul de televiziune BFMTV din Franţa a difuzat în premieră imagini surprinse de camerele de supraveghere ale hotelului Sofitel din New York, în data de 14 mai, când Dominique Strauss-Kahn a fost acuzat că a agresat sexual o cameristă, informează Gândul.

Isărescu: Mai puţin de jumătate dintre români continuă să susţină adoptarea euro

Ponderea românilor care vor adoptarea euro a scăzut probabil de la declanşarea crizei la sub 50%, dar oamenii îşi doresc să aibă o monedă puternică şi care să le permită să călătorească mai uşor în Europa, a declarat joi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Avionul american prăbuşit în Iran supraveghea instalaţiile nucleare ale regimului islamist

Avionul american fără pilot prăbuşit în Iran participa la o misiune de supraveghere a instalaţiilor nucleare iraniene, afirmă surse oficiale şi experţi americani.

Analişti financiari: Summit-ul de la Bruxelles va fi un eşec, dar zona euro va supravieţui

Summit-ul care începe joi la Bruxelles nu va furniza o soluţie decisivă la criza datoriilor suverane care devastează zona euro, dar uniunea monetară va supravieţui în actuala formă în pofida acestui eşec, potrivit unui sondaj realizat în rândul analiştilor financiari.

EXCLUSIV: Ambasadorul SUA: Cu cât rămâne Morar în funcţie mai mult, cu atât mai bine

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că prelungirea mandatului lui Daniel Morar în fruntea DNA ar fi un lucru foarte bun, adăugând că va fi cu atât mai bine cu cât acesta va rămâne mai mult în funcţie.

Hackerul „Vlădutz”, condamnat şi obligat la plata unor despăgubiri de peste 155.000 de dolari

Tânărul acuzat că între 2005 şi 2007, sub pseudonimul "Vladutz", a accesat în mod fraudulos, neautorizat şi repetat mai multe conturi de e-mail ale companiei eBay, a fost condamnat la trei ani cu suspendarea executării pedepsei şi la plata unor despăgubiri de peste 155.000 de dolari.

ŞOCANT: Familia unei femei găsită moartă în 2007, chemată să ridice de la Poliţie un colet cu capul acesteia

Familia unei femei care a fost găsită moartă pe un câmp din Călăraşi, în 2007, fiind îngropată de autorităţi fără a-i fi anunţate rudele, a fost chemată la Poliţie pentru a ridica un colet cu capul femeii, Poliţia explicând că, pentru profilul ADN, craniul victimei a fost dus la IML.

Directorul STS explică cheltuielile cu personalul: 80% dintre femeile din Serviciu sunt fertile

Directorul STS Marcel Opriş a declarat, joi, la Comisiile parlamentare de Buget, că jumătate din personalul Serviciului este feminin, iar 80% dintre femeile din STS sunt fertile, el subliniind că multe dintre colegele sale beneficiază de asistenţă socială, aflându-se în concediu de creştere a copilului.

Ministerul Muncii propune ca salariul minim brut pe ţară în 2012 să fie 700 de lei

Ministerul Muncii propune ca salariul minim brut pe ţară lunar în 2012 să fie 700 de lei, reprezentând 4,13 lei pe oră, la un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună, proiectul de Hotărâre fiind supus, joi, dezbaterii publice pe site-ul instituţiei.

Cei mai mari fani ai Internetului sunt tinerii. Cât timp petrec românii în mediul on-line

Tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 şi 24 ani şi persoanele cu studii superioare folosesc Internetul în proporţie de peste 90%, procentaj care scade pe măsură ce vârsta utilizatorilor creşte, potrivit datelor dintr-un studiu realizat de compania de cercetare 360insights.

Băsescu: Soluţia pentru criză este să rămânem uniţi. România vrea să participe la deciziile privind Zona Euro

Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi la PPE că soluţia pentru actuala criză economică este ca statele din UE să rămână unite, să fie 27 de membri, şi nu 17, câte state are zona euro.

Nicolas Sarkozy: Riscul exploziei Europei nu a fost niciodată atât de mare. Europenii au la dispoziţie doar câteva săptămâni pentru a lua decizii

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, afirmă că "riscul unei explozii a Europei nu a fost niciodată atât de mare", avertizând că europenii au la dispoziţie doar câteva săptămâni pentru a lua măsurile necesare ieşirii din criză.

România va avea, din 2013, prima clinică de recuperare a pacienţilor cu cancer

România va avea din 2013 pentru prima dată o clinică de recuperarea a pacienţilor cu cancer, care va fi construită pe Valea Nerei, unde bolnavii vor fi învăţaţi cum să lupte cu toate armele împotriva cancerului, a declarat joi directorul executiv al Fundaţiei "Sfânta Irina", dr. Pavel Chirilă.

Cele mai pesimiste scenarii pentru zona euro: Falimente şi trei ani de recesiune sau ruperea zonei euro în două

PricewaterhouseCoopers încearcă să anticipeze viitorul zonei euro prin patru scenarii, cele mai pesimiste presupunând falimente controlate în zona euro, cu trei ani de recesiune, sau formarea unui bloc monetar mai restrâns al statelor solide, cu consecinţe economice severe în ţările excluse.

Pregătiri pentru destrămarea zonei euro? Unele bănci centrale europene analizează planuri de urgenţă

Unele bănci centrale din Europa au început să analizeze planuri de urgenţă pentru o eventuală ieşire din uniunea monetară a unor ţări şi chiar reintroducerea propriilor monede în cazul destrămării uniunii monetare, au declarat surse apropiate situaţiei pentru Wall Street Journal (WSJ).

Aeronavă cu 223 de pasageri, la un pas de dezastru. Cum a fost evitată tragedia

Un avion cu 223 de pasageri la bord a evitat la limită un dezastru, după o greşeală a căpitanului aeronavei.

ANALIZĂ: Summit decisiv pentru soarta zonei euro. Se vor găsi soluţii pentru stoparea crizei?

La nici şase săptămâni după summit-urile anticriză de urgenţă convocate la finele lunii octombrie, calificate de liderii politici, de analişti, investitori şi presă drept istorice, cruciale sau decisive pentru viitorul zonei euro, UE se pregăteşte pentru o nouă reuniune cu aceleaşi atribute.

Sfat de la o bancă elveţiană: Dacă zona euro se destramă, investiţi în aur, mâncare şi arme

Pe măsură ce se apropie summitul de vineri al liderilor europeni, care va decide soarta zonei euro, analiştii marilor bănci se întrec în scenarii şi previziuni, unele atingând dimensiuni apocaliptice.

Tu primeşti tichete sau carduri cadou de Crăciun? Câte companii private oferă astfel de beneficii

Mai puţin de jumătate dintre salariaţii companiilor private primesc tichete sau carduri cadou de Crăciun, potrivit datelor companiei Edenred România, care estimează o creştere de minim 10% a volumului de astfel de tichete emise în acest an faţă de 2010, pe fondul unei uşoare redresări a economiei.

EXCLUSIV: CFR Marfă nu va mai avea manager privat. Compania va fi vândută până în toamna 2012

Guvernul şi FMI au convenit ca CFR Marfă să fie scoasă de pe lista companiilor cu management privat şi vândută unui investitor strategic, într-un proces care să fie încheiat până la sfârşitul lunii octombrie 2012 şi în care să poată fi implicate BERD şi IFC, divizia de investiţii a Băncii Mondiale.