Premierul ceh Andrej Babis a anunţat construcţia de noi centrale atomice chiar dacă va trebui să încalce legile UE

Premierul ceh Andrej Babis a anunţat că este necesar ca Republica Cehia să-şi îmbunătăţească capacitatea energetică internă prin construcţia unor centrale nucleare noi, în pofida unor posibile încălcări ale prevederilor legislative ale Uniunii Europene, relatează site-ul agenţiei Reuters.

1011 afișări
Imaginea articolului Premierul ceh Andrej Babis a anunţat construcţia de noi centrale atomice chiar dacă va trebui să încalce legile UE

Babis: Cehia are nevoie de noi centrale atomice pentru a susţine producţia de energie

Noile centrale nucleare ar înlocui tehnologiile învechite de producere a energiei electrice, ce utilizează atât putere nucleară, cât şi termocentrale pe cărbuni. Guvernul de la Praga vrea ca CEZ, compania care produce o proporţie de 70% din energia electrică consumată în statul ceh, să conducă proiectele nucleare demarate de acesta. Compania a cerut garanţii din partea Guvernului în ceea ce priveşte viabilitatea şi profitabilitatea proiectelor nucleare.

Statele Uniunii Europene obţin mai mult de o treime din energia electrică consumată prin intermediul energiei nucleare; iar în acest context, premierul ceh Babis a susţinut utilizarea puterii nucleare ca alternativă cu un grad de emisii de poluante mai mic decât a cărbunii, care în prezent sunt folosiţi pentru generarea a jumătate din energia electrică a ţării.

„Trebuie să o realizăm, chiar dacă suntem nevoiţi să încălcăm legislaţia Europeană”; „Securitatea energetică este prioritatea noastră şi nu există altă cale”, a comunicat premierul ceh în cadrul comisiei pentru Afaceri Europene din camera inferioară a Parlamentului de la Praga.

Guvernul ceh negociază, în prezent, posibile garanţii din partea statului pentru compania CEZ, afirmând că va acoperi posibile riscuri ce ţin de schimbările legislative, ce ar putea interfera cu realizarea şi funcţionarea centralelor.

Cehia are două centrale nucelare Temelin şi Dukovany, ambele criticate de specialiştii de mediu ca fiind depăşite şi susceptibile de eşec. 

Conform informaţiilor transmise de Guvernul ceh, compania CEZ ar trebui să construiască un reactor la centrala nucleară de la Dukovany, întrucât reactoarele existente vor fi oprite în 2035, iar un al doilea reactor la centrala din Temelin.

Compania cehă şi-a anunţat intenţia de a închide centralele care folosesc arderea cărbunilor pentru producerea energiei electrice până în 2040, când doar o singură centrală electrică pe bază de lignit va mai fi funcţională.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici