Știri externe

Preşedintele interimar al Frontului Naţional, care o înlocuia pe Marine Le Pen, s-a retras, pe fondul acuzaţiilor că a negat responsabilitatea Franţei în Holocaust

Preşedintele interimar al partidului francez de extremă-dreapta Frontul Naţional, Jean-Francois Jalkh, a decis vineri să renunţe la această funcţie pe fondul acuzaţiilor de negaţionism formulate la adresa sa, din cauza respingerii responsabilităţii naţiunii în Holocaust, relatează site-ul The Local.

Angela Merkel se va întâlni săptămâna viitoare cu Vladimir Putin

Angela Merkel, cancelarul Germaniei, se va deplasa marţi în staţiunea rusă Soci, situată pe litoralul Mării Negre, pentru a se întâlni cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunţat vineri purtătorul de cuvânt al Guvernul german, citat de site-ul cotidianului Le Figaro.

Donald Trump a lăudat eforturile depuse de preşedintele Chinei pentru soluţionarea crizei nord-coreene

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a lăudat eforturile preşedintelui chinez Xi Jinping în încercarea de rezolvare a crizei nord-coreene, şi a apreciat că a fost destul de dificil pentru Kim Jong-Un, liderul regimului de la Phenian, să preia conducerea ţării la vârsta de 27 de ani.

O fabrică folosită pentru o linie vestimentară a Ivankăi Trump, ACUZATĂ de încălcarea legilor internaţionale ale muncii

Ivanka Trump s-ar putea afla în mijlocul unui nou scandal, după ce o fabrică care produce haine pentru linia vestimentară a acesteia a fost acuzată de încălcarea legilor internaţionale ale muncii, potrivit Independent.

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European: Marea Britanie trebuie să rezolve mai întâi problema cu Irlanda, înainte de Brexit

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a atras atenţia vineri că guvernul Marii Britanii trebuie să rezolve mai întâi aspectele-cheie legate de "populaţie, bani şi Irlanda", înainte de negocierile privind viitoarea relaţie cu Uniunea Europeană după Brexit, relatează site-ul The Independent.

Norbert Hofer, fost candidat la preşedinţia Austriei, cere ca turcii să NU mai primească CETĂŢENIE austriacă

Norbert Hofer, fost candidat la preşedinţia Austriei din partea unui partid de extremă-dreapta, a declarat că Viena nu ar mai trebuie să acorde cetăţenie austriacă imigranţilor turci până când Ankara va dezvălui câţi dintre turci din Austria au în continuare cetăţenie turcă, relatează Reuters.

BILANŢUL victimelor după atacul terorist de la Stockholm a ajuns la cinci morţi

O femeie în vârstă de 60 de ani care a fost rănită în atacul cu camionul de la Stockholm, din 7 aprilie, a decedat vineri, potrivit autorităţilor suedeze, iar bilanţul victimelor a ajuns la cinci morţi, relatează site-ul The Associated Press.

Viktor Orban, premierul ungar, anunţă finalizarea unui nou gard la frontiera cu Serbia şi critică atitudinea UE faţă de Turcia

Ungaria a finalizat cel de-al doilea gard de la frontiera cu Serbia, care are rolul de a opri imigranţi, a anunţat premierul Viktor Orban, care a adăugat că Uniunea Europeană ar trebui să-şi modereze criticile la adresa Turciei având în vedere rolul Ankarei în limitarea imigraţiei în UE.

Coreea de Sud respinge sugestia lui Donald Trump ca Seulul să acopere costurile instalării sistemului THAAD

Ministerul sud-coreean al Apărării a respins ipoteza ca Seulul să plătească pentru instalarea sistemului antibalistic american THAAD, care urmează să fie amplasat în ţară, după ce preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a sugerat că Seulul ar trebui să acopere costurile cu instalarea sistemului.

Bundestagul a aprobat o lege prin care se interzice parţial purtarea vălului islamic integral

Bundestagul, camera inferioară a Parlamentului german, a adoptat o lege prin care funcţionarilor publici, judecătorilor şi militarilor le este interzisă purtarea vălului islamic integral la locul de muncă, informează BBC News online.

FOTO, VIDEO Un nou ATAC la adresa lui Aleksei Navalnîi. Opozantul lui Vladimir Putin, la SPITAL după ce a fost stropit cu vopsea antiseptică verde

Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse şi un critic făţiş al lui Vladimir Putin, a fost transportat la spital după ce a fost stropit cu vopsea antiseptică verde în zona feţei, în incinta unei clădiri din Moscova, informează BBC News online.

Libia nu are niciun plan pentru a împiedica trecerea imigranţilor spre Europa – oficiali UE

Guvernul libian susţinut de către ONU nu are niciun plan clar pentru a împiedica ajungerea imigranţilor în Europa în această vară, au anunţat joi oficiali ai Uniunii Europene, invocând cereri eronate de echipament pentru patrularea ţărmurilor, relatează site-ul agenţiei Reuters.

ALERTĂ la Londra: O femeie, împuşcată, într-o operaţiune ANTITERORISTĂ. Patru persoane, reţinute de Scotland Yard – FOTO, VIDEO

O femeie a fost împuşcată de poliţişti şi patru persoane au fost reţinute în cursul unei operaţiuni antiteroriste desfăşurate în nord-vestul Londrei şi Kent, a anunţat Poliţia metropolitană londoneză (Scotland Yard), potrivit BBC News online.

Donald Trump: Un CONFLICT de amploare cu Coreea de Nord este posibil, dar prefer o soluţie DIPLOMATICĂ

Donald Trump, preşedintele american, a declarat că un conflict major cu Coreea de Nord este posibil în cadrul confruntării în privinţa programului nuclear şi balistic al statului asiatic, dar acesta ar prefera un rezultat dilomatic al disputei, informează Reuters.

Un tânăr britanic a recunoscut planificarea unui atac cu bombă în Londra, la un concert al lui Elton John

Un britanic în vârstă de 19 ani, acuzat de planificarea unui atac cu bombă în Londra, a pledat vinovat pentru activităţi cu caracter terorist, relatează site-ul The Associated Press.

Liderul formaţiunii social democrate din Macedonia, rănit în urma unei bătăi în Parlament

Liderul Partidului Social Democraţi a fost uşor rănit în urma unei bătăi după ce mai mulţi manifestanţi au pătruns în sediul Parlamentului din Macedonia pentru a protesta faţă de alegerea unui etnic albanez drept purtător de cuvânt, informează Reuters.

VIDEO Israelul a doborât o dronă militară trimisă probabil ca reacţie la un atac israelian lansat în Siria

Armata israeliană a lansat o rachetă pentru doborârea unei drone militare care se infiltrase din Siria, incidentul intervenind după un raid aerian care a vizat un depozit de armament al mişcării şiite Hezbollah, incident atribuit de Administraţia Bashar al-Assad Israelului, relatează YnetNews.com.

Shinzo Abe şi Vladimir Putin îndeamnă Coreea de Nord şi SUA să evite amplificarea tensiunilor

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, şi Shinzo Abe, premierul Japoniei, au cerut Coreei de Nord şi altor ţări, o referire la Statele Unite, să evite acţiuni sau atitudini care amplifică tensiunile asociate programului nuclear al regimului stalinist de la Phenian, informează site-ul agenţiei Reuters.

Kremlinul: Informaţia că Putin se va întâlni în luna mai cu Trump este o ”dorinţă a Washingtonului”

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat joi că informaţiile transmise de presă legate de o eventuală întâlnire a preşedintelui rus, Vladimir Putin, cu omologul său american, Donald Trump, nu sunt altceva decât ”o dorinţă a Washingtonului”, informează Reuters.

ALEGERILE DIN FRANŢA. Sondaj: Emmanuel Macron va câştiga cu 60,5% scrutinul prezidenţial

Emmanuel Macron, candidatul organizaţiei civice În Mişcare! (social-liberală), ar urma să primească 60,5% din voturi în turul doi al scrutinului prezidenţial din Franţa, potrivit unui sondaj de opinie difuzat joi de publicaţia Le Figaro.

Suspect înarmat, împuşcat de poliţie în curtea unui spital din Berlin

Agenţi de poliţie au împuşcat un suspect, joi, în curtea unui spital situat în oraşul Berlin, bărbatul fiind rănit, afirmă surse citate de revista Bild.

Doi militari americani au fost ucişi în Afganistan, în urma unor confruntări cu Stat Islamic

Doi militari din forţele armate ale Statelor Unite au fost ucişi în timpul unei operaţiuni în Afganistan, ca urmare a unor confruntări cu militanţi ai organizaţiei teroriste Stat Islamic, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al Pentagonului, căpitanul Jeff Davis, relatează site-ul The New York Times.

Ministerul rus de Externe: Situaţia din Peninsula Coreea continuă să se degradeze

Situaţia din Peninsula Coreea continuă să se degradeze, pe fondul reticenţei părţilor aflate în conflict de a abandona atitudinea agresivă, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, relatează site-ul agenţiei Tass.

Inspectorul Pentagonului anchetează cazul fostului consilier prezidenţial al preşedintelui Donald Trump, Michael Flynn, demis în urma contractelor cu ambasadorul Rusiei

Inspectorul general din cadrul Departamentului american al Apărării a dispus iniţierea unei investigaţii în cazul lui Michael Flynn, fostul consilier al preşedintelui Donald Trump demis din cauza contactelor cu ambasadorul Rusiei, afirmă surse citate de CNN.

INCIDENT în centrul Londrei: Un bărbat a fost reţinut de Scotland Yard, în apropiere de Parlamentul britanic – FOTO, VIDEO

Un bărbat a fost reţinut de forţele de ordine, pentru un presupus atac cu caracter terorist, în apropiere Parlamentul britanic. Potrivit martorilor, individul avea în rucsac mai multe cuţite. Nicio persoană nu a fost rănită, informează Scotland Yard, care anunţă că nu există nicio altă ameninţare imediată.

Militar german staţionat în Franţa, arestat sub acuzaţia că ar pregăti un atentat

Un militar german staţionat în Franţa şi un student au fost arestaţi preventiv sub acuzaţia că ar fi vrut să comită un atentat, anunţă Parchetul din Frankfurt, citat de site-ul cotidianului Le Figaro.

BOMBARDAMENTE la Idlib, provincia siriană unde dat atacul CHIMIC: Cel puţin 19 persoane au fost ucise, inclusiv nouă copii

O serie de atacuri aeriene desfăşurate în provincia siriană Idlib au cauzat moartea a cel puţin 19 persoane, în condiţiile în care bombardamentele au vizat centre medicale şi ambulanţe, a anunţat, joi, Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, relatează site-ul The Associated Press.

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii din Republica Moldova, reţinut pentru corupţie

Iurie Chirinciuc, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor din Republica Moldova, a fost arestat joi în urma unor percheziţii efectuate de CNA şi procurori moldoveni, în cadrul unui dosar de corupţie, potrivit presei locale.

Presupusele fraude comise de Marine Le Pen au costat Parlamentul European 5 milioane de euro -avocat

Parlamentul European îi acuză pe Marine Le Pen, candidat la preşedinţia Franţei, şi pe alţi 16 eurodeputaţi ai Frontului Naţional de fraudarea instituţiilor europene cu aproximativ cinci milioane de euro, potrivit unui avocat al Parlamentului European, relatează agenţia AFP.

FOTO, VIDEO Coliziune, în Marea Neagră, între o navă MILITARĂ rusă şi un vas cargo care plecase din România/ Nava rusă s-a SCUFUNDAT

O navă militară rusă s-a scufundat după ce a intrat în coliziune cu un vas comercial, joi, în sud-vestul Mării Negre, anunţă Ministerul rus al Apărării, citat de presa rusă. UPDATE: Vasul care a intrat în coliziune cu nava militară rusă în Marea Neagră plecase din România -surse.

Boris Johnson, ministrul britanic de Externe: Ar fi foarte greu să refuzăm o cerere a SUA pentru asistenţă militară în Siria

Ministrul britanic de Externe, Boris Johnson, a declarat joi că ar fi foarte dificil pentru Marea Britanie să refuze o cerere din partea Statelor Unite pentru asistenţă militară în Siria, în cazul în care s-ar decide luarea unor măsuri împotriva folosirii armelor chimice, relatează site-ul BBC News.

Comisia Europeană dă în JUDECATĂ România pentru că nu a adoptat măsurile asumate privind gropile de GUNOI/ Reacţia Guvernului şi răspunsul dat de Ministerul Mediului

Comisia Europeană va trimite în judecată România pentru că statul român nu a revizuit activităţile de gestionare a deşeurilor şi nu a adoptat planul naţional în acest domeniu, nici programul de prevenire a acumulării deşeurilor, în conformitate cu obiectivele Uniunii Europene, potrivit unui comunicat de presă al site-ului organului executiv al Blocului comunitar.

United Airlines anunţă mărirea compensaţiilor oferite clienţilor care renunţă voluntar la locul din avion, până la 10,000 de dolari

United Airlines a anunţat, joi, că va implementa 10 schimbări semnificative în modul în care compania interacţionează cu clienţii săi, scrie Business Insider.

Siria se apără şi ACUZĂ Franţa de înscenarea atacului cu gaz sarin din regiunea Idlib

Informaţiile oferite de Franţa privind utilizarea gazului sarin în provincia siriană Idlib de către forţele regimului Assad sunt acuzaţii fabricate, parte a unei înscenări, a anunţat joi Ministerul sirian de Externe, relatează site-ul agenţiei SANA.

Un tribunal francez a respins extrădarea fostului premier din Kosovo Ramush Haradinaj în Serbia

Un tribunal din Franţa a refuzat extrădarea fostului premier kosovar Ramush Haradinaj în Serbia, informează presa internaţională.

Boiko Borisov, desemnat de preşedinte Bulgariei să formeze noul Guvern

Fostul premier Boiko Borisov, liderul GERB, cea mai mare formaţiune din legislativul bulgar, a fost desemnat de preşedintele Rumen Radev să formeze noul Guvern de la Sofia, relatează agenţia de ştiri Novinite.

Avertismentul dat de Angela Merkel pentru Marea Britanie, înaintea startului negocierilor pentru Brexit cu Uniunea Europeană

Marea Britanie trebuie să poarte "un dialog constructiv" cu Uniunea Europeană în ceea ce priveşte viitorul relaţiilor cu Blocul comunitar, înainte de startul negocierilor pentru separarea de UE, a declarat cancelarul german Angela Merkel, potrivit The Associated Press.

Statele membre UE au acordat azil unui număr de imigranţi două ori mai mare decât în 2015

Statele membre ale Uniunii Europene au acordat statut protejat sau de refugiat unui număr de 710.400 imigranţi în anul 2016, această cifră fiind "de peste două ori mai mare decât cea din 2015", a anunţat Eurostat, potrivit site-ului postului France 24.

Venezuela se retrage din Organizaţia Statelor Americane, în urma criticilor privind situaţia din ţară

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a ordonat retragerea ţării din Organizaţia Statelor Americane (OAS), a anunţat Delcy Rodriguez, ministrul de Externe de la Caracas, în contextul în care miniştrii de Externe ai statelor membre urmează să discute despre situaţia "îngrijorătoare" din Venezuela.

Peste 9.100 de poliţişti au fost suspendaţi în Turcia pentru presupuse legături cu clericul Gulen

Autorităţile turce au anuţat că au suspendat din funcţie peste 9.100 de poliţişi şi au reţinut mai mult de 1.000 de persoane despre care se crede că ar avea legătură cu clericul musulman Fethullah Gulen, care este acuzat de Ankara că ar fi orchestrat tentativa de lovitură de stat din luna iulie.