rusia

BREAKING Fostul avocat al lui Donald Trump pledează VINOVAT pentru sperjur în ancheta privind ingerinţele Rusiei în scrutinul prezidenţial din SUA

Michael Cohen, fostul avocat personal al preşedintelui SUA, Donald Trump, a pledat vinovat joi că a minţit în Congres despre un proiect imobiliar din Rusia, în cadrul investigaţiei privind ingerinţele ruse în scrutinul prezidenţial american, informează Associated Press şi CNBC.

Oficial de la Kiev: Rusia a blocat două porturi ucrainene de la Marea Azov/ Acuzaţiile sunt negate neoficial

Volodymyr Omelyan, ministrul ucrainean al Infrastructurii, susţine că porturile ucrainene Berdeansk şi Mariupol de la Marea Azov sunt sub blocadă, forţele ruse nepermiţând accesul sau plecarea navelor, informează agenţia de ştiri Reuters.

Tensiuni la Marea Neagră. Poroşenko cere intervenţia statelor NATO/ „Imperiul său nu poate funcţiona fără Ucraina”. Acuzaţii la cel mai înalt nivel

Petro Poroşenko, preşedintele Ucrainei, a solicitat statelor membre ale Alianţei Nord-Atlantice să trimită nave în Marea Azov, acolo unde Rusia ţine sechestrate trei ambarcaţiuni militare ucrainene care au vrut să treacă din Marea Neagră prin strâmtoarea Kerci, în apropierea regiunii disputate Crimeea, informează site-ul agenţiei de ştiri Dpa.

James Mattis afirmă că Moscova nu poate fi de încredere în urma incidentului din Marea Neagră

Secretarul american al Apărării, James Mattis, a declarat miercuri că acţiunile Rusiei, privind capturarea a trei nave ucrainene în Marea Neagră, reprezintă o încălcare a unui acord între cele două state şi demonstrează că Moscova nu este de încredere, relatează site-ul agenţiei Reuters.

MONITORUL APĂRĂRII | Incidentul naval din Marea Neagră: Militarii ucraineni capturaţi de Rusia, plasaţi în arest preventiv pentru 60 de zile

Instanţe judiciare din Crimeea au decis miercuri plasarea în arest preventiv timp de 60 de zile a celor 24 de militari ucraineni capturaţi de Rusia în incidentul naval produs în Marea Azov, informează site-ul agenţiei Tass.

Ambasadorul ucrainean în Germania îl atacă DUR pe Putin: Trebuie aşezat în locul pe care îl merită

Andrij Melnyk, ambasadorul ucrainean în Germania, a cerut Administraţiei din Berlin şi celorlalte state occidentale să pedepsească Rusia pentru conflictul cu Ucraina prin impunerea de sancţiuni, relatează Reuters.

Liderul Hamas, organizaţia care controlează Fâşia Gaza, invitat să efectueze o vizită oficială în Rusia

Ismail Haniyeh, liderul mişcării islamiste Hamas, care deţine controlul asupra teritoriului palestinian Fâşia Gaza, a fost invitat să efectueze o vizită oficială în Rusia, afirmă surse citate de agenţia de presă Anadolu.

O gară şi mai multe mall-uri din Moscova, EVACUATE în urma unor ameninţări cu bombă

O gară şi 12 centre comerciale din Moscova au fost evacuate miercuri dimineaţă, după ce autorităţile au primit mai multe ameninţări cu bombă anonime, au transmis agenţiile de presă TASS şi RIA.

Ambasadorul britanic la Bucureşti: Rusia trebuie să elibereze marinarii şi navele cât de curând

Ambasadorul britanic la Bucureşti, Andrew Noble, a declarat, miercuri, că Rusia trebuie să recunoască integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei şi să elibereze cât mai curând marinarii ucrainieni.

Rusia refuză să facă comentarii legate de returnarea navelor CAPTURATE şi de eliberarea marinarilor ucraineni

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat că nu au informaţii privind condiţiile pentru repatrierea navelor şi marinarilor ucraineni reţinuţi în urma incidentului din Marea Neagră, informează agenţia de ştiri Tass.

Mai mulţi politicieni europeni consideră că este necesară impunerea unor noi sancţiuni Rusiei

Mai mulţi politicieni europeni de rang înalt au declarat marţi că Uniunea Europeană ia în considerare impunerea unor noi sancţiuni Rusiei, pe fondul escaladării tensiunilor cu Ucraina, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Donald Trump ar putea anula întâlnirea programată cu Vladimir Putin la summitul G20

Preşedintele Donald Trump a declarat marţi că ar putea anula întrevederea pe care ar fi trebuit să o aibă cu omologul său rus Vladimir Putin la summitul liderilor din G20, pe fondul escaladării tensiunilor între Rusia şi Ucraina, relatează site-ul agenţiei Reuters.

ONU îndeamnă Rusia şi Ucraina să reducă tensiunile

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a făcut apel marţi Rusiei şi Ucrainei să folosească „maximul de reţinere” pentru a evita creşterea tensiunilor create în urma incidentului din Marea Azov, relatează site-ul Ynet.

MONITORUL APĂRĂRII | Incidentul naval din strâmtoarea Kerci – Lecţii învăţate

(…) Dacă Rusia va considera vreodată că a sosit momentul să lămurească lucrurile cu un alt stat, va proceda exact cum procedează acum cu Ucraina: o atacă, dar neagă că o atacă; cucereşte un teritoriu, pentru că apoi să-l anexeze; apoi, îşi apără noua „integritate teritorială” sau creează separatişti, care fac . şi nu fac parte din statul ţintă (nu fac parte atunci când este vorba să fie controlaţi, dar fac parte atunci când pot controla acel stat).

Oficial german: Este posibil ca Europa să impună noi sancţiuni împotriva Rusiei

Ţările membre ale Uniunii Europene ar putea impune un nou rând de sancţiuni împotriva Rusiei, în urma incidentului dintre Rusia şi Ucraina din Marea Azov, a declarat marţi Norbert Roettgen, membru al partidului condus de cancelarul german Angela Merkel, relatează Reuters.

Se complică lucrurile în cazul incidentului din Marea Azov. Un AGENT al serviciului ucrainean de informaţii se numără printre persoanele rănite

Membri ai Serviciului ucrainean de Securitate (SBU) se aflau la bordul navelor militare ucrainene atacate de Rusia, iar unul a fost rănit de un obuz lansat dintr-un avion, anunţă autorităţile ucrainene, citate de filiala ucraineană a agenţiei Interfax.

Mici, dar PERICULOASE. Ce ştim despre cele două nave rapide de atac ucrainene capturate de Rusia împreună cu un remorcher | FOTO

În apropiere de România a izbucnit un conflict după ce Rusia a capturat trei nave militare ucrainene. Este vorba despre două ambarcaţiuni rapide de mici dimensiuni şi de un remorcher.

Conflictul din Strâmtoarea Kerci. Germania cere Rusiei să îi elibereze pe marinarii ucraineni. „Trebuie să respecte legile internaţionale”

Ministrul german de Externe, Heiko Maas, a cerut marţi Moscovei să respecte legile internaţionale şi suveranitatea teritorială a ţărilor vecine, în urma confiscării de către Rusia a celor trei nave ucrainene, relatează Reuters.

Conflictul ruso-ucrainean. Autorităţile ruse au făcut PUBLICE înregistrări video cu mărturiile a trei marinari ucraineni reţinuţi în Strâmtoarea Kerci

Autorităţile ruse au făcut publice mai multe înregistrări video în care apar trei marinari ucraineni de pe navele sechestrate de Rusia în Marea Neagră, doi dintre ei afirmând că navele au ignorat somaţiile navelor ruseşti şi au încercat să intre în Strâmtoarea Kerci, relatează cotidianul Kyiv Post.

Donald Trump afirmă că „nu îi place” situaţia tensionată dintre Ucraina şi Rusia

Preşedintele Donald Trump a declarat luni că "nu îi place" situaţia între Rusia şi Ucraina, la o zi după ce trupele ruse au capturat trei nave ucrainene în Marea Neagră, în apropierea Peninsulei Crimeea, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Acţiunile Rusiei ameninţă pacea internaţională, acuză Ucraina. Ambasadorul ţării la ONU cere noi sancţiuni pentru Moscova

Acţiunile Rusiei în Marea Azov reprezintă o "ameninţare clară" pentru pacea internaţională, a afirmat luni seară Volodimir Ielcenko, ambasadorul Ucrainei la Naţiunile Unite.

Preşedintele, despre incidentul din Marea Azov: Vom fi pregătiţi să reacţionăm proporţional

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni seară, referitor la incidentul din Marea Azov, că România este pregătită pentru orice scenariu şi pentru orice măsură, precizând că le-a solicitat părţilor implicate să trateze cu calm conflictul.

Incidentul din Marea Azov: SUA condamnă acţiunile „arogante” ale Rusiei. Alianţa Nord-Atlantică cere eliberarea militarilor

Statele Unite au condamnat, luni seară, acţiunile "ilegale" şi "arogante" ale Rusiei împotriva Ucrainei, iar Alianţa Nord-Atlantică a cerut Moscovei să elibereze militarii ucraineni capturaţi.

MONITORUL APĂRĂRII | Ministerul de Externe rus ACUZĂ: Sistemele balistice Aegis, instalate de SUA în România, sunt ofensive. Ce tratat ar încălca acestea

Sistemele balistice instalate de Statele Unite în Europa au caracter ofensiv, fiind o încălcare gravă a Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF), acuză Ministerul rus de Externe, referindu-se la platforma Aegis, montată în România.

Conflictul de la Marea Neagră. Un avion american de recunoaştere a efectuat un zbor deasupra mării şi Ucrainei

Un avion de recunoaştere şi supraveghere de tip Boeing RC-135V al Forţelor aeriene americane a efectuat luni un zbor deasupra Mării Negre şi Ucrainei, au anunţat autorităţile militare de la Kiev, zborul având loc pe fondul incidentului naval recent între Rusia şi Ucraina.

ULTIMA ORĂ Rusia a redeschis traficul maritim în strâmtoarea Kerci, după incidentul cu Ucraina/ UPDATE: Diplomat ucrainean, convocat la Ministerul rus de Externe

Rusia a redeschis traficului maritim în strâmtoarea Kerci, între Marea Neagră şi Marea Azov, după ce trei nave ucrainene au fost oprite şi confiscate de forţele navale ruse, a declarat un reprezentant al autorităţilor portuare din regiunea Crimeea, citat de agenţia Tass.

Furie în stradă. Protestatari ucraineni au dat FOC la cauciucuri în apropierea consulatului rus

Mai mulţi demonstranţi ucraineni, inclusiv membri ai unor grupări naţionaliste, s-au strâns luni dimineaţă în apropierea Consulatului Rusiei de la Liov şi au dat foc la cauciucuri, în semn de protest faţă de confiscarea de către Rusia a trei nave militare ucrainene în Marea Neagră.

Prima REACŢIE a MAE pe fondul conflictului ruso-ucrainean din Marea Neagră, după capturarea a trei nave ucrainene

Reprezentanţii MAE au transmis, luni, că sunt profund îngrijoraţi de conflictul naval ruso-ucrainean. Reacţia vine după ce Serviciile secrete ruse au confirmat că navele sale de patrulă la frontieră au capturat trei nave ucrainene în Marea Neagră.

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgenţă pe fondul incidentului din Marea Neagră/ Poroşenko propune Parlamentului să instaureze legea marţială/ Rusia confirmă capturarea navelor

Ambasadorul Statelor Unite la ONU, Nikki Haley, a anunţat că va avea loc o reuniune de urgenţă a Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, după ce Rusia a capturat trei nave ucrainene în Marea Neagră, relatează site-ul postului ABC.

Preşedintele ucrainean propune Parlamentului să instaureze legea marţială / Rusia confirmă că a capturat trei nave ucrainene

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a declarat luni că va propune Parlamentului de la Kiev să instaureze legea marţială, după ce forţele militare ruse au atacat şi capturat trei nave ale Ucrainei în Marea Neagră, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Ucraina acuză Rusia că ar fi capturat trei dintre navele sale în Marea Neagră

Marina ucraineană a acuzat Rusia, duminică, pentru capturarea a trei nave ale sale în apropierea regiunii Crimeea, adăugând că cel puţin doi marinari ucraineni au fost răniţi în urma escaladării tensiunilor, relatează site-ul postului BBC şi agenţia Reuters.

Conflict în Marea Neagră între Rusia şi Ucraina. Două nave de luptă, OPRITE să navigheze în jurul Crimeei

Rusia şi Ucraina se acuză reciproc că au încălcat legile maritime internaţionale duminică, după ce autorităţile ruse au încercat să oprească două nave de luptă şi un remorcher din Ucraina să navigheze în jurul Crimeei în drumul spre un port ucrainean, relatează Reuters şi BBC.

Rusia vrea să joace un rol important pentru relansarea procesului de pace israelo-palestinian

Rusia manifestă disponibilitatea de a media negocierile de pace între Israel şi Autoritatea Palestiniană, a declarat vineri ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, cu ocazia Conferinţei "Dialogul Mediteraneean 2018", desfăşurată la Roma, informează agenţiile de presă Reuters şi Sputnik.

Incident NEOBIŞNUIT la bordul unui avion de pasageri: Mai mulţi parlamentari moldoveni au imobilizat un individ periculos

Un individ a încercat să deschidă uşa unui avion de pasageri, în timpul unui zbor pe ruta Moscova-Chişinău, bărbatul fiind imobilizat de parlamentari socialişti din Republica Moldova care au făcut parte din delegaţia preşedintelui Igor Dodon în cursul vizitei efectuate în Rusia.

Igor Dodon va participa la reuniunea liderilor ţărilor Uniunii Economie Eurasiatice

Preşedintele moldovean Igor Dodon a anunţat joi că va participa pe data de 6 decembrie la reuniunea şefilor statelor membre ale Uniunii Economie Eurasiatice (UEE), informează site-ul agenţiei Tass.

Igor Korobov, şeful serviciului militar rus de informaţii (GRU), implicat în cazul Skripal, a decedat la vârsta de 63 de ani

Ministerul Apărării de la Moscova a anunţat că generalul Igor Korobov, şeful Directoratului Principal al Statului Major General al Forţelor Armate ale Federaţiei Ruse, serviciul militar rus de informaţii (GRU), a decedat miercuri, la vârsta de 63 de ani, în urma unei boli grave şi de lungă durat

Igor Dodon îndepărtează şi mai mult Republica Moldova de UE. Preşedintele se pronunţă, în Duma de Stat, în favoarea MENŢINERII trupelor ruse în Transnistria

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, un politician prorus, a condamnat miercuri, în Duma de Stat, apelurile unor politicieni proccidentali de la Chişinău de retragere a trupelor ruse din regiunea separatistă Transnistria.

Mike Pompeo: SUA susţin candidatura unui oficial sud-coreean pentru funcţia de preşedinte Interpol

Secretarul american de Stat, Mike Pompeo, a declarat marţi că Statele Unite îl susţin pe sud-coreeanul Kim Jong Yang la alegerile pentru preşedinţia Interpol, Washingtonul poziţionându-se astfel împotriva candidatului Rusiei, Alexander Prokopchuk, informează publicaţia The Hill.

O firmă media rusă, la care lucra o femeie acuzată de ingerinţe electorale în SUA, a dat în judecată Facebook

O firmă rusă, la care lucra o femeie acuzată de ingerinţe electorale în SUA, a dat în judecată Facebook Inc, după ce administratorii reţelei de socializare au blocat contul de Facebook al firmei pe baza presupuselor legături ale acesteia cu Internet Research Agency, o companie rusă considerată ca fiind implicată în campania de influenţare a scrutinului din 2016.

Preşedintele Donald Trump a trimis răspunsurile solicitate în ancheta privind ingerinţele electorale ruse-avocaţi

Preşedintele SUA, Donald Trump, a trimis răspunsurile solicitate în investigaţia privind ingerinţele electorale ruse şi presupusele contacte cu Moscova, au anunţat avocaţii liderului de la Casa Albă, potrivit agenţiei de ştiri The Associated Press