Traian Băsescu a declarat că Statele Unite sunt conduse de un președinte care „desconsideră valorile democratice” și care a afectat grav prestigiul internațional al țării, descriindu-l pe Trump drept un afacerist care utilizează puterea militară a SUA din considerente economice.
„Din păcate Statele Unite au un președinte care desconsideră tot ce înseamnă valoare democratică. Rețineți ce vă spun. Este mai rău decât Putin. Acest om, acest președinte a depreciat prestigiul Statelor Unite cum n-a reușit nimeni să o facă. Este un biet afacerist care vinde terenuri și apartamente și are pe mână mașinăria formidabilă a Armatei Statelor Unite și o utilizează crezând că face afaceri”, a declarat Băsescu, luni, la B1TV.
Acesta a invocat tendințele expansioniste exprimate de liderul de la Washington: „La Putin încă n-am auzit că vrea să cucerească o listă întreagă de țări. El le ia una câte una. Trump ne spune de un an de când a venit, ba că vrea Groenlanda, ba că va anexa Canada, acum vrea Cuba”.
„A capturat Venezuela, pune țiței în contul lui. Acum în Iran, după ce a ratat obiectivele, adică schimbarea regimului și stoparea credibilă a programului nuclear, Acum i-a dat prin cap altă trăsnaie că-l interesează țițeiul iranian”, a mai spus Băsescu.
De asemenea, fostul președinte a criticat stilul inconsecvent de comunicare al președintelui american: „Este un om pe care mai bine nu-l asculți pentru că are trei, patru, cinci intervenții pe zi în care se contrazice de la una la alta, de la o intervenție la alta”.
Privind anunțul legat de distrugerea insulei Kharg, Băsescu spune: „Este o instalație majoră, extrem de importantă, cea mai importantă instalație a Iranului”, însă amintește și riscurile unei astfel de operațiuni: „Poate înainte să ia decizia, președintele Trump îi întreabă pe ruși ce au pățit pe Insula Șerpilor. Au cucerit-o și într-o noapte i-a ras Ucraina. E foarte greu să menții o insulă ocupată când dincolo de insulă urmează hăul teritoriului iranian”.