Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat, miercuri, că pentru prima parte a lunii martie a anului curent a virat subvenţii partidelor politice de peste 14 milioane de lei, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.
Autoritatea Electorală Permanentă a transmis, marţi, sumele acordate partidelor politice pentru luna ianuarie. Astfel, PSD a luat o subvenţie în valoare de peste 7.000.000 lei, în timp ce PNL a primit aproape 4.000.000 lei, iar USR 1.000.000 lei.
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, susţine că marţi va emite un ordin prin care va cere ANOFM să centralizeze şi să publice, la zi, lista angajatorilor beneficiari de subvenţii pentru angajarea şomerilor, pentru a afla dacă aceşti bani s-au acordat preferenţial sau transparent.
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat, miercuri, că au fost virate în conturile partidelor politice, pentru prima decadă a lunii noiembrie, subvenţii în valoare totală de 21.051.600 de lei.
Viorica Dăncilă a anunţat că Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a autorizat plata a 440 milioane euro, bani ce vor fi transferaţi în conturile a 390 mii de fermieri pentru pregătirea culturilor de toamnă. Astfel, până la finalul lunii noiembrie fermierii vor primi deja un avans.
„Procreaţi sau riscaţi extincţia“: acesta este mesajul transmis de liderii europeni către populaţiile în scădere continuă ale ţărilor lor în timpul unui summit internaţional pe tema demografică organizat recent în Budapesta, în condiţiile în care guvernele de dreapta din regiune implementează politici menite să încurajeze familiile să aibă mai mulţi copii, scrie The Guardian.
Partidele politice au primit în luna august subvenţii în valoare de 20 de milioane de lei, conform datelor furnizate de AEP. Partidul Social Democrat a primit mai bine de jumătate din totalul de 20 de milioane acordate sub formă de subvenţii partidelor politice.
Mai mulţi deputaţi PNL au depus o propunere de modificare a Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă de persoane de peste 45 de ani.
Primăria Capitalei cataloghează drept "falsă şi tendenţioasă" afirmaţia liberalului Cristian Buşoi, conform căreia proiectul de buget pentru acest an prevede scăderi ale subvenţiilor pentru RADET şi RATB, precizând că este vorba despre subvenţia pentru primele 9 luni ale anului.
Guvernul francez vrea să introducă o serie de noi subvenţii, care să valoreze între 500 şi 1.000 de euro, dar şi taxe pentru a elimina treptat vehiculele poluante, înlocuindu-le cu maşini electrice sau cu emisii scăzute de carbon, a declarat ministrul Mediului, citat de Reuters.
În 2016, 91% (3,4 mld. lei) din bugetul Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti a fost constituit din venituri din impozitul pe venit plătit de salariaţii din Bucureşti. Primăria Generală a avut anul trecut venituri de 3,7 mld. lei, scrie Ziarul Financiar.
Peste două mii de crescători de ovine şi bovine, veniţi din toată ţara, au protestat marţi în Parcul Izvor din Capitală, în apropiere de Palatul Parlamentului, aceştia susţinând că nu le-au fost acordate subvenţii pe anul 2015.
Deputatul PSD Aurelia Cristea a cerut Guvernului să introducă un program naţional de tip Prima Baie, respectiv acordarea unei subvenţii de 200 de euro pentru amenajarea unei băi în locuinţele care nu dispun de una.
Fermierii din sectorul laptelui şi a produselor lactate pot depune cerere pentru a primi ajutor financiar excepţional, cu caracter temporar, destinat creşterii animalelor, conform unui comunicat al APIA.
Partidele au primit, în anul 2015, subvenţii de la bugetul de stat în valoare de 6.760.468 lei, echivalentul a 6.438 de salarii minime pe economie sau al cheltuielilor de personal făcute de Avocatul Poporului - 6.751.000.
Fostul director al APIA Satu Mare, Viorel Pintea, a fost trimis în judecată, fiind acuzat că a luat mită de la fermieri 5.500 de euro, 3.000 de lei şi bunuri în valoare de 36.000 de lei, pentru a nu dispune controale la activităţile agricole ale acestora sau pentru a-i ajuta să obţină subvenţii.
Guvernul a decis ca, din 1 iulie, să fie amânată acordarea unei părţi din certificatele verzi către investitorii în microhidrocentrale, centrale eoliene şi fotovoltaice, măsura urmând să fie valabilă până în martie 2017, pentru centralele hidro şi solare, şi până în 2018, pentru centralele eoliene.
Un număr de 40 de persoane, între care patru funcţionari ai Primăriei din comuna Râmnicelu, judeţul Buzău, sunt suspectate că au beneficiat ilegal de subvenţii pentru încălzire, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, joi, că potrivit unui prim scenariu privind plata gigacaloriei, bucureştenii cu salariu peste 3.000 de lei vor plăti integral preţul apei calde şi căldurii, iar cei cu salariu şi pensie minime vor primi ajutoare de la municipalitate de 100%.
Circa 7.100 de fermieri au completat electronic declaraţia de suprafaţă, în vederea depunerii cererii de plată pentru schemele de sprijn pe anul 2010, a anunţat miercuri Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
FMI a cerut, luni, autorităţilor române să elimine subvenţiile acordate companiilor de stat cu datorii mari la buget, potrivit secretarului de stat în Ministerul Economiei Tudor Şerban, care a precizat că dintre cele zece companii monitorizate de Fond doar şapte ar putea rezista fără subvenţii.