Știrile zilei

Iliescu: Sechelariu, un om care a marcat aceşti ani printr-o prezenţă vie şi apreciată de cetăţeni

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că Dumitru Sechelariu a fost un om care a marcat aceşti ani printr-o prezenţă vie şi apreciată de cetăţeni, el exprimându-şi regretul că acesta a încetat din viaţă.

Traian Băsescu i-a înmânat Papei o scrisoare din partea Patriarhului Daniel

Preşedintele Traian Băsescu i-a înmânat, vineri, Papei Benedict al XVI-lea o scrisoare cu un mesaj din partea Patriarhului BOR, PF Daniel, a informat Preşedinţia.

Dumitru Sechelariu A MURIT la 54 de ani. Fostul primar al oraşului Bacău fusese operat pe 5 februarie

Fostul primar al oraşului Bacău şi fost patron al echipei FCM Bacău, Dumitru Sechelariu, a încetat din viaţă, sâmbătă dimineaţă, la o clinică din Viena, conform unor apropiaţi ai acestuia. Avocatul lui Dumitru Sechelariu, Nicuţa Cîţu, a declarat că "nimeni nu se aştepta" ca fostul primar al Bacăului să moară, "nici medicii de la Viena".

CROAZIERA DE COŞMAR: Nava rămasă în derivă cinci zile a acostat. Pasagerii au primit halate de baie drept recompensă

Cei aproximativ 4.000 de pasageri care au petrecut o croazieră de coşmar pe pachebotul avariat Carnival Triumph nu au pierdut totul: Carnival le-a oferit halate de baie, un gest ce a fost subiect de amuzament vineri pe reţelele de socializare.

Facebook DENUNŢĂ un atac informatic „sofisticat”. Hackerii vizau dezvoltatori şi societăţi tehnologice

După Twitter, reţeaua socială Facebook a anunţat vineri că a suferit un atac informatic "sofisticat", precizând totuşi că datele sale nu par să fi fost compromise de către hackeri.

Ministrul ungar de Externe propune discuţii cu omologul român în problema steagului secuiesc

Ministrul de Externe ungar, Janos Martonyi, a propus discuţii cu omologul său român, Titus Corlăţean, pentru a aborda situaţia restricţionării în România a arborării steagului secuiesc, a declarat vineri pentru MTI purtătorul de cuvânt al diplomaţiei ungare.

Marea Britanie se teme de o penurie de fructe anul viitor, după ridicarea restricţiilor pentru români

Fermierii britanici se tem că recolta de căpşuni de anul viitor va fi redusă din cauza ridicării restricţiilor pe piaţa muncii impuse românilor şi bulgarilor în Marea Britanie, relatează cotidianul Daily Mail în pagina electronică.

Ponta, la CNN: Prima reacţie în cazul cărnii de cal să nu fie supărarea, dar trebuie sancţiuni dure

Prima reacţie a autorităţilor în cazul cărnii de cal nu trebuie să fie supărarea, ci înţelegerea îngrijorării legitime a consumatorilor, în acest caz fiind însă necesar să fie aplicate sancţiuni dure pentru frauda comisă, a declarat, vineri, la CNN, premierul Victor Ponta.

Ponta: În cazul Oltchim, Băsescu minte pentru a se apăra şi a-şi apăra protejaţii

Preşedintele Traian Băsescu minte pur şi simplu în cazul Oltchim, pentru a se apăra şi a-şi apăra protejaţii, după ce, cu acordul său tacit, Dan Diaconescu, Videanu, Boureanu şi Roibu au încercat să ascundă urmele ultimilor ani, care au condus compania spre faliment, a afirmat premierul Victor Ponta.

Sava: Dezmint categoric existenţa unor angajaţi SRI care ar avea calitatea de parlamentari

Purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că dezminte categoric existenţa unor angajaţi ai serviciului care ar avea calitatea de parlamentar, precizând că instituţia a fost acuzată de persoane implicate în dosare penale la care SRI a avut, legal, o contribuţie.

Boc: Blaga greşeşte, preşedintele Traian Băsescu nu a fost şi nu este adversarul PDL

Fostul preşedinte al PDL Emil Boc a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că Vasile Blaga greşeşte pentru că îşi concentrează atacul asupra fostului Guvern PDL şi a preşedintelui Traian Băsescu, "şi nu asupra adversarului politic real", adăugând că şeful statului nu este "adversarul PDL".

„Poziţia copilului”, premiat la Festivalul de la Berlin. Filmul, considerat cel mai bun din competiţie de critica internaţională

Filmul "Poziţia copilului" de Călin Netzer a primit, vineri seara, premiul criticii internaţionale - FIPRESCI la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin (7-17 februarie).

Scandalul cărnii de cal: UE a aprobat planul pentru contracararea crizei. Ce măsuri se vor lua

Uniunea Europeană a aprobat vineri planul destinat contracarării crizei provocate de carnea de cal, care prevede efectuarea de teste ADN pe alimente care ar trebui să conţină vită.

Preşedinte Curtea de Apel Timişoara: CSM însuşi este măcinat de probleme penale

Preşedintele Curţii de Apel Timişoara, Lidia Barac, a declarat, vineri, că aproape în fiecare săptămână câte un judecător este implicat în fapte de corupţie, susţinând că CSM ar trebui să analizeze cauzele, însă "el însuşi" este "măcinat de probleme penale".

MAE reacţionează la arborarea steagului secuiesc: Autorităţile ungare continuă gesturile de natură să provoace opinia publică românească

Ministerul Afacerilor Externe ia notă cu "profund regret" de faptul că "autorităţile ungare continuă gesturile simbolice de natură să provoace opinia publică românească", se arată într-un comunicat al MAE remis MEDIAFAX.

Dana Constantinescu, numită de Traian Băsescu ambasador în Italia – surse

Dana Constantinescu, pentru care comisiile de politică externă ale Parlamentului au dat aviz negativ în iunie 2012, a fost numită de către preşedintele Traian Băsescu în postul de ambasador în Italia, au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX surse diplomatice.

Băsescu, despre relaţiile între oficialii români: Chiar dacă ne mai împungem, statul e stabil

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Roma, la o întâlnire cu reprezentanţii comunităţilor de români din Italia, că oficialii români nu se mai ceartă "atât de rău", adăugând că, deşi se mai "împung", "statul e stabil".

Conclavul pentru desemnarea viitorului papă ar putea fi organizat foarte curând

Conclavul pentru desemnarea viitorului Suveran Pontif ar putea fi organizat mai curând, pentru a-i permite viitorului papă să se pregătească mai bine pentru Paşte, care va avea loc pe 31 martie, afirmă surse citate de agenţia I.Media.

Băsescu: În mod categoric, România nu va avea anul acesta recesiune

Preşedintele Traian Băsescu a spus, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţii comunităţilor de români din Italia, că, în mod categoric, România nu va avea anul acesta recesiune, ci creştere economică.

Pivniceru încurajează procurorii să participe la selecţia pentru nominalizarea şefilor PICCJ şi DNA

Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, i-a încurajat pe procurori să participe la procedura de selecţie pentru nominalizarea unor candidaţi la şefia parchetului instanţei supreme şi cea a DNA, care va fi demarată de MJ în perioada imediat următoare.

Noi reguli pentru obţinerea permisului moto

Persoanele care vor susţine proba de traseu pentru obţinerea permiselor de conducere din categoria A vor fi supravegheate în timpul examenului dintr-o maşină de către un poliţist şi vor comunica cu acesta prin intermediul unei staţii de emisie-recepţie, spun reprezentanţi ai unor şcoli de şoferi.

Primele imagini cu Hugo Chavez pe patul de spital – FOTO, VIDEO

Preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, spitalizat în Cuba pentru tratarea cancerului, este intubat, anunţă Guvernul de la Caracas, care a difuzat primele imagini cu şeful statului pe patul de spital.

Steagul secuiesc, arborat pe Parlamentul Ungariei. Vicepremierul maghiar: Folosirea simbolurilor etnice constituie un drept fundamental – FOTO

Steagul secuiesc a fost arborat, vineri, pe Parlamentul Ungariei, ca "simbol al solidarităţii naţionale", informează MTI. Preşedintele Parlamentului ungar, Laszlo Kover, a iniţiat ceremonia de arborare a drapelului cu ocazia sesiunii plenare a deputaţilor de etnie maghiară din Bazinul Carpatic.

Gigi Becali s-a întors în România: Inima mea e frântă. În ceea ce priveşte justiţia, o să vorbesc la CEDO

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, vineri, la sosirea în România, după ce a urmărit la Amsterdam meciul Ajax - Steaua, din Liga Europa, că nu va mai vorbi cu presa sportivă decât o dată pe săptămână şi atunci doar în cadrul organizat la reşedinţa sa din Aleea Alexandru.

Premiul World Press Photo of the Year Award a fost câştigat de un suedez. Fotografia care i-a adus premiul lui Paul Hansen – FOTO

Fotograful suedez Paul Hansen a câştigat trofeul World Press Photo of the Year din 2013 cu o fotografie care prezintă un grup de bărbaţi transportând cadavrele a doi copii pe străzile din Gaza, au anunţat vineri, la Amsterdam, organizatorii acestui prestigios concurs de fotojurnalism.

Inginerii, căutaţi în ţări ca Germania, Olanda şi Lituania. Ce salarii se oferă

Inginerii români pot aplica pentru locuri de muncă în străinătate, anunţate prin reţeaua Eures şi disponibile în ţări precum Germania, Olanda sau Lituania, care au astfel de posturi vacante, cu salarii ce pot pleca, în unele cazuri, de la 2.800 de euro brut pe lună.

Ministrul Educaţiei: Cei care au creat haos în sistemul de învăţământ să se abţină de la a da indicaţii

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, susţine că cei care au creat haos în sistemul de învăţământ trebuie să se abţină de la a da indicaţii în cazul clasei pregătitoare, precizând că prin organizarea acesteia la şcoală sau la grădininiţă, dar cu acelaşi curriculum se evită greşelile făcute în trecut.

Udrea: E momentul în care în PDL se poate da start perioadei post-Băsescu

Deputatul PDL Elena Udrea a declarat vineri, la Roman, că este momentul în care se poate da startul unei alte perioade în PDL, "perioada post Băsescu", şi a arătat că "partidul trebuie să stea singur din acest moment pe picioarele lui".

Coreea de Nord ameninţă că va efectua un nou test nuclear dacă SUA nu acceptă negocieri – surse

Regimul stalinist de la Phenian a transmis Chinei că pregăteşte încă unul sau două teste nucleare care vor avea loc anul acesta, dacă Statele Unite nu vor iniţia discuţii directe, afirmă surse diplomatice citate de ziarul Huffington Post.

Băsescu, după vizita la Vatican: O întâlnire unică. Nu voi mai avea vreodată un sentiment asemănător

Preşedintele Traian Băsescu a spus, vineri, după ce a fost primit de către Papa Benedict al XVI-lea, că a avut o întâlnire unică, ce va rămâne în sufletul său pentru tot restul vieţii, fiind convins că nu va mai trăi vreodată un sentiment asemănător.

Norica Nicolai: Băsescu nu are competenţe constituţionale să emită judecăţi de valoare faţă de PDL

Vicepreşedintele PNL Norica Nicolai a declarat vineri că preşedintele Traian Băsescu nu are "competenţe constituţionale" să emită judecăţi de valoare în cazul PDL, partid care l-a susţinut să obţină două mandate la Palatul Cotroceni.

Boc: Nu am fructificat suficient gafele Guvernului. Cum zicea Lenin, opoziţia se face ceas de ceas

Fostul preşedinte al PDL Emil Boc afirmă că formaţiunea nu a fructificat încă suficient gafele Guvernului Ponta, erorile pe care le-a făcut şi le face, adăugând că, aşa "cum zicea Lenin într-un alt context, opoziţia trebuie făcută ceas de ceas şi în proporţie de masă".

RA-APPS scoate din nou la vânzare casele pentru care nu a găsit ofertanţi, dar nu scade din preţ

Regia Patrimoniului Protocolului de Stat va scoate la vânzare în martie, prin licitaţie cu strigare, un nou lot de apartamente din centrul Capitalei, pe care a mai încercat şi anul trecut să le vândă, dar nu a reuşit în lipsă de ofertanţi, instituţia hotărând însă să menţină acelaşi preţ de pornire.

Bărbatul împuşcat de Vitalie Proca şi-a luat maşina ciuruită de gloanţe de la Poliţia Capitalei

Răzvan Isăilă, bărbatul împuşcat de basarabeanul Viralie Proca, pe o stradă din sectorul 3 al Capitalei, şi-a recuperat vineri autoturismul ciuruit de gloanţe, din curtea Poliţiei Capitalei, unde fusese sigilat, fiind probă în dosar, informează suse judiciare.

Ministerul Educaţiei propune creşterea numărului de ore de sport în învăţământul primar

Ministerul Educaţiei propune creşterea numărului de ore de sport în învăţământul primar, pe lângă cele două ore la "Educaţie fizică" fiind prevăzute la clasele pregătitoare, întâi şi a II-a alte două ore la "Muzică şi mişcare", iar la clasele a III-a şi a IV-a, o oră la "Joc şi mişcare".

Blaga: Văd că dintr-o dată Traian Băsescu şi-a reevaluat poziţia faţă de Ponta şi Dragnea

Liderul PDL, Vasile Blaga, a declarat, vineri, ca răspuns la criticile lui Traian Băsescu la adresa sa, că vede că dintr-odată acesta şi-a reevaluat poziţia faţă de Victor Ponta şi Liviu Dragnea, adăugând că preşedintele "se pricepe foarte bine la reevaluări".

Societatea Astronomică Română de Meteori: Ploaia de meteoriţi din Urali, o dovadă că SUNTEM EXPUŞI

Valentin Grigore, preşedintele Societăţii Astronomice Române de Meteori, a declarat, pentru MEDIAFAX, că ploaia de meteoriţi de deasupra regiunii Urali este o dovadă a faptului că oamenii sunt expuşi la astfel de intrări în atmosfera terestră, dar, din fericire, atmosfera protejează Terra.

Blaga îi răspunde lui Băsescu: PDL a salvat democraţia în România în vara 2012 şi pe domnia sa

Liderul PDL, Vasile Blaga, răspunde criticilor preşedintelui Traian Băsescu la adresa sa şi a partidului: "Partidul ăsta cu conducerea asta este cel care a salvat democraţia în România în vară şi inclusiv pe domnia sa".

Băsescu s-a întâlnit cu Papa Benedict la Vatican. Şeful statului şi Papa au făcut schimb de cadouri – VIDEO

Întrevederea preşedintelui Traian Băsescu cu Papa Benedict al XVI-lea s-a încheiat, cei doi făcând la final schimb de cadouri, şeful statului primind de la Suveranul Pontif o medalie aniversară.

VACANŢĂ PRELUNGITĂ DE 1 MAI: 2 si 3 mai 2013 ar putea fi declarate zile libere pentru bugetari

Hotelierii de pe litoral au pregătit pachete speciale pentru minivacanţa de 1 Mai şi de Paşte, cu preţuri care pornesc de la 60 de lei de persoană/ noapte la un hotel de 3 stele, reprezentanţii Asociaţiei Litoral-Delta Dunării cerând premierului Victor Ponta ca 2 şi 3 mai să fie declarate zile libere.