nationala romaniei

Naţionala masculină de fotbal pentru nevăzători a României intră în lupta pentru calificarea la EURO 2021

Primele două clasate se vor califica la EURO 2021. România a fost gazda calificărilor şi în 2017 şi 2019, iar la ultima ediţie s-a calificat la turneul final fără să piardă vreun meci. Echipa României e pe locul 19 în ierarhia mondială a Federaţiei Internaţionale a Sportului pentru Nevăzători (International Blind Sport Association – IBSA). […]

Naţionala României s-a calificat la Campionatul Mondial de handbal feminin

România s-a calificat, miercuri, la turneul final al Campionatului Mondial de handbal feminin, ce va avea loc în Spania, în luna decembrie a acestui an. Tricolorele au învins în dublă manşă reprezentativa similară a Macedonia de Nord.

Naţionala feminină de fotbal a României a învins Croaţia în deplasare

Naţionala feminină a României s-a impus cu 1-0 în meciul cu Croaţia, în ultimul joc din campania de calificare pentru europenele de fotbal feminin din 2022.

Norvegia nu mai organizează Campionatul European de handbal feminin. Află unde se va desfăşura turneul

Norvegia nu mai poate organiza Campionatul European de handbal feminin în urma evaluărilor făcute de autorităţile sanitare norvegiene şi la cerinţa autorităţilor politice. Turneul trebuia să se desfăşoare în Norvegia şi Danemarca în perioada 3-20 decembrie. Asociaţia Europeană de Handbal (EHF) s-a întâlnit de mai multe ori în ultimele zile cu Asociaţia Norvegiană de Handbal […]

Marcel Puşcaş îl atacă pe Mihai Stoichiţă: „M-au sunat zeci de părinţi. La selecţiile făcute la Mogoşoaia şi la Buftea li s-au cerut diverse lucruri.”

Marcel Puşcaş, managerul general al Universitatii Craiova, a fost extrem de deranjat de felul în care s-au făcut ultimele convocări din cadrul echipei naţionale, mai ales că Dennis Man a fost lăsat în afara lotului. Puşcaş este şi mai deranjat de faptul că cei din Federaţie nu sunt capabili să vină cu nişte răspunsuri concrete […]

Mirel Rădoi. Antrenorul pierdut de FCSB, dar câştigat de România

,Un lucru este cert”, ar spune Ilie Dumitrescu. Avem de-a face cu un antrenor cu foarte multe calităţi. Deşi contestat de noi, Mihai Stoichiţă n-a greşit arzând etapele instalării lui Mirel la U21 şi ulterior la naţionala mare. Îmi aduc aminte că Ţiţu Dumitriu îl lăuda foarte tare în perioada FCSB. În primul rând ,,citeşte” […]

Nord-irlandezii vor să-i strice debutul lui Rădoi: Primul meci din Liga Naţiunilor se apropie

Primul meci din Liga Naţiunilor se apropie. România lui Rădoi joacă vineri seară pe Arena Naţională cu Irlanda de Nord. Din păcate, meciul va fi fără fani în tribune din cauza pandemiei. Asta îi bucură pe adversari. Mijlocaşul Corry Evans şi-a adus aminte de ultimul meci direct.”Data trecută atmosfera a fost foarte ostilă la Bucureşti” […]

Denis Alibec îl laudă pe Mirel Rădoi: „Este cel mai bun de până acum”

Denis Alibec l-a lăudat pe Mirel Rădoi înaintea dublei cu Irlanda de Nord şi Austria din Liga Naţiunilor. Atacantul Astrei a spus că Rădoi este cel mai bun selecţioner cu care a lucrat până acum. Alibec a debutat la naţionala României în 2016, când a fost chemat de Anghel Iordănescu. Rădoi i-a băgat pe jucători […]

Surpriză pentru un suporter al Naţionalei de fotbal. „Alo? Sunt Vlad Chiricheş, jucătorul României”

Naţionala României încearcă să se apropie şi mai mult de suporteri. Ultima dovadă a venit de la Vlad Chiricheş. Acesta a surprins un fan care a trimis un mesaj de încurajare pe platforma creată de Federaţie: Peluza Tricoloră. Chiricheş l-a sunat pe Alexandru Toader, un român stabilit în Sicilia. „Salut, Alexandru. Vlad Chiricheş te deranjează. […]

Naţionala României se pregăteşte să intre pe teren, sub comanda lui Mirel Rădoi

Naţionala României a început pregătirea primelor meciuri din 2020. Doar o parte dintre jucători s-au antrenat duminică. Cei chemaţi din Liga 1 vor ajunge în zilele următoare. Selecţionerul Mirel Rădoi vrea să ia cel mai scurt drum către Campionatul Mondial, acolo unde România n-a mai fost din 1998. Înaintea meciurilor din Liga Naţiunilor, Nicolae Stanciu […]

Naţionala României se pregăteşte de primele meciuri din 2020

Naţionala României revine pe teren. Sunt primele meciuri din 2020 după pauza provocată de pandemie. Noul selecţioner, Mirel Rădoi, va debuta pe banca naţionalei mari după succesul avut la tineret. Stranierii au ajuns deja în România. Reunirea lotului a avut loc la Mogoşoaia iar selecţionerul Mirel Rădoi şi atacantul George Puşcaş au apărut în faţa […]

Gabi Iancu vrea revanşa cu FCSB

Atacantul lui FC Viitorul, Gabriel Iancu, a vorbit în conferinţa de presă de astăzi despre duelul de duminică împotriva celor de la FCSB, fostul său club. Iancu a marcat 18 goluri în 28 de partide în sezonul precedent şi speră să-i arate fostului club că a renunţat prea rapid la el.   „Un meci foarte […]

Începe drumul spre Mondial pentru naţionala României

Naţionala României începe un nou drum către Campionatul Mondial. N-a mai participat la unul din 1998. Acum are mai multe variante de calificare. Prima dintre ele începe în Liga Naţiunilor pe 4 septembrie. Noul selecţioner, Mirel Rădoi, a anunţat lista preliminară a stranierilor. Nu toţi se vor afla pe lista finală pe care se vor […]

VIDEO | Mesajul lui Gică Hagi de ziua lui Mircea Lucescu

Gică Hagi i-a transmis un mesaj de La Mulţi Ani lui Mircea Lucescu în ziua în care acesta a împlinit 75 de ani. Hagi n-a uitat că a jucat pentru prima dată în naţionala României când avea doar 17 ani datorită lui Mircea Lucescu. „La mulţi ani, multă sănătate, tot ce vă doriţi, bucurii, fericiri […]

Alex Cicăldău e dorit în Anglia de unul dintre cei mai mari antrenori din lume

Alex Cicăldău se pregăteşte de primul titlu de campion în România cu Craiova. Între timp, îşi poate face şi bagajele. Este unul dintre cei mai doriţi jucători din Liga 1. Presa engleză scrie că Everton este ultima echipă interesată de Cicăldău. Carlo Ancelotti, cel care le-a antrenat în carieră pe Real, Bayern, Milan sau PSG, […]

Euro 2020 rămâne cum am stabilit!

Fotbalul bate coronavirusul. Vom avea Euro la Bucureşti şi nu numai, chiar dacă nu suntem siguri că naţionala României va juca la turneul final. UEFA a anunţat după şedinţa de la Amsterdam că nu schimbă nimic din programul Europeanului de teama coronavirusul. Şi în România, avem cazuri de coronavirus, dar vom avea şi meciuri de […]

Adrian Mutu ”construieşte” naţionala de tineret în funcţie de prima reprezentativă: Echipa mare e prioritară. Rădoi îşi face lotul şi vedem ce rămâne

Adrian Mutu, noul selecţioner al naţionalei U21 a României, susţine că nu îi va impune anumite limitări lui Adrian Mutu în ceea ce priveşte selecţia tinerilor jucători la prima reprezentativă, ci se va baza pe jucătorii rămaşi disponibili.

Adrian Mutu, noul selecţioner al naţionalei de tineret. Când ar putea fi prezentat de FRF

Răzvan Burleanu a găsit repede selecţioner pentru tineretul României, după ce Mirel Rădoi l-a înlocuit pe Cosmin Contra la naţionala mare.

VIDEO Un documentar cu trei portari de naţionala României şi un vis împlinit. De la frica pe stadion, la cinematografie

Un proaspăt-absolvent al Universităţii West London, la Producţie Film, Koray Turhan, face documentare, scurtmetraje despre britanici ajunşi în România pentru diverse proiecte cu impact social.

Tocală: Fatai ar putea obţine cetăţenia de onoare pentru a juca în naţionala României

Secretarul de stat în cadrul MTS, Carmen Tocală, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că Parlamentul României ar putea să-i acorde atacantului nigerian Kehinde Fatai titlul de cetăţean de onoare, care îi va permite să evolueze pentur naţionala României în barajul cu Grecia.