avere

Jeff Bezos a devenit primul om din lume cu o avere de peste 200 de miliarde de dolari

CEO-ul Amazon, Jeff Bezos, a ajuns, miercuri, să aibă o avere de peste 202 miliarde de dolari, potrivit indicelui Bloomberg Billionaires Index. El a devenit astfel, prima persoană din lume care a depăşit pragul de 200 de miliarde de dolari. Bezos este acum este mai bogat cu 78 de miliarde de dolari decât Bill Gates, […]

Sergey Brin, dintr-un apartament în Moscova, în topul miliardarilor

Poţi să pleci dintr-un apartament cu trei camere din Moscova şi să ajungi în top-ul miliardarilor. Ţi-a demonstrat-o Sergey Brin, jumătate din Google. Azi e ziua lui şi o să-ţi spun câteva lucruri pe care, poate, nu le ştiai. A copilărit la Moscova, într-un apartament cu trei camere, în care stătea cu părinţii şi cu […]

Cu cât s-au vândut adidaşii purtaţi de Michael Jordan într-un meci disputat în 1985. Recordul anterior era deţinut tot de legendarul baschetbalist

O licitaţie din Statele Unite a bătut record după record. O pereche de adidaşi Air Jordan 1 a fost vândută cu 615.000 de dolari. Aceasta este de la un meci celebru din 1985. Atunci, Jordan a reuşit un slam dunk cu care a distrus sticla panoului. Altă pereche vândută cu 112.500 a fost cea purtată […]

Mark Zuckerberg este al treilea cel mai bogat om al lumii. Reacţia şefului Facebook: Nimeni nu merită să aibă atâţia bani

În ciuda pandemiei, Mark Zuckerberg a reuşit să mai adauge 30 de miliarde de dolari la averea sa şi a depăşit pragul de 100 de miliarde de dolari. Facebook a înregistrat o scădere a veniturilor din publicitate din cauza atitudinii ezitante a lui Zuckerberg faţă de postările lui Donald Trump, însă lansarea clonei TikTok, Instagram […]

Averea lui Mark Zuckerberg urcă la 100 mld. dolari după lansarea aplicaţiei care concurează TikTok

Averea fondatorului Facebook Mark Zuckerberg a urcat la 100 miliarde de dolari după lansarea unei noi funcţii video, Instagram Reels, care rivalizează cu controversata aplicaţie chineză TikTok, relateaaază BBC.

MacKenzie Scott, fosta soţie a lui Jeff Bezos, spune că a donat până acum 1,7 miliarde de dolari din averea ei

MacKenzie Scott, fostă Bezos, a donat deja aproape 1,7 miliarde de dolari din averea sa, în scop caritabil, pentru mai multe organizaţii, după ce de anul trecut îşi dedică viaţa cauzelor nobile.

Jeff Bezos, CEO-ul Amazon, a devenit mai bogat cu 13 miliarde de dolari într-o singură zi

Jeff Bezos a devenit mai bogat cu 13 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă cel mai mare salt individual al unei persoane, într-o singură zi, de când Bloomberg monitorizează activitatea financiară a miliardarilor. Potrivit sursei citate, acţiunile Amazon au crescut luni cu 7.9%, setând astfel un trend optimist în ceea ce priveşte shopping-ul online. În […]

Superbogaţii cer să fie superimpozitaţi, în contextul crizei coronavirusului

Un grup de 83 de persoane dintre cele mai bogate din lume solicită guvernelor o creştere imediată, substanţială şi permanentă a taxelor pentru „oameni ca noi”, anunţă The Guardian, care citează o scrisoare semnată de cei 83.   Semnatarii, printre care se află Jerry Greenfield, cofondatorul companie de îngheţată Ben şi Jerry, precum şi Abigail […]

Elon Musk a devenit mai bogat decât Warren Buffett. Ce avere are

Elon Musk l-a depăşit pe Warren Buffett în clasamentul miliardarilor şi a devenit a şaptea cea mai bogată persoană din lume, averea lui ajungând la 70 de miliarde de dolari, scrie CNN. Averea lui Musk a crescut cu peste 6 miliarde de dolari vineri, potrivit Bloomberg, după ce cota de piaţă la bursă Tesla a […]

Averea lui Iohannis a crescut cu încă o casă. Soţia preşedintelui a moştenit un apartament

Anul 2020, până în momentul de faţă, a fost mai bun pentru famila Carmen şi Klaus Iohannis. Veniturile lor au crescut. 179.739 de lei a încasat Iohannis doar în această jumătate de an, un salt financiar faţă de 2019, când a încheiat anul cu 165.100 lei în buzunar. Şi Carmen Iohannis a avut noroc la […]

Clasament Forbes: Cele mai bine plătite celebrităţi. Simona Halep, în top 30 Under 30

Pe primele poziţii în clasamentul Forbes al celebrităţilor cu cele mai mari venituri se află Kylie Jenner şi Kanye West, în conturile cărora au intrat 590 de milioane de dolari, respectiv 170 de milioane de dolari. West a strâns cea mai mare parte a câştigurilor din colaborarea Yeezy x Adidas, în timp pentru Jenner lozul […]

Sume astronomice. Cât plătesc Harry şi Meghan, faimoşii duci de Sussex, pentru securitatea personală

Ştii că viaţa prinţului Harry şi a ducesei Meghan a luat o direcţie complet diferită, după ce s-au desprins de familia regală şi au decis să devină independenţi financiar. Decizia nu a fost una total surprinzătoare, cei doi formând un cuplu definit mai degrabă de risc. Totuşi, se pare că va mai dura o perioadă până […]

Pandemia l-ar putea transforma pe Jeff Bezos în primul „trilionar” al planetei

Înainte de pandemie site-ul Comparisun a estimat că liderul de la Amazon poate deveni trilionar( 1000 de miliarde) în şase ani. Acest lucru pare însă să se întâmple mai rapid. Miliardarul care este deja cel mai bogat om de pe planetă a înregistrat un profit în creştere de la debutul pandemie. Creşterea este rezultatul schimbări […]

Primul om cu o avere de 1.000 MILIARDE: Jeff Bezos trece primul pragul. Când l-ar putea urma Zuckerberg şi Jack Ma

Jeff Bezos ar putea fi primul om din lume care ajunge la o avere de 1.000 miliarde dolari. Estimările arată că 2026 ar putea fi anul în care şeful Amazon ar trece acest prag.

Cel mai bogat om din Europa a pierdut 30 de miliarde de dolari de la începutul pandemiei

Cel mai bogat om din Europa a pierdut suma impresionantă de 30 de miliarde de dolari în perioada pandemiei. Suma este considerată fiind cea mai mare pierdere pe care cineva a suferit-o în perioada acesta, potrivit calculelor realizate de Bloomberg.   Francezul Bernard Arnault este preşedintele şi directorul general al prestigiosului imperiu de lux LVMH […]

Rapperul Kanye West a devenit al doilea rapper miliardar din istorie. Cum şi-a sporit averea, în ultimii ani

Rapperul american Kanye West este oficial miliardar, potrivit editorilor revistei Forbes. Muzicianul şi-a sporit averea mai ales după colaborarea cu compania Adidas, pentru care a lansat linia de pantofi sport Yeezy. Pantofii sunt vânduţi pentru minimum 200 de dolari perechea. Restul averii lui West provine din proprietăţi imobiliare.

Marii câştigători ai crizei Covid-19: Câţi bani câştigă Amazon pe secundă în vreme de pandemie. Averea lui Jeff Bezos a atins un nivel record

În timp ce majoritatea afacerilor au fost lovite crunt de impactul pandemiei şi de recesiunea în aşteptare, acţiunile Amazon au atins un nivel record în timp ce sute de milioane de oameni rămaşi în carantină sau izolare apelează la gigantul online pentru alimente şi forme de divertisment.  Bezos, care a început Amazon în garajul său […]

Donald Trump a pierdut 1 miliard de dolari într-o lună din cauza coronavirusului

Prăbuşirea pieţei bursiere a făcut ca averea lui Donald Trump să scadă cu un miliard de dolari în ultima lună şi l-a scos din lista celor mai bogaţi oameni din lume, scrie The Guardian.

Un miliardar american îşi investeşte o mare parte din avere în crearea de teste pentru COVID-19

Miliardarul Bill Ackman a spus că a investit o parte din averea sa personală pentru a ajuta la fabricarea kiturilor de testare pentru COVID-19, realizate de Covaxx, o filială recent formată a companiei United Biomedical Inc., scrie Bloomberg. Ackman a solicitat în mod repetat închiderea completă a SUA timp de 30 de zile pentru a […]

Europa va primi 1.8 milioane de măşti din partea celui mai bogat om din China

Cel mai bogat om din China donează 1.8 milioane de măşti şi 100.000 de teste pentru coronavirus către Europa care luptă cu epidemia de coronavirus, relatează DailyMail.

Un fost angajat la permise din Călăraşi a fost depistat cu o avere nejustificată uriaşă

Un fost funcţionar de la Serviciul Permise de Conducere şi Înmatriculări a Vehiculelor din Călăraşi a fost prins de ANI cu o avere nejustificată de peste 320.000 euro.

Michael Douglas nu a primit niciun ban după moartea tatălui său. Ce s-a întâmplat cu averea de 60 de milioane de dolari a legendarului actor Kirk Douglas

Kirk Douglas, care a murit pe 5 februarie, era cunoscut pentru donaţiile pe care le-a făcut şi în timpul vieţii pentru fundaţii umanitare. O sumă totală de 50 de milioane de dolari va fi distribuită prin Fundaţia Douglas, înfiinţată de actor împreună cu soţia sa, Anne. Vedeta avea 103 ani în momentul morţii şi a […]

Trei interlopi din Galaţi, care au făcut avere prin metoda Loverboy, au fost arestaţi preventiv

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi au făcut şase percheziţii în Galaţi, Brăila şi Bucureşti, la locuinţele a şase persoane, cu vârste cuprinse între 23 şi 47 de ani, bănuite de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori, trafic de persoane şi proxenetism. Grupul infracţional organizat racola fete majore şi minore pe […]

ANI: Şeful Poliţiei Sector 4 nu poate justifica aproape 60.000 de euro din averea sa

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate de aproape 60.000 de euro, între averea dobândită şi veniturile realizate de către şeful Poliţiei Sector 4, Cornel Drumariu, anunţă ANI.

Planul odios al unui cuplu pentru a pune mâna pe averea unui bătrân cu probleme psihice. Femeia, „creierul” operaţiunii

Un cuplu din Marea Britanie l-a ucis pe properietarul imobilului în care locuia împreună cu acesta şi i-au falsificat testamentul pentru a-i moşteni averea, relatează Daily Mail.

O femeie a cumpărat mobilier de dormitor pe mărunţiş. Într-un compartiment secret a dat peste o mică avere | VIDEO

Laural Jaecks, din Oak Creek, statul american Wisconsin, a dat peste o mică avere după ce a cumpărat mobilă de dormitor la mâna a doua.

Care este secretul succesului pentru tânărul care a renunţat la muncă la 24 de ani după ce a făcut o avere de peste 500.000 de lire

Un tânăr din Marea Britanie împărtăşeşte secretul care i-a permis să se retragă la 24 de ani după doar 5 ani de muncă în care a reuşit să strângă o avere de peste 500.000 de lire

În plină controversă privind veniturile pe care le-a avut, Ludovic Orban şi-a modificat declaraţia de avere

Ludovic Orban şi-a modificat, joi, declaraţia de avere, în sensul că a schimbat categoria de locuinţă pe care o deţine. Iniţial, premierul declarase că are o casă de vacanţă de 200 de metri pătraţi, iar acum aceasta apare drept o casă de locuit.

Răspunsul lui Ludovic Orban când a fost întrebat cum a plătit creditul de 10.000 de euro cu un salariu de 3.000 de lei pe lună

Ludovic Orban a afirmat, joi, că datoria de 10.000 de euro pe care o avea în urma unui credit nu mai apare în declaraţia de avere, deoarece aceasta a fost achitată. Premierul a precizat că datoria nu a fost achitată în anul 2018, când a avut venituri de aproximativ 3.000 de lei pe lună.

Averea lui Ludovic Orban. Premierul a avut un venit de 3.000 de lei pe lună anul trecut

Premierul Ludovic Orban şi-a publicat declaraţia de avere la o lună de la preluarea mandatului. Potrivit documentului consultat, premierul deţine o casă de vacanţă, un autoturism fabricat în 2007. Şeful Executivului a încasat în 2018 peste 37.000 de lei din servicii de consultanţă tehnică.

Inegalitate extremă. Ţara în care şase oameni deţin cât alte 13 milioane

Cei mai bogaţi şase cetăţeni britanici au la dispoziţie echivalentul averii adunate de categoria celor mai săraci locuitori, respectiv 13 milioane de suflete, potrivit The Guardian.

Olguţa Vasilescu, după discuţiile privind înfiinţarea parchetelor financiare: PNL îi consideră pe toţi hoţi! Cătuşiadă la tot poporul

Lia Olguţa Vasilescu a reacţionat după discuţiile privind înfiinţarea parchetelor financiare şi a declaraţiilor de avere depuse de fiecare cetăţean, spunând că „absolut toţi” trebuie să se aşeze „la coadă pe două rânduri (..) că a venit PNL la guvernare şi îi consideră pe toţi hoţi”.

ASCULTĂ SMART RADIO. Idolul generaţiei millenials. Ed Sheeran, lider în topul celor mai bogate vedete britanice în vârstă de până la 30 de ani

Ed Sheeran s-a situat pe primul loc în topul celor mai bogate vedete britanice în vârstă de până la 30 de ani, cu o avere de 170 de milioane de lire sterline (165,6 milioane de euro), potrivit Smart Radio, care păstrează un loc special pentru muzica acestuia în playlist.

Proiect anti-birocraţie: Declaraţiile de interese şi de avere să fie depuse în format electronic

Senatori din mai multe partide au depus la Senat un proiect de lege care prevede posibilitatea transmiterii declaraţiilor de avere şi de interese către Agenţia Naţională de Integritate în format electronic. Iniţiatorii precizează că scopul proiectului este facilitarea procesului birocratic.

Averea Rovanei Plumb, verificată de ANI, după contradicţiile care au ajuns la Bruxelles – surse

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) verifică averea Rovanei Plumb, verificările fiind declanşate anterior scandalului din Parlamentului European privind funcţia de comisar european, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Dan Barna a dezvăluit venitul anual al soţiei sale, nepublicat iniţial de BEC

Dan Barna a dezvăluit, joi, venitul anual al soţiei sale, Olguţa Dana Totolici, nepublicat iniţial de BEC pentru candidatura sa la prezidenţiale. Liderul USR a precizat că venitul anual al soţiei sale este de 354.082 de lei, din salariul oferit de Petrom S.A.

Ce avere are Ramona Bruynseels: Bijuterii şi ceasuri de 70.000 de euro/ Soţul, director de bancă, este milionar | DOCUMENT

Ramona Bruynseels, candidatul PPU-SL la prezidenţiale, a declarat la Biroul Electoral Central că deţine bijuterii şi ceasuri în valoare de 70.000 de euro şi obiecte de artă în valoare de 30.000 de euro. Soţul acesteia, Dominic Bruynseels, director de bancă şi investitor, este milionar.

Averea lui Dan Barna: Prezidenţiabilul USR-PLUS deţine 13 conturi însumând peste 1 milion de lei, trei imobile şi un teren | DOCUMENT

Prezidenţiabilul Alianţei USR-PLUS Dan Barna are deschise 13 conturi bancare care însumează 1.356.500 lei, deţine un teren şi trei imobile, cele din urmă împreună cu soţia sa, potrivit declaraţiei de avere depusă de acesta la Biroul Electoral Central (BEC).

Declaraţia de avere a lui Alexandru Cumpănaşu: Venit anual de 1.1 milioane lei şi mai multe case decât Iohannis | DOCUMENT

Alexandru Cumpăşanu, candidat indepedent la alegerile prezidenţiale, are un venit anual de 1.132.933 de lei, deţine şase imobile cu o suprafaţă totală de 872 metri pătraţi, două terenuri şi două autoturisme, potrivit declaraţiei de avere depusă la BEC.

Averea declarată de Viorica Dăncilă la prezidenţiale: 8 conturi cu peste 500.000 lei, bijuterii, inclusiv broşe, de 5.000 euro – DOCUMENT

Candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, Viorica Dăncilă, a declarat că deţine în opt conturi suma de 518.218 de lei şi că a obţinut, ca premier, venituri de 142.519 de lei. De asemenea, Dăncilă a declarat că deţine şi bijuterii de aur, inclusiv broşe, în valoare estimată de 5.000 de euro.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da