fran a

Angela Merkel şi Francois Hollande îşi doresc păstrarea Greciei în zona euro

Cancelarul german, Angela Merkel, şi preşedintele francez, Francois Hollande, şi-au declarat dorinţa comună de a păstra Grecia în zona euro, dar au recunoscut că au şi divergenţe cu prvire la pactul bugetar european, în timpul unei conferinţe de presă comune din Berlin.

Francois Hollande a plecat la Berlin pentru a se întâlni cu Angela Merkel

Noul preşedinte al Franţei, Francois Hollande, a plecat spre Berlin, unde se va întâlni cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel, pentru a discuta despre pactul bugetar european şi despre criza politică din Grecia.

Francois Hollande a numit doi apropiaţi în funcţii-cheie la Preşedinţia Franţei

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a procedat marţi la numirea principalilor colaboratori în funcţii la Palatul Elysee. Fostul său coleg de studii Pierre-René Lemas a fost numit şef al Administraţiei prezidenţiale, iar Aquilino Morelle, consilier politic.

BIOGRAFIE: Francois Hollande, un socialist fără experienţă, devine preşedintele Franţei

Francois Hollande a devenit marţi preşedintele Franţei, după ce a candidat prima dată la prezidenţiale, în pofida faptului că nu a fost ministru şi că era criticat de toţi ca fiind prea gras, prea aparatcik, prea provincial.

Nicolas Sarkozy i-a interzis fiului său Jean să candideze în alegerile parlamentare

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy i-a interzis fiului său Jean, în vârstă de 25 de ani, să candideze în alegerile legislative în circumscripţia Neuilly-Puteaux, iar candidatura acestuia a fost blocată de către UMP, potrivit Le Parisien, relatează Le Figaro în ediţia electronică de marţi.

François Hollande a preluat funcţia de preşedinte al Franţei – VIDEO

Socialistul Francois Hollande a fost învestit marţi în funcţia de preşedinte al Franţei, în cadrul unei ceremonii de preluare a puterii de la Nicolas Sarkozy, desfăşurată la Palatul Elysee. Hollande a preluat oficial funcţia după proclamarea rezultatelor oficiale, semnarea Procesului Verbal şi predarea colierului de mare maestru al ordinului Legiunii de onoare, cea mai înaltă decoraţie onorifică franceză.

Economia Germaniei surprinde cu o creştere de 0,5% în primul trimestru. Franţa stagnează

Economia Germaniei surprinde analiştii cu o creştere de 0,5% în primul trimestru, însă Franţa este în stagnare, potrivit datelor oficiale prezentate marţi de cele mai mari economii din Europa.

Franţa riscă să piardă peste 15.000 de locuri de muncă în lunile următoare

Franţa riscă să piardă peste 15.000 de locuri de muncă în lunile următoare, în condiţiile în care companii precum Carrefour, Peugeot, Air France-KLM şi Vivendi îşi reorganizează operaţiunile ca urmare a scăderii cererii, punând la încercare promisiunile lui Hollande a preveni concedierile.

Scandalul Dominique Strauss-Kahn: O tânără belgiană ce lucrează ca escortă contestă acuzaţiile de viol aduse fostului şef FMI

O tânără belgiană care lucrează ca escortă a contestat presupusele fapte de viol care ar fi fost comise în decembrie 2010 în cadrul unei seri libertine la Washington la care ar fi participat Dominique Strauss-Kahn, director al FMI în perioada respectivă.

Partenera de viaţă a lui Francois Hollande doreşte să se ocupe în continuare de jurnalism

Partenera de viaţă a lui Francois Hollande, Valerie Trierweiler, doreşte să se ocupe în continuare cu jurnalism, realizând, "spre exemplu", interviuri cu personalităţi străine, şi a subliniat că ea nu va face nimic care ar putea să îl jeneze pe noul preşedinte francez.

Berlinul confirmă că Merkel îl va primi marţi pe Hollande

Angela Merkel îl va primi marţi după amiază, la Berlin, pe François Hollande, care va fi învestit în dimineaţa aceleiaşi zile în funcţia de preşedinte al Franţei, a anunţat vineri purtătorul de cuvânt al cancelarului german.

Declaraţia de avere a lui François Hollande. Cât de bogat este noul preşedinte al Franţei

Preşedintele ales François Hollande deţine bunuri imobiliare în valoare de 1,17 milioane de euro şi nu posedă nicio valoare bursieră şi niciun fel de colecţie, potrivit "declaraţiei" sale de avere, apărută vineri în Jurnalul Oficial francez.

Francois Hollande l-a omagiat pe fostul preşedinte francez, Francois Mitterrand

Noul preşedinte francez, Francois Hollande, şi-a adus omagiul joi lui Francois Mitterrand, zi aniversară a primei sale alegeri ca preşedinte în urmă cu 31 de ani, vizitând Biblioteca Naţională Franceză din Paris care poartă numele defunctului şef de stat.

Premierul Franţei, Francois Fillon, şi-a depus demisia

Premierul francez François Fillon a depus joi demisia Guvernului său, care se va ocupa însă de afacerile curente ale ţării până la preluarea funcţiei, marţi, de către preşedintele ales François Hollande şi nominalizarea unui nou Guvern.

Unul dintre miniştrii lui Sarkozy, convins că fostul preşedinte al Franţei nu se va retrage din politică

Unul dintre miniştrii preşedintelui francez Nicolas Sarkozy s-a declarat convins, joi, că acesta nu îşi va încheia cariera politică, în pofida înfrângerii electorale suferite duminică în faţa socialistului François Hollande.

Angela Merkel cere respectarea calendarului de retragere din Afganistan

Cancelarul german Angela Merkel a făcut apel, joi, la respectarea calendarului de retragere a trupelor internaţionale din Afganistan fixat de NATO pentru sfârşitul lui 2014, în timp ce preşedintele francez ales François Hollande are în vedere o retragere anticipată.

Laurent Blanc a convocat 12 stranieri în lotul Franţei pentru Euro-2012. Care sunt aceştia

Selecţionerul naţionalei Franţei, Laurent Blanc, a anunţat, miercuri seară, că a convocat 12 stranieri în lotul pentru turneul final al Campionatului European din Ucraina şi Polonia, care se va desfăşura în perioada 8 iunie - 1 iulie, informează site-ul oficial al UEFA.

Valérie Trierweiler: Nu intenţionez să fiu, ca Primă Doamnă, o păpuşă de porţelan

Partenera preşedintelui-ales François Hollande Valérie Trierweiler, afirmă într-un interviu publicat miercuri de The Times, că va face tot cea ce este necesar pentru a "reprezenta imaginea Franţei", dar că nu intenţionează să fie, în calitate de Primă Doamnă, o "păpuşă de porţelan".

Atac al lui Hollande: Marea Britanie tratează Europa ca un restaurant cu autoservire

Preşedintele ales al Franţei, socialistul Francois Hollande, a lansat un atac la adresa premierului conservator britanic, David Cameron, afirmând că Marea Britanie tratează Europa ca un "restaurant cu autoservire", relatează Daily Mail, în ediţia electronică.

Sarkozy a participat la ultimul său consiliu de miniştri înainte de a preda puterea lui Hollande

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a prezidat ultimul consiliu de miniştri şi i-a urat noroc socialistului Francois Hollande căruia trebuie să îi predea puterea marţea următoare.

François Hollande se întâlneşte miercuri după-amiază la Paris cu Herman Van Rompuy

François Hollande îl va primi miercuri, la ora 16.00 (17.00 ora României), la Paris pe preşedintele Uniunii Europene Herman Van Rompuy, a anunţat anturajul preşedintelui francez ales.

Francois Hollande, criticat după ce a efectuat prima călătorie după victorie cu un avion privat

Francois Hollande a fost acuzat de ipocrizie după ce a efectuat prima sa călătorie în calitate de preşedinte ales al Franţei cu un avion privat, la costuri de 15.000 de euro pe oră.

Compania Costa Crociere va plăti încă 2 milioane de euro naufragiaţilor francezi ai navei Concordia

Costa Crociere, compania proprietară a pachebotului Concordia care a naufragiat la 13 ianuarie în apropierea unei insule italiene provocând 32 de morţi, a plătit 9.000 de euro în indemnizaţii la 235 din cei 456 de naufragiaţi francezi, conform declaraţiilor de marţi a avocatului lor.

Ce va face Nicolas Sarkozy după ce a fost învins la alegerile prezidenţiale

Preşedintele francez în exerciţiu Nicolas Sarkozy, învins duminică de socialistul Francois Hollande căruia îi va transmite puterea la 15 mai, va redeveni rapid avocat, meseria sa de origine, a declarat unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai săi Franck Louvrier.

David Cameron îl invită pe Francois Hollande să efectueze o vizită la Londra

Premierul britanic, David Cameron, l-a invitat pe noul preşedinte francez, Francois Hollande, să efectueze o vizită la Londra "cât mai curând" pentru a lucra "cât mai strâns" cu Guvernul francez, anunţă Downing Street.

Hollande şi Sarkozy participă împreună la ceremonia de la mormântul soldatului necunoscut

Preşedintele francez ales François Hollande şi cel în exerciţiu Nicolas Sarkozy au depus împreună o jerbă la mormântul soldatului necunoscut, la Arcul de Triumf din Paris, în cadrul ceremoniei care marchează sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Martine Aubry, favorita francezilor pentru postul de premier al lui François Hollande

Prim-secretarul Partidului Socialist (PS) Martine Aubry, primăriţa oraşului Lille, este favorita francezilor pentru postul de premier, potrivit unor sondaje publicate imediat după victoria lui François Hollande, relatează postul TF1 în pagina electronică.

Tatăl unui soldat ucis de jihadistul Mohamed Merah a depus plângere împotriva lui Nicolas Sarkozy

Tatăl unui soldat ucis în martie de jihadistul Mohamed Merah a depus plângere împotriva preşedintelui francez în exerciţiu, Nicolas Sarkozy, şi a şefului serviciilor de informaţii, pe care îi acuză că nu au împiedicat moartea fiului său, a anunţat luni o sursă judiciară.

Casa Albă: Alianţa dintre SUA şi Franţa rămâne puternică după victoria lui Francois Hollande

Casa Albă a afirmat luni că alianţa dintre Statele Unite şi Franţa rămâne la fel de puternică după victoria socialistului Francois Hollande la alegerile prezidenţiale de duminică, în faţa preşedintelui în exerciţiu, conservatorul Nicolas Sarkozy.

Obama i-a mulţumit lui Sarkozy pentru prietenia sa în decursul unei perioade dificile

Preşedintele Statelor Unite Barack Obama i-a mulţumit luni omologului său francez în exerciţiu Nicolas Sarkozy pentru "solidele sale calităţi de lider, prietenia sa şi cooperarea sa într-o perioadă dificilă", a anunţat Casa Albă după o convorbire telefonică între cei doi lideri.

Francois Hollande se va întâlni cu Angela Merkel în Germania la 16 mai

Preşedintele francez ales Francois Hollande se va întâlni cu Angela Merkel la Berlin, "a doua zi" după preluarea funcţiei la 15 mai, adică la 16 mai, a precizat pentru postul de televiziune France 2 Pierre Moscovici, responsabil cu tranziţia prezidenţială în echipa lui Hollande.

Jurnalista Valerie Trierweiler, prietena lui Francois Hollande, este noua Primă Doamnă a Franţei

Jurnalista Valerie Trierweiler, prietena viitorului preşedinte socialist Francois Hollande, va fi noua Primă Doamnă a Franţei şi "va trebui să îşi inventeze un rol", comentează ziarul Le Figaro, în ediţia online.

Germania îi transmite lui Francois Hollande că Pactul fiscal european nu este negociabil

Germania a transmis o serie de condiţii viitorului preşedinte al Franţei, Francois Hollande, excluzând posibilitatea renegocierii Pactului fiscal european şi orice iniţiativă de creştere a deficitelor.

Un politician cu origini române, Pierre Moscovici, ar putea face parte din noul Guvern francez

Un politician socialist cu origini române, Pierre Moscovici, ar putea ocupa postul de prim-ministru sau o funcţie de ministru în Guvernul noului preşedinte francez Francois Hollande.

Presa internaţională despre noul preşedinte al Franţei: Victoria lui François Hollande anunţă schimbări în Europa

Alegerea socialistului François Hollande ca preşedinte al Franţei ar urma să marcheze o schimbare pentru Europa, în faţa crizei, în special în privinţa politicilor exclusiv de austeritate, a scris duminică seara şi luni dimineaţa presa europeană şi asiatică.

BIOGRAFIE: François Hollande, un socialist fără experienţă, devine preşedinte după o campanie fără cusur

François Hollande a fost ales preşedinte după ce s-a prezentat prima dată în alegerile prezidenţiale, în pofida faptului că nu a fost ministru şi că era criticat de toţi ca fiind prea gras, prea aparatcik, prea provincial, în urma unei curse lungi şi unei campanii fără cusur.

Francois Hollande a câştigat scrutinul prezidenţial din Franţa, cu 51,62 la sută din voturi, potrivit rezultatelor finale

Preşedintele ales al Franţei, Francois Hollande, a obţinut 51,62 la sută din voturile exprimate, faţă de 48,38 de procente cât a obţinut Nicolas Sarkozy, potrivit rezultatelor finale anunţate luni de Ministerul de Interne.

S&P: Alegerea lui Hollande ca preşedinte al Franţei nu are impact imediat asupra ratingului ţării

Agenţia de rating Standard & Poor’s (S&P), care în ianuarie a retrogradat Franţa, de la "AAA" la "AA+", a anunţat luni că alegerea lui Francois Hollande în alegerile prezidenţiale din Franţa nu are "un impact iemdiat" asupra calificativului sau perspectivei acestuia.

Sarkozy, învins în Hexagon, preferat de francezii care au votat în România

Nicolas Sarkozy, preşedintele francez în exerciţiu, a obţinut peste 60 la sută din voturile exprimate de cetăţenii francezi la Bucureşti, la biroul de votare organizat de Ambasada Franţei.

Bursele mondiale şi petrolul au scăzut, după alegerile din Franţa şi Grecia

Bursele, petrolul şi alte active riscante au scăzut luni, după ce politicienii aflaţi la putere în Franţa şi Grecia au pierdut alegerile desfăşurate duminică în cele două ţări, stârnind temeri că ar putea fi afectat consensul politic necesar pentru rezolvarea crizei datoriilor din zona euro.