„Reformiștilor închipuiți, dacă v-a mai rămas măcar o urmă genetică de decență, opriți-vă!”. Rogobete: O reformă adevărată nu înseamnă să distrugi

Publicat: 07 08. 2026, 12:08
Alexandru Rogobete, ministrul Sanatatii, sustine o conferinta de presa pe tema litigiului cu compania farmaceutica Pfizer, in Bucuresti, miercuri, 1 aprilie 2026. Romania a pierdut in prima instanta procesul deschis de compania Pfizer in Belgia, dupa ce Guvernul a refuzat sa achite peste 20 de milioane de doze de vaccin COVID-19. ALEXANDRU NECHEZ / MEDIAFAX FOTO

Într-o postare încărcată vineri pe contul său de Facebook, fostul ministru al Sănătății Alexandru Rogobete a transmis că „aproape toate segmentele esențiale ale acestei țări sunt afectate”.

„Economia este în incertitudine, investițiile sunt blocate, oamenii privesc cu teamă spre ziua de mâine, iar speranța începe să fie înlocuită de neîncredere”, a scris Rogobete.

Către „reformiștii închipuiți”, fostul ministru le-a transmis că „ați împachetat un șir de măsuri improvizate și incoerente sub eticheta de «reformă»”.

Alexandru Rogobete a continuat explicând că o „reformă adevărată nu înseamnă să distrugi, să blochezi și să dezbini”.

„Reforma înseamnă să construiești, să corectezi ceea ce nu funcționează și să creezi oportunități pentru oameni”, a afirmat acesta.

Fostul ministru al Sănătății a specificat că „România are nevoie de echilibru, de competență, de construcție și de speranță. Are nevoie de lideri care unesc, nu de politici care împart oamenii și paralizează dezvoltarea”.

„Reformiștilor închipuiți, opriți-vă!”

„Reformiștilor închipuiți, dacă v-a mai rămas măcar o urmă genetică de decență, opriți-vă! România merită mai mult. Românii merită mai mult. Și, mai presus de orice, această țară merită un viitor construit cu responsabilitate, nu sacrificat în numele unor reforme închipuite”, a conchis Alexandru Rogobete.

Tot în această săptămână, fostul ministru i-a acuzat pe „reformiști” că au blocat proiectele energetice ale României.

Acesta a susținut că închiderea centralelor pe cărbune, renunțarea la exploatarea gazelor de șist și blocarea unor investiții hidroenergetice au diminuat independența energetică a țării.

„Ați cerut închiderea centralelor pe cărbune. Ați luptat împotriva exploatării gazelor de șist. Ați reușit! România a renunțat la o șansă importantă de a-și consolida independența energetică. Ați contestat hidrocentralele. Ați blocat investiții ani întregi și ați pus în balanță fiecare megawatt produs în România cu orice moluscă sau habitat inventat și invocat în procese”, a afirmat atunci fostul ministru al Sănătății.