reactoare oprite

Ambele reactoare de la Cernavodă rămân oprite din cauza nivelului Dunării. Nuclearelectrica: Nu există riscuri pentru securitatea nucleară

Ambele reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă rămân oprite, iar reluarea producției de energie electrică depinde de creșterea nivelului Dunării. Nuclearelectrica a anunțat duminică, 11 octombrie, că Unitățile 1 și 2 sunt menținute în stare de oprire sigură și că nu există riscuri pentru securitatea nucleară. Situația afectează însă una dintre principalele surse de energie electrică ale României.

Evaluarea tehnico-financiară pentru Bala 2, suspendată temporar. MTI: Comisia Europeană şi Comisia Dunării au semnalat o serie de aspecte tehnice privind documentaţia depusă

Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați (AFDJ) revizuiește în prezent indicatorii tehnico-economici ai proiectului cunoscut sub numele Bala 2, pe care îi avizaseră recent la nivelul Consiliului Tehnico-Economic (CTE), după ce, ajunși la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI), proiectanții care revizuiesc Devizul general au primit observații și solicitări de modificare a acestuia, au transmis oficialii autorității tutelare, într-un răspuns la solicitarea Mediafax.

În ce stadiu e analiza pentru deblocarea proiectului Bala 2, menit să crească nivelul Dunării la Cernavodă? Explicațiile secretarului de stat în Ministerul Energiei Cristian Bușoi

Proiectul Bala 2, scos din sertarele Ministerului Transporturilor ca urmare a stării de alertă energetică cauzate de scăderea extremă a debitelor Dunării, deși are toate avizele și acordurile necesare, este un proiect „sine qua non”, fără de care nu se poate merge mai departe cu proiectele dezvoltării Unităților 3 și 4 de la Cernavodă și de pe urma va beneficia atât Nuclearelectrica, dar și sistemul energetic național, pe fondul schimbărilor climatice, a declarat secretarului de stat în Ministerul Energiei Cristian Bușoi, la întrebarea reporterului Mediafax, la finalul ședinței Comandamentului Energetic Național.

CNSU a decis noi măsuri pentru asigurarea debitului de apă necesar răcirii reactoarelor nucleare de la Cernavodă. Nivelului Dunării este așteptat să scadă de joi

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat o nouă hotărâre care stabilește un plan etapizat de măsuri pentru a asigura debitul de apă necesar funcționării în siguranță a Centralei Nuclearoelectrice (CNE) Cernavodă, a anunțat Guvernul miercuri seara.

Lucrările derulate acum pe Dunăre, premergătoare deblocării Proiectului Bala, au fost de fapt propuse fix acum 23 de ani, după prima oprire totală a Centralei de la Cernavodă

Lucrările de dragare, în derulare zilele acestea, și de regularizare a Dunării în zona brațului Bala au fost de fapt propuse de responsabilii din domeniul energiei încă de acum 23 de ani - fix după data de 23 august, când s-a decis prima și unica dată, înainte de 13 iulie, oprirea totală capacităților nucleare de la Cernavodă – potrivit unui document guvernamental consultat de Mediafax.

Nuclearelectrica: Ambele reactoare ale centralei CNE Cernavodă oprite, fără niciun risc operațional sau de securitate nucleară asociat

Cele două reactoare de la Cernavodă sunt în stare sigură oprită, fără niciun risc operațional sau de securitate nucleară asociat, a transmis, luni, compania națională Nuclearelectrica.

Concluziile Comandamentului Energetic: „Deși față de luni situația energetică din regiune s-a complicat, România dispune de soluțiile necesare”

Comandamentul Energetic, reunit în ședința joi după amiază, a stabilit că Unitatea 2 de la Cernavodă rămâne pentru o perioadă în funcțiune, respectând total standardele de siguranță a echipamentelor, iar Sistemul Energetic este echilibrat.

Cele două hidrocentrale de pe Dunăre au ajuns să producă la jumătate față de o vară normală. Managerul de la Porțile de Fier: Noi putem să funcționăm până când nu mai curge apă

Debitele Dunării au ajuns la minime istorice pentru amenajarea hidrologică de la Porțile de Fier, fiind în scădere constantă încă din luna mai, ceea ce a făcut ca în aceste zile producția să fie la jumătate față de regimul obișnuit al lunilor iulie – august, iar situația este așteptată să persiste, dar în niciun scenariu cele două hidrocentrale de pe fluviu nu vor fi oprite, după cum a declarat în exclusivitate pentru Mediafax Dragoș Novac, managerul sucursalei Hidrocentrale Porțile de Fier, de sub umbrela Hidroelectrica, cel mai mare producător național de energie electrică.