state membre

Uniunea Europeană îndeamnă statele membre să modernizeze sistemele de protecţie socială

Comisia Europeană îndeamnă statele membre UE să modernizeze sistemele de protecţie socială prin utilizarea în mod mai eficient a subvenţiilor acordate de Bruxelles în principal prin Fondul Social European.

Majoritatea europenilor ar respinge aderarea Turciei la UE

Marea majoritate a europenilor ar vota împotriva aderării Turciei la Uniunea Europeană în cazul unui referendum, deşi cetăţenii din statele membre au păreri împărţite asupra principiului integrării Turciei, conform unui sondaj realizat în cinci ţări europene, prezentat la Istanbul.

Problema suplimentării efectivelor NATO din Afganistan, amânată

Problema eventualei suplimentări a trupelor NATO din Afganistan nu va fi abordată de statele membre decât la finalul dezbaterii în curs pe tema raportului comandantului Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF), anunţă purtătorul de cuvânt al NATO.

Virusul A H1N1 se va răspândi „în curând pe 100 la sută” din suprafaţa planetei

Propagarea virusului A H1N1 "se apropie de 100 la sută" din suprafaţa planetei, a anunţat, vineri, un purtător de cuvânt al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

România a avut în iunie cea mai mare inflaţie din UE

România se plasează pe primul loc între cele 27 de state membre ale UE în funcţie de inflaţia din iunie, cu o rată medie anuală a creşterii preţurilor de 5,9%, în raport cu aceeaşi lună a anului trecut, faţă de o medie de 0,6% la nivelul blocului comunitar, potrivit Eurostat.

SUA şi Rusia sunt principalii exportatori de arme

Statele Unite, Rusia şi Germania rămân principalii exportatori de armament convenţional, în timp ce China şi India sunt statele care importă cel mai mult armament la nivel global, arată raportul pentru perioada 2004 - 2008 al Stockholm International Peace Research Institute (SIPRI).

CE a declanşat procedura de deficit excesiv pentru şase state membre, nu şi pentru România

Comisia Europeană (CE) a iniţiat, miercuri, procedura de deficit bugetar excesiv pentru şase state membre ale Uniunii Europene, după ce a luat în considerare şi circumstanţele excepţionale dictate de criza economică, iar cazul României nu a fost încă analizat de executivul blocului comunitar.

Tăriceanu: Statele est-europene vor primi 10% din valoarea certificatelor pentru emisii de gaze

Statele est-europene vor primi un volum de 10% din valoarea certificatelor pentru emisii de dioxid de carbon şi vor beneficia de rediscutarea anumitor parametri privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, până în 2016, a declarat, sâmbătă, la Gdansk, premierul Călin Popescu Tăriceanu.

UE vrea ca statele membre să fie scutite de vize pentru SUA până la sfârşitul lui 2008

Comisia Europeană vrea ca Statele Unite să elimine regimul de vize pentru toate ţările membre ale blocului european, până la sfârşitul lui 2008, a declarat marţi comisarul european pentru Justiţie, Franco Frattini.