rusia

Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării: SUA şi NATO suplimentează capacităţile ofensive în Europa de Est prin dictate, iar Rusia va reacţiona

Rusia este forţată să ia măsuri militare din cauza deciziei Statelor Unite şi a NATO de a suplimenta "capacităţile ofensive" în ţări central şi est-europene "prin dictate de ordin economic şi politic", afirmă ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, denunţând un "război informaţional".

Preşedintele rus, Vladimir Putin declară ”pauză umanitară” în Alep timp de 10 ore

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, a declarat în mod unilateral ”pauză umanitară” de zece ore pentru ziua de vineri, în oraşul sirian Alep, au comunicat oficiali ruşi, citaţi de CNN News.

Rusia şi Uniunea Europeană vor discuta despre acţiunile antiteroriste, în special problema combatanţilor străini

Reprezentanţii Rusiei şi UE vor discuta despre situaţia teroriştilor străini cu ocazia consultărilor programate să aibă loc în luna noiembrie, a anunţat Oleg Syromolotov, adjunctul ministrului rus de Externe, citat de agenţia de ştiri Tass.

Şeful spionajului britanic: Rusia îşi impune politica externă într-un mod tot mai agresiv

Rusia este tot mai agresivă în modurile prin care încearcă să-şi atingă obiectivele în planul politicii externe, apelând în acest scop inclusiv la atacuri cibernetice şi spionaj, fapt ce reprezintă o ameninţare crescândă pentru Marea Britanie şi Europa, a declarat Andrew Parker, directorul MI5.

Lituania distribuie cetăţenilor o broşură în care avertizează în privinţa unui posibil atac din partea Rusiei

Guvernul lituanian a pus în circulaţie o broşură care vine în sprijinul cetăţenilor în legătură cu metode de ripostă şi tactici de guerilă pentru a contraataca o eventuală ofensivă din partea Rusiei, informează presa internaţională.

Un avion militar rus s-a apropiat periculos de o aeronavă americană deasupra Siriei

Un avion rus de vânătoare, care escorta o aeronavă de supraveghere, s-a apropiat periculos de mult de un avion militar american deasupra estului Siriei, a declarat vineri generalul american Jeff Harrigan, citat de Agence France-Presse.

Experţii NATO anunţă că Rusia ar putea ocupa statele baltice în mai puţin de 36 de ore dacă ar dori acest lucru

Rusia ar putea obţine controlul militar asupra statelor baltice în mai puţin de 36 de ore, potrivit unei comisii de experţi ai NATO, informează site-ul publicaţiei The Guardian.

Putin denunţă „isteria” privind influenţarea alegerilor din SUA: „Este America republică bananieră?!”

Rusia nu poate influenţa scrutinul prezidenţial american, doar dacă nu cumva Statele Unite ale Americii sunt o "republică bananieră", a afirmat preşedintele rus, Vladimir Putin, denunţând "isteria" referitoare la presupusele ingerinţe ale Moscovei în campania electorală de la Washington.

Oficial rus: Capacităţile NATO mobilizate în Europa de Est transformă unele ţări în linii de front

Decizia Alianţei Nord-Atlantice de a suplimenta capacităţile militare în Europa de Est, inclusiv în România, transformă unele ţări în "linii de front" militar şi riscă să afecteze echilibrul strategic european, avertizează Rusia, ameninţând că va lua măsuri simetrice.

Rusia susţine că grupul naval militar intrat în Marea Mediterană nu se va implica în Siria: „Preocupările Alianţei Nord-Atlantice sunt lipsite de fundament”

Grupul naval rus intrat în Marea Mediterană are rolul menţinerii prezenţei în această zonă, fără a participa la conflictul din Siria, anunţă Ministerul rus de Externe, în contextul în carea Alianţa Nord-Atlantică a exprimat preocupare privind intensificarea bombardamentelor în oraşul sirian Alep.

Rusia va elimina toate armele chimice din arsenalul său până la finalului anului 2017

Rusia va elimina toate armele chimice din arsenalul său până în luna decembrie 2017, a declarat joi generalul rus Valery Kapashin, un înalt oficial însărcinat cu depozitarea şi eliminarea stocurilor de arme chimice ale Rusiei, scrie The Associated Press online.

Experţii ruşi avertizează: Chinezii ar putea deveni al doilea cel mai mare grup etnic din Rusia, până în anul 2050

Experţii anticipează o posibilă creştere a fluxul imigranţilor din China în Rusia, preconizând că până în anul 2050, chinezii ar putea deveni al doilea cel mai mare grup etnic de pe teritoriul rus, a declarat Zhanna Zayonchkovskaya, specialist în migrare internaţională, citată de Tass.

Secretarul general NATO a criticat aspru intenţia Madridului de a oferi acces navelor ruse să alimenteze în porturile spaniole / UPDATE: Rusia îşi retrage cererea

Ministerul de Externe de la Madrid a comunicat că reevaluează planul de a permite navelor militare ruse să realimenteze în porturile spaniole, în drumul lor spre estul Mării Mediterane, de unde se presupune că vor intensifica atacurile împotriva rebelilor din Siria, NATO şi-a exprimat preocuparea în faţa acestei posibilităţi, informează The Guardian. UPDATE: Moscova şi-a retras cererea de autorizare a acostării flotilei ruse în portul spaniol Ceuta, pentru realimentare

Rusia monitorizează „cu atenţie” un distrugător al SUA dotat cu sisteme Aegis aflat în Portul Constanţa – FOTO

Un distrugător american echipat cu sisteme conectate la sistemul NATO antirachetă se află în Portul Constanţa, nava fiind monitorizată cu atenţie de Flota militară rusă din Marea Neagră, afirmă surse citate de agenţia de ştiri Sputnik.

Rusia intensifică măsurile de supravieţuire în caz de conflict atomic, pe fondul tensiunilor cu SUA

Autorităţile ruse au intensificat măsurile de supravieţuire în cazul unui război nuclear, în contextul tensiunilor cu Washingtonul, reactivând planurile de apărare civilă elaborate în perioada sovietică şi modernizând buncărele antiatomice în marile oraşe, informează The Wall Street Journal.

Osemintele a 594 de militari români vor fi reînhumate în Rusia, de Ziua Armatei Române

Un preot militar român va oficia, marţi, în Federaţia Rusă, ceremonia de reînhumare a osemintelor a 594 de militari români căzuţi în luptele de la Stalingrad (astăzi, Volgograd), în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în contextul sărbătoririi Zilei Armatei Române.

Putin susţine planurile de desfăşurare a unei misiuni de poliţie armată a OSCE în estul Ucrainei

Preşedintele rus Vladimir Putin susţine ideea desfăşurării unei misiuni de poliţie armată a OSCE în estul Ucrainei, însă planurile în acest sens sunt lipsite de conţinut, a anunţat Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, potrivit agenţiei de ştiri Tass.

Gazprom se apropie de un acord cu Uniunea Europeană, care ar putea deranja statele est-europene

Uniunea Europeană se apropie de un acord cu gigantul rus Gazprom, pentru a pune capăt unei investigaţii de cinci ani legată de taxare necorespunzătoare, într-o mişcare care ar putea deranja statele est-europene, care nu voiau ca Rusia să "scape doar cu o amendă", a scris Financial Times.

Fostul şef al Administraţiei Prezidenţiale, Serghei Ivanov: Rusia, pregătită să construiască noi relaţii cu SUA după alegerile din 8 noiembrie

Fostul şef al Administraţiei de la Kremlin, Serghei Ivanov, a spus că Rusia este pregătită să construiască noi relaţii cu Statele Unite după alegerile prezidenţiale din 8 noiembrie, relatează agenţia Tass.

Doi supecţi de terorism, eliminaţi în Rusia de forţele de securitate

Forţele de securitate ruse au eliminat două persoane care transportau materiale explozive şi suspectate că pregăteau un atentat în oraşul Nijni Novgorod, au anunţat duminică agenţiile de presă locale, citând surse anonime din cadrul poliţiei.

Elicopter prăbuşit în Siberia: Cel puţin 19 morţi. Trei supravieţuitori au fost spitalizaţi

Cel puţin 19 persoane au murit după ce un elicopter s-a prăbuşit în nord-vestul regiunii ruse Siberia în noaptea de vineri spre sâmbătă, au anunţat anchetatorii, citaţi de site-ul cotidianului Le Figaro.

Dispută diplomatică între Rusia şi Belgia pe tema unui presupus raid aerian belgian în Siria

Rusia şi Belgia sunt agrenate într-o dispută diplomatică după ce Moscova a acuzat forţele aeriene belgiene de efectuarea unui raid aerian care a vizat ţinte civile în Siria, afirmaţie negată vehement de Bruxelles, relatează agenţia de ştiri TASS.

Bază SECRETĂ nazistă, descoperită de cercetători ruşi în zona arctică. Ce căuta Hitler în apropiere de Polul Nord – FOTO, VIDEO

O bază militară nazistă situată în insula Alexandra, aflată la 1.000 km de Polul Nord, a fost descoperită de către cercetători din Rusia, informează site-ul ziarului The Independent.

Consiliul European: Premierul Italiei, Matteo Renzi, a forţat retragerea, la summitul UE, a unei propuneri privind noi sancţiuni contra Rusiei. Ce ţări voiau noi penalităţi

Premierul Italiei, Matteo Renzi, a forţat retragerea, în cadrul reuniunii Consiliului European, a unui proiect elaborat de Germania, Franţa şi Marea Britanie ce prevedea noi sancţiuni ale Uniunii Europene împotriva Rusiei pentru bombardamentele efectuate în oraşul sirian Alep, scrie Financial Times.

Rusia a anunţat prelungirea până vineri după-amiază a armistiţiului umanitar din oraşul Alep

Rusia a anunţat că armistiţiul umanitar instituit la Alep a fost prelungit cu 24 de ore, până în după-amiaza zilei de vineri, însă potrivit relatărilor, unele coridoare de evacuare a populaţiei ar fi fost vizate de focuri de armă, părţile combatante acuzându-se reciproc, notează BBC News online.

Uniunea Europeană ar putea lua noi măsuri împotriva Rusiei în cazul continuării raidurilor aeriene la Alep/ Ministrul rus al Apărării anunţă prelungirea armistiţiului umanitar

Uniunea Europeană ar putea lua noi măsuri împotriva Rusiei în cazul în care raidurile aeriene ruse asupra oraşului sirian Alep rămân la fel de intense ca înainte de armistiţiul umanitar decretat de Moscova, a declarat cancelarul german Angela Merkel, potrivit agenţiei de ştiri TASS.

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European Tusk: Liderii europeni afirmă că Rusia urmăreşte să slăbească Uniune Europeană

Rusia urmăreşte slăbirea Uniunii Europene, afirmă liderii europeni, care au indicat o paletă largă de acţiuni ostile ale Moscovei, de la încălcări repetate ale spaţiului aerian, la atacuri cibernetice şi ingerinţe în procesele politice, a declarat Donald Tusk, preşedintele Consiliului European.

Oficial NATO: Rusia mobilizează un amplu dispozitiv militar în Mediterană, pentru conflictul sirian

Rusia a dispus mobilizarea întregii Flotei militare nordice şi parţial a Flotei baltice în Marea Mediterană, pentru consolidarea capacităţilor implicate în conflictul din Siria, anunţă un oficial de rang înalt din cadrul NATO citat de site-ul agenţiei Reuters.

Nave militare ruse, fotografiate în timp ce se îndreptau spre Siria

Armata Norvegiei a făcut publice fotografii făcute de către o aeronavă folosită în misiuni de supraveghere, ale unor nave ruse de război care navigau în ape internaţionale în apropierea coastei norvegiene şi aveau ca destinaţie Siria, informează Reuters.

Rusia acuză coaliţia coordonată de SUA că a omorât civili în Siria şi că protejează teroriştii

Rusia solicită explicaţii coaliţiei internaţionale coordonate de SUA în legătură cu raiduri efectuate de avioane belgiene care ar fi produs victime civile în oraşul sirian Alep, sugerând că s-ar proteja reţeaua Al-Qaida, reacţia Guvernului de la Bruxelles fiind convocarea ambasadorului rus.

Poliţia cehă a arestat un cetăţean rus, suspectat a avea legături cu atacurile cibernetice din SUA

Poliţia din Cehia a arestat un cetăţean rus, suspectat a avea legături cu atacurile cibernetice la scară largă care au avut loc în Statele Unite, informează presa internaţională.

Discuţie între Erdogan şi Putin pe tema situaţiei din Siria şi a ofensivei irakiene asupra Mosulului

Preşedintele turc Tayyip Erodgan şi omologul său rus, Vladimir Putin, au purtat o discuţie telefonică pe tema situaţiei din Siria şi a operaţiunii de eliberare a oraşului irakian Mosul, a anunţat serviciul de presă al Kremlinului, potrivit agenţiei de ştiri TASS.

Dalia Grybauskaite, preşedinte lituanian: Mutarea rachetelor ruse în Kaliningrad este o mişcare agresivă contra Europei

Tranferul sistemelor de rachetă Iskander în Kaliningrad reprezintă o demonstraţie agresivă de putere împotriva întregii Europe, a declarat preşedintele lituanian, Dalia Grybauskaite, citat de site-ul agenţiei Reuters.

Rusia şi Siria au anunţat sistarea provizorie a raidurilor aeriene, în oraşul Alep, a anunţat ministrul rus al Apărării

Armata rusă şi cea siriană au sistat marţi efectuarea raidurilor aeriene deasupra oraşului Alep, a anunţat ministrul rus al Apărării, Serghei Shoigu, citat de site-ul cotidianului Le Figaro.

SUA şi Marea Britanie analizează posibilitatea impunerii unor noi sancţiuni împotriva Rusiei

Statele Unite şi Marea Britanie analizează posibilitatea impunerii de noi sancţiuni pentru a presa guvernele rus şi sirian să stopeze acţiunile ofensive împotriva zonelor controlate de rebeli în oraşul Alep, informează site-ul postului France24.

Analist, în Moscow Times: Ultraconservatorismul, noua ideologie a elitelor Rusiei, aflată între comunism şi democraţie

Ultraconservatorismul a devenit atitudinea ideologică adoptată de elitele din Rusia, un stat care, după destrămarea URSS, a adoptat un sistem politic intermediar între socialism şi capitalism, între comunism şi democraţie, comentează analistul Alexei Levinson, în cotidianul Moscow Times.

Vladimir Putin sugerează că SUA îi spionează pe jurnaliştii ruşi acreditaţi la Kremlin: „Sunteţi cu toţii obiecte de exploatare pentru serviciile secrete”

Preşedintele Valdimir Putin le-a spus jurnaliştilor ruşi acreditaţi la Kremlin că probabil sunt spionaţi de serviciile secrete americane, afirmând că "Sunteţi cu toţii obiecte de exploatare pentru serviciile secrete," notează The Associated Press.

Preşedintele Vladimir Putin: Rusia nu urmăreşte să se confrunte cu SUA şi nici nu încearcă să influenţeze alegerile

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că Moscova nu doreşte confruntarea cu Washingtonul şi nici nu încearcă să influenţeze alegerile prezidenţiale din Statele Unite, notează agenţia de ştiri Reuters online.

Ambasadorul rus la ONU: Tensiunile dintre Rusia şi SUA sunt probabil la cel mai înalt nivel după 1973

Vitaly Churkin, ambasadorul Rusiei la ONU, a declarat că tensiunile dintre Moscova şi Washington sunt probabil la cel mai înalt nivel după anul 1973, însă a precizat că relaţiile actuale între cele două puteri sunt totuşi diferite de cele din timpul Războiului Rece, notează The Associated Press.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, şi omologul său american John Kerry se întâlnesc sâmbătă la Laussane pentru a discuta despre conflictul din Siria

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, şi omologul său american John Kerry se vor întâlni sâmbătă, în oraşul elveţian Laussane, pentru o nouă rundă de discuţii privind situaţia din Siria, notează Dpa online.