sua

Decizia subită a Facebook, cu câteva ore înainte de ALEGERILE din SUA 2018. Ce s-a întâmplat cu mai mute conturi suspectate de legături cu „entităţi” străine

Compania Facebook Inc a anunţat printr-un comunicat că a blocat 115 conturi suspectate că ar avea legături cu entităţi străine, cu câteva ore de începerea alegerilor parlamentare şi regionale din Statele Unite, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Alegeri SUA 2018. Ce votează astăzi americanii, la mijlocul mandatului prezidenţial/ Scrutinul, un test pentru Donald Trump

Cetăţenii americani sunt chemaţi marţi la urne în alegeri legislative parţiale şi regionale, scrutinul fiind considerat un test pentru preşedintele Donald Trump, un politician republican.

Oficialii din Statele Unite şi China vor avea o discuţie diplomatică vineri

Mai mulţi oficiali din Statele Unite şi China vor organiza vineri o întâlnire diplomatică la Washington, au transmis reprezentanţii Departamentului de Stat american, citaţi de Reuters.

Donald Trump vrea să impuă gradual sancţiunile asupra sectorului petrolier din Iran

Preşedintele american Donald Trump a transmis luni că vrea să impună sancţiunile împotriva sectorului petrolier din Iran gradual, din cauza îngrijorărilor privind impactul asupra pieţei petroliere globale, relatează Reuters.

Incident între un avion militar rus şi unul american deasupra Mării Negre. Washingtonul: Este un act „iresponsabil”/ Reacţia Moscovei | VIDEO

Rusia a trimis, luni, un avion de vânătoare pentru interceptarea unei aeronave americane de recunoaştere, în zona internaţională a Mării Negre, anunţă armata Statelor Unite, denunţând o acţiune "iresponsabilă" a Moscovei.

Donald Trump anunţă că probabil nu se va întâlni cu Vladimir Putin la Paris

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat, luni seară, că probabil nu se va întâlni cu omologul său rus, Vladimir Putin, la Paris, deşi consilierul prezidenţial american pentru Securitate Naţională, John Bolton, anunţase această întrevedere.

Pentagonul refuză să aplice solicitarea lui Trump de construire a centrelor pentru imigranţi

Departamentul american al Apărării a refuzat să aplice solicitarea preşedintelui Donald Trump privind construirea unor centre pentru deţinerea imigranţilor la frontiera Statelor Unite cu Mexicul, afirmă surse citate de agenţia Reuters.

Începe procesul fostului lider al celui mai puternic cartel de droguri din lume

Procesul fostului lider al celui mai puternic cartel de droguri din lume, Joaquin “El Chapo” Guzman, care a fost extrădat din Mexic la începutul anului 2017, va începe luni la curtea federală din New York, acesta fiind acuzat de trafic şi distribuţie de droguri, relatează Reuters.

Donald Trump consideră scrutinul legislativ din SUA un „referendum” privind politicile sale

Preşedintele Donald Trump a afirmat, luni seară, că scrutinul legislativ parţial care se va derula marţi este "un referendum" privind politicile sale, avertizând că o victorie a Partidului Democrat (de opoziţie) ar afecta proiectele prezidenţiale.

MONITORUL APĂRĂRII | Donald Trump condamnă un atac saudit în Yemen: Arabia Saudită „nu ştie să utilizeze” arme americane

Preşedintele SUA, Donald Trump, a condamnat vehement un atac comis de Arabia Saudită în Yemen cu armament cumpărat din Statele Unite, afirmând că este "oribil" că armata saudită "nu ştie să utilizeze armele" americane, informează site-ul Axios.com.

SUA exceptează două ţări membre UE de la sancţiunile pentru relaţiile comerciale cu Iranul

Două ţări membre ale Uniunii Europene, Italia şi Grecia, vor fi exceptate de Statele Unite de la aplicarea sancţiunilor pentru continuarea relaţiilor comerciale cu Iranul, a anunţat luni secretarul de Stat american, Mike Pompeo.

Alegerile legislative de marţi din SUA. Impactul lor asupra curentului populist din întreaga lume

Pe lângă impactul asupra scenei politice americane, alegerile legislative din 6 noiembrie ar putea avea o influenţă majoră la nivel mondial asupra curentului populist, în condiţiile în care victoria lui Donald Trump din 2016 a inspirat politicienii populişti şi naţionalişti din întreaga lume.

Primii membri ai unui convoi de imigranţi care se îndreaptă spre SUA au ajuns în capitala Mexicului

Aproximativ 450 de oameni dintr-un convoi de imigranţi latino-americani care se îndreaptă spre SUA au ajuns în capitala Mexicului, fiind cazaţi temporar în perimetrul unui stadion din Ciudad de Mexico, informează site-ul postului BBC News.

Exerciţii militare în Iran, pe fondul intrării în vigoare a sancţiunilor impuse Teheranului de SUA

Exerciţiile anuale de apărare antiaeriană din Iran au coincis în acest an cu intrarea în vigoare a sancţiunilor impuse din nou Teheranului de către SUA, după retragerea Washingtonului din acordul atomic din anul 2015, informează agenţia The Associated Press.

Statele Unite vor să negocieze un nou acord nuclear cu Iranul, afirmă Donald Trump

Statele Unite manifestă în continuare deschidere pentru negocierea unui nou acord nuclear cu Iranul, afirmă preşedintele Donald Trump, în contextul impunerii de noi sancţiuni împotriva regimului de la Teheran, relatează site-ul agenţiei Bloomberg.

Bloomberg şi NYT: Partidul Democrat poate obţine majoritatea în Camera Reprezentanţilor/ Donald Trump evocă acest risc

Partidul Democrat din Statele Unite are şanse reale de a obţine majoritatea în Camera Reprezentanţilor, iar republicanii ar putea menţine controlul asupra Senatului, preşedintele Donald Trump admiţând că există riscul unui eşec parţial, comentează agenţia Bloomberg şi cotidianul The New York Times.

Un militar american a fost ucis în Afganistan

Un militar american a fost ucis, iar altul a fost rănit, sâmbătă, într-un atac produs într-o bază din oraşul afgan Kabul, anunţă Misiunea NATO în Afganistan, citată de site-ul agenţiei Reuters.

Coreea de Nord avertizează Statele Unite că şi-ar putea relua activităţile de înarmare nucleară

Coreea de Nord va relua activităţile în scopul dezvoltării arsenalului nuclear în cazul în care Administraţia de la Washington nu anulează sancţiunile impuse Phenianului, avertizează Ministerul nord-coreean de Externe.

Coordonatoarea activităţilor de lobby ale companiei Google la Washington a demisionat

Vicepreşedintele Google pentru Politici publice, Susan Molinari, considerată coordonatoarea activităţilor de lobby ale companiei online la Washington, va fi transferată în alt post, pe fondul criticilor din Congresul SUA referitoare la protecţia datelor private şi la planul de investiţii în China.

Alegerile parlamentare din Statele Unite, un test pentru preşedintele Donald Trump/ Miza scrutinului, controlul asupra Congresului SUA

O eventuală victorie a Partidului Democrat în scrutinul parlamentar parţial din Statele Unite ar afecta situaţia preşedintelui Donald Trump, care va avea dificultăţi în aplicarea politicilor controversate şi în campania electorală premergătoare alegerilor prezidenţiale.

ATAC ARMAT în Florida: Cel puţin două persoane au murit, iar alte patru au fost rănite după ce un bărbat a deschis focul într-un club de yoga din Tallahassee

Cel puţin două persoane au murit, iar alte patru au fost rănite într-un atac comis într-o sală de yoga aflată în oraşul Tallahassee din statul Florida, a informat şeful poliţiei Michael DeLeo, relatează site-ul postului CNN.

Donald Trump a anulat pentru a doua oară o vizită în Columbia

Preşedintele american Donald Trump şi-a anulat o vizită oficială pe care ar fi trebuit să o efectueze în Columbia la începutul lunii decembrie, a anunţat vineri Casa Albă printr-un comunicat, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Donald Trump consideră că SUA şi China vor ajunge în curând la o înţelegere privind comerţul

Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că va ajunge în curând la o înţelegere privind comerţul cu China, adăugând că au fost făcute progrese mari în rezolvare diferenţelor celor două ţări, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Actorul Alec Baldwin a fost arestat la New York după ce s-a luat la bătaie în stradă. Motivul disputei este de neînţeles pentru mulţi

Actorul american Alec Baldwin a fost arestat vineri la New York, fiind acuzat că a lovit un bărbat după ce acesta ar fi parcat pe locul său, relatează site-ul postului BBC.

Senatorul republican Ted Cruz, indignat că John Brennan îl susţine pe democratul Beto O’Rourke

Senatorul republican american Ted Cruz l-a criticat, vineri, pe John Brennan, fost director al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), pentru susţinerea electorală acordată adversarului său democrat Beto O'Rourke, informează site-ul Axios.com.

România cumpără încă trei unităţi Patriot. Fifor a anunţat anul în care va deveni funcţional primul sistem balistic

România a transferat fonduri pentru achiziţionarea a încă trei unităţi balistice Patriot din Statele Unite, primul sistem urmând să devină funcţional în anul 2020.

Donald Trump susţine că încearcă mereu să spună adevărul, în pofida criticilor din partea presei

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că încearcă mereu să spună adevărul, atunci când poate, deşi presa şi oponenţii l-a acuzat de mai multe ori pe liderul de la Casă Albă că minte şi distorsionează adevărul, relatează postul BBC, citând ABC News.

Trump nu exclude varianta ca militarii americani să deschidă focul dacă vor fi atacaţi cu pietre de imigranţi

Preşedintele SUA, Donald Trump, sugerează că militarii americani ar putea deschide focul în cazul în care sunt atacaţi cu pietre de membrii unui grup mare de imigranţi latino-americani care se îndreaptă spre frontiera Mexic-SUA, informează site-ul cotidianului The Independent.

Conturile reţelelor de socializare ale unui senator american au fost vizate de un atac cibernetic

Senatorul american Joe Manchin a fost notificat joi că un atac cibernetic a vizat conturile acestuia de pe reţelele de socializare online, în contextul în care Guvernul Statelor Unite a avertizat împotriva ingerinţelor în alegerile care vor avea loc săptămâna viitoare, relatează agenţia Reuters.

Oficial SUA: Rămăşiţele jurnalistului Jamal Khashoggi trebuie localizate şi returnate familiei sale

Rămăşiţele pământeşti ale jurnalistului saudit Jamal Khashoggi trebuie să fie localizate şi returnate familiei sale cât mai curând posibil, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Robert Palladino, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Heather Nauert ar putea fi noul ambasador SUA la ONU. Ce spune Donald Trump despre numirea ei în această funcţie

Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că ia în considerare numirea purtătoarei de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert, în funcţia de ambasador al Statelor Unite la ONU, adăugând că o decizie în acest sens va fi făcută în curând, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Washington Post: Netanyahu îl susţine pe Mohammed Salman. Prinţul saudit l-a numit islamist periculos pe jurnalistul Jamal Khashoggi

Premierul Israelului, Benjamin Netanjahu, a exprimat susţinere pentru prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman, pe fondul criticilor privind implicarea acestuia în asasinarea jurnalistului disident Jamal Khashoggi, afirmă surse citate de cotidianul The Washington Post.

Oameni de afaceri malaysieni, inculpaţi în SUA/ Un fost oficial de la Goldman Sachs pledează vinovat

Departamentul american al Justiţiei a anunţat, joi, inculparea a doi oameni de afaceri malaysieni pentru delapidare, în timp ce un fost membru al conducerii companiei bancare Goldman Sachs a pledat vinovat în proces, informează site-ul agenţiei Reuters.

Serena Williams nu va reprezenta SUA în finala Fed Cup

România are mari şanse să întâlnească campioana Fed Cup în weekendul 9-10 februarie, la începutul anului viitor. Cehia a devenit favorită certă la trofeul ediţiei 2018 după ce patru dintre cele mai bune jucătoare ale Statelor Unite au decis să nu participe la duelul pentru trofeu, de la Praga.

Donald Trump susţine că o treime din americani consideră PRESA ca fiind „duşmanul poporului”

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat la un miting electoral că o treime din americani consideră presa "ştirilor false" drept "duşmanul poporului", un sondaj recent arătând că 48% din simpatizanţii Partidului Republican şi doar 12% din simpatizanţii democraţi sunt de acord cu această afirmaţie.

Mesaj antisemit, inscripţionat pe o sinagogă din California, la câteva zile după atacul din Pittsburgh

Un mesaj antisemit a fost inscripţionat pe un zid al unei sinagogi din statul american California, la mai puţin de o săptămână după atacul armat de la o sinagogă din Pittsburgh, Pennsylvania, soldat cu moartea a unsprezece oameni, informează publicaţia The Hill.

Rusia reiterează importanţa menţinerii Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare

Rusia a reiterat importanţa şi rolul Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF) în menţinerea securităţii în Europa, în cadrul reuniunii Consiliului NATO-Rusia, cares-a desfăşurat miercuri la Bruxelles, se arată într-un comunicat, relatează site-ul agenţiei Tass.

RĂZBOI COMERCIAL | Secretarul de Stat Mike Pompeo: SUA încearcă să convingă China să se comporte precum o naţiune normală

Secretarul de Stat american Mike Pompeo a declarat miercuri că Statele Unite sunt angajate într-un "proces de a convinge China să se comporte precum o naţiune normală în ceea ce priveşte comerţul", relatează site-ul agenţiei Reuters.

Suspectul în cazul atacului armat din Pittsburgh, vizat de 44 de capete de acuzare

Suspectul în cazul atacului armat de la centrul religios evreiesc din Pittsburgh, Robert Bowers, a fost găsit vinovat pentru 44 de capete de acuzare, dintre care 32 sunt pedepsite cu moartea, relatează site-ul postului CNN.