Un autotren care transporta butelii a luat foc în Caraș Severin
„Pompierii militari cărășeni intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autotren, pe DN 6, între localitățile Armeniș și Teregova”, transmite ISU Caraș-Severin.
Incendiul se manifestă la nivelul capului tractor și la o parte a remorcii. Serviciile de intervenție au localizat focul și intervin pentru lichidarea acestuia.
„La locul evenimentului s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș. La sosirea forțelor, incendiul se manifestă la nivelul capului tractor și la o parte a remorcii. Incendiul este localizat, pompierii acționând pentru lichidarea acestuia. Autotrenul transportă butelii metalice goale”, se arată în informare.