Știri externe

Hillary Clinton îl atacă în mod indirect pe Donald Trump în legătură cu Israelul: „Nu avem nevoie de un preşedinte care spune lunea că e neutru, marţea că e pro-Israel”

Candidata democrată la Casa Albă Hillary Clinton a declarat luni că Statele Unite nu au nevoie de un preşedinte "neutru" faţă de Israel şi nici de o politică externă care "să ne insulte prietenii", criticându-l în mod implicit pe adversarul ei republican Donald Trump, relatează AFP online.

Rusia avertizează SUA că ar putea reacţiona unilateral la încălcări ale armistiţiului sirian

Rusia a avertizat, luni, că ar putea începe să reacţioneze unilateral la încălcări ale armistiţiului în Siria, în cazul în care Statele Unite refuză acţiuni militare coordonate, informează site-ul agenţiei Associated Press.

VIZITA ISTORICĂ a lui Barack Obama în Cuba. Ce au făcut preşedintele SUA şi Raul Castro la întâlnirea mult aşteptată şi declaraţiile celor doi după eveniment: „Astăzi este o nouă zi”

Preşedinţii american Barack Obama şi cubanez Raul Castro şi-au strâns călduros mâinile şi au zâmbit în faţa camerelor de luat imagini, într-o întâlnire mult aşteptată, luni, la Palatul Revoluţiei din Havana, relatează AP online.

Cei care l-au cunoscut pe Salah Abdeslam îl privesc cu simpatie şi cred că s-a lăsat „ridicat”

Salah Abdeslam, capturat vineri într-un apartament în centrul acestei comune de la Bruxelles, nu a fost ascuns de "tot Molenbeekul", iar cei care l-au cunoscut îl privesc cu o anumită "simpatie" şi sunt convinşi că s-a lăsat "ridicat", afirmă viceprimarul Sarah Turine într-un interviu pentru AFP.

Panică într-un tren din Italia, după ce un român a atacat o pasageră cu un ciocan

Un român a stârnit panică într-un tren din Italia după ce a atacat o pasageră cu ciocanul destinat spargerii geamurilor în caz de urgenţă, agresorul fiind arestat preventiv, scrie Corriere della Sera, în ediţia online.

Ieşirea din UE ar putea costa Marea Britanie peste 950.000 de locuri de muncă până în 2020

O eventuală ieşire din Uniunea Europeană ar putea costa Marea Britanie 145 de miliarde de dolari şi peste 950.000 de locuri de muncă până în 2020, a anunţat Confederanţia Industriei Britanice, în cadrul unei campanii anti-Brexit, scrie Bloomberg.

Româncă acuzată de tentativă de omor în Italia, după ce şi-a aruncat nou-născutul la gunoi

O româncă în vârstă de 27 de ani şi-a aruncat pruncul nou-născut la gunoi, într-o localitate din Italia, după care s-a întors şi l-a salvat cu doar câteva momente înainte ca gunoierii să ridice containerul, relatează site-ul TheLocal.it în ediţia de luni.

Un bărbat s-a aruncat în aer într-o cafenea din Belgrad VIDEO

Un bărbat s-a sinucis aruncându-se în aer, luni, într-o cafenea din Belgrad, însă explozia nu a provocat rănirea altor persoane, informează site-ul postului B92.

Germania a înregistrat două milioane de migranţi în 2015

Germania a înregistrat două milioane de migranţi în 2015, iar 860.000 dintre ei s-au mutat între timp în alte ţări, a anunţat luni Destatis (Biroul federal pentru statistică), relatează DPA online.

Premierul kosovar recunoaşte că rudele sale se numără printre imigranţii din Europa de anul trecut

Premierul kosovar, Isa Mustafa, a recunoscut că fratele său şi câţiva nepoţi fac parte dintre miile de cetăţeni kosovari care au încercat să ajungă pe teritoriul UE anul trecut, emigrând din cauza sărăciei şi a instabilităţii din ţară, relatează agenţia de presă Reuters.

Nadia Savcenko, fost pilot militar ucrainean, găsită vinovată de uciderea a doi jurnalişti ruşi

Un tribunal din regiunea separatistă prorusă Doneţk, din estul Ucrainei, a găsit-o vinovată, luni, pe Nadia Savcenko, fost pilot militar ucrainean, de uciderea a doi jurnalişti ruşi în apropiere de regiunea Lugansk, informează agenţia de presă Tass.

TRAGEDIA din Spania: Printre victimele accidentului este şi o STUDENTĂ româncă. Preşedintele a transmis condoleanţe familiei – VIDEO

Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă regretul pentru victimele accidentului de autocar care a avut loc duminică în Spania, printre care se numără şi o studentă româncă.

John Kerry se întâlneşte cu membrii grupării rebele columbiene FARC în cadrul vizitei din Cuba

John Kerry, secretarul american de Stat, se va întâlni luni seară cu membrii grupării rebele columbiene FARC, în cadrul vizitei din Cuba a delegaţiei americane, conduse de preşedintele american Barack Obama, în vederea medierii unui acord de pace cu guvernul columbian, transmite Reuters.

Doi morţi şi opt răniţi, după ce un bărbat a intrat cu maşina într-o piaţă din Albania

Două persoane au murit şi alte opt au fost rănite, după ce un bărbat, diagnosticat cu o formă de paralizie a membrelor inferioare, a pierdut controlul asupra maşinii şi a intrat într-o piaţă din centrul Albaniei, în apropiere de capitala Tirana, informează agenţia de presă AP.

VIZITĂ ISTORICĂ: Barack Obama se află în Cuba, după decenii de ostilitate – GALERIE FOTO, VIDEO

Preşedintele american Barack Obama a sosit în Cuba duminică, devenind primul şef de stat american în funcţie care vizitează această ţară în ultimii aproape 90 de ani, relatează The New York Times (NYT) online.

Atacul de la Istanbul a fost comis de un membru SI, afirmă ministrul turc de Interne

Autorul atacului sinucigaş cu bombă comis sâmbătă la Istanbul este un membru al grupării jihadiste Statul Islamic (SI), a anunţat duminică ministrul turc de Interne, relatează BBC News online.

Zeci de disidenţi arestaţi la Havana, în timp ce Obama pleca spre Cuba

Zeci de activişti din cadrul mişcării disidente Damas de Blanco (Doamne în Alb) au fost arestaţi duminică, la finalul unei procesiuni, la Havana, cu doar câteva ore înainte de sosirea în Cuba a preşedintelui american Barack Obama, relatează AFP online.

Cutiile negre ale avionului FlyDubai care s-a prăbuşit la Rostov-pe-Don, grav avariate

Înregistratoarele de zbor ale Boeingului 737-800 aparţinând companiei FlyDubai care s-a prăbuşit sâmbătă dimineaţa, la aterizare, la Rostov-pe-Don, în sudul Rusiei, au fost grav avariate din cauza violenţei şocului, a anunţat duminică aviaţia civilă rusă, relatează Reuters online.

ACCIDENT pe o autostradă din Spania: Un autocar, la bordul căruia se aflau studenţi participanţi la Erasmus, s-a răsturnat. Cel puţin 13 morţi şi 34 de răniţi – GALERIE FOTO, VIDEO

Cel puţin 13 persoane au murit, iar alte 34 au fost rănite duminică într-un accident, în nordul Spaniei, în care a fost implicat un autocar la bordul căruia se aflau 57 de persoane, inclusiv studenţi străini care se întorceau de la un festival de artificii, potrivit unor oficiali, relatează AP online.

MAE, anunţ pentru românii care călătoresc în Rusia: Traficul de pe aeroportul din Rostov-pe-Don ar putea fi reluat luni

Românii care călătoresc în Rusia sunt informaţi că, în urma incidentului aviatic de sâmbătă, aeroportul din Rostov-pe-Don se menţine închis, iar traficul ar putea fi reluat luni, începând cu ora 7.00.

ANALIZĂ: Migranţi continuă să sosească în Grecia, în pofida Acordului UE-Turcia. 875 de nou-sosiţi în 24 de ore

Aproximativ 50 de migranţi şi refugiaţi erau primele persoane care au sosit duminică pe Insula greacă Lesbos, după intrarea în vigoare, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a acordului încheiat vineri de eurpeni şi turci, relatează Reuters online.

Barack Obama rescrie istoria: Este primul preşedinte american care pune piciorul în Cuba, după aproape 90 de ani

Preşedintele american Barack Obama se pregătea să întoarcă o pagină istorică şi să înceapă duminică o vizită în Cuba, unul dintre ultimele bastioane comuniste, prin care intenţionează să pună capăt ultimelor peste cinci decenii de aprigă rivalitate, relatează AFP online.

Abdeslam plănuia noi acţiuni de la Bruxelles, afirmă ministrul belgian de Externe

Salah Abdeslam, suspectul-cheie în atacurile de la Paris, din noiembrie, le-a spus anchetatorilor că plănuia să "reînceapă ceva" de la Bruxelles, a declarat duminică ministrul belgian de Externe Didier Reynders, relatează AFP online.

Abdeslam ar putea depune plângere împotriva procurorului Parisului luni

Avocatul lui Salah Abdeslam a declarat duminică pentru radioteleviziunea belgiană RTBF că ar putea depune plângere împotriva procurorului Parisului François Molins, pe care l-a acuzat că a încălcat secretul instrucţiei, divulgând sâmbătă intenţia clientului său de a se detona pe 13 noiembrie.

ANALIZA: Care sunt suspecţii în atacurile din noiembrie de la Paris, soldat cu 130 de morţi

Anchetele cu privire la atacurile de la Paris continuă la patru luni de la cele mai sângeroase atentate - 130 de morţi - comise în Franţa, relatează DPA, care prezintă ceea ce se cunoaşte până în prezent despre diverşi suspecţi în aceste masacre, în baza unor informaţii de la poliţie şi de presă.

Salah Abdeslam şi-a petrecut prima noapte în închisoarea de la Bruges. TERORISTUL implicat în atacurile de la Paris este INTEROGAT

Salah Abdeslam şi-a petrecut prima noapte, de sâmbătă spre duminică, la o închisoare de maximă securitate, în Bruges, după ce a fost inculpat pentru "crime teroriste" în Belgia şi a început să fie interogat de către anchetatori, relatează postul TF1 online.

Tibetanii în exil din întreaga lume îşi aleg un nou premier şi un nou Parlament

Tibetanii în exil din întreaga lume votau duminică pentru a alege un nou premier, un guvern în exil cu sediul la Dharamsala, în nordul Indiei, şi un nou Parlament, relatează DPA online.

Doi migranţi morţi pe Insula Lesbos, după intrarea în vigoare a Acordului UE-Turcia

Doi migranţi au fost găsiţi morţi duminică, după ce ambarcaţiunea la bordul căreia se aflau a ajuns pe Insula greacă Lesbos, în urma intrării în vigoare, la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică, a Acordului UE-Turcia privind gestionarea crizei refugiaţilor, relatează AP online.

Protestatari anti-Trump blochează o autostradă în Arizona şi protestează la New York – VIDEO

Demonstranţi au blocat o autostradă, în Arizona, către un miting de campanie în apropiere de Phoenix al lui Donald Trump sâmbătă, iar protestatari s-au adunat în faţa Trump Tower, la Manhattan, împotriva favoritului la învestitura republicană, relatează BBC News online.

Zeci de persoane ucise în atacuri aeriene la Rakka, bastionul SI în Siria: „Ştim că nu au fost avioane ale coaliţiei conduse de către Statele Unite”

Cel puţin 44 de persoane au fost ucise sâmbătă în atacuri aeriene la Rakka, bastionul grupării jihadiste Statul Islamic (SI) în Siria, potrivit unui ONG, relatează DPA online.

Un puşcaş marin a fost ucis într-un atac SI în Irak, anunţă Pentagonul

Un puşcaş marin american a fost ucis sâmbătă în nordul Irakului, într-un atac cu rachetă comis de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), a anunţat Pentagonul, bilanţul militarilor americani ucişi în lupte în Irak, începând din 2014, crescând astfel la doi, relatează AFP online.

Remaniere a Guvernului britanic, în urma demisiei unui susţinător al unui Brexit

Fostul secretar de stat pentru Ţara Galilor Stephen Crabb a fost numit sâmbătă în funcţia de secretar de stat pentru Muncă şi Pensii, în locul lui Iain Duncan Smith, după ce acesta din urmă a demisionat în semn de protest faţă de proiectul tăierii unor ajutoare pentru persoane cu dizabilităţi.

Punerea în aplicare a Acordului UE-Turcia, o adevărată muncă de Hercule pentru Grecia

Grecia urmează să treacă la punerea în aplicare a Acordului încheiat de Turcia şi UE, şi anume să trimită înapoi în Turcia nou-sosiţii pe insule, să se ocupe de cei blocaţi pe teritoriul său şi să facă totul respectând dreptul de azil - o adevărată muncă de Hercule, comentează AFP online.

Autorităţile franceze emit un nou mandat de arestare pe numele lui Salah Abdeslam

Autorităţile judiciare franceze emit un nou mandat de arestare european pe numele lui Salah Abdeslam, a anunţat sâmbătă Ministerul francez al Justiţiei, relatează DPA online.

Abdeslam, inculpat pentru „participare la crime teroriste”, le-a spus anchetatorilor belgieni că voia să se detoneze la Stade de France

Salah Abdeslam, suspectul-cheie în atacurile de la Paris, care a fost prezentat în faţa unui judecător federal belgian, colaborează cu justiţia belgiană, dar va refuza să fie extrădat către Franţa, a anunţat sâmbătă, la Bruxelles, avocatul său Sven Mary, relatează postul BFMTV online.

Complicii lui Abdeslam ar putea să încerce să fugă din Europa, avertizează Interoplul

Interpolul a anunţat sâmbătă că a avertizat statele membre să fie extrem de vigilente la controalele la frontiere, deoarece arestarea lui Salah Abdeslam, suspectul-cheie în atacurile de la Paris, i-ar putea încuraja pe complicii săi să fugă din Europa, relatează Reuters online.

Monitorizarea Bulgariei şi României, „folosite în scopuri politice” de către UE, denunţă liderul PES

Motivaţia Uniunii Europene în privinţa continuării monitorizării eforturilor Bulgariei şi României în sistemul judiciar şi lupta împotriva corupţiei este în mare parte politică, denunţă preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni (PES), relatează site-ul bulgar Novinite.com.

Amnesty International critică extrem de dur acordul UE-Turcia privind criza migraţiei

Amnesty International (AI) îi acuză pe liderii europeni de "limbaj dublu" în legătură cu acordul privind trimiterea migranţilor înapoi în Turcia, relatează BBC News online.

Salah Abdeslam, suspectul-cheie în atacurile de la Paris a părăsit Spitalul Saint-Pierre de la Bruxelles

Salah Abdeslam, suspectul-cheie în atacurile de la Paris, şi unul dintre complicii săi au fost luaţi sâmbătă dimineaţa de la Spitalul Saint-Pierre din Bruxelles, unde au primit îngrijiri, a anunţat primarul Bruxellesului Yvan Mayeur într-un mesaj postat pe Twitter, fără să precizeze destinaţia.

Trei israelieni şi un iranian, ucişi în atacul sinucigaş cu bombă de la Istanbul VIDEO

Trei israelieni şi un iranian au fost ucişi în atacul sinucigaş cu bombă comis sâmbătă la Istanbul, iar alte 36 de persoane au fost rănite în această explozie care a avut loc în apropierea unei clădiri guvernamentale, pe strada Istiklal, scrie presa turcă, relatează BBC News online.