stare de urgenta

Ziua internaţională a cărţii. Lectura, o activitate preferată de români în izolare. Care este cel mai bine vândut titlu

Izolarea şi lectura fac casă bună împreună. Aşa că nu-i de mirare că românii au cumpărat mult mai multe cărţi în această perioadă. „Am observat o creştere a vânzărilor în ultima perioadă, putem vorbi de un procent de 20 %. Acest procent cumva este firesc, având în vedere că oamenii nu mai pot merge într-o […]

Gândurile lui Cristoiu: Preşedintele ar trebui, printr-un decret, să încheie starea de urgenţă pe 3-4 mai. Altfel, va fi un balamuc tipic românesc

După declaraţia de miercuri a preşedintelui Iohannis, Ion Cristoiu constată o schimbare a agendei publice, în care tema coronavirusului şi a lui “staţi acasă” a fost înlocuită cu tema întoarcerii la noua viaţă normală. De asemenea, Ion Cristoiu a remarcat încă o dată schimbarea de atitudine a preşedintelui care şi-a permis să apară cu mască […]

Expert britanic: „Acţiunile celor cu vârsta 50-69 ani vor stabili ce urmează”. Le cere oamenilor supraponderali şi vârstnicilor să se izoleze în continuare

Persoanele cu vârsta de peste 50 de ani, îndeosebi cele cu greutatea mai mare decât cea normală ori care suferă chiar de obezitate, ar trebui să păstreze măsurile de autoizolare pentru mai multă vreme, spune doctorul Mike Fischer.

Câte zeci de milioane euro a strâns România din amenzi în doar o lună. Suma le-a atras atenţia chiar şi americanilor de la FOX News

200.000 de amenzi au fost împărţite de poliţişti în mai puţin de o lună. Numărul amenzilor şi suma strânsă a atras şi atenţia unor publicaţii precum BBC şi FOX News.

Reacţia surprinzătoare a lui Donald Trump la auzul veştii că dictatorul Kim Jong Un ar fi în pericol de moarte

Presa americană a scris ieri că dictatorul nord-coreean Kim Jong Un s-ar afla în pericol.

Şi avocaţii pot beneficia de indemnizaţia lunară de la stat. Condiţiile în care aceştia pot solicita banii

Includerea avocaţilor printre profesioniştii care pot beneficia, pe perioada stării de urgenţă, de o indemnizaţie în cuantum fix de 75% din salariul mediu pe economie, adică 4.072 de lei brut pentru o lună întreagă, este inclusă în OUG nr. 53/2020, publicată marţi în Monitorul Oficial. Statul îţi virează suma brută în cont, însă ulterior vor […]

Proteste violente în suburbiile Parisului, în plină stare de urgenţă. Sute de manifestanţi au atacat poliţia

Sunt proteste violente în subrubiile Parisului, pentru a doua noapte consecutiv. Sute de manifestanţi au atacat poliţia, pe care o acuză că foloseşte forţa la adresa minorităţilor, pentru a se asigura că sunt respectate măsurile de carantină. Furioşi, manifestanţii au tăiat stâlpii pe care erau amplasate camere de supraveghere video şi au atacat forţele de […]

Ce sumă primesc oamenii care se oferă voluntari pentru vaccinul anti-COVID. Două vaccinuri diferite vor fi testate în Marea Britanie

Imperial College London a primit o sumă de 22.5 milioane de lire sterline pentru a continua în mod susţinut eforturile pentru găsirea unui vaccin anti-coronavirus. Institutul londonez va demara în curând testele pe oameni. Înaintea experţilor de la Imperial College London, cei de la Oxford vor face acelaşi lucru, cu un alt posibil vaccin.

Proteste majore în Polonia, în timpul carantinei. Mii de femei au declanşat o grevă: „Este următorul pas în distrugerea democraţiei”

Un număr important de femei, peste câteva sute, au manifestat pe străzile din Varşovia şi în celelalte oraşe ale Poloniei, împotriva unei legi despre care spun că este "următorul pas în distrugerea unui stat democratic".

Reacţie dură la planul lui Streinu Cercel. Omul de afaceri Horaţiu Buzatu: E produsul unei minţi bolnave. Ar trebui să iasă cât mai repede la pensie

Omul de afaceri craiovean, Horaţiu Buzatu, susţine că planul lui Streinu Cercel prin care persoanele peste 65 de ani, care locuiesc împreună cu rudele mai tinere, să fie duse în carantină instituţionalizată, este “ produsul unei minţi bolnave”. Horaţiu Buzatu, om de afaceri: “Persoanele foarte în etate…, cu repercursiuni greu de anticipat. Nu se poate […]

Şcoli private cu taxe anuale la preţ de garsonieră. Măsurile luate în timpul stării de urgenţă

O dată ce starea de urgenţă a intrat în vigoare în România, şcolile private s-au adaptat rapid la sistemul online. Nu au, de altfel, nicio scuză să nu funcţioneze ca la carte, mai ales că preţul unui an de şcoală depăşeşte 20.000 de euro, bani cu care poate fi cumpărată o garsonieră. Mutarea în online […]

Procedurile de adopţie, amânate din cauza epidemiei. „I-am explicat că ne întoarcem după ea şi că n-am uitat-o”

Dacă vrei să înfiezi un copil trebuie să te înarmezi cu multă răbdare, mai ales în vreme de pandemie. Sute de familii aflate deja în procedura de adopţie au suspendat întâlnirile programate cu cei mici, după declanşarea stării de urgenţă. Este şi cazul familiei Altmann care vorbeşte zilnic cu Evelyn, prin apeluri video.  Violeta Altmann: […]

Gândurile lui Cristoiu: Călin Popescu Tăriceanu despre ce-ar trebui să investigheze Comisia Parlamentară de anchetă a Operaţiunii „Sparanghelul”

Liderul ALDE, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, anunţă înfiinţarea a două comisii parlamentare de anchetă. Una va avea ca temă operaţiunea Sparanghelul şi va investiga condiţiile în care românii au reuşit să plece în Germania, iar cealaltă va viza achiţiiziţiile publice realizate pe perioada stării de urgenţă.

Medic de la Institutul „Matei Balş”, despre planul lui Streinu Cercel: Discuţiile au fost la începutul crizei

Dr. Adrian Marinescu, medic primar în cadrul Institutului Naţional de Boli Infectioase „Matei Balş”, a declarat la emisiunea „Marius Tucă Show” că „acum mai putem discuta doar despre anumite puncte” din documentul prezentat de dr. Adrian Streinu Cercel.

Ce spunea Barack Obama despre o pandemie mortală în urmă cu 6 ani. Fostul preşedinte american a cerut Congresului investiţii în infrastructura „de răspuns”

Barack Obama a avertizat încă din 2014 asupra posibilităţii apariţiei unei pandemii cu potenţial mortal. El cerea atunci Congresului american alocarea de fonduri pentru crearea şi dezvoltarea infrastructurii necesare de răspuns.

Au reuşit împreună. Cuplu „de neseparat” de 60 de ani, victorie emoţionantă împotriva coronavirusului. Povestea bătrânilor

Doi vârstnici de 76 şi 77 ani, care trăiesc împreuna de 60 de ani, au învins coronavirusul.

Cine este, de fapt, doctorul Adrian Streinu-Cercel

Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infecţioase ”Matei Balş”, din Capitală, a venit cu un plan pentru perioada de după ridicarea stării de urgenţă, denumit ”Vacanţa Mare”. Acest plan prevede o serie de măsuri mult mai dure decât planul propriu-zis al stării de urgenţă. Spune să fie izolaţi în hoteluri toţi cei care au peste […]

Planul Streinu-Cercel nu este singurul cu măsuri controversate. Care sunt cele mai neobişnuite măsuri adoptate de alte ţări care pregătesc redeschiderea

Apariţia în spaţiul public a unui plan privind o aşa zisă uşurare a restricţiilor, gândit de epidemiologul Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş, a stârnit controverse. Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat astăzi, făcând referire la acesta, dar fără să îl numească pe Streinu Cercel, că nu se pune problema adoptării unor astfel de măsuri.

Rafila: Trebuie să ne obişnuim cu regulile. Nu ştiu dacă mall-urile se vor redeschide

Prof. dr. Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, a declarat că „trebuie să ne obişnuim cu regulile” stării de urgenţă şi că nu crede că „în acest an adunările de mare amploare vor putea fi organizate”.

La plajă în „izoletă”. Italienii schimbă modul în care ar putea arăta statul la malul mării şi mâncatul la restaurant în perioada post-pandemie

O companie italiană, Nuova Neon Group 2, a creat schiţele unor cabine de plajă în care oamenii ar putea sta în perioada post-pandemie.

STB trimite în şomaj tehnic 2.000 de angajaţi. Viceprimarul capitalei: „Conducătorii auto vor lucra 4 zile din 5”

Societatea de Transport Bucureşti (STB) trimite în şomaj tehnic aproximativ 2.000 de angajaţi.

Planul lui Streinu Cercel pentru români: Aproape 4 milioane de bătrâni, ţinuţi sub cheie şi despărţiţi de familie. Ce înseamnă exact asta?

Ieri, în mass media a apărut un document care potrivit unor surse oficiale îi este atribuit lui Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului “Matei Bals”, un document pe care l-a publicat şi MEDIAFAX. Planul denumit “Vancaţa Mare” pentru perioada de după ridicarea stării de urgenţă, prevede o serie de măsuri în luptă cu COVID 19, mult […]

Violenţe de stradă în suburbiile Parisului, între poliţie şi grupuri de protestatari, soldate cu 10 arestări. Care a fost scânteia conflictului

Mai multe ciocniri de stradă au fost consemnate în Villeneuve-La-Garenne, o suburbie aflată la nord de Paris, la 10 kilometri de centrul capitalei franceze.

Cel mai mare studiu din lume pentru găsirea unui tratament anti-COVID-19. Şase mii de pacienţi vor fi evaluaţi după administrarea unor medicamente

Circa 6.000 de pacienţi diagnosticaţi cu coronavirus vor lua parte la cel mai mare studiu pentru identificarea eficienţei unui medicament asupra infecţiei cu COVID-19.

De ce este coronavirusul rasist? Factorii care determină o rată mai mare de infectare şi deces în rândul migranţilor din Europa ori a celor de culoare în SUA

Infectarea cu coronavirus poate fi influenţată inclusiv de factori rasiali, etnici şi financiari interdependenţi unii de ceilalţi, arată o analiză bazata pe statistici din zona epidemiologică suprapuse celei sociologice.

Ai fost amendat abuziv? Ce poţi face dacă ţi-au fost încălcate drepturile. Cazul unei mame pe care poliţia a vrut s-o amendeze

Reporter: Dacă eu consider că mi se încalcă vreun drept, în condiţiile în care România a derogat de la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului pe perioada stării de urgenţă, dacă de exemplu am fost amendată în mod abuziv, ce dovezi ar trebui să am ca să mă adresez ulterior Curţii Europene? Daniela Tarău, doctor în […]

Elevii revin din vacanţă. Anunţul Inspectoratului Bucureşti cu privire la orele de curs

Elevii revin, de miercuri, la şcoală, la şcoala virtuală, bineînţeles, după 3 săptămâni de vacanţă. Cursurile vor continua în regim online şi în următoarea perioadă. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar din Bucureşti, Roxana Cercel, se reia activitatea activitatea conform programei şcolare.   „Se reia activitatea în toate şcolile conform structurii anului şcolar, iar recomandarea […]

Traian Berbeceanu, şeful de Cabinet al ministrului de Interne: „La violenţă trebuie răspuns cu violenţă!”

Comisarul Traian Berbeceanu, şeful de Cabinet al ministrului de Interne Marcel Vela anunţă că forţele de ordine vor fi „intransigente cu derbedeii” şi vor face tot ce trebuie pentru a restabili liniştea şi ordinea publică, referindu-se la cazurile de la Hunedoara, Săcele sau Bucureşti.

Cea mai virală mutaţie a coronavirusului, de 270 de ori mai puternică decât cea mai uşoară formă. Expert chinez: „Am subestimat abilitatea sa de a suferit mutaţii”

Un studiu efectuat la Universitatea Zhejiang din China arată că virusul care provoacă COVID-19 are o abilitate foarte mare de a se transforma prin intermediul unor mutaţii.

Planul lui Streinu Cercel pentru perioada de după starea de urgenţă: Bătrânii să fie izolaţi încă 3 luni de zile – DOCUMENT

MEDIAFAX a pus mâna pe un document care potrivit unor surse oficiale îi este atribuit lui Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului “Matei Bals”. Doctorul Streinu Cercel, directorul Institutului Naţional de Boli Infecţioase “Matei Balş” a propus un proiect pentru perioada de după relaxarea măsurilor de distanţare socială. Proiectul intitulat “Programul “VACANŢA MARE” de prevenire a […]

Câţi bani anunţă Patriarhia că a donat în Săptămâna Mare pentru persoanele afectate de pandemie

Patriarhia Română notează într-un comunicat că acţiunile caritabile purtate de slujitorii bisericii au dus la strângerea a 2.799.600 lei.

Două clădiri locuite de 60 români, supravegheate în permanenţă de Poliţia din Germania. 3 oameni au iesit pozitiv la testele pentru coronavirus

Autorităţile din oraşul german Hagen au decis să trimită poliţia pentru a supraveghea două clădiri locuite de 60 de cetăţeni români.

Topul ţărilor cu cele mai eficiente sisteme medicale. Pe ce loc se află România

Un clasament intocmit de institutul britanic Legatum, organizaţie din domeniul educaţiei condusă de Philippa Stroud, membru al Partidului Conservator şi ales în Camera Lorzilor, plasează România pe locul 71 când vine vorba despre sănătatea populaţiei.

Bogaţii Americii îşi fac buncăre într-o ţară insulară pentru a se feri de coronavirus şi de urmările unui dezastru

Bogaţii Americii aleg să se refugieze, rând pe rând, în Noua Zeelandă pentru a se feri de coronavirus, scrie South China Morning Post.

Femeie decedată pe o bancă din oraş după ce a fost externată din spital cu diagnosticul „negativ la coronavirus”

O femeie în vârstă de 48 de ani din Moscova a fost găsită fără viaţă pe o banca, la o zi după e a fost externată cu diagnosticul "negativ la coronavirus".

Preşedintele Cehiei: „Graniţele pot rămâne închise un an! Bucuraţi-vă de peisajele ţării noastre”. Milos Zeman, despre posibilele excepţii

Milos Zeman, preşedintele Cehiei, afirmă că graniţele ar trebui să rămână închise pentru un an după ridicarea carantinei pentru cetăţenii săi.

Ajutor de şomaj pentru escorte şi lucrătoarele sexuale. Câţi bani acordă guvernul japonez fiecărei persoane ajunse în dificultate

Autorităţile japoneze pregătesc un pachet de măsuri care vizează lucrătorii şi lucratoarele din domeniul sexual.

„Lanţul transmiterii a fost rupt”. Una dintre ţările cu cea mai mare eficienţă în lupta cu pandemia anunţă redeschiderea. Cum arată bilanţul

Noua Zeelandă, ţară cu 1.440 cazuri de coronavirus la o populaţie de 5 milioane oameni, se pregăteşte pentru ridicarea carantinei şi redeschiderea economiei.

4 ventilatoare pulmonare la 12 milioane de oameni. Ţările în care OMS se teme că pandemia ar putea provoca un dezastru

Africa gazduieşte peste 1.2 miliarde de suflete, dar este, potrivit OMS, cel mai nepregătit continent pentru a se lupta cu pandemia de coronavirus.