giorgio armani

Moștenirea lui Armani: Cum se va împărți imperiul marelui designer italian

Celebrul designer italian Giorgio Armani, decedat pe 4 septembrie la 91 de ani, a lăsat prin testament indicații clare: o parte din imperiul său de modă va fi vândută, iar averea va fi împărțită între colaboratori apropiați și membrii familiei.

Giorgio Armani va fi înmormântat luni într-o ceremonie privată

Giorgio Armani va fi înmormântat luni într-o ceremonie privată în satul Rivalta, la care va participa familia sa. Înmormântarea lui Giorgio Armani este programată pentru ora locală 15:30 (13:30 GMT).

Sute de oameni la Milano i-au adus un ultim omagiu lui Giorgio Armani, legenda modei italiene, care a murit la 91 de ani

Sâmbătă, la Milano, mii de oameni au stat la coadă pentru a-i aduce un ultim omagiu designerului Giorgio Armani, care a murit la 91 de ani, printre cei prezenți numărându-se Donatella Versace, primarul Giuseppe Sala și președintele Ferrari, John Elkann.

Val de omagii din întreaga lume după moartea lui Giorgio Armani

Dispariția lui Giorgio Armani, unul dintre cei mai influenți creatori de modă din ultimele decenii, a stârnit un val de reacții emoționante din partea actorilor, designerilor și personalităților din întreaga lume, potrivit AP. Designerul italian a murit joi, la vârsta de 91 de ani.

Giorgio Armani îşi restrânge drastic numărul brandurilor, dar şi reţeaua de magazine. Care este motivul

Giorgio Armani îşi va restrânge numărul brandurilor şi reţeaua de magazine după ce compania italiană a înregistrat primele scăderi ale vânzărilor din 2009, potrivit Bloomberg.

Giorgio Armani va realiza designul interior al celei mai înalte clădiri rezidenţiale din lume – VIDEO

Creatorul Giorgio Armani se va ocupa de designul interior şi decorarea apartamentelor de lux dintr-o viitoare clădire rezidenţială care se construieşte în Mumbai, India, şi care, în momentul în care va fi terminată, va fi cea mai înaltă de acest fel din lume.

Giorgio Armani, numit ambasador special al Expo Milano 2015

Creatorul de modă Giorgio Armani a fost numit ambasador special al Expo Milano 2015 şi va deschide evenimentul cu o prezentare de modă, pe 30 aprilie, informează contactmusic.com.

Povestea succesului lui Giorgio Armani: Arătam bine în tinereţe

Designerul Giorgio Armani a dezvăluit într-un interviu că arăta bine în tinereţe, iar aspectul lui fizic l-a ajutat în industria modei, întrucât era favorizat de femeile care conduceau magazinele de haine în care a lucrat înainte de a-şi înfiinţa propria companie.

Tina Turner, într-un nou turneu mondial?

Cântăreaţa americană Tina Turner a declarat într-un interviu recent că ar putea susţine încă un turneu mondial, chiar dacă pentru moment preferă să stea acasă, să gătească şi să ducă o viaţă lipsită de stres.

Giorgio Armani se reface după ce a fost bolnav de hepatită

Creatorul de modă italian Giorgio Armani a anunţat, joi, că a fost bolnav de hepatită, însă în prezent este în convalescenţă, se simte bine şi speră să se vindece complet.