Prima pagină » Știrile zilei » Probleme tehnice la nava spațială lansată de Rusia. Andocarea la ISS se va face manual

Probleme tehnice la nava spațială lansată de Rusia. Andocarea la ISS se va face manual

O navă spațială de transport rusească, fără echipaj, va fi cuplată manual la Stația Spațială Internațională după ce o avarie la sistemul de antene a afectat funcția de andocare automată.
Probleme tehnice la nava spațială lansată de Rusia. Andocarea la ISS se va face manual
Hepta/Mediafax Foto

Nava Progress MS-33 a fost lansată duminică de la cosmodromul Baikonur din Kazahstan, de către o rachetă Soyuz-2.1a. 

La scurt timp după lansare, a fost identificată o defecțiune la una dintre antenele sistemului KURS, responsabil de apropierea și andocarea automată la ISS, anunță Roscosmos, agenția spațială de la Moscova, citată de Reuters

„Abordarea manuală a navelor către ISS este practicată în mod regulat de cosmonauți în exercițiu”, a transmis șeful Centrului de Pregătire a Cosmonauților din Rusia, Oleg Kononenko. 

Acesta a mai precizat că andocare va fi realizată manual de cosmonautul rus Serghei Kud Sverchkov, actualul comandant al stației. 

NASA, agenția spațială americană, a anunțat că celelalte sisteme ale navei funcționează normal, și că  Roscosmos va continuă investigațiile pentru remedierea problemei tehnice.

Nava transportă aproximativ 2.5 tone de provizii esențiale pentru echipajul de la bordul Stației Spațiale Internaționale, printre care se numără alimente, apă, combustibil și oxigen.

La bordul ISS se află șapte cosmonauți, dintre care trei din Rusia: Serghei Kud Sverchkov, comandantul, Sergei Mikayev și ​Andrei Fedyaev, trei din Statele Unite: Christopher ​Williams, Jessica Meir și Jack Hathaway și Sophie ​Adenot din Franța.