Prima pagină » Știrile zilei » Polițist de la Brigada Rutieră, lovit cu mașina în timp ce dirija traficul în Capitală

Polițist de la Brigada Rutieră, lovit cu mașina în timp ce dirija traficul în Capitală

Un polițist de la Brigada Rutieră a fost accidentat, vineri seara, de o mașină în timp ce dirija traficul în zona Rond George Coșbuc din Capitală. Agentul în vârstă de 24 de ani a fost dus la spital.
Polițist de la Brigada Rutieră, lovit cu mașina în timp ce dirija traficul în Capitală
Sursa foto: Remus Badea/Mediafax Foto
Laura Buciu
14 nov. 2025, 21:10, Social

Accidentul a avut loc vineri, în jurul orei 18.15, în zona Rond George Coşbuc.

Din primele date, șoferul unei mașini, în vârstă de 37 de ani, în timp ce a virat la stânga dinspre Bd. Libertății către Bd. Regina Maria, a acroșat agentul de poliție din cadrul Brigăzii Rutiere, care asigura măsuri de fluență în zona Rond George Coşbuc.

Agentul de poliție era echipat regulamentar, având elemente reflectorizante pe uniformă, potrivit Brigăzii Rutiere.

În urma accidentului de circulație, polițistul în vârstă de 24 de ani a fost rănit, acesta fiind dus la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Șoferul care a provocat accidentul a fost testat cu aparatul Alcooltest, rezultatul indicat fiind „zero”.

Se fac cercetări de către polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului de circulație.