canada

Rob Ford rămâne primarul Toronto, însă nu va mai deţine puteri executive

Consiliul Municipal al oraşului canadian Toronto a votat luni, la încheierea unei şedinţe agitate, în favoarea unei moţiuni privind retragerea atribuţiilor primarului Rob Ford şi retrogadarea acestuia la nivelul de consilier municipal.

România a învins Canada, cu scorul de 21-20, într-un meci test

Reprezentativa de rugby a României a învins, sâmbătă, cu scorul de 21-20 (12-7), selecţionata Canadei, într-un meci test disputat pe Stadionul Naţional Arcul de Triumf din Bucureşti.

Cazul reţelei de pedofilie: Ancheta din Canada, începută după ce autorităţile române au prins un membru al reţelei

Ancheta din Canada în urma căreia 348 de persoane din întreaga lume au fost arestate pentru pedofilie a pornit de la o sesizare a autorităţilor române, care în 2010 l-au prins, în judeţul Sălaj, pe cetăţeanul german Rudolf Markus Roth, membru al acestei reţele, potrivit unor surse din Poliţie.

Cazul reţelei de pedofilie: Preoţi, profesori, medici şi voluntari, printre persoanele arestate în cadrul anchetei din Canada. Ce a declanşat ancheta

Membri ai serviciilor de securitate, lideri religioşi, profesori, părinţi adoptivi sau voluntari, medici şi asistente se numără printre cele 348 de persoane arestate în urma anchetei poliţiei din Toronto care a vizat destructurarea unei reţele internaţionale de pornografie infantilă.

Vastă reţea de pedofilie, desfiinţată: 348 de persoane au fost arestate în întreaga lume. Majoritatea filmelor reţelei erau produse în România şi Ucraina – VIDEO

Poliţia canadiană a anunţat joi că a desfiinţat o vastă reţea de pedofilie care a dus la arestarea a 348 de persoane în întreaga lume. În cadrul unei anchete lansate în 2010, poliţia a arestat un rezident al oraşului Toronto în mai, prezentat ca fiind liderul reţelei şi acuzat că a răspândit conţinut cu caracter pedofil.

Canada a clasat Frontul Al-Nosra ca „organizaţie teroristă”

Canada a anunţat vineri că a înscris pe lista sa cu organizaţii teroriste mişcarea Al-Mourabitoun, condusă de jihadistul algerian Mokhtar Belmokhtar în regiunea Sahel, şi Frontul Al-Nostra, o grupare care este afiliată Al-Qaida şi luptă împotriva regimului sirian.

Primarul din Toronto recunoaşte că era extrem de beat, într-o nouă înregistrare VIDEO

Primarul din Toronto, Rob Ford, recunoaşte că era "extrem de beat" într-o nouă înregistrare video difuzată de site-ul cotidianului Toronto Star.

Româncă, aleasă consilier municipal în Montreal

Românca Magda Popeanu a fost aleasă în funcţia de consilier în districtul Côte-des-Neiges din Montreal, în provincia canadiană Quebec, în urma alegerilor de duminică.

Primarul din Toronto, Rob Ford, recunoaşte că a consumat un derivat al cocainei

Primarul oraşului Toronto, Rob Ford, recunoaşte că a consumat crack, un derivat al cocainei, însă dă asigurări că nu este dependent, relatează site-ul canadian CTV.News.

Avion evacuat la Montréal, în urma unui incendiu la un dispozitiv de transport pentru bagaje

Un avion aparţinând companiei Royal Air Maroc a fost evacuat de urgenţă luni seara pe Aeroportul Internaţional Pierre-Elliott Trudeau de la Montréal, în urma izbucnirii unui incendiu pe transportator de bagaje, în spatele avionului, potrivit unor imagini postate pe Internet.

STUDIU: Accidente rutiere mai frecvente după trecerea la ora de iarnă, în Canada

Accidente rutiere au loc mai frecvent în primele două săptămâni după trecerea la ora de iarnă, potrivit unor statistici colectate timp de cinci ani de Societatea de asigurări auto din British Columbia, o provincie în vestul Canadei.

Ministrul bulgar de Externe: Neratificarea Acordului Canada-UE în Parlament, o opţiune pentru a rezolva problema vizelor

Ministrul bulgar de Externe, Kristian Vigenin, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că România şi Bulgaria ar trebui să aibă o strategie comună în ceea ce priveşte vizele pentru Canada, iar neratificarea Acordului dintre Ottawa şi Bruxelles în parlamentele naţionale ar putea fi o opţiune.

Pink şi-a anulat concertele din Canada din cauza unor probleme de sănătate

Pink anulează trei concerte din Canada din cauza unei laringite, doctorii recomandându-i repaus vocal până la sfârşitul lunii.

Ministru canadian: Guvernul de la Ottawa va colabora cu România pentru depăşirea disensiunilor privind vizele impuse cetăţenilor

Guvernul canadian va colabora cu România pentru rezolvarea disensiunilor, anunţă Ed Fast, ministrul canadian al Comerţului, după ce ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, a declarat că Parlamentul de la Bucureşti nu va ratifica acordul de liber-schimb UE-Canada dacă nu sunt eliminate vizele.

EXCLUSIV:Corlăţean:Parlamentul nu va ratifica acordul Canadei cu UE dacă nu sunt eliminate vizele-2-

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat pentru MEDIAFAX că a făcut şi efectuează demersuri pentru eliminarea vizelor impuse cetăţenilor români de către Canada, iar dacă aceasta nu se va întâmpla, atunci nu crede că Parlamentul va ratifica acordul de liber-schimb dintre UE şi această ţară.

EXCLUSIV – Corlăţean: Parlamentul nu va vota acordul Canadei cu UE dacă nu sunt eliminate vizele impuse românilor

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat pentru MEDIAFAX că a făcut şi efectuează demersuri pentru eliminarea vizelor impuse cetăţenilor români de către Canada, iar dacă aceasta nu se va întâmpla, atunci nu crede că Parlamentul va ratifica acordul de liber-schimb dintre UE şi această ţară.

Român acuzat de trafic de persoane, arestat în Canada

Poliţia canadiană a arestat miercuri un român suspectat de apartenenţă la o reţea de trafic de persoane ale cărei victime, de origine română, erau obligate să se prostitueze.

Activiştii pentru drepturi civice acuză Canada de spionarea propriilor cetăţeni

O organizaţie din Canada pentru apărarea libertăţilor civile a iniţiat marţi o procedură judiciară împotriva unei agenţii federale de supraveghere a comunicaţiilor, acuzând-o de spionarea ilegală a cetăţenilor canadieni.

Bodu cere PE respingerea Acordului de liber-schimb cu Canada, ţară care menţine vizele pentru români

Europarlamentarul PDL Sebastian Bodu cere PE respingerea Acordului de liber-schimb cu Canada ca urmare a deciziei acestei ţări de a liberaliza regimul vizelor doar pentru Republica Cehă, menţinând restricţia pentru cetăţenii români şi bulgari, potrivit unui comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.

Canada: Un tren care transporta petrol A DERAIAT. A fost decretată stare de urgenţă

Un tren care transporta petrol a deraiat şi a luat foc în vestul Canadei, fără ca cineva să fie rănit, a anunţat sâmbătă Biroul pentru securitatea transporturilor din Canada (BST).

UE şi Canada au semnat un acord de liber schimb, după patru ani de negocieri

Uniunea Europeană şi Canada au semnat vineri, după patru ani de negocieri, un acord de liber schimb, care ar trebui să crească schimburile comerciale dintre cele două economii cu peste 20%, au anunţat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi premierul canadian, Stephen Harper.

CONFRUNTĂRI VIOLENTE în Canada, între poliţie şi opozanţii exploatării gazelor de şist. Manifestanţii au aruncat cocteiluri Molotov. Cel puţin 40 de persoane au fost arestate – VIDEO

Cel puţin 40 de persoane ostile exploatării gazelor de şist de pe coasta atlantică a Canadei au fost arestate joi în urma unor confruntări cu forţele de ordine, a anunţat poliţia federală.

O româncă însoţită de şase copii a fost arestată după ce a intrat ilegal pe teritoriul Canadei

Doi agenţi ai Jandarmeriei regale canadiene au arestat duminică o româncă în vârstă de 31 de ani însoţită de şase copii de vârste mici, care încerca să treacă ilegal frontiera americană cu Canada, relatează publicaţia Journal de Montreal pe site-ul său de Internet.

Canada: Telefoanele inteligente şi tabletele înlocuiesc televiziunea clasică

Canadienii petrec din ce în ce mai mult timp pe internet, folosindu-se de telefoanele inteligente şi de tabletele pe care le deţin, în timp ce site-ul Netflix începe să îşi impună dominaţia asupra televiziunii clasice, conform unui bilanţ al autorităţii de reglementare în telecomunicaţii din Canada.

Obama a nominalizat un donator important, de la Goldman Sachs, pentru funcţia de ambasador în Canada

Barack Obama a nominalizat joi un oficial de la Banca de investiţii Goldman Sachs, Bruce Heyman, un important contributor în campania sa electorală, pentru postul de ambasador în Canada, pe fondul unor potenţiale tensiuni între cei doi aliaţi pe tema oleoductului Keystone XL.

ACCIDENT la Ottawa, între un tren şi un autobuz: Cel puţin cinci oameni au murit. Partea din faţă a autobuzului a fost smulsă – VIDEO

Cel puţin cinci perosane au murit miercuri într-un accident între un autobuz cu etaj şi un tren, la nivelul unei treceri cu calea ferată, în sudul capitalei canadiene Ottawa, a declarat Marc Messier, un purtător de cuvânt al serviciilor de intervenţie.

Canada, îngrijorată de rata criminalităţii în rândul imigranţilor romi

Agenţia Serviciilor de Frontieră din Canada (ASFC) se declară îngrijorată de rata înaltă a criminalităţii în rândul solicitanţilor de azil romi, veniţi din România, care pun "populaţia canadiană în pericol", potrivit unui raport citat luni în ediţia electronică a publicaţiei La Presse.

Societatea responsabilă de accidentul feroviar din Quebec cere protecţia legilor privind falimentul

Societatea feroviară americană Montreal, Maine&Atlantic (MMA) s-a pus miercuri sub protecţia legilor americane şi canadiene cu privire la faliment, la o lună după explozia unui tren care-i aparţinea într-un orăşel din Quebec.

Pitonul care a ucis doi fraţi în Canada era un animal de companie pentru care proprietarul nu avea permis

Pitonul care a ucis prin asfixiere doi copii în timp ce dormeau, în Canada, se afla în apartamentul proprietarului său, care nu deţinea un permis să îl autorizeze să păstreze un asemenea animal în casă, au anunţat autorităţile.

Un piton a ucis doi copii în timp ce dormeau, în Canada

Un piton scăpat dintr-un magazin de animale a ucis doi copii în vârstă de 5 şi 7 ani, în timp ce dormeau, în cursul nopţii de duminică spre luni la Cambellton, în estul Canadei, a declarat Jandarmeria regală a Canadei (GRC).

Serie misterioasă de decese în Canada

Nouă persoane au decedat în mod misterios, într-o epidemie de enterovirus, boală cunoscută şi sub numele de gastroenterită, au anunţat miercuri autorităţile sanitare de pe Insula Vancouver, în vestul Canadei.

Suspectul canadian în atentatul din Burgas ar fi declanşat bomba prematur, ucigându-şi o rudă

Anchetatorii cred că suspectul canadian în atentatul comis în 2012 pe aeroportul bulgar Burgas ar fi furnizat sprijin logistic, dar ar fi sfârşit prin a detona bomba, ucigând din greşeală o rudă care coopera cu el, relatează The National Post, în ediţia online.

Canada: 15 centre de eliberare a vizelor sunt paralizate din cauza unei greve

Cincisprezece centre de eliberare a vizelor de la ambasadele şi consulatele canadiene şi-au încetat orice activitate, luni, negocierile salariale între agenţii serviciilor externe, între care diplomaţi canadieni, şi Guvernul federal eşuând.

Cascada Niagara va fi iluminatâ în albastru cu ocazia naşterii „bebeşului regal” britanic

Simbol al ataşamentului Canadei faţă de coroană, cascada Niagara şi turnul CN din Toronto vor fi iluminate în albastru în onoarea băieţelului pe care l-a născut ducesa de Cambridge, Kate.

ACCIDENTUL din QUEBEC: Bilanţul victimelor accidentului feroviar a ajuns la 35 de morţi

Alte două cadavre au fost extrase duminică din centrul oraşului Lac-Mégantic din Quebec, ceea ce ridică la 35 numărul persoanelor găsite decedate dintre cele 50 de victime probabile ale accidentului feroviar din 6 iulie, a anunţat poliţia.

Ryan Gosling militează pentru drepturile porcilor din crescătoriile canadiene

Actorul Ryan Gosling, un mare iubitor de animale, a decis să ia poziţie şi să apere drepturile porcilor din crescătoriile din ţara lui natală, Canada, într-un articol apărut joi pe site-ul publicaţiei canadiene The Globe and Mail, informează dailymail.co.uk.

Canada: Opoziţia îndeamnă Guvernul să consolideze reglementările în domeniul securităţii feroviare, în urma accidentului din Quebec

Opoziţia a solicitat joi Guvernului canadian să consolideze rapid reglementările în domeniul securităţii feroviare în Canada, în urma accidentului de la Lac-Mégantic, în Québec, care "se pare" că s-a soldat cu 50 de morţi, potrivit poliţiei.

ACCIDENTUL din Quebec: Conductorul nu ar fi activat frânele trenului care a explodat. Bilanţul s-a ridicat la 20 de morţi

Bilanţul tragediei de la Lac-Megantic s-a ridicat la 20 de morţi şi 30 de persoane dispărute şi probabil decedate, a afirmat miercuri seară poliţia din Quebec, în timp ce compania feroviară atribuie vina conductorului care nu ar fi activat frânele trenului.

TRAGEDIA din Quebec: Poliţia analizează ipoteza unei neglijenţe criminale. Bilanţul victimelor a ajuns la 15 morţi şi 40 de persoane dispărute

Poliţia din Quebec a declarat marţi că ipoteza unei "neglijenţe criminale" în explozia unui tren ce transporta petrol la Lac-Megantic este "luată în considerare", în timp ce bilanţul accidentului s-a ridicat la 15 morţi.

TRAGEDIA din CANADA: Bilanţul victimelor exploziei trenului cu petrol din Quebec s-a ridicat la 13 morţi. O sută de mii de litri de petrol vor ajunge în fluviul Saint-Laurent

Explozia unui tren cu vagoane-cisternă care transporta petrol în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă în micul oraş din Quebec Lac-Megantic s-a soldat cu 13 morţi, conform unui nou bilanţ publicat luni de poliţie.