fotbal

Gheorghe Mihali: Mi-am reziliat contractul cu CSMS Iaşi, voi fi secundul lui Dorinel Munteanu la Dinamo

Antrenorul secund al echipei CSMS Iaşi, Gheorghe Mihali, a declarat, luni seară, la un post de televiziune local, că şi-a reziliat pe cale amiabilă înţelegerea cu gruparea din dealul Copoului şi că va semna cu Dinamo Bucureşti.

Liga I: Pandurii Târgu Jiu – Concordia Chiajna, scor 2-1

Echipa Pandurii Târgu Jiu a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-1), formaţia Concordia Chiajna, într-un meci din etapa a XVI-a a Ligii I în care jucătorul oaspeţilor Daniel Stan a fost eliminat la doar un minut după intrarea pe teren.

Reacţia lui Dinamo la decizia din Dosarul Transferurilor: Ce rol a jucat Cristi Borcea în club în perioada tranzacţiilor de jucători

FC Dinamo a dat publicităţii un comunicat, semnat de preşedintele Consiliului de Administraţie, Nicolae Badea, după decizia de condamnare din Dosarul Transferurilor. Comunicatul specifică ce rol a avut Cristi Borcea în club în perioada transferurilor jucătorilor dinamovişti.

Incidentul în care portarul lui Dinamo Moscova a fost lovit de o petardă: Medvedev vrea pedeapsa cu închisoarea pentru vinovat – VIDEO

Premierul rus Dmitri Medvedev a declarat, luni, că suporterul echipei Zenit Sankt-Petersburg care a aruncat o petardă ce l-a rănit pe portarul echipei Dinamo Moscova, Anton Shunin, ar trebui să fie condamnat la închisoare.

Edwin van der Sar, numit director de marketing la Ajax

Fostul portar Edwin van der Sar, în vârstă de 42 de ani, a fost numit în funcţia de director de marketing al clubului Ajax Amsterdam, a anunţat gruparea olandeză, luni, pe site-ul oficial, informează presa internaţională.

Andrea Mancini: Tatăl meu ştie mai mult fotbal decât Mourinho

Fotbalistul echipei Real Valladolid B, Andrea Mancini, a declarat că tatăl său, Roberto Mancini, ştie mai mult fotbal decât tehnicianul echipei Real Madrid, Jose Mourinho, menţionând că antrenorul ideal ar fi "o combinaţie între cei doi".

Fabregas, blocat două ore pe aeroportul din Moscova

Mijlocaşul echipei FC Barcelona, Cesc Fabregas, a fost blocat două ore pe aeroportul din Moscova, din cauza unei probleme cu paşaportul, luni, însă în cele din urmă a obţinut viza pentru Rusia, astfel că va putea juca în meciul cu Spartak, din Liga Campionilor.

Steaua Bucureşti – CS Turnu Severin, scor 2-1, în Liga I

Echipa Steaua Bucureşti a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, formaţia CS Turnu Severin, într-un meci din etapa a XVI-a a Ligii I, în care golurile au fost marcate în prima repriză.

Napoli – AC Milan, scor 2-2, în campionatul Italiei

Formaţia Napoli a remizat, sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 2-2, cu echipa AC Milan, într-un meci din etapa a XIII-a a campionatului Italiei, fiind egalată de milanezi după ce a condus cu 2-0.

Liga I: Remiză pentru D.Munteanu la primul meci pe banca echipei Dinamo, scor 1-1 cu Viitorul

Formaţia Dinamo a terminat la egalitate, scor 1-1, partida disputată sâmbătă seară, în deplasare, cu echipa Viitorul Constanţa, în etapa a XVI-a a Ligii I, prima de la numirea lui Dorinel Munteanu pe banca tehnică a grupării bucureştene.

Victorie pentru VfB Stuttgart în campionatul Germaniei, înaintea întâlnirii cu Steaua

Formaţia VfB Stuttgart a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa Borussia Monchengladbach, într-un meci din etapa a XII-a a campionatului Germaniei, ultimul dinaintea întâlnirii de la Bucureşti cu Steaua, din grupele Ligii Europa.

Liga I: CSMS Iaşi – Ceahlăul Piatra Neamţ, scor 1-0

Formaţia CSMS Iaşi a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Ceahlăul Piatra Neamţ, într-un meci din etapa a XVI-a a Ligii I, în care ieşenii au ratat un penalti.

INCIDENT ŞOCANT: Meciul Dinamo Moscova – Zenit a fost suspendat. Portarul echipei pregătite de Dan Petrescu, lovit de o petardă

Meciul dintre echipa Dinamo Moscova, antrenată de Dan Petrescu, şi formaţia Zenit Sankt Petersburg, contând pentru etapa a XVI-a a campioatului Rusiei, a fost suspendat, sâmbătă, după ce portarul gazdelor, Anton Shunin, a fost lovit de o petardă aruncată din tribună. Shunin a fost transportat la spital, el având probleme cu vederea şi auzul.

Liga I: Gloria Bistriţa – FC Braşov, scor 1-1

Formaţia Gloria Bistriţa a încheiat la egalitate, scor 1-1 (0-0), meciul susţinut, vineri, pe teren propriu, în compania echipei FC Braşov, în etapa a XVI-a a Ligii I.

Liga I: Petrolul Ploieşti – Universitatea Cluj, scor 2-0

Formaţia Petrolul Ploieşti a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa Universitatea Cluj, într-un meci din etapa a XVI-a a Ligii I.

Astra Giurgiu a învins CFR Cluj, scor 2-0, în Liga I

Formaţia Astra Giurgiu a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa CFR Cluj, în primul meci al etapei a XVI-a a Ligii I.

Boris Vukcevici a ieşit din comă după şapte săptămâni

Jucătorul echipei Hoffenheim, Boris Vukcevici, care a suferit un accident grav de maşină la finalul lunii septembrie, s-a trezit vineri după şapte săptămâni în care s-a aflat în comă, a anunţat gruparea germană.

Cifră de afaceri record pentru Bayern Munchen în sezonul 2011-2012

Clubul Bayern Munchen a înregistrat o cifră de afaceri record, de 332,2 milioane de euro, în sezonul 2011-2012, unul fără vreun trofeu cucerit, a anunţat, joi seară, gruparea germană.

EURO 2020, mai aproape de o organizare ROMÂNEASCĂ. Platini: Proiectul Euro-2020 în 13 ţări poate deveni realitate foarte repede

Preşedintele UEFA, Michel Platini, a declarat, într-un interviu acordat cotidianului Bild, că proiectul ca Euro-2020 să se dispute în 13 sau mai multe ţări poate deveni realitate foarte repede, dacă va întruni majoritatea în cadrul şedinţei Comitetului Executiv al forului european din 6 decembrie.

Şumudică renunţă la conducerea tehnică a Universităţii Cluj: „În situaţia actuală nu am cum să ajut echipa”

Antrenorul Marius Şumudică a anunţat, joi, că a decis să nu mai ia loc pe banca tehnică a Universităţii Cluj, precizând că venirea sa la gruparea clujeană a avut la bază promisiunea că schimbarea acţionariatului la club se va face în câteva zile. El spune că în situaţia actuală nu poate ajuta echipa.

Ce meserie li s-ar potrivi fotbaliştilor după ce renunţă la activitatea sportivă

Preşedintele Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori (AFAN), Dumitru Costin, le recomandă fotbaliştilor să devină somelieri după ce renunţă la activitatea sportivă, aceasta fiind una dintre cele 15 meserii cuprinse într-un program de reconversie profesională pentru sportivi.

Dumitru Costin: Fotbalul românesc va rămâne la fel de netransparent şi după Dosarul Transferurilor

Preşedintele Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori (AFAN), Dumitru Costin, a declarat, joi, că fotbalul românesc va rămâne la fel de netransparent şi după verdictul Curţii de Apel Bucureşti în Dosarul Transferurilor.

Dorinel Munteanu, prezentat oficial antrenorul lui Dinamo: E o nouă provocare pentru mine în fotbalul românesc

Tehnicianul Dorinel Munteanu a declarat, joi, în cadrul conferinţei de presă în care a fost prezentat oficial în funcţia de antrenor principal al echipei Dinamo, că preluarea formaţiei alb-roşii reprezintă o nouă provocare pentru el în fotbalul românesc.

Asociaţia Suporterilor Români: Doi suporteri răniţi după intervenţia stewarzilor la România-Belgia

Asociaţia Suporterilor Români (ASR) precizează, într-un comunicat, că doi spectatori s-au ales cu capul spart miercuri seară, după ce reprezentanţii firmei BGS au agresat un grup de fani care au afişat un banner la jumătatea primei reprize a meciului România-Belgia în Peluza Nord a Arenei Naţionale.

Ibrahimovici, gol SENZAŢIONAL în meciul cu Anglia: A marcat din foarfecă de la 30 de metri! Gerrard: Probabil cel mai frumos gol din viaţa mea – VIDEO

Atacantul Zlatan Ibrahimovici a marcat, miercuri, un gol din foarfecă de la circa 30 de metri în meciul amical Suedia - Anglia, scor 4-2, reuşita jucătorului suedez stârnind admiraţia conaţionalilor săi, dar şi cea a adversarilor.

Torje: Toată lumea mă întreabă dacă s-a supărat Marica, dar haideţi să vedem victoria

Mijlocaşul Gabriel Torje, autorul golului victoriei din partida amicală contra Belgiei, a declarat, miercuri, că toată lumea îl întreabă dacă atacantul Ciprian Marica s-a supărat că nu a fost lăsat să execute lovitura de pedeapsă şi a cerut ca polemicile să fie lăsate deoparte.

Piţurcă: Maxim este un concurent pentru Torje, chiar şi pentru Mutu

Selecţionerul Victor Piţurcă s-a declarat mulţumit de evoluţia mijlocaşului Alexandru Maxim din amicalul cu România - Belgia, scor 2-1, în care jucătorul de la Pandurii a înscris un gol, afirmând că "puştiul" este un concurent serios pentru Gabriel Torje şi chiar pentru Adrian Mutu

Wilmots: Un rezultat de egalitate era mult mai meritat

Selecţionerul Marc Wilmots a declarat, miercuri, după ce echipa sa, Belgia, a pierdut amicalul cu România, scor 1-2, că un rezultat de egalitate era mai meritat, ţinând cont de ocaziile avute şi de faptul că golul victoriei a fost marcat dintr-un penalti acordat eronat de arbitru.

România învinge Belgia, scor 2-1, într-un meci amical

Echipa naţională de fotbal a României a învins, miercuri, pe Arena Naţională din Bucureşti, cu scorul de 2-1 (1-1), reprezentativa Belgiei, într-o partidă amicală.

Ilie Dobre a intrat din nou în Cartea Recordurilor

Comentatorul sportiv al Radio România Actualităţi Ilie Dobre a intrat din nou în Cartea Recordurilor, după ce a stabilit un record mondial pentru cea mai lungă descriere radiofonică a unui gol (fără pauze de respiraţie), performanţa fiind de 31 de secunde, informează World Records Academy.

Violenţe între suporteri şi stewarzii în tribune, la meciul România – Belgia – FOTO

Stewarzii de la Peluza Nord au dispersat un grup de aproximativ 500 de fani în minutul 19 al partidei amicale România - Belgia, care se dispută la ora transmiterii acestei ştiri pe Arena Naţională, după ce aceştia au desfăşurat un banner şi au aprins o torţă.

Dorinel Munteanu, noul antrenor al echipei Dinamo după ce Bonetti şi-a reziliat contractul

Tehnicianul Dorinel Munteanu a semnat un contract pe doi ani şi jumătate cu FC Dinamo, după ce fostul antrenor, italianul Dario Bonetti, şi-a reziliat contractul cu gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, acţionarul clubului alb-roşu, Dragoş Săvulescu.

Cel mai frumos GOL din 2012. Lista finaliştilor – GALERIE FOTO

Triplul câştigător al Balonului de Aur, argentinianul Lionel Messi, candidat şi în acest an pentru obţinerea premiului, se află alături de alţi zece jucători în cursa pentru cel mai frumos gol din 2012, a anunţat, miercuri, forul mondial (FIFA).

Dario Bonetti nu participă la antrenamentul lui Dinamo. Tehnicanul negociază rezilierea contractului

Antrenorul echipei Dinamo, Dario Bonetti, nu participă la antrenamentul care a început, miercuri seară, la 19.30 pe terenul principal din cadrul Complexului Sportiv Dinamo, el negociind, potrivit unor surse apropiate tehnicianului, rezilierea contractului său cu acţionarul Dragoş Săvulescu.

Dragomir despre ancheta DIICOT privind transferurile: La LPF, în acte, Walter nu mai este patronul Universităţii Cluj

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, miercuri, într-o emisiune televizată, că, potrivit actelor existente la LPF, omul de afaceri Florian Walter nu mai este patronul Universităţii Cluj, dar admite că situaţia din "spatele cortinei" poate fi alta.

Florian Walter despre ancheta DIICOT: Autorităţile locale vor ca Universitatea Cluj să dispară

Finanţatorul Petrolul Ploieşti, Florian Walter, acuză autorităţile locale din Cluj-Napoca pentru ancheta declanşată de procurorii DIICOT privind transferul a 15 fotbalişti de la Universitatea la clubul prahovean, omul de afaceri susţinând că acestea doresc desfiinţarea clubului ardelean.

Finanţatorul U Cluj despre acţiunea DIICOT: E o făcătură. Nu se poate să evaluezi nişte jucători la o asemenea sumă

Finanţatorul clubului Universitatea Cluj, Ioan Mărginean, a catalogat, miercuri, drept o făcătură acţiunea DIICOT, care cercetează modul în care 15 jucători ai ardelenilor au fost transferaţi la Petrolul, afirmând că această anchetă ar putea afecta preluarea grupării de către potenţiali investitori.

LPF: Din punct de vedere sportiv transferurile de la U Cluj la Petrolul sunt legale

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Valentin Alexandru, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că din punct de vedere sportiv transferurile jucătorilor de la "U" Cluj la Petrolul Ploieşti, cercetate de DIICOT, sunt corecte, chiar dacă ar fi fost făcute cu titlu gratuit.

Rednic despre amicalul naţionalei cu Belgia: România are mulţi jucători ce pot face diferenţa. Vreau să se înscrie multe goluri

Antrenorul echipei Standard Liege, Mircea Rednic, a declarat că speră ca la meciul amical România-Belgia să se înscrie multe goluri, subliniind că jucători precum Torje, Stancu sau Chipciu pot face diferenţa.

Dezvăluiri incredibile ale unui fost jucător al Stelei: Am jucat un meci ciudat în România, mi-am dat seama că Becali cumpărase echipa adversă

Fostul jucător al Stelei, Habib Habibou, în prezent la Zulte Waregem, a declarat pentru cotidianul La Derniere Heure, că în perioada în care a evoluat la echipa stelistă a jucat într-un meci câştigat cu scorul de 5-0, în care şi-a dat seama că finanţatorul Gigi Becali a "cumpărat formaţia adversă".