După ce ați fost președintele României două mandate, să recunoașteți că România nu ar rezista 72 de ore în fața unui atac masiv al Rusiei, asta este o adevărată performanță în politica românească.
Vă întreb cu respectul cuvenit, pentru că critica nu înseamnă lipsă de respect:
Stimate dle Băsescu, Dvs. ce ați făcut în perioada în care ați fost președintele României pentru dezvoltarea capacităților de apărare ale României?
Din rațiuni electorale ați desființat recrutarea obligatorie fără să o înlocuiți cu nimic. Acum se culeg roadele proiectului Dvs”, scrie istoricul Marius Diaconescu.
Acesta adaugă că discursul politic în spațiul public „ne apără americanii” a început în timpul lui Băsescu.
„Ați uitat o chestiune elementară: ori ești suficient de bine înarmat ca să contezi în alianță, ori oferi ceva de ce au nevoie cei mai importanți din alianță, ca să fie motivați să intervină pentru tine.
Apreciez că ați recunoscut că România nu contează în eventualitatea unor negocieri de pace cu Rusia, chiar purtate de UE. Oare de ce suntem irelevanți?
Nu CCR este de vină pentru starea actuală a armatei române și a poziției vulnerabile a țării noastre pe flancul estic al NATO. Cine este comandantul suprem al armatei? Președintele României. Cine are ultimul cuvânt pe strategia națională de apărare? Președintele României. Cine stabilește direcțiile de politică externă? Președintele României.
Ați căutat un sac cu cenușă, stimate dle președinte Băsescu?”.