fotbal

Van Gaal a revenit la conducerea naţionalei Olandei

Antrenorul Louis van Gaal a revenit la conducerea tehnică a naţionalei Olandei, adversara României în preliminariile Cupei Mondiale din 2014, a anunţat federaţia olandeză (KNVB).

Se schimbă regulile în fotbal. Ce inovaţie tehnologică va fi pusă în practică la Cupa Mondială 2014

Tehnologia video pe linia porţii va fi utilizată la Cupa Mondială din 2014, urmând să fie pusă în practică şi la alte două turnee anterioare ale FIFA, a anunţat, joi, International Board, instanţa ce garantează legile jocului.

Victorie cu 5-0 pentru campioana României, CFR Cluj, într-un amical cu Al Hilal

Campioana României, CFR Cluj, a învins, joi, cu scorul de 5-0 (2-0), formaţia saudită Al Hilal, în cea de-a cincea partidă amicală din cadrul stagiului de pregătire din Austria.

Un fotbalist macedonean a refuzat să joace pentru naţionala României

Mijlocaşul macedonean al echipei Viitorul Constanţa, Boban Nikolov, a declarat, joi, că i s-a propus naturalizarea, dar a refuzat să joace pentru naţionala României.

Chivu: Nu am de gând să mă întorc la echipa naţională

Fundaşul Cristian Chivu a reafirmat, joi, la Aeroportul Henri Coandă, înainte de a pleca în Italia, că nu are de gând să revină la echipa naţională, deşi îi este dor de prima reprezentativă şi şi-ar fi dorit să evolueze la un turneu final al Cupei Mondiale.

Şumudică a condus antrenamentul echipei FC Vaslui

Tehnicianul Marius Şumudică a condus, joi dimineaţă, antrenamentul formaţiei FC Vaslui, aflată în cantonament în Austria, el înlocuindu-l astfel pe portughezul Augusto Inacio, care a demsionat miercuri.

Reţea de pariuri ilegale desfiinţată în Malaysia

Poliţia malaysiană a efectuat o sută de arestări şi a desfiinţat o reţea internaţională de pariuri ilegale care ar fi mizat peste 15 milioane de euro pe meciuri de la Campionatul European de fotbal din Polonia şi Ucraina.

Rapid l-a transferat pe Baze Ilijoski. Copos: Am negociat toată noaptă! Mai avem nevoie de un mijlocaş central

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că atacantul macedonean Baze Ilijoski a semnat un contract valabil patru ani cu gruparea giuleşteană, oficialul precizând că acesta nu a venit din postura de jucător liber, ci a fost cumpărat de la FC Braşov.

Pele: Brazilia 1970, mai bună decât Spania 2012

Fostul fotbalist Pele a declarat, miercuri, că echipa Braziliei campioană mondială în 1970, din care a făcut şi el parte, a fost mai bună decât echipa Spaniei care a câştigat recent Campionatul European şi a realizat o triplă inedită, Euro-2008, CM-2010 şi Euro-2012.

Steaua Bucureşti – Red Bull Salzburg, scor 2-3, într-un meci de pregătire

Echipa Steaua Bucureşti a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 3-2 (2-1), de formaţia Red Bull Salzburg, campioana Austriei, într-un meci amical din cadrul stagiului de pregătire din Austria.

Porumboiu spune că antrenorul Inacio a decis să plece de la FC Vaslui

Finanţatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat, miercuri, că antrenorul Augusto Inacio a decis să părăsească echipa în urma unei şedinţe de analiză la care a participat tot staful tehnic al formaţiei şi conducerea clubului.

Glasgow Rangers, exclusă din prima ligă scoţiană. Ce se va întâmpla cu Goian

Clubul Glasgow Rangers, la care evoluează fundaşul Dorin Goian, a fost exclus din prima ligă scoţiană, din motive financiare, în urma votului exprimat, miercuri, de grupările din Scottish Premier League.

AC Torino este interesată de mijlocaşul Adrian Stoian

Mijlocaşul echipei AS Roma Adrian Stoian se află în atenţia clubului AC Torino, la care este legitimat şi românul Sergiu Suciu.

Balotelli vrea „dovezi de paternitate”, după ce Raffaella Fico a anunţat că este însărcinată

Atacantul naţionalei de fotbal a Italiei, Mario Balotelli, vrea "dovezi ale paternităţii sale", după ce fosta sa iubită, Raffaella Fico, a anunţat că este însărcinată.

România se menţine pe poziţia 52 în clasamentul FIFA

Echipa naţională a României se menţine pe poziţia 52, cu 580 de puncte, în clasamentul FIFA-Coca Cola pe luna iunie, dat publicităţii, miercuri, pe site-ul oficial al forului fotbalistic mondial.

Dragomir: Nu contează dacă Dinamo se face de râs şi ia 6-7 goluri, doar joacă împotriva Barcelonei

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, miercuri, că nu contează dacă Dinamo se va face de râs şi va primi 6-7 goluri în amicalul cu Barcelona din 11 august de pe Arena Naţională având în vedere valoarea şi numele jucătorilor catalani.

Rapid a câştigat primul amical din Scoţia. A învins formaţia Greenock Morton FC cu scorul de 5-2

Echipa Rapid a câştigat, marţi, cu scorul de 5-2 (3-0) partida amicală cu formaţia Greenock Morton FC, prima din cadrul stagiului de pregătire pe care îl efectuează în aceste zile în Scoţia.

Torje a fost prezentat oficial la Granada. Peste o mie de fani l-au întâmpinat pe român

Mijlocaşul Gabriel Torje a fost prezentat oficial la Granada, luni seară, în prezenţa a peste o mie de fani, alături de un alt jucător venit de la Udinese sub formă de împrumut, Antonio Floro Flores, românul declarând că speră să aibă ocazia să joace mult pentru a-şi ajuta echipa să îşi realizeze obiectivele.

FC Barcelona se menţine pe primul loc în clasamentul IFFHS

Echipa spaniolă FC Barcelona se menţine pe primul loc, cu 356 de puncte, în clasamentul mondial pe luna iunie stabilit de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS), fiind urmată de formaţia chiliană Universidad de Chile (335 de puncte).

Echipa turneului Euro-2012 în viziunea fanilor

Suporterii şi-au ales echipa turneului final al Campionatului European din Ucraina şi Polonia, aceasta fiind dată publicităţii, marţi, pe site-ul oficial al UEFA.

FC Vaslui, echipa românească cel mai bine clasată în clasamentul IFFHS. Ce loc ocupă şi pe ce poziţii sunt alte formaţii româneşti

Echipa FC Vaslui se menţine pe locul 71, cu 137 de puncte, la egalitate cu formaţia japoneză Kashiwa Reyson, în clasamentul pe luna iunie al Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS), fiind formaţia română cel mai bine clasată în această ierarhie.

Bogdan Stancu, transferat de la Galatasaray la Orduspor pentru 2,5 milioane de euro

Preşedintele clubului Orduspor, Nedim Turkmen, a declarat, luni, că a obţinut transferul atacantului Bogdan Stancu de la Galatasaray pentru 2,5 milioane de euro şi că jucătorul va semna un contract pe patru ani.

Alessandro Nesta va evolua pentru o formaţie canadiană

Fostul fundaş al echipei AC Milan, Alessandro Nesta, a semnat un contract pentru un sezon cu formaţia canadiană Montreal Impact, care evoluează în liga profesionistă nord-americană de fotbal (MLS).

Săpunaru a lipsit de la reunirea echipei FC Porto

Fundaşul Cristian Săpunaru a lipsit, luni, de la reunirea echipei FC Porto, care şi-a reluat pregătirile cu 23 de jucători.

Preşedintele Fenerbahce a fost condamnat la închisoare, dar eliberat

Un tribunal din Istanbul l-a condamnat, luni, pe preşedintele clubului Fenerbahce, Aziz Yildirim, la şase ani şi trei luni de închisoare, pentru implicarea într-un vast scandal de meciuri trucate, însă a ordonat eliberarea acestuia

Daniele De Rossi recunoaşte superioritatea Spaniei. „Dacă am mai juca zece meciuri, ar câştiga şapte”

Mijlocaşul italian Daniele De Rossi a declarat, duminică seară, după înfrângerea în faţa Spaniei, scor 0-4, în finala Campionatului European din Ucraina şi Polonia, că dacă cele două echipe s-ar mai întâlni de zece ori, ibericii ar câştiga de şapte ori

UEFA a desemnat cel mai bun jucător al Euro-2012. Ce spaniol a câştigat titlul şi cum arată echipa ideală

Mijlocaşul spaniol Andres Iniesta a fost desemnat cel mai bun jucător al Euro-2012, a doua zi după victoria Spaniei în faţa Italiei, scor 4-0, a anunţat UEFA, luni.

Presa iberică jubilează. „Naţionala Spaniei intră în legendă”

"Istoric", "Spania cucereşte tripla coroană şi intră în legendă", "Nimeni nu a reuşit aşa ceva": presa spaniolă elogiază victoria echipei lui Vicente del Bosque în finala Euro-2012, scor 4-0, cu Italia.

UEFA l-a desemnat pe Torres golgheterul Euro-2012

Atacantul spaniol Fernando Torres a fost desemnat golgheterul Euro-2012, cu trei goluri şi o pasă decisivă, a anunţat UEFA, luni, a doua zi după triumful Spaniei în faţa Italiei la Kiev, scor 4-0.

Presa italiană: Decepţie şi lacrimi pentru „Squadra Azzurra”

Decepţie şi lacrimi pentru Italia, care "obosită", a fost surclasată de Spania, scor 4-0, în finala Euro-2012, notează presa italiană. Aceasta a constatat superioritatea absolută a spaniolilor, dar a subliniat şi că jucătorii antrenaţi de Cesare Prandelli au avut o prestaţie frumoasă.

Renzo Rossi este noul director sportiv al FC Rapid

Italianul Renzo Rossi a fost instalat, duminică seară, în funcţia de director sportiv al FC Rapid, el fiind adus la solicitarea antrenorului principal Ioan Ovidiu Sabău.

Suporterii olandezi îl vor pe Guardiola selecţioner

Tehnicianul spaniol Josep Guardiola este dorit de fanii olandezi pentru a prelua funcţia de selecţioner al Olandei, post vacant după demisia lui Bert Van Marwijk, anunţă publicaţia Sport.

Vicente del Bosque: Trăim o eră grandioasă pentru fotbalul spaniol!

Selecţionerul Spaniei, Vicente del Bosque, a declarat, duminică seară, că tripla istorică (Euro-2008, CM-2010 şi Euro-2012) reuşită de jucătorii săi reprezintă o eră grandioasă pentru fotbalul spaniol.

FINALA EURO 2012: Hagi laudă Spania şi consideră rezultatul finalei conform cu realitatea din teren

Fostul internaţional Gheorghe Hagi consideră că rezultatul finalei Campionatului European, dintre Spania şi Italia, scor 4-0, este conform cu realitatea din teren.

Ce scriu presa spaniolă şi cea italiană despre finala Campionatului European

Presa spaniolă este euforică după finala Euro-2012, câştigată de naţionala Spaniei în faţa Italiei, scor 4-0, mulţumindu-le elevilor lui Vicente Del Bosque şi subliniind succesul istoric al acestora, în timp ce mass-media italiană este resemnată şi scrie despre "lacrimile amare" ale eşecului.

Prandelli: A fost un turneu fantastic, trebuie să îi felicit pe băieţi

Selecţionerul Italiei, Cesare Prandelli, a declarat după finala Campionatului European, pierdută în faţa Spaniei, scor 0-4, că a fost un turneu fantastic şi că trebuie să îşi felicite jucătorii.

Spania a reuşit „tripla” inedită în istoria fotbalului: Campionatul European-Campionatul Mondial-Campionatul European

Reprezentativa Spaniei a câştigat Campionatul European din Ucraina şi Polonia, confirmând astfel supremaţia sa pe scena fotbalistică internaţională şi reuşind tripla istorică: Euro-2008, Cupa Mondială-2010 şi Euro-2012.

EURO 2012: Şase jucători în fruntea clasamentului golgheterilor

Italianul Mario Balotelli, rusul Alan Dzgoev, germanul Mario Gomez, portughezul Cristiano Ronaldo, spaniolul Fernando Torres şi croatul Mario Mandzukici, cu câte trei goluri, sunt golgheterii Campionatului European de fotbal, care s-a încheiat, duminică seară, cu victoria Spaniei.

Jucătorii naţionalei Spaniei au primit medaliile de aur şi trofeul Henri Delaunay

Componenţii reprezentativei Spaniei, câştigătoare a Campionatului European din Polonia şi Ucraina, au primit, din mâinile preşedintelui UEFA Michel Platini, medaliile de aur şi trofeul Henri Delaunay, duminică seară, pe stadionul Olimpic din Kiev, după finala cu Italia.

FINALA EURO 2012: Spania a ÎNVINS Italia, scor 4-0, şi a CÂŞTIGAT Campionatul European pentru a doua oară consecutiv

Reprezentativa Spaniei a câştigat Campionatul European de fotbal pentru a doua oară consecutiv, după ce a învins selecţionata Italiei, scor 4-0 (2-0), duminică, în finala de pe stadionul Olimpic din Kiev.