Știrile zilei

A doua întâlnire a lui Traian Băsescu cu susţinătorii săi de pe Facebook. Declaraţiile preşedintelui

Preşedintele României, Traian Băsescu, s-a întâlnit din nou, vineri, începând cu ora 17:00, cu susţinătorii săi de pe Facebook. Cea de a doua întâlnire a preşedintelui cu fanii de pe Facebook face parte tot din cadrul ICEEfest – Interactive Central and Eastern Europe Festival.

Marşul Diversităţii în Bucureşti: Circulaţie restricţionată sâmbătă, pe şoseaua Kiseleff

Circulaţia rutieră va fi restricţionată sâmbătă, între orele 17.00 şi 20.00, pe şoseaua Kiseleff şi pe strada Arhitect Ion Mincu, pentru Marşul Diversităţii.

APPLE ar putea lansa un iPhone low-cost în iulie. Ce dotări va avea IPHONE MINI şi care este preţul estimat de analişti

Apple va lansa cu siguranţă un iPhone low-cost, iar noul model ar putea ajunge pe piaţă în iulie, la un preţ considerat mediu raportat la piaţă, afirmă un analist al firmei de cercetare Topeka Capital.

Ministrul german de Interne promite măsuri mai dure împotriva „imigranţilor sărăciei” din România şi Bulgaria

Ministrul german de Interne, Hans-Peter Friedrich, a promis vineri înăsprirea măsurilor împotriva "imigranţilor sărăciei", în special români şi bulgari, acestea urmând să includă expulzarea şi interdicţia de călătorie, relatează Der Spiegel, în ediţia electronică.

Şoferii RAT Braşov nu se vor întoarce la lucru; primarul Scripcaru a anunţat că va demite conducerea Regiei

Primarul Braşovului, George Scripcaru, a anunţat, vineri, că va declanşa procedurile pentru desemnarea unei noi conduceri la Regia Autonomă de Transport Braşov, iar cei care au oprit lucrul vor avea de suferit pentru prejudiciul creat călătorilor.

Daniel Constantin despre afirmaţia lui Băsescu privind vânzarea terenurilor către străini: Foarte bine a zis

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, spune, despre recomandarea şefului statului ca proprietarii de terenuri să vândă străinilor "tot atâta pământ cât ne-au vândut alţii nouă", că "foarte bine a făcut" şi că el a lansat de foarte mult timp "apelul acesta" către cei care au terenuri.

Ponta spune că s-a pus de acord inclusiv cu poziţia lui Băsescu privind adoptarea monedei euro

Premierul Ponta spune, într-un interviu acordat Deutsche Welle înainte de vizita în Germania, că s-a pus de acord atât cu perspectiva preşedintelui Băsescu,cât şi cu cea a Poloniei privind adoptarea monedei euro şi consideră că România poate fi pregătită structural pentru acest obiectiv în 2017-2018

Vosganian: Companiile de stat au făcut parte din anumite cercuri de putere

Vicepreşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, Constantin Boştină, susţine că privatizarea trebuie realizată de o singură structură, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, spunând că nu s-a făcut acest lucru întrucât companiile de stat au făcut parte din anumite cercuri de putere.

Vosganian: România trebuie să îşi intensifice exporturile şi să se deschidă spre alte pieţe. Suntem captivi în Uniunea Europeană

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, susţine că România trebuie să îşi intensifice exporturile, dar să se deschidă şi spre alte pieţe, iar acest demers este unul pe care îl vor face toate ţările din Uniunea Europeană.

Băsescu: Sistemul de educaţie e ineficient, corupt, lipsit de exigenţă, cu dascăli slab pregătiţi

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat vineri, la întâlnirea cu susţinătorii săi de pe Facebook, că sistemul de educaţie românesc este ineficient, corupt, lipsit de exigenţă, iar majoritatea dascălilor sunt foarte slab pregătiţi.

Ponta se poziţionează lângă Băsescu la ideea Statelor Unite ale Europei, înainte să plece la Berlin

Premierul Ponta declară că el sprijină formula "Statelor Unite ale Europei" adoptată de preşedintele Băsescu şi că acesta e proiectul pe care trebuie să îl susţină "orice om politic cu viziune", într-un interviu pentru Deutsche Welle în care reporterul afirmă că USL a fost reticentă la această idee.

Elena Udrea: Voi candida la Preşedinţie numai dacă va candida Victor Ponta

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea crede că liderul PSD Victor Ponta va candida la Preşedinţie, însă "guvernarea dezastruoasă a USL" îi va scădea din popularitate până la alegerile prezidenţiale, menţionând că va candida şi ea la această funcţie "numai dacă va candida Ponta".

Marius Iacob, propus ca procuror şef adjunct la DNA, Ion Vasilache – la şefia Secţiei Parchetelor Militare

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a trimis vineri Consiliului Superior al Magistraturii propunerile de numire a lui Marius Iacob în funcţia de procuror şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a generalului maior Ion Vasilache ca procuror şef al Secţiei Parchetelor Militare.

Ponta: Vizita din Germania are ca scop „dezgheţarea” relaţiilor şi asigurarea că drumul României este european

Premierul Victor Ponta afirmă că vizita pe care o va efectua în Germania, în intervalul 10-11 iunie, unde se va întâlni cu cancelarul Angela Merkel, are ca scop o revenire a relaţiilor bilaterale la nivelul anterior, acestea suferind "o perioadă de îngheţ" în urma crizei politice de anul trecut.

Google a interzis ochelarii Google Glass! Gigantul este acuzat de ipocrizie

O decizie luată de Google a nemulţumit un grup de protecţie a drepturilor consumatorilor, care a acuzat gigantul IT de ipocrizie.

Economistul-şef al BNR, despre deprecierea leului: Când strănută o economie dezvoltată, cele care suferă sunt economiile emergente

Economistul-şef al Băncii Naţionale, Valentin Lazea, consideră că deprecierea monedei naţionale faţă de euro din ultima perioadă nu este îngrijorătoare, cauza fiind probabil subiectivă, bazată pe schimbarea de percepţie a investitorilor, pe fondul negativ din Japonia şi SUA.

ANOFM: Rata şomajului a scăzut în luna mai la 5,03 la sută. Câţi şomeri sunt în România

Rata şomajului a scăzut în luna mai la 5,03 la sută, cu 0,26 puncte procentuale sub nivelul din aprilie, informează, vineri, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Divorţul lui Vladimir Putin, comentat pe larg în Rusia de către jurnalişti, politicieni şi analişti: „Trebuie să urmeze ceva, altfel acest lucru nu ar avea sens”

Divorţul lui Vladimir Putin a lăsat Rusia perplexă, experţii punându-şi întrebări vineri cu privire la anunţul neaşteptat al preşedintelui care a făcut din viaţa sa privată un secret de stat, invocând chiar posibilitatea apariţiei unei noi Prime Doamne.

Banii confiscaţi în cazul „Valiza” ar trebui să ajungă la FRF, conform Regulamentului disciplinar

Regulamentul disciplinar al FRF conţine un articol prin care cele 1,7 milioane de euro confiscate în dosarul "Valiza" ar trebui să revină forului de la Casa Fotbalului, însă juriştii consideră absurdă prevederea respectivă şi susţin că nu poate fi aplicată nici în alte cazuri.

Economia subterană a României, una dintre cele mai mari din UE

Deşi importantă, scăderea de 4,4% din PIB a economiei subterane înregistrată de România în ultimii 10 ani lasă ţara cu tranzacţii nefiscalizate echivalente cu aproape o treime din PIB, una dintre cel mai grave situaţii din UE, şi venituri semnificative pierdute de stat.

RABLA 2013: 17.000 de tichete numai pentru persoanele fizice

Un număr de 17.000 de tichete vor fi repartizate numai persoanelor fizice, dar fiind numărul mare de solicitări ale cetăţenilor, în timp ce firmele şi instituţiile publice vor avea de împărţit 3.000 de vouchere, informează Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

Cod portocaliu de inundaţii în Suceava şi Neamţ

Afluenţii Sucevei, Moldovei şi Bistriţei din judeţele Suceava şi Neamţ se vor afla sub cod portocaliu de inundaţii, în timp ce pe râurile mici din bazinele Someşul Mare, Lăpuş şi Mureş superior se instituie cod galben, începând de vineri seară.

Fostul deputat Ion Dumitru, condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare

Completul de cinci judecători al instanţei supreme l-a condamnat definitiv, vineri, pe fostul deputat Ion Dumitru la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul Romsilva II, în care a fost acuzat de abuz în serviciu în legătură cu achiziţionarea unui buldozer.

Dragnea: România va fi regionalizată până în 31 decembrie, descentralizată – la 1 ianuarie 2014

Vicepremierul Liviu Dragnea speră că România va fi "regionalizată" până în 31 decembrie şi descentralizată la 1 ianuarie 2014, el declarând că preşedinţii de regiuni vor fi aleşi de către cetăţeni, dacă dezbaterile din Parlament se vor desfăşura repede.

VREMEA în weekend: Ce temperaturi se vor înregistra în Bucureşti, la munte şi la mare

Sâmbătă, vremea va fi în general instabilă. Îndeosebi după-amiaza şi seara temporar înnorările vor fi accentuate şi vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului pe arii relativ extinse în majoritatea zonelor.

Grapini: Nu putem plăti nemunca. Indemnizaţia şomerilor care refuză trei oferte ar trebui tăiată

Ministrul delegat pentru IMM-uri şi turism, Maria Grapini, susţine tăierea ajutorului de şomaj pentru persoanele care refuză trei oferte de locuri de muncă în judeţul în care trăiesc, arătând că statul nu trebuie să plătească nemunca.

AFP – Tinerii, vârful de lance al protestelor din Turcia: „Suntem aici pentru a ne proteja drepturile şi pentru a spune AJUNGE Guvernului fascist”

Părinţii care îi cred complet străini de politică se înşală cu privire la tinerii din generaţia capitalistă care, cu toate că resping partidele tradiţionale, reprezintă "vârful de lance" al protestelor faţă de Guvernul turc.

Cum sunt analizate comunicaţiile din întreaga lume: Istoria NSA, organizaţia secretă creată în timpul Războiului Rece

Agenţia Naţională americană pentru Securitate (NSA) colectează pe serverele sale miliarde şi miliarde de date ale unor comunicaţii în întreaga lume şi în Statele Unite, pe care le analizează cu ajutorul unor algoritmi, cu scopul de a identifica ameninţări teroriste.

PROTESTELE DIN TURCIA: Erdogan îşi mobilizează susţinătorii, riscând escaladarea – FOTO

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan şi-a antrenat vineri susţinătorii într-o bătălie vizând încetarea mişcării de contestare fără precedent ce afectează ţara de peste o săptămână, cu riscul de a provoca o escaladare a violenţelor.

Inspecţia Judiciară verifică o „campanie susţinută, agresivă” a Intact împotriva unor magistraţi

Consiliul Superior al Magistraturii a cerut, vineri, Inspecţiei Judiciare să facă verificări privind posibila încălcare a independenţei justiţiei de trustul Intact, care prin Antena 3 a declanşat o campanie "susţinută, agresivă" împotriva unor instituţii ale sistemului judiciar şi a unor magistraţi.

Olteanu (BNR) se îndoieşte de oportunitatea investiţiilor în energii alternative

Ţările din Uniunea Europeană, inclusiv România, ar putea constata în timp că au dirijat resursele puţine pe care le au în direcţii greşite, cum ar fi energiile alternative, faţă de alte state care au avut viziune şi au decis să expoalteze gaze de şist, obţinând energie ieftină şi relansând industria.

ANAF: Nu e exclus ca oameni din Garda Financiară să fi dat contractul Bodu SRL-RCS&RDS. Probe nu sunt

ANAF nu exclude posibilitatea ca angajaţii Gărzii Financiare care au controlat societatea lui Dumitru Dragomir, Bodu SRL, să transmită unei terţe persoane contractul de asociere cu RCS&RDS, însă nu sunt probe concludente în acest sens, raportul în urma anchetei pe acest subiect fiind transmis DNA.

Oltean despre boicotarea referendumului de către PDL: Sunt absolut convins că vom avea succes

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că este convins că, în situaţia în care PDL va decide să boicoteze referendumul pentru Constituţie, va avea succes întrucât susţine "un vot al poporului".

Gafă comisă de François Hollande la Tokyo: „Poporul chinez” în loc de „poporul japonez”

François Hollande a comis o gafă stânjenitoare la Tokyo vineri, când, evocând tragedia atacului asupra unei instalaţii de exploatarea gazelor în Algeria, în ianuarie, în care au fost ucişi zece japonezi, a afirmat că a prezentat condoleanţe "poporului chinez".

MEDIAFAX ZOOM: Viaţa cotidiană, luna mai 2013 – GALERIE FOTO

Pentru unii locuitori ai emisferei nordice luna mai a adus primele zile caniculare. Pentru alţii, doar temperaturi plăcute şi ocazia de a petrece mai mult timp în aer liber.

Cursul BNR a crescut la 4,5535 lei/euro, MAXIMUL din octombrie 2012

Moneda naţională a continuat să se deprecieze accentuat în faţa euro, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă în urcare cu 7,72 bani, la 4,5535 lei/euro, cel mai ridicat nivel începând cu octombrie 2012.

Directorul Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, audiat la DNA

Directorul Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, s-a prezentat, vineri, la DNA, fiind citat în dosarul în care este acuzat că l-a şantajat pe administratorul RCS&RDS, Ioan Bendei.

Studenţii trebuie să fie pregătiţi în universităţi în funcţie de nevoile mediului de afaceri

Oferta educaţională din România trebuie să fie corelată cu nevoile mediului de afaceri, iar universităţile să colaboreze mai mult cu industria, pentru că studenţii nu sunt pregătiţi corespunzător şi firmele sunt nevoite să-i instruiască aproximativ un an după angajare.

Cererea de contopire a pedepselor lui Gigi Becali, judecată în 19 iunie, de Tribunalul Bucureşti

Tribunalul Bucureşti judecă în 19 iunie cererea de contopire a pedepselor de câte trei ani de închisoare cu executare primite în dosarul "Valiza" şi în cel privind schimbul de terenuri cu Ministerul Apărării.

Mark Mobius: Pieţele est-europene de frontieră, precum România, oferă cele mai bune randamente

Pieţele est-europene "de frontieră", precum România, oferă cele mai bune randamente, iar încetinirea creşterii economice de pe pieţele mai dezvoltate din regiune, cum ar fi Polonia, a fost cauzată în principal de criza din zona euro, consideră Mark Mobius, preşedintele executiv al grupului Templeton.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da