fotbal

Burleanu anunţă că România va urca pe locul şapte în clasamentul FIFA

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunţat, miercuri, că echipa naţională a României va urca de pe locul opt, ocupat în prezent, pe poziţia a şaptea în ierarhia FIFA Coca-Cola care va fi dată publicităţii la începutul lunii august.

Burleanu spune că audierile în cazul FC Braşov – Gaz Metan Mediaş reprezintă o acţiune normală a DNA

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, că audierile jucătorului formaţiei Gaz Metan Mediaş, Costin Gheorghe, şi preşedintelui Ioan Horoba din ultimele zile reprezintă o acţiune normală a DNA având în vedere că speţa se află în atenţia procurorilor.

Burleanu: Dacă se retrag 5 echipe putem avea chiar din acest sezon o singură serie în Liga a II-a

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, că ediţia 2015-2016 a Ligii a II-a s-ar putea disputa într-o singură serie şi nu în două ca până acum, cu condiţia ca minim cinci cluburi din cele 27 înscrise să se retragă până la 29 iulie.

Steaua a reziliat contractele cu Gabriel Tamaş şi Srgian Luchin

Clubul Steaua Bucureşti a anunţat, miercuri, pe site-ul oficial, că a reziliat pe cale amiabilă contractele cu fundaşii Gabriel Tamaş şi Srgian Luchin.

SSC Napoli l-a împrumutat pe columbianul Duvan Zapata la Udinese

Atacantul columbian al echipei SSC Napoli, Duvan Zapata, a fost împrumutat pentru următoarele două sezoane la formaţia Udinese, a anunţat, miercuri, L'Equipe.

Director sportiv VfB Stuttgart: Vrem să-l păstrăm pe Alexandru Maxim

Directorul sportiv al clubului VfB Stuttgart, Robin Dutt, a declarat, miercuri, că formaţia germană vrea să-l păstreze pe mijlocaşul român Alexandru Maxim, informează site-ul stuttgarter-nachrichten.de.

Hulk, Eto’o şi Kerjakov, printre invitaţii la tragerea la sorţi pentru preliminariile CM-2018

Atacantul brazilian Hulk, italianul Fabio Cannavaro, camerunezul Samuel Eto'o sau jucătorul rus Aleksander Kerjakov vor participa la tragerea la sorţi pentru preliminariile Cupei Mondiale din 2018, din Rusia, care va avea loc, sâmbătă, la Sank Petersbug şi la care România este cap de serie.

Steaua a ajuns la un acord cu Astra pentru transferul jucătorilor De Amorim şi Alibec

Conducerea FC Steaua a ajuns miercuri la un acord cu AFC Astra Giurgiu pentru transferul jucătorilor Denis Alibec şi William de Amorim, suma tranzacţiei ridicându-se la aproximativ 1,4 milioane de euro, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul grupării giurgiuvene.

Bogdan Lobonţ, aflat în vizită la un renumit bucătar australian, a gătit carne de cangur

Portarul Bogdan Lobonţ, aflat cu echipa sa AS Roma într-un stagiu de pregătire în Australia, a vizitat, miercuri, un renumit bucătar australian, Shannon Bennett, la restaurantul acestuia din Melbourne, informează site-ul forzaroma.info.

Comisia de Disciplină a FRF: Penalităţi sportive de câte 10.000 de lei pentru Pandurii şi FC Botoşani

Grupările Pandurii Târgu Jiu şi FC Botoşani au primit penalităţi sportive de câte 10.000 de lei de către Comisia de Disciplină a FRF, a anunţat, miercuri, site-ul lpf.ro.

Ricardo Quaresma va semna cu Beşiktaş Istanbul

Internaţionalul portughez Ricardo Quaresma va semna un contract cu Beşiktaş Istanbul, a anunţat clubul turc, prezentând imagini cu jucătorul în timp ce efectua vizita medicală.

Horoba, audiat ca martor la DNA, procurorii au cerut de la FRF dosarul „FC Braşov-Gaz Metan”

Preşedintele Gaz Metan Mediaş, Ioan Horoba, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că săptămâna trecută a fost audiat ca martor în cazul meciului cu FC Braşov de la finalul sezonului trecut de către aceiaşi procurori DNA care au instrumentat dosarele "Valiza" şi "Transferurilor".

Cosmin Contra nu va mai pregăti echipa Guangzhou R&F

Tehnicianul Cosmin Contra nu va mai pregăti echipa Guangzhou R&F, antrenamentele formaţiei urmând să fie conduse de Li Bing, fost secund al antrenorului român, a anunţat gruparea chineză pe site-ul oficial.

Benteke va semna astăzi un contract cu Liverpool

Atacantul Christian Benteke de la Aston Villa va efectua semna astăzi un contract cu Liverpool, după ce a efectuat vizita medicală la "cormorani", anunţă Sky Sports.

Victorie pentru Manchester United la International Champions Cup

Formaţia Manchester United a învins, marţi, cu scorul de 3-1, echipa San Jose Earthquakes, într-un meci contând pentru turneul International Champions Cup.

Pedrazzini: Ar fi cea mai mare greşeală să spunem că suntem deja calificaţi

Antrenorul stelist Massimo Pedrazzini a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că jucătorii Stelei ar face cea mai mare greşeală dacă s-ar considera deja calificaţi în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, înainte de manşa secundă cu Trencin, din turul doi.

Bayern Munchen a învins Internazionale Milano, scor 1-0, într-un meci amical

Formaţia Bayern Munchena a învins echipa Internaziobale Milano, scor 1-0, într-un meci amical disputat la Shanghai.

Steaua va întâlni Partizan Belgrad, în turul trei preliminar al LC, dacă trece de Trencin

Formaţia sârbă Partizan Belgrad a învins, scor 2-0, echipa Dila Gori (Georgia) şi s-a calificat în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, unde va întâlni Steaua, încă cazul în care campioana României va trece de AS Trencin (Slovacia), în turul doi preliminar.

CSU Craiova a reziliat contractul cu Adrian Avrămia

Gruparea CSU Craiova a reziliat marţi contractul cu fundaşul central Adrian Avrămia pe cale amiabilă, informează site-ul oficial al clubului oltean.

Burleanu va stabili cu preşedinţii de cluburi dacă Liga a II-a va avea una sau două serii

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, se întâlneşte, miercuri, la Casa Fotbalului, cu reprezentanţii celor 27 de cluburi care s-au înscris în eşalonul secund pentru a stabili dacă ediţia 2015-2016 a Ligii a II-a se va disputa într-un sistem cu una sau două serii.

AS Roma, învinsă de Manchester City la loviturile de departajare, la International Champions Cup

Formaţia Manchester City a învins, marţi, cu scorul de 7-6, la executarea loviturilor de departajare, echipa AS Roma, într-un meci contând pentru International Champions Cup.

Newcastle United l-a achiziţionat pe atacantul Aleksandar Mitrovici

Atacantul sârb al echipei Anderlecht Bruxelles, Aleksandar Mitrovici, va juca din sezonul viitor la formaţia Newcastle United, a anunţat, marţi, L'Equipe.

Ladislau Boloni este noul antrenor al formaţiei Al Ittihad

Antrenorul român Ladislau Boloni a semnat un contract cu gruparea din Arabia Saudită, Al Ittihad, formaţie pregătită până în această vară de fostul selecţioner al naţionalei României, Victor Piţurcă, informează clubul saudit pe contul său de Twitter.

Benjamin Stambouli va juca la Paris Saint-Germain

Mijlocaşul echipei Tottenham Hotspur, Benjamin Stambouli, care poate evolua şi pe postul de fundaş central, va juca din sezonul viitor la formaţia Paris Saint-Germain, a anunţat, marţi, L'Equipe.

Zece milioane de euro, suma pentru care poate fi eliberat pe cauţiune Jeffrey Webb

Fostul vicepreşedinte FIFA şi fost preşedinte al CONCACAF, Jeffrey Webb, poate fi eliberat pe cauţiune pentru zece milioane de dolari, a anunţat, luni, justiţia americană, citată de L'Equipe.

Atletico Madrid l-a achiziţionat pe fundaşul muntenegrean Stefan Savici

Fundaşul muntenegrean al echipei AC Fiorentina, Stefan Savici, va juca din sezonul viitor la formaţia Atletico Madrid, a anunţat, luni, site-ul oficial al grupării spaniole.

Pele a fost externat, după ce a fost operat la coloană

Fostul internaţional brazilian Pele, în vârstă de 74 de ani, a fost externat, luni, după ce săptămâna trecută a fost supus unei intervenţii chirurgicale la coloană, informează BBC.

Fundaşul brazilian Filipe Luis va reveni la Atletico Madrid

Fundaşul stânga brazilian al echipei Chelsea Londra, Filipe Luis, va reveni la formaţia Atletico Madrid din sezonul viitor, a anunţat, luni, cotidianul Marca.

Reacţii după remiza FC Viitorul – FC Botoşani. Hagi: Puteam mai mult. Leo Grozavu: Nu sunt mulţumit cu acest punct

Antrenorul echipei FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat, luni seară, după remiza din meciul cu FC Botoşani, scor 2-2, că formaţia sa putea să câştige, dar a precizat că e greu să te impui pe terenul grupării botoşănene. La rândul său, antrenorul echipei FC Botoşani, Leo Grozavu, a declarat că nu este mulţumit cu acest punct.

Leo Grozavu: Nu sunt mulţumit cu acest punct

Antrenorul echipei FC Botoşani, Leo Grozavu, a declarat, luni seară, după remiza din meciul cu FC Viitorul, scor 2-2, că nu este mulţumit cu acest punct, precizând că îşi dorea ca formaţia sa să câştige.

FC Botoşani – FC Viitorul, scor 2-2, în Liga I

Echipa FC Botoşani a terminat la egalitate, duminică, pe teren propriu, scor 2-2 (1-2), cu formaţia FC Viitorul, în ultimul meci din etapa a II-a a Ligii I.

Cătălin Carp a semnat un contract pe patru sezoane cu Steaua Bucureşti

Fundaşul central moldovean Cătălin Carp, care în sezonul trecut a evoluat la echipa CFR Cluj, a semnat un contract pe patru sezoane cu formaţia Steaua Bucureşti, a anunţat, luni, campioana României pe pagina de Facebook.

Lotul echipei Rapid s-a reunit fără antrenor principal. Mihai Ianovschi: Situaţia este destul de tensionată

Lotul echipei Rapid, format din aproximativ 30 de jucători, s-a reunit, luni seară, la baza ProRapid, în absenţa unui antrenor principal şedinţa de pregătire fiind condusă de fostul secund al italianului Cristiano Bergodi, Mihai Ianovschi.

Giuseppe Marotta: Arturo Vidal va pleca la Bayern Munchen

Directorul executiv al clubului Juventus Torino, Giuseppe Marrotta, a declarat, luni, că mijlocaşul chilian Arturo Vidal va pleca la echipa Bayern Munchen, informează site-ul sportmediaset.it.

Joseph Blatter nu va candida la alegerile pentru preşedinţia FIFA

Preşedintele demisionar al FIFA, elveţianul Joseph Blatter, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că nu va candida pentru şefia forului mondial la 26 februarie 2016, informează L'Equipe.

Un actor britanic a aruncat cu bancnote false în direcţia lui Blatter la o conferinţă – VIDEO

Lee Nelson, un actor britanic, a aruncat cu mai multe banconte false în direcţia preşedintelui demisionar al FIFA, Joseph Blatter, înaintea conferinţei de presă pe care elveţianul se pregătea s-o susţină la Zurich.

Alegerile pentru preşedinţia FIFA vor avea loc la 26 februarie 2016

Alegerile pentru preşedinţia FIFA vor avea loc la 26 februarie 2016, a anunţat, luni, forul fotbalistic mondial, într-un comunicat.

Probleme financiare la ASA Târgu Mureş: Recursul pentru deblocarea conturilor clubului a fost respins

Clubul ASA Târgu Mureş a anunţat, luni, pe site-ul oficial, că recursul înaintat de asociaţie pentru deblocarea conturilor sale a fost respins, dar a precizat, într-un comunicat, că va face toate demersurile pentru achitarea salariilor şi menţinerea echipei în Liga I.

FRF anunţă încetarea raporturilor contractuale cu Gheorghe Chivorchian

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, luni, pe site-ul oficial, încetarea raporturilor contractuale cu secretarul general Gheorghe Chivorchian, suspendat din funcţie, la 30 iunie, ca urmare a dosarului în care este cercetat penal pentru complicitate la abuz în serviciu de către DNA Timişoara.

Fundaşul Cătălin Carp a efectuat vizita medicală şi va semna cu Steaua

Fundaşul Cătălin Carp, care a evoluat sezonul trecut la formaţiei CFR Cluj, a efectuat, luni dimineaţă, vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă din Bucureşti, urmând ca în cursul acestei zile să semneze un contract cu gruparea FC Steaua.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da