protest

Peste 100 de poliţişti au protestat în Piaţa Constituţiei, cerând creşteri salariale şi prime

Peste 100 de poliţişti au protestat, miercuri, în Piaţa Constituţiei, în faţa sediului Ministerului de Finanţe, cerând creşterea cu zece la sută a salariilor, care nu au mai fost majorate din 2007, dar şi prime de vacanţă şi al 13-lea salariu.

Aproximativ 20.000 de fani ai echipei Hajduk Split au cerut demisia conducerii federaţiei croate

Aproximativ 20.000 de suporteri ai echipei Hajduk Split au manifestat, sâmbătă, la Split, ei cerând demisia conducerii federaţiei croate (HNS), pe care o acuză în special de corupţie.

Gaudeamus 2014 s-a deschis. Circa 20 de oameni au protestat, nemulţumiţi de ţara invitată – Rusia

Deschiderea oficială a celei de-a XXI-a ediţii a Târgului Internaţional Gaudeamus a avut loc miercuri, la complexul Romexpo din Bucureşti, în prezenţa organizatorilor şi a reprezentanţilor ţării invitate - Rusia, aproximativ 20 de persoane protestând faţă de invitarea acestui stat la eveniment.

Peste o sută de constănţeni cer demisia lui Ponta, a ministrului de Externe şi a primarului Mazăre

Peste o sută de persoane protestează, luni seară, în Constanţa, solicitând demisia premierului Victor Ponta, a ministrului de Externe şi a primarului Radu Mazăre. scandând lozinci de genul: "Mazăre du-te în Madagascar" şi "Mamaia siliconată, Constanţa bombardată".

MITINGURI în ţară şi în Capitală. Aproximativ 10.000 de oameni au manifestat pentru prelungirea votului în diaspora. Iohannis a mers în Piaţa Universităţii, unde a fost aplaudat şi felicitat – FOTO

Mii de oameni au protestat în Bucureşti timp de aproximativ opt ore, pentru prelungirea scrutinului în diaspora şi împotriva autorităţilor şi a lui Victor Ponta. Klaus Iohannis a ajuns, duminică noapte, în jurul orei 23:48, în Piaţa Universităţii, a stat aproximativ o jumătate de oră. Aproximativ 10.000 de oameni au ieşit în stradă în toată ţara, inclusiv în Sibiu, Cluj, Iaşi, Timişoara, Arad, Braşov.

Protest inedit faţă de ignorarea încălzirii globale la G20: Sute de oameni şi-au băgat capetele în nisip – FOTO

Aproximativ 400 de australieni şi-au îngropat capetele în nisip pe o plajă din Sidney pentru a protesta faţă de refuzul premierului Tony Abbott de a include chestiunea încălzirii globale pe agenda de lucru a Summitului G20 din acest weekend.

Demisia lui Francois Hollande, cerută la o ceremonie unde este aşteptat preşedintele Franţei

Un avion de mici dimensiuni care avea o banderolă pe care scria "Hollande demisia!" a survolat marţi un memorial din nordul Franţei consacrat Primului Război Mondial care va fi inaugurat de preşedintele Francois Hollande.

Protestul din Capitală, la Universitate, Guvern şi MAE, s-a încheiat după cinci ore

Protestul din Capitală, care a început în Piaţa Universităţii şi a continuat cu un marş spre sediile Guvernului şi MAE, apoi pe Calea Victoriei şi prin Centrul Istoric, s-a încheiat după cinci ore, manifestanţii anunţând că vor continua protestul duminică, de la ora 17.00, la Universitate.

Proteste la New York faţă de un spectacol considerat antisemit, pus în scenă la Metropolitan Opera – FOTO

Rudy Giuliani, fostul primar al oraşului New York, a condus, luni, un miting de protest în faţa Metropolitan Opera, instituţia culturală fiind acuzată că spectacolul "The Death of Klinghoffer", care a avut premiera luni, este antisemit şi "simpatizează" cu terorismul.

Confruntări între poliţie şi manifestanţi, în faţa Parlamentului ucrainean

Confruntări între poliţie şi manifestanţi de dreapta, care cereau deputaţilor să le confere veteranilor naţionalişti statutul oficial de combatanţi pentru independenţă, au izbucnit marţi în faţa Parlamentului ucrainean.

Mii de sindicalişti au protestat la Guvern. Protestatarii au atenţionat că se vor întoarce dacă Guvernul nu modifică Legea dialogului social – FOTO

Mii de sindicalişti "Cartel Alfa" au protestat marţi, în Piaţa Victoriei, nemulţumiţi că Executivul, deşi a promis că va schimba Legea dialogului social, în realitate "nu a modificat niciun cuvânt", aceştia aducând la miting un sicriu şi o cruce pe care scrie "Îngropăm dialogul social".

Cartel Alfa: 5.000 de oameni vor protesta la Guvern, pentru a cere modificarea legislaţiei muncii

Aproximativ 5.000 de sindicalişti "Cartel Alfa" vor protesta marţi la Guvernul pentru a cere modificarea legislaţiei muncii şi a dialogului social, a declarat, pentru MEDIAFAX, liderul sindical Bogdan Hossu, precizând că orice persoană nemulţumită de condiţiile de muncă se poate alătura acţiunii.

Protest la Cluj faţă de prezenţa în municipiu a premierului Ungariei, Viktor Orban – FOTO

Zece tineri au protestat, vineri, în faţa Liceului Teologic Reformat din Cluj-Napoca, faţă de prezenţa, la inaugurarea noului sediu al insituţiei de învăţământ, a premierului Ungariei, Viktor Orban, declarând că acesta este "un dictator".

Un student nemulţumit de Guvern a protestat la deschiderea anului universitar la SNSPA – FOTO

Un student nemulţumit de Executiv a protestat miercuri, în timpul ceremoniei de deschidere a anului universitar la SNSPA, afişând o fotografie cu mesajul "Nu-mi place acest Guvern", în timpul discursurilor ţinute de miniştrii Remus Pricopie şi Titus Corlăţean.

Acţiune în memoria victimelor accidentului de pe DN1 şi protest faţă de „indiferenţa” autorităţilor – FOTO

Peste 500 de persoane au participat, marţi seară, în centrul oraşului prahovean Câmpina, la o acţiune în memoria celor cinci victime ale accidentului de pe DN 1, acţiunea fiind, potrivit participanţilor, şi un protest faţă de "indiferenţa” autorităţilor în privinţa siguranţei circulaţiei pe DN 1.

Protest faţă de ”nepăsarea autorităţilor”: Tragedia de pe DN 1 putea fi evitată dacă erau separatoare

Peste o mie de persoane sunt aşteptate, marţi, la un ”protest civic” organizat la Câmpina de salariaţii unei firme care acuză autorităţile de ”nepăsare” şi susţin că accidentul produs sâmbătă putea fi evitat dacă pe DN 1 ar fi fost montate separatoare de sens, aşa cum au solicitat ei în ultimii ani.

Leonardo DiCaprio, printre vedetele care vor participa la un protest privind schimbările climatice

Actorii Leonardo DiCaprio, Evangeline Lilly şi Mark Ruffalo vor participa la un marş de protest, duminică, la New York, prin care vor cere autorităţilor să organizeze mai multe acţiuni în privinţa schimbărilor climatice.

Ministerul Economiei: Minerii de la Băiţa au încetat protestele

Minerii de la SC Băiţa SA, singura exploatare a zăcămintelor metalice rămasă deschisă în ţară, cu sediul în oraşul bihorean Ştei, au încheiat protestele declanşate miercuri dimineaţă şi vor relua lucrul vineri dimineaţă, anunţă Ministerul Economiei.

Un deputat ucrainean a fost aruncat de protestatari într-un tomberon plin cu gunoi – VIDEO

Mai mulţi manifestanţi, care cereau marţi aprobarea unei legi a lustraţiei în faţa Parlamentului de la Kiev, au imobilizat un deputat care susţinea legea respectivă şi l-au aruncat într-un tomberon, după care au pus un cauciuc şi au turnat un lichid peste el, relatează Russia Today.

Sindicat Cantacuzino: Totul a fost lăsat de izbelişte. Contractele pe care le aveam au fost anulate

Protestul de la Institutul Cantacuzino din Capitală s-a încheiat, marţi, dar va continua şi în alte zile, întrucât situaţia este foarte gravă, conducerea a lăsat totul de izbelişte, iar contractele ce aduceau bani unităţii medicale au fost anulate, a declarat liderul sindical, Monica Bălteanu.

Protestul angajaţilor Tarom continuă marţi. Zborurile ar putea fi întârziate sau anulate. Rus trimite Corpul de Control la companie

Protestul unor piloţi şi însoţitori de bord continuă marţi, compania Tarom anunţând că, din cauza lipsei de personal navigant, este posibil ca unele zboruri pe curse interne şi externe să aibă întârzieri sau chiar să fie anulate.

Protest la Cantacuzino pentru întârzierea salariilor. Bănicioiu cere demisia directorului

Angajaţii Institutului Cantacuzino din Capitală protestează în curtea unităţii medicale, pentru că nu şi-au primit luni salariul, iar ministrul Sănătăţii va cere demisia directorului unităţii, Radu Iordăchel, care a promis că va da banii marţi.

Protest la ceremonia de Ziua Pompierilor. Un bărbat s-a întins pe jos, în faţa oficialilor

Ceremonia organizată sâmbătă dimineaţă, în Bucureşti, de Ziua Pompierilor a fost perturbată, pentru câteva zeci de secunde, de un fost angajat al IGSU, care a protestat întinzându-se pe jos în faţa asistenţei, pe platoul de la Monumentul Eroilor Pompieri.

Circa 250 de revoluţionari au protestat la Guvern. Revendicări: indemnizaţiile şi reducerea taxelor – FOTO

Aproximativ 250 de membri ai unor organizaţii ale revoluţionarilor au protestat, miercuri, în faţa Guvernului, cerând micşorarea taxelor şi a impozitelor, creşterea nivelului de trai şi acordarea tuturor indemnizaţiilor din Legea 341/2004 a recunoştinţei faţă de luptătorii Revoluţiei.

Protest antipoluare: O soprană din Timişoara s-a fotografiat nud şi cu o mască de gaze pe faţă – FOTO

Soprana din Timişoara Diana Pap a protestat nud, purtând pe faţă o mască de gaze, iar într-o mână ţinând un trandafir, în faţa fabricii de anvelope Continental, considerată de timişoreni o sursă de poluare în oraş.

PROTEST la Universitate faţă de OUG privind traseismul primarilor: Aproximativ 200 de persoane au cerut retragerea ordonanţei

Aproximativ 200 de persoane au protestat, duminică seară, în Piaţa Universităţii faţă de ordonanţa de urgenţă a Guvernului (OUG) care permite migraţia aleşilor locali la alte partide, cerând retragerea acesteia, dar şi reformarea legii partidelor şi a legii electorale.

Cluj: Peste 40 de persoane protestează faţă de OUG ce permite migraţia primarilor

Peste 40 de persoane protestează, duminică, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, faţă de OUG care permite migraţia primarilor, participanţii împărţind trecătorilor colivă pentru statul de drept, transmite corespondentul MEDIAFAX.

PMP a organizat un protest la sediul Avocatului Poporului pentru a cere atacarea OUG privind aleşii

PMP a organizat, joi, un protest de câteva minute în faţa sediului Avocatului Poporului, vicepreşedintele PMP Eugen Tomac declarând că îi cere public lui Victor Ciorbea să conteste la Curtea Constituţională ordonanţa privind migraţia aleşilor locali.

Protest cu struguri şi votcă faţă de vizita lui Dmitri Rogozin în Republica Moldova

Mai mulţi tineri au protestat joi cu struguri, votcă şi arme de jucărie la Aeroportul din Chişinău faţă de vizita vicepremierului rus Dmitri Rogozin în Republica Moldova, relatează Jurnal de Chişinău.

Protest la Ambulanţa Arad. Angajaţii acuză conducerea instituţiei de abuzuri

Aproximativ 30 de angajaţi ai Serviciului de Ambulanţă Arad au protestat, joi, în curtea instituţiei, fără a fi afectată activitatea de urgenţă, spunând că au cele mai mici salarii din ţară dintre ambulanţieri şi acuzând de abuzuri conducerea.

Protest la CNA, organizat de un membru care spune că vrea ca instituţia să nu deservească politicul – FOTO

Valentin Jucan, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), a organizat, miercuri, un protest în faţa sediului CNA, la care au participat circa 25 de persoane, el spunând că îşi doreşte ca această instituţie să funcţioneze în folosul românilor şi să nu mai deservească puteri politice.

Protest cu fructe şi legume în faţa Ambasadei Rusiei la Chişinău

Un grup de tineri din R. Moldova au adus, joi, mai multe lăzi cu mere, struguri, prune, cartofi şi pepeni în faţa Ambasadei Rusiei la Chişinău, în semn de protest faţă de embargoul impus de Moscova asupra importurilor de legume şi fructe moldoveneşti.

Iohannis: „Plimbarea” de la Cotroceni, un protest neautorizat. Jandarmeria trebuia să fie acolo

Candidatul ACL la Preşedinţia României, Klaus Iohannis, a precizat, luni, că "plimbarea" organizată de Antena 3 în jurul Palatului Cotroceni a reprezetat un protest neautorizat, el arătând că Jandarmeria trebuia să fie prezentă şi să impună ordinea publică pentru a nu exista persoane bruscate.

Oprea a cerut Jandarmeriei şi Poliţiei rapoarte legate de intervenţia la mitigul pro-Antena 3

Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a cerut, luni, conducerii Jandarmeriei şi Poliţiei Române întocmirea unor rapoarte legate de modul în care au intervenit jandarmii şi poliţiştii la mitingul pro-Antena 3, unde unii jurnalişti au fost agresaţi de unii dintre manifestanţi, informează MAI.

Hunedoara: Circa 300 de angajaţi ai Termocentralei Mintia protestează faţă de eliminarea unor sporuri

Circa 300 de angajaţi ai Termocentralei Mintia, parte a Complexului Energetic Hunedoara, protestează, luni, faţă de semnarea contractului colectiv de muncă prin care, susţin ei, pierd sporuri, veniturile fiindu-le diminuate cu 500 de lei, dar şi faţă de intenţia de reducere a programului de lucru.

Medicii spun că nu mai pot face 2 consultaţii pe lună la cronici, CNAS spune că nu s-a schimbat nimic

Unii medici din policlinici susţin că, pentru luna iulie, nu li se mai decontează două consultaţii pentru asiguraţii cu boli cronice, aşa cum s-a procedat pînă acum, ci numai una, în schimb Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) spune că nu s-a modificat legislaţia în acest sens.

Cluj: 200 de studenţi au protestat cu plasturi negri pe gură, cerând demisia lui Pricopie şi Costoiu

Aproximativ 200 de studenţi au protestat, joi seară, pe străzile din Cluj-Napoca, având lipiţi plasturi negri pe gură şi cerând demisia ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, şi a ministrului delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sute de activişti pro-palestinieni protestează în Capitală faţă de acţiunile Israelului în Gaza

Câteva sute de activişti pro-palestinieni participă vineri seară, în Bucureşti, la un protest autorizat faţă de operaţiunile militare ale Israelului în Fâşia Gaza, organizat de Centrul Cultural Islamic.

REPORTAJ: „Eroii” în scaun rulant îşi cer dreptul la o viaţă normală – FOTO

Doar câteva sute dintre miile de bucureşteni cu dizabilităţi reuşesc, cu eforturi mari şi, uneori, cu sprijin permanent, să iasă din casă zilnic şi să aibă un loc de muncă. Câţiva dintre ei s-au îmbrăcat, vineri, în eroi de benzi desenate, invitând oamenii să îi susţină să-şi câştige "independenţa".

Protest Greenpeace la Pungeşti, în faţa sondei de explorare a Chevron – FOTO

Un număr de 25 de activişti din şapte ţări ai organizaţiei Greenpeace protestează, luni, în faţa porţii de acces în perimetrul sondei de explorare a gazelor de şist deţinută de compania Chevron la Siliştea - Pungeşti, manifestanţii instituind "zona specială de carantină anti-Chevron".