Un nou punct de trecere a frontierei între România și Ucraina se deschide. Noul pod peste Tisa va fi inaugurat joi

Publicat: 07 10. 2026, 17:03

„În cadrul contractului au fost construite un pod rutier peste râul Tisa și un nou Punct de Trecere a Frontierei (PTF), împreună cu clădirile, halele de control, instalațiile și dotările necesare funcționării acestuia”, a transmis CNAIR, printr-un mesaj publicat pe Facebook. 

Deschiderea PTF Sighetul Marmației II se va realiza etapizat. 

În prima fază, care debutează joi, 8 octombrie 2026, va fi permisă doar circulația autovehiculelor destinate transportului de persoane cu masa maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv.  

În cadrul celei de-a doua etape, accesul va fi extins și pentru vehiculele de mare tonaj, care depășesc 3,5 tone. 

Ultima etapă este programată pentru decembrie 2027, când punctul de trecere a frontierei urmează să fie deschis și traficului pietonal. 

„Acest obiectiv reprezintă o nouă legătură rutieră între România și Ucraina”, a mai transmis Compania.