ghislaine maxwell

CNN: Deținute din închisoarea lui Ghislaine Maxwell spun că au fost pedepsite după ce au vorbit cu presa despre cazul Epstein

Mai multe foste deținute din penitenciarul federal Bryan din Texas susțin că au fost sancționate după ce au discutat cu jurnaliști despre transferul lui Ghislaine Maxwell, condamnată pentru trafic sexual de minori în dosarul lui Jeffrey Epstein, transmite CNN.

Pam Bondi anunță publicarea tuturor dosarelor Epstein. Peste 300 de nume apar în arhive

Procurorul general al Statelor Unite, Pam Bondi, a anunțat sâmbătă, printr-o scrisoare oficială adresată liderilor Comisiilor Judiciare din Congres, că documentele Epstein publicate au fost făcute publice în totalitate, în conformitate cu secțiunea 3 din Legea privind transparența dosarelor referitoare la infractorul sexual Jeffrey Epstein.

Republicanii se tem că dezvăluirea parțială a dosarelor Epstein va afecta alegerile din 2026

Republicanii sunt nemulțumiți de publicarea incompletă a dosarelor Epstein. Documentele puse la îndemâna publicului sunt masiv redactate și nici nu îl menționează aproape deloc pe Donald Trump.

De ce dosarele Epstein reprezintă o amenințare politică tot mai mare pentru Donald Trump

Emailurile Epstein amplifică riscul politic pentru Trump, deoarece rezistența la transparență și acțiunile contradictorii sporesc suspiciunile publice.

Curtea Supremă a Statelor Unite a respins apelul complicei lui Epstein, Ghislaine Maxwell

Curtea Supremă a refuzat luni să judece apelul lui Ghislaine Maxwell, care susținea că ar fi trebuit să fie protejată în baza unui acord de ne-urmărire penală încheiat de Jeffrey Epstein.

Ghislaine Maxwell: „Donald Trump nu a fost niciodată într-un cadru nepotrivit”. Declarații din interviul cu Departamentul de Justiție al SUA

Departamentul de Justiție al Statelor Unite a publicat recent transcrierea unui interviu cu Ghislaine Maxwell, fosta parteneră a lui Jeffrey Epstein, condamnată la 20 de ani de închisoare pentru trafic de minori.

Trump acuzat că o va grația pe Ghislaine Maxwell însă doar la finalul mandatului. Dezvăluiri tulburătoare și legăturile CIA cu Rusia

Într-un interviu recent, autoarea și jurnalista Nina Burleigh, recunoscută drept o expertă în cazul Ghislaine Maxwell, a expus informații șocante despre istoria familiei Maxwell, despre influența psihologică a tatălui său asupra Ghislainei și despre o posibilă înțelegere de protecție reciprocă cu administrația Trump.

Ghislaine Maxwell „a răspuns tuturor întrebărilor” Departamentului de Justiţie în cazul Epstein

Complicele lui Jeffrey Epstein, Ghislaine Maxwell , care execută o pedeapsă cu închisoarea în Florida, „a răspuns la fiecare întrebare” care i-a fost adresată de reprezentanţii Departamentului de Justiţie al SUA, declară joi avocatul său, David Markus.

Ghislaine Maxwell a fost condamnată la 20 de ani de închisoare pentru trafic sexual

Ghislaine Maxwell a fost condamnată marţi la 20 de ani de închisoare pentru că l-a ajutat pe Jeffrey Epstein, infractor sexual şi om de afaceri, să abuzeze sexual adolescente, relatează Reuters.

Ghislaine Maxwell, presupusa complice a lui Jeffrey Epstein, şi Kevin Spacey, fotografiaţi pe tronul regal de la Buckingham

Familia Regală britanică este tărâtă iar în scandalul „Epstein”. Miliardarul a fost închis anul trecut în timp ce aştepta procesul pentru abuz sexual şi trafic de minore. El s-ar fi sinucis în celula sa la scurt timp.   Noul episod a pornit de la o poză cu presupusa complice a lui Epstein, Ghislaine Maxwell, stând […]
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da