documentar

VIDEO Un documentar cu trei portari de naţionala României şi un vis împlinit. De la frica pe stadion, la cinematografie

Un proaspăt-absolvent al Universităţii West London, la Producţie Film, Koray Turhan, face documentare, scurtmetraje despre britanici ajunşi în România pentru diverse proiecte cu impact social.

VIDEO | Sute de persoane au dansat pe ritmuri de manele, la TIFF, la finalul documentarului „The new gipsy kings”

Peste 800 de persoane au asistat la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca la proiecţia filmului documentar "The new gipsy kings" (Regii manelelor), iar la final au dansat pe ritmurile manelelor interpretate de Dan Bursuc şi trupa Kana Jambe.

Motivul pentru care autorităţile americane i-au interzis unui tânăr sirian de 21 de ani, aflat în spatele unui documentar nominalizat la Oscar, să participe la gală

Autorităţile americane i-au interzis unui sirian de 21 de ani,care a realizat mare parte din filmările unui documentar britanic despre voluntarii civili din Siria, nominalizat la Premiile Oscar, să intre în ţară întrucât oficialităţile SUA ar fi găsit informaţii compromiţătoare în privinţa acestuia, potrivit BBC.

VIDEO Documentarul „The Hunt for Transylvanian Gold”, despre furtul brăţărilor de aur dacice, în premieră

Muzeul Naţional de Istorie a României şi Kogainon Films prezintă în premieră filmul The Hunt for Transylvanian Gold, un documentar ce spune povestea furtului brăţărilor de aur dacice, vechi de aproape 2000 de ani. Evenimentul va avea loc miercuri, 25 ianuarie, ora 17:00, la sediul muzeului.

„Stanley Kubrick’s Boxes” – secretele lui Kubrick, documentar online despre perfecţionismul regizorului – FOTO/VIDEO

"Stanley Kubrick’s Boxes", documentarul de 48 de minute din anul 2008, despre stilul marelui creator de film american şi meticulozitatea sa dusă la extrem în creaţia filmelor, regizat de Jon Ronson, care l-a cunoscut pe Kubrick în 1996, poate fi urmărit online, gratis pe platforma Vimeo.

Trupa Eagles of Death Metal va lansa un documentar despre atacurile teroriste din Paris

Grupul muzical Eagles of Death Metal a anunţat un nou documentar ce va cuprinde evenimentele petrecute înainte şi după atacul terorist care a avut loc în sala de concerte Bataclan, din Paris, în luna noiembrie a anului trecut, scrie NME.com.

Discovery redifuzează documentarul „Dezastrul din Colectiv”, duminică, la ora 22:00 – VIDEO

Discovery Channel comemorează un an de la tragedia din Clubul Colectiv, difuzând duminică, 30 octombrie, de la ora 22:00 documentarul "Dezastrul din Colectiv".

Un documentar despre manele realizat pentru BBC a avut premiera la AFF: „The New Gypsy Kings” – VIDEO

Un documentar inedit produs de Liviu Tipuriţă pentru BBC, a avut premiera naţională la Astra Film Festival (AFF) de la Sibiu."The New Gypsy Kings" introduce în centrul lumii incredibile a romilor superstaruri din România, o lume populată de bolizi şi palate luxoase.

Leonardo DiCaprio le cere tinerilor să se îngrijească de problemele mediului: „Votaţi corect la alegeri”

Leonardo DiCaprio a vorbit pentru BBC Newsbeat despre credinţa sa că schimbările climatice reprezintă cea mai mare problemă cu care se confruntă tinerii de azi, la premiera documentarului său "Before the Flood", despre problemele mediului, în cadrul Festivalului de Film de la Londra.

CI va difuza un documentar exclusiv despre cea mai mare închisoare de femei din Europa, Holloway

Crime + Investigation (CI) va difuza în premieră pe 22 august (22:00) "Deţinutele de la Holloway", un documentar exclusiv despre cea mai mare închisoare de femei din Europa, Holloway, care şi-a închis porţile în vara acestui an, după 165 de ani de funcţionare, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

INTERVIU Regizorul Alexandru Solomon, despre „Reprezentările memoriei în filmul documentar”

Regizorul de filme documentare Alexandru Solomon, autorul cărţii "Reprezentări ale memoriei in filmul documentar", lansat în acest an, vorbeşte într-un interviu pentru MEDIAFAX despre memorie ca instrument esenţial în construcţia unui film documentar, dar şi despre documentar ca depozitar al memoriei.

De când şi-au luat „buletin de remainian”, Tom, Dom şi Keri au un singur gând. „Am văzut numai mesaje de susţinere”

Tom Garrett, Dom Hugh Somerville-Knapman şi Keri Mackley şi-au luat „buletinele de remainians”. Au făcut-o fără ezitare atunci când au aflat despre campania Gândul şi GMP Advertising/Webstyler: "Romanians adopt Remainians". Nu au fost niciodată până acum în România, dar acum se gândesc să o facă cât mai curând, informează Gândul.

History va difuza în premieră seria-documentar „Piraţii şi comoara templierilor”, din 19 iunie

Televiziunea History va difuza în premieră documentarul în şase părţi "Piraţii şi comoara templierilor/ Pirate Treasure of the Knights Templar", în fiecare duminică, de la ora 20:00, premiera având loc pe 19 iunie.

Istoria unui nume, istoria unei vieţi. „Războiul Regelui” sau răspunsul lui Mihai I către posteritate. Imagini, în PREMIERĂ – GALERIE FOTO

Documentarul "Războiul Regelui", cel mai complex documentar despre Regele Mihai I al României, bazat pe interviul acordat de Majestatea sa lui John Florescu, reprezintă răspunsul dat de monarhul român posterităţii cu privire la deciziile sale pentru ţară, luate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Chris Brown a dezvăluit de ce a agresat-o pe Rihanna: „M-am simţit ca un monstru”

Cântăreţul american se destăinuie în faţa publicului într-un nou documentar biografic, intitulat "Welcome To My Life/ Bine ai venit în viaţa mea", în care vorbeşte şi despre incidentul dintre el şi fosta sa iubită, Rihanna, potrivit hollywoodlife.com.

Rihanna, subiectul unui nou film-documentar ce îi va purta numele

Cântăreaţa din Barbados va fi subiectul unui film-documentar, ce va fi regizat de Peter Berg, cel care s-a ocupat şi de filmul "Battleship", în care mulatra a interpretat rolul ofiţerului Cora 'Weps' Raikes, scrie contactmusic.com.

Cel mai mare şarpe din Amazon: Monstrul a fost filmat de un jurnalist BBC care s-a alăturat unui trib ecuadorian | GALERIE FOTO, VIDEO

Un şarpe anaconda de peste cinci metri a fost prins în Amazon, capturarea acestei reptile de dimensiuni impresionante fiind prezentată într-un documentar realizat de BBC.

Documentarul Discovery „Dezastrul din Colectiv” este disponibil online – VIDEO

Discovery a difuzat duminică, 13 martie, documentarul "Dezastrul din Colectiv", despre tragedia din acest club din Bucureşti, care a provocat moartea a 63 de persoane şi rănirea gravă a altor câteva zeci.

Documentarul Discovery „Dezastrul din Colectiv” va putea fi văzut de toţi românii

Documentarul "Dezastrul din Colectiv", care va avea premiera, pe 13 martie, de la ora 22:00, la Discovery Channel, va fi accesibil şi persoanelor care nu recepţionează această televiziune, la scurt timp după lansarea producţiei.

Documentarul realizat de Discovery despre tragedia din clubul Colectiv va fi difuzat în 13 martie – VIDEO

Discovery Channel va difuza în premieră, pe 13 martie, de la ora 22:00, documentarul "Dezastrul din Colectiv", despre tragedia din acest club din Bucureşti, care a provocat moartea a 63 de persoane şi rănirea gravă a altor câteva zeci.

Mircea Cărtărescu, prins între SUA şi România, şi-a decis destinul după ce a dat cu banul

Scriitorul Mircea Cărtărescu spune că, în 1990, s-a simţit prins între două lumi, cea americană şi cea românească, precizând că înainte să plece din Statele Unite, în aeroport, a dat cu banul şi a urmat "semnul destinului", revenind în România, o ţară în care se simte bine în prezent.

Documentarul „România: patru patrii”, cu Norman Manea şi Mircea Cărtărescu, în premieră la Bucureşti

Norman Manea, Gabriela Adameşteanu, Mircea Cărtărescu şi Florin Lăzărescu sunt protagoniştii celui mai recent documentar semnat de Alexandru Solomon, "România: patru patrii", care are premiera bucureşteană, pe 15 februarie, de la ora 19:30, la Cinema "Elvira Popescu".

Discovery va realiza un documentar despre tragedia din clubul Colectiv

Discovery Networks lucrează în România la realizarea unui documentar despre tragedia din clubul Colectiv, care a avut loc pe 30 octombrie 2015, provocând moartea a 63 de persoane şi rănirea gravă a altor câteva zeci.

Un film despre atentatele din Paris, difuzat în România, în aceeaşi săptămână cu premiera din Franţa

Documentarul "Atentatele de la Paris, în culisele puterii/ Attentats: au coeur du pouvoir", despre atacurile care au zguduit Franţa în acest an şi care a avut premiera luni, la televiziunea France 3, va fi difuzat şi în România, sâmbătă, de la ora 21.00, la postul B1 TV.

Mark Hamill, protagonistul unui documentar despre duelurile cu săbii laser din „Star Wars”

Actorul Mark Hamill, care a devenit celebru după ce a interpretat personajul Luke Skywalker în trilogia iniţială a francizei "Războiul stelelor/ Star Wars", va fi protagonistul unui documentar despre cele mai cunoscute scene de luptă cu săbii laser prezentate în această serie cinematografică.

Televiziunea History prezintă „Teroare: Şapte zile în Paris”, despre tragedia din capitala Franţei

Televiziunea History va difuza, pe 2 decembrie, de la ora 23.00, "Teroare: Şapte zile în Paris", un documentar despre recentele atacuri teroriste din capitala Franţei, în care au murit 130 de persoane.

Premieră TV: filmul „Pura Vida”, cu alpinistul Horia Colibăşanu, pe 1 decembrie, la Discovery

Documentarul "Pura Vida/ The Ridge", al celei mai ample operaţiuni de salvare din istoria Himalayei, care îl are ca protagonist-cheie pe alpinistul Horia Colibăşanu, va fi difuzat de Ziua Naţională, de la ora 18.00, la Discovery Channel.

Incendiul care a făcut 100 de victime într-un club din Statele Unite, subiectul unui film documentar – FOTO, VIDEO

Jack Russell, solistul trupei Great White, ale cărei efecte pirotehnice au declanşat un incendiu într-un club de noapte din Rhode Island, în urma căruia au murit 100 de persoane, în 2003, a anunţat că va produce un documentar despre acea tragedie, informează torontosun.com.

Televiziunea History merge „Pe urmele lui Hitler”, din 8 noiembrie – VIDEO

Televiziunea History va difuza, începând din 8 noiembrie, documentarul "Pe urmele lui Hitler", care urmăreşte activitatea unei echipe de cercetători în tentativa ei de a afla cu certitudine dacă Adolf Hitler a supravieţuit celui de-al Doilea Război Mondial.

Jamie Oliver a lansat un documentar care promovează un „război absolut” împotriva zahărului

Jamie Oliver a lansat, joi, un documentar care promovează un "război absolut" împotriva zahărului şi a îndulcitorilor artificiali, însă demersul maestrului bucătar britanic a fost criticat de unii dintre colegii săi de breaslă, informează site-ul publicaţiei Financial Times.

„Secretul nasturelui de sidef” rulează, începând de vineri, în mai multe cinematografe româneşti

Documentarul "Secretul nasturelui de sidef/ El botón de nácar", de Patricio Guzmán, premiat cu Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu în 2015, va avea premiera pe marile ecrane româneşti vineri.

Filmul-concert „Roger Waters The Wall” rulează în 13 cinematografe din România, pe 29 septembrie

Filmul-concert "Roger Waters The Wall", inspirat din "The Wall Live", poate fi vizionat în cinematografe din Arad, Bacău, Baia Mare, Constanţa, Brăila, Cluj-Napoca, Iaşi, Piteşti, Ploieşti, Târgu-Jiu, Târgu-Mureş, Timişoara şi Bucureşti, pe 29 septembrie, de la ora 20.00.

Documentarul „România în Afganistan”, selectat la Festivalul de Film Istoric şi Militar din Polonia

Documentarul "România în Afganistan", realizat de reporteri ai Radio România Actualităţi, a fost selectat la cea de-a şasea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Istoric şi Militar de la Varşovia (Polonia), care se va desfăşura în perioada 8-12 septembrie.

Documentarul „Keith Richards: Under the Influence” va avea premiera online, în septembrie – VIDEO

Documentarul "Keith Richards: Under the Influence", de Morgan Neville, va fi lansat pe 18 septembrie, pe platforma online Netflix, în aceeaşi zi în care va apărea pe piaţă şi cel mai recent album solo de studio al chitaristului, "Crosseyed Heart".

Naziştii, la un pas de a crea o bombă nucleară, potrivit unui documentar german – FOTO

Naziştii conduşi de Adolf Hitler au fost la un pas de a crea o bombă atomică înainte de sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, susţin realizatorii unui documentar difuzat, în această săptămână, de canalul german de televiziune ZDF.

KineDok, un nou proiect One World Romania, lansat pe 1 iulie

KineDok, un nou proiect One World Romania de distribuţie alternativă de film documentar, va aduce, începând cu 1 iulie, 12 pelicule din centrul şi estul Europei în 20 de spaţii de proiecţii din 14 oraşe din România, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Winston Churchill, atacat dur într-un documentar BBC. Fostul premier britanic a fost catalogat beţiv şi susţinător al fascismului. REACŢIA familiei lui Churchill

Un documentar despre Winston Churchill realizat de postul BBC2 a stârnit mânia nepotului fostului premier britanic, Sir Nicholas Soames, care l-a catalogat drept "neruşinat" şi "prost informat".

Un documentar despre cutremurul din Nepal, pe 1 iunie, la Discovery Channel

Un documentar despre cutremurul din Nepal, produs pe 25 aprilie şi care s-a soldat cu peste 8.000 de morţi, va fi difuzat în România, pe 1 iunie, de la ora 23.00, la Discovery Channel.

James Bluemel, autorul documentarului „The Romanians are coming”: Îmi place România

James Bluemel, autorul seriei "The Romanians are coming", care descrie comunităţile romă şi românească din Marea Britanie, difuzată de Channel 4, a declarat, vineri, la Timişoara, că îi place România, iar despre români a spus că "sunt oameni de treabă, amuzanţi".

James Bluemel, autorul documentarului ”The Romanians are coming”, aşteptat vineri, la Timişoara

James Bluemel, autorul seriei ”The Romanians are coming”, care descrie comunităţile romă şi românească din Marea Britanie, difuzată de Channel 4, este aşteptat, vineri, la Timişoara, unde va fi proiectat documentarul său şi vor avea loc dezbateri pe tema imaginii României.