pdl

Monica Macovei: Criteriile de integritate interzic traseismul în interiorul Alianţei România Dreaptă

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, duminică, că unul dintre criteriile de integritate pe bază cărora va funcţiona Alianţa "România Dreaptă" este interzicerea traseismul de la un partid la altul în cadrul alianţei.

Macovei (PDL): Solicitarea mea în „dosarul Vlase” nu a avut, „din păcate”, niciun efect

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că invocarea implicării sale în ceea ce presa numeşte "dosarul Vlase" face parte dintr-o "campanie de denigrare" şi că solicitarea sa faţă de acest caz nu a avut, "din păcate" niciun efect.

Sulfina Barbu: Când au terminat certurile cu adversarii, cei de la USL au început să se certe între ei

Vicepreşedintele PDL Sulfina Barbu a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că reprezentanţii USL au început să se certe între ei, după ce au terminat certurile cu adversarii politici şi că prioritatea lor este să arunce vina de la PNL la PSD.

Băsescu: Şi cu fostul partid de guvernământ s-a dus o bătălie, de multe ori tăcută

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, marţi, că şi cu fostul partid de guvernământ s-a dus "o bătălie", de multe ori tăcută, pentru că nu se putea "băga" în numirile la conducerea DNA, a Parchetului general sau la şefia curţilor de apel.

Preda: Noi suntem într-o situaţie fericită. Popularii europeni vin la Bucureşti în octombrie

Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda a declarat, luni, referitor la organizarea Congresului PPE la Bucureşti, că PDL se află "într-o situaţie foarte fericită", prin solidaritatea popularilor europeni, în timp ce PSD a fost refuzat drept gazdă a Congresului Partidului Socialist European.

Blaga, despre schimbarea lui Morar şi Kovesi: Ponta să respecte înţelegerea cu Barroso

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, dumunică, despre o posibilă schimbare din funcţie a procurorului general Codruţa Kovesi şi a şefului DNA, Daniel Morar, că premierul Victor Ponta trebuie să respecte înţelegerea făcută cu preşedintele CE, Jose Manuel Barroso.

PDL: Atunci când un judecător al Curţii Constituţionale îşi încheie mandatul, să fie propus un magistrat de CSM sau ICCJ

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat duminică, după întâlnirea conducerii partidului cu parlamentarii săi, că democrat-liberalii vor propune ca, atunci când un judecător al Curţii Constituţionale îşi încheie mandatul, să fie propus un magistrat cu experienţă de către CSM sau ICCJ.

Priorităţile PDL în noua sesiune legislativă: Depolitizarea TVR, RRA, CNA, CNSAS, CC

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat, dumunică, după întâlnirea conducerii partidului cu parlamentarii, că principalele priorităţi, în ultima sesiune, se referă depolitizarea unor instituţii fundamentale ale statului, cum sunt Televiziunea Română, RRA, CNA, CNSAS şi Curtea Constituţională.

Cristian Preda, despre alegeri în 25 noiembrie: Nu putem încălca Constituţia nici pentru patru zile

Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că democrat-liberalii sunt gata să negocieze cu Guvernul tot ceea ce ţine de guvernare, dar nu să facă "meditaţii la Drept constituţional", el arătând că, potrivit Constituţiei, alegerile nu pot fi în 25 noiembrie.

NUNTA ELENEI BĂSESCU: Ce lideri PDL vor merge la eveniment

Preşedintele PDL Vasile Blaga şi mai mulţi lideri democrat-liberali au precizat, miercuri, că au fost invitaţi la nunta Elenei Băsescu şi că vor merge cu plăcere, Andrea Paul arătând că va purta o vestimentaţie românească, iar Sulfina Barbu că doreşte să facă un cadou folositor pentru casa mirilor.

Guvernul transmite PDL că sumele din Fondul de rezervă au fost alocate de Cabinetul Ungureanu

Sumele din Fondul de rezervă al Guvernului a căror repartizare a fost reclamată de PDL Cluj au fost alocate de către Cabinetul Ungureanu, înaintea alegerilor locale, iar, în urma deciziei CC, Cabinetul Ponta a dispus plata pentru primăriile cu arierate sau proiecte europene, precizează Executivul.

Blaga: PDL şi patru formaţiuni vor face o alianţă electorală. Conducerea va fi colegială

Reprezentanţi ai PDL, PNŢCD, Partidului Noua Românie, Iniţiativei Civice de Dreapta a lui M.R. Ungureanu şi ai Fundaţiei Creştin-Democrate au decis, miercuri, să formeze o alianţă electorală de centru-dreapta, preşedintele PDL Vasile Blaga precizând, despre conducerea formaţiunii, că va fi colegială.

PDL a strâns semnăturile necesare pentru convocarea sesiunii extraordinare. Toader: Cerem sesiune extraordinară vineri, avem semnături şi de la minorităţi şi UDMR

Liderii grupurilor parlamentare ale PDL, Mircea Toader şi Cristian Rădulescu, au anunţat miercuri că au adunat numărul de semnături necesare pentru convocarea sesiunii extraordinare pentru a se lua act de decizia Curţii Constituţionale şi revenirea în funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

PDL se declară deschis să stea la masa discuţiilor pentru orice măsură economică

PDL este pregătit să stea la masa discuţiilor pentru orice măsură economică care ar putea duce la reluarea creşterii economice şi cere Guvernului ca la rectificarea bugetară să nu reducă cheltuielile de capital, a declarat, miercuri, preşedintele interimar al PDL Bucureşti, Adriean Videanu.

Blaga: PDL îşi declară disponibilitatea de a coopera cu toate forţele politice

PDL îşi declară disponibilitatea de a coopera cu toate forţele politice în sprijinul interesului naţional, a declarat, marţi, preşedintele formaţiunii, Vasile Blaga, precizând că este timpul ca războiul politic să înceteze, iar forţele politice să colaboreze.

Preda: Guvernul a terminat cu buna guvernare şi s-a apucat să scrie plângeri penale

Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda a declarat, luni, în legătură cu anunţul premierului că va depune plângeri penale la adresa liderilor PDL şi a primarilor care au împiedicat cetăţenii să meargă la referendum că Guvernul a terminat cu buna guvernare şi s-a apucat să scrie plângeri penale.

Ponta: USL va depune mii de plângeri penale împotriva liderilor PDL centrali şi locali

Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, decizia politică a USL de a depune, prin organizaţiile sale judeţene, plângeri penale împotriva liderilor PDL centrali şi locali care au încălcat Legea referendumului, împiedicând "prin orice mijloace" participarea cetăţenilor la vot.

Blaga: USL încearcă să confuzeze Curtea Constituţională, trimiţându-i mai multe liste

Liderul PDL Vasile Blaga a declarat luni că USL încearcă să "confuzeze" în continuare Curtea Constituţională, trimiţându-i mai multe liste în speranţa că-l va menţine mai mult timp pe Crin Antonescu la Cotroceni, el arătând că nu pot fi scoşi de pe liste cetăţenii cu CI expirat şi nici cei cu domiciliul în străinătate.

PDL acuză MAI şi USL de fraudă în legătură cu listele care urmează să fie trimise la CC

Liderul PDL Cristian Boureanu susţine că MAI, cu sprijinul USL, încearcă să falsifice listele cu alegători care urmează să fie trimise la Curtea Constituţioală, el menţionând că PDL face plângeri penale împotriva lui Victor Ponta, Radu Stroe şi Mircea Duşa în acest caz.

Stelian Fuia demisionează din PDL. El vrea să lanseze o ”platformă agrariană” – surse

Deputatul PDL Stelian Fuia a demisionat din partid, urmând să lanseze, cu susţinere din partea unor fermieri, o ''platformă agrariană'', cu care să se prezinte la alegerile parlamentare, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din apropierea fostului ministru al agriculturii.

PDL acuză Guvernul şi structurile administraţiei locale că pregătesc acţiuni de dezinformare a CC

PDL acuză Guvernul şi structurile administraţiei locale, într-un anunţ remis sâmbătă agenţiei MEDIAFAX, că pregătesc acţiuni de dezinformare a Curţii Constituţionale.

PDL: Ponta şi Antonescu să decidă dacă Mona Pivniceru are profilul moral pentru funcţia de ministru

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, vineri, că, în urma fotografiilor apărute în presă privind-o pe Mona Pivniceru, este responsabilitatea premierului şi a preşedintelui interimar să decidă dacă aceasta are "profilul moral" pentru a ocupa funcţia de ministru al Justiţiei.

PDL prezintă, duminică, bilanţul celor 100 de zile de guvernare a lui Victor Ponta

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a anunţat, vineri, că duminică democrat-liberalii vor prezenta bilanţul celor 100 de zile de guvernare a premierului Ponta, iar săptămâna viitoare va fi arătat opiniei publice "almanahul minciunilor" lui Victor Ponta.

Reprezentanţii PDL s-au întâlnit cu delegaţia FMI, CE, BM. Videanu: Am agreat ca la fiecare misiune de evaluare să avem o întrevedere

Preşedintele interimar al PDL Bucureşti, Adriean Videanu, a declarat luni, după întâlnirea reprezentanţilor partidului cu delegaţia FMI, CE şi BM, că a fost agreat ca la fiecare misiune de evaluare să aibă loc şi întrevederi cu democrat-liberalii.

Blaga: Există posibilitatea convocării Parlamentului în sesiune extraordinară pentru Dobre

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, înaintea şedinţei conducerii partidului, că există posibilitatea convocării unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru ridicarea imunităţii lui Victor Paul Dobre, deşi PDL nu are majoritate în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.

Tabără, despre Dobre: USL să facă ce a făcut PDL când a fost vorba de imunităţi. Nu cerem mai mult

Deputatul PDL Valeriu Tabără a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că în privinţa ridicării imunităţii fostului ministru al Administraţiei Victor Paul Dobre USL trebuie să facă ceea ce a făcut PDL în acest tip de situaţie, adică "să deschidă drumul justiţiei".

PDL cere demiterea preşedintelui Casei Naţionale de Sănătate

PDL cere demiterea preşedintelui Casei Naţionale de Sănătate pe motiv că timp de trei luni nu a implementat instrumentele antifraudă promovate de PDL, reţeta electronică şi cardul de sănătate, a anunţat, joi, deputatul PDL Cristina Dobre.

Reprezentanţii PDL se întâlnesc luni cu delegaţia FMI

Reprezentanţii PDL se vor întâlni luni, la ora 11.00, cu delegaţia FMI, la sediul PDL, a anunţat miercuri democrat-liberalul Adriean Videanu.

PDL a depus plângeri penale împotriva secretarului general al Guvernului şi a şefului Monitorului Oficial

PDL a depus, marţi, plângeri penale împotriva secretarului general al Guvernului, Ioan Moraru, şi a directorului general al Monitorului Oficial, Adriana Costescu, pentru abuz în serviciu, a anunţat vicepreşedintele PDL Sulfina Barbu, arătând că cei doi refuză să publice o erată a CC.

Blaga: Videanu va face demersuri pentru o întâlnire a PDL cu reprezentanţii FMI, BM şi CE

Conducerea PDL l-a desemnat pe Adriean Videanu să facă demersurile pentru obţinerea unei întâlniri între reprezentanţii PDL şi cei ai FMI, Băncii Mondiale şi Comisiei Europeane, a anunţat luni preşedintele PDL, Vasile Blaga.

Sever Voinescu: România se mai poate salva numai cu demisiile lui Victor Ponta şi Crin Antonescu

Vicepreşedintele PDL Sever Voinescu a declarat, luni, pentru MEDIAFAX că, dacă Victor Ponta "nu demisionează el însuşi", atunci demisiile lui Ioan Rus şi Victor Paul Dobre reprezintă doar "un ţap ispăşitor, un cap politic aruncat opiniei publice, iar operaţiunea de subminare a statului va continua".

Cezar Preda: E bine vă Rus şi Dobre au înţeles pericolul în care se află instituţiile statului

Liderul PDL Cezar Preda a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că este bine că Ioan Rus şi Victor Paul Dobre au înţeles, în ceasul al doisprezecelea, pericolul în care se află instituţiile şi au demisionat pentru a nu se dezonora şi a nu dezonora MAI, la presiunile lui Victor Ponta şi Crin Antonescu.

PDL cere demisia ministrului de Interne Ioan Rus pentru „mascarada” mini-recensământului

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că formaţiunea sa cere demisia ministrului de Interne Ioan Rus pe care îl consideră descalificat de "mascarada" pe care a făcut-o în legătură cu organizarea mini-recensământului.

PDL: Antonescu să-i spună lui Ponta dacă îi e frică de tensiuni sociale, nu nouă şi nici lui Băsescu

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că preşedintele interimar Crin Antonescu trebuie să-i spună premierului Victor Ponta dacă îi este frică de tensiuni sociale şi nu opoziţiei sau preşedintelui suspendat, Traian Băsescu.

Cezar Preda: Anularea referendumului de Curte ar însemna anularea suspendării preşedintelui

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat vineri că, în situaţia în care Curtea Constituţională ar decide anularea referendumului, aceasta ar însemna anularea "inclusiv a hotărârii Parlamentului de suspendare a preşedintelui Băsescu şi declanşare a referendumului".

PDL solicită o întâlnire cu reprezentanţii FMI, BM şi CE aflaţi la Bucureşti

PDL va solicita o întâlnire cu reprezentanţii FMI, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene aflaţi în aceste zile la Bucureşti, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda, arătând că PDL vrea să participe "la efortul de redresare a României".

PDL cere demisia întregului Guvern. Blaga: Azi am intrat în etapa a doua a loviturii de stat

PDL consideră că se impune demisia de onoare a întregului Guvern, a declarat joi preşedintele partidului, Vasile Blaga, care a susţinut că astăzi s-a intrat "în etapa a doua a loviturii de stat organizate de USL".

Cezar Preda: România, în criză totală 40 de zile. Organizatorii referendumului contestă organizarea

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că, urmare a deciziei CC, "România va fi în criză totală timp de 40 de zile" şi a apreciat că organizatorii referendumului "şi-au contestat propria organizare".

Cristian Preda: Trebuie să respectăm decizia CC. Constatăm iresponsabilitatea politică a Guvernului

Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că decizia CC trebuie respectată, dar că, în acelaşi timp, se constată "iresponsabilitatea politică absolută a Guvernului", pentru că nicăieri în lume nu se stabileşte numărul alegătorilor după încheierea procesului electoral

Cristian Preda: Încheierea alianţei de centru-dreapta, peste 3-4 săptămâni în cazul cel mai fericit

Europarlamentarul PDL Cristian Preda afirmă că în urma discuţiilor dintre PDL, PNŢCD, Noua Republică, Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta şi Fundaţia Creştin-Democrată, se vor pregăti detaliile care pot conduce, "în cazul cel mai fericit", la încheierea alianţei electorale în 3-4 săptămâni.