05:52, 22 Oct. 2022
Românii ştiu deja, au trecut prin asta: la începutul anilor ’70, a început să se găsească foarte greu zahăr. Apoi deloc. Foarte puţin devansat în timp, a început la fel cu uleiul de floarea soarelui. Pe cînd aveam zece ani, stăteam deja cu mama, pe care o aşteptam în staţia de autobuz după ce ”lăsasem rînd” la coada la zahăr şi ulei, peste două ore, pentru două sticle de ulei de 0,5 litri şi un kil de zahăr. ”Sus” se ştia foarte bine de această criză, dar nu se putea face nimic: o mare parte din producţie mergea la export şi dealtfel crizele multiple, de sistem ale economiei româneşti se vedeau cel mai bine la capătul ”lanţului final”: în sacoşă. Curînd, au dispărut din rafurile alimentarelor mai toate produsele, rînd pe rînd. În 1989, se mai puteau vedea prin vitrinele goale doar cutii cu creveţi vietnamezi, sticle cu oţet şi apă minerală medicinală. Uneori şi mazăre la borcan, sau conserve cu tocană de legume. Acum, nu e chiar la fel. Dar consumul de ulei şi zahăr a scăzut, în schimb, drastic – nu pentru că nu se găseşte, ci pentru că uleiul şi zahărul sînt de trei ori mai scumpe, ca la începerea pandemiei de covid şi a războiului din Ucraina. Şi nu doar în România, ci peste tot. E posibil ca, după aceeaşi tristă experienţă românească a anilor ’80, să ne aştepte o serioasă criză alimentară. Eu cred în ciclicitaea istoriei, în faptul că, într-un fel, istoria ”se învîrte în cerc”, cum spunea Arnold Toynbee. Dacă e aşa, noi, românii, avem un mare avantaj, faţă de alţii: ne-am călit, în anii ”epocii de aur” a lui Ceauşescu.