Știri externe

Autorităţile din Crimeea au devansat data REFERENDUMULUI privind statutul regiunii

Noul premier din Crimeea, Serghei Aksionov, a decis organizarea pe 30 martie a referendumului privind statutul regiunii autonome proruse, informează BBC.

Pentagonul evaluează situaţia din Ucraina. Deocamdată nu există planul unei intervenţii militare – CNN

Statele Unite vor intensifica activităţile pentru colectarea de informaţii, iar comandanţii militari evaluează situaţia din Ucraina pentru a stabili modalităţi de reacţie, însă deocamdată nu este analizată posibilitatea unei intervenţii militare, afirmă un oficial american de rang înalt citat de CNN.

Robert Ford, ambasadorul american pentru Siria, se retrage din diplomaţie

Departamentul de Stat american a anunţat vineri retragerea ambasadorului pentru Siria, Robert Ford, care era principalul său contact cu liderii opoziţiei siriene, evocând "o pierdere" pentru diplomaţia americană.

ALERTĂ în Crimeea: Poliţia Berkut, acuzată de dispersarea violentă a manifestanţilor de la Kiev, face legea în Crimeea – FOTO, VIDEO

După ce autorităţile de la Kiev au anunţat, în această săptămână, desfiinţarea poliţiei antirevoltă Berkut, care a fost implicată în mai mute cazuri de dispersare violentă a manifestanţilor în timpul protestelor din Capitala Ucrainei, membri ai acestei poliţii fac acum legea în Crimeea.

Un poliţist însărcinat cu securitatea unuia dintre judecătorii lui Morsi a fost împuşcat mortal

Un poliţist care asigura securitatea unuia dintre judecătorii preşedintelui egiptean destituit Mohamed Morsi a fost împuşcat mortal, vineri, în nordul Egiptului, au anunţat oficiali din cadrul serviciilor de securitate.

Obama AVERTIZEAZĂ: O intervenţie militară rusă în Ucraina va avea un „cost”. Obama ar putea renunţa să participe la summitul G8 de la Soci

Preşedintele american, Barack Obama, ar putea renunţa să participe la summitul G8 care va avea loc în iunie la Soci, în Rusia, dacă forţele armate ruse vor fi prezente în Ucraina, a declarat vineri un oficial de rang înalt american pentru AFP.

ALERTĂ ÎN CRIMEEA: UE cere respectarea „integrităţii teritoriale” a Ucrainei. Washingtonul solicită o mediere internaţională

Criza din Crimeea, unde autorităţile ucrainene denunţă o "invazie militară rusă", nu a rămas fără ecou la nivel internaţional, reacţiile celor mai importanţi lideri ai lumii neîntârziind să apară.

Agenţii unităţii paramilitare Berkut, desfiinţată în Ucraina, vor primi paşapoarte ruse

Moscova le va oferi paşapoarte ruse agenţilor unităţii ucrainene Berkut, desfiinţată de autorităţile de tranziţie de la Kiev după violenţele soldate cu zeci de morţi, anunţă Ministerul rus de Externe.

Principalele DECLARAŢII ale lui Ianukovici la conferinţa de la Rostov-pe-Don

Viktor Ianukovici, destituit de către Parlament în urmă cu aproape o săptămână din funcţia de preşedinte al Ucrainei, a susţinut vineri o conferinţă de presă la Rostov-pe-Don, un oraş situat în sudul Rusiei, în apropiere de frontiera cu ţara sa, relatează AFP, care prezintă principalele declaraţii.

Două aeroporturi din Crimeea, ocupate de persoane înarmate. Autorităţile ucrainene au preluat controlul asupra aeroporturilor. Kievul cere convocarea Consiliului de Securitate ONU – VIDEO, FOTO

Persoane înarmate neidentificate au preluat controlul, în cursul nopţii de joi spre vineri, asupra a două aeroporturi din Crimeea, dintre care unul militar. Vineri, la prânz autorităţile ucrainene au anunţat că au preluat controlul asupra aeroporturilor. Parlamentul de la Kiev a cerut convocarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate ONU pentru discuţii privind situaţia tensionată din Crimeea, relatează agenţia Itar-Tass, în pagina electronică.

Vladimir Putin cere evitarea escaladării crizei din Ucraina

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, face apel la evitarea escaladării crizei din Ucraina, conform unui comunicat al Kremlinului, citat de AFP.

Comisar european: Acordul de asociere propus de UE Ucrainei nu este îndreptat contra Rusiei

Acordul de liber-schimb şi investiţii pe care UE îl propune Ucrainei nu este îndreptat împotriva Rusiei, afirmă comisarul european pentru Comerţ, Kerel de Gucht, citat de AFP.

Un caz în care Iulia Timoşenko era acuzată de fraudă fiscală a fost declarat închis

Un tribunal de la Harkov a clasat un caz penal în care Iulia Timoşenko, fost premier ucrainean, era acuzată de fraudă fiscală la corporaţia United Energy Systems of Ukraine (UESU), relatează agenţia Interfax Ukraine în pagina electronică de vineri.

SUA au inaugurat un centru logistic american în România, în cadrul retragerii din Afganistan

Americanii au inaugurat vineri un nou centru de tranzit militar în România, care va juca un "rol-cheie" în procesul de retragere a militarilor din Afganistan, în locul bazei de la Manas, în Kîrgîzstan.

Ucraina deţine fonduri suficiente pentru plata datoriilor, dar vrea suplimentarea rezervelor

Noul guvern al Ucrainei deţine suficiente fonduri pentru plata datoriilor, dar urmează să înceapă negocieri cu FMI pentru suplimentarea pe termen scurt a rezervelor valutare şi stabilizarea finanţelor ţării, a declarat premierul Arseni Iaţeniuk.

Iniţiativă pentru vânzarea insulei italiene Sardinia Elveţiei, lansată online

O petiţie pentru vânzarea insulei italiene Sardinia Elveţiei a fost lansată pe un site de socializare, iniţiatorii explicând că nivelul de trai ar creşte, iar Roma ar putea reduce astfel din datoria internaţională.

Ianukovici, uimit de „tăcerea” lui Putin, îi acuză pe occidentali de tulburările de la Kiev

Viktor Ianukovici s-a declarat vineri uimit de "tăcerea" preşedintelui Valdimir Putin şi i-a acuzat pe occidentali că sunt responsabili de tulburările şi victimele de la Kiev.

Ianukovici: Am părăsit Ucraina din cauza unor ameninţări la adresa vieţii mele. Voi continua lupta pentru viitorul Ucrainei. Rusia e obligată să acţioneze

Viktor Ianukovici a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Rostov-pe-Don, că nu a fost "răsturnat" de la putere, ci a fost obligat să părăsească Ucraina din cauza unor ameninţări la adresa vieţii sale, el adăugând că situaţia din Crimeea este o "reacţie naturală" faţă de o uzurpare a puterii. Preşedintele destituit s-a declarat uimit de tăcerea preşedintelui Putin şi a arătat că "Rusia trebuie şi este obligată să acţioneze".

Aleksei Navalnîi, plasat sub arest la domiciliu pentru escrocherie vizând firma Yves Rocher

Un tribunal de la Moscova a dispus vineri plasarea sub arest la domiciliu a principalului opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, în cadrul unei anchete pentru escrocherie în detrimentul mărcii franceze de cosmetice Yves Rocher.

Israelul limitează accesul musulmanilor în zona Esplanadei Moscheilor din Ierusalim

Poliţia israeliană a decis limitarea accesului credincioşilor pentru rugăciunea musulmană comună în zona Esplanadei Moscheilor din Ierusalim, pe fondul tensiunilor apărute după ce formaţiuni extremiste israeliene au revendicat această zonă disputată.

Preşedintele Băsescu, profund îngrijorat de situaţia din Crimeea

Preşedintele Traian Băsescu se declară "profund îngrijorat" de situaţia în desfăşurare în Crimeea şi de mişcarea separatistă care se amplifică în această regiune, reiterând totodată sprijinul pentru calmarea situaţiei şi pentru instalarea noilor autorităţi alese în Rada Supremă.

Angela Merkel îl felicită şi îl susţine pe premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk

Cancelarul german Angela Merkel l-a felicitat pe Arseni Iaţeniuk, desemnat premier de către Parlamentul ucrainean, asigurându-l de susţinerea sa, a anunţat Guvernul german vineri.

Ministrul moldovean al Apărării a demisionat în urma unor neînţelegeri cu şeful statului

Ministrul moldovean al Apărării Vitalie Marinuţa şi-a anunţat demisia, vineri, afirmând că decizia a fost motivată de criticile preşedintelui Nicolae Timofti referitoare la reforma armatei, relatează IPN în pagina electronică.

Fostul preşedinte german Christian Wulff a fost achitat pentru acuzaţiile de trafic de influenţă

Justiţia germană l-a achitat joi pe fostul preşedinte Christian Wulff pentru acuzaţiile de trafic de influenţă, după ce a acceptat un cadou în valoare de 700 de euro, ceea ce a provocat un scandal în urma căruia fostul şef de stat a demisionat în urmă cu doi ani.

Sute de funcţionari au protestat la Atena faţă de concedierile din sectorul public

Sute de funcţionari vizaţi de planul de restructurare a sectorului public adoptat de Guvernul grec au manifestat vineri la Atena, pe fondul discuţiilor între reprezentanţii creditorilor internaţionali şi oficialii eleni.

Avionul militar cu care vor fi aduşi în România mai mulţi răniţi de la Kiev va decola sâmbătă

Avionul militar pregătit să aducă în România mai multe persoane rănite în urma conflictelor din Ucraina va decola spre Kiev sâmbătă dimineaţă, pacienţii urmând să fie internaţi în spitale din Bucureşti, potrivit MAI.

Elveţia a lansat o anchetă penală împotriva „clanului Ianukovici” pentru spălare de bani

Autorităţile judiciare de la Geneva au anunţat vineri că au lansat o anchetă penală împotriva lui Viktor Ianukovici, destituit din funcţia de preşedinte al Ucrainei de către Parlament săptămâna trecută, şi a fiului său, Aleksandr Ianukovici, pentru "spălare de bani".

AFP: Puţin adevăr şi multă mâhnire în arhivele secrete bulgare

Deschiderea arhivelor secrete comuniste a adus un pic de adevăr în Bulgaria, dar şi multă supărare celor supravegheaţi de serviciile secrete, deşi multe dintre ele au fost distruse la căderea comunismului.

Ucraina promite adoptarea rapidă a noii legi privind limbile regionale

Preşedintele interimar ucrainean Oleksandr Turcinov a cerut înfiinţarea unui grup de lucru format din lingvişti, filologi şi specialişti în probleme sociale care să redacteze rapid noua lege privind limbile regionale, în condiţiile în care mai multe ţări UE au criticat Kievul pe această temă.

Ucraina face apel la SUA şi Marea Britanie să îi garanteze suveranitatea

Parlamentul ucrainean a votat vineri o rezoluţie care cere Statelor Unite şi Marii Britanii să îi garanteze suveranitatea după preluarea controlului a două aeroporturi din Crimeea de către persoane înarmate.

Austria a îngheţat conturile bancare a 18 ucraineni

Austria a îngheţat conturile a 18 ucraineni la cererea conducerii interimare de la Kiev, a anunţat vineri dimineaţa Ministerul de Externe de la Viena.

Joe Biden îl asigură pe premierul ucrainean de susţinerea totală a SUA faţă de noua conducere

Vicepreşedintele american, Joe Biden, i-a telefonat joi premierului interimar ucrainean Arseni Iaţeniuk pentru a promite "susţinerea totală" a Statelor Unite faţă de noua conducere a ţării.

Coreea de Sud: Lansarea rachetelor nord-coreene a fost un act calculat de provocare

Coreea de Sud a calificat, vineri, lansarea de către Phenian a patru rachete cu rază scurtă de acţiune drept un "act calculat de provocare", destinat să coincidă cu manevrele militare dintre Seul şi Washington.

Cel puţin 15 morţi, dintre care 13 copii, într-un accident rutier produs în Thailanda

Cel puţin 15 persoane, dintre care 13 copii care plecaseră într-o excursie şcolară, au murit şi peste 30 au fost răniţi într-un accident de maşină produs vineri dimineaţa în estul Thailandei, a anunţat poliţia.

Barack Obama: Situaţia tinerilor din rândul minorităţilor este „revoltătoare”

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a lansat joi un apel solemn la ameliorarea perspectivelor pentru tinerii proveniţi din rândurile minorităţilor şi a deplâns, totodată, actuala situaţie "revoltătoare".

Un disident chinez avertizează în privinţa prezenţei unor spioni în universităţi din SUA

Un profesor universitar chinez care s-a refugiat recent în Statele Unite a avertizat joi în privinţa prezenţei unor spioni chinezi în cadrul universităţilor americane şi a pledat pentru prudenţă în cooperarea între universităţi.

Şeful forţelor speciale americane: O retragere totală din Afganistan ar putea facilita resurgenţa Al-Qaida

Ameninţarea pusă de Al-Qaida în nord-vestul Pakistanului a fost "redusă în mod semnificativ", dar o retragere totală din Afganistan a forţelor americane riscă să faciliteze resurgenţa sa, a avertizat joi şeful forţelor speciale americane.

Şeful NSA vrea să pună capăt scandalului privind interceptările telefonice

Şeful Agenţiei americane pentru Securitate Naţională (NSA), generalul Keith Alexander, a declarat joi că vrea să pună capăt controversei iscate în jurul programelor de interceptare şi să avanseze în problemele-cheie ale apărării naţionale şi cibernetice.

AFP: Care sunt probabilităţile unei intervenţii militare ruse în Crimeea

Escaladarea tensiunilor separatiste în Crimeea, o regiune rusofonă din Ucraina, a atins niveluri periculoase, dar analiştii sunt împărţiţi în legătură cu posibilitatea unei intervenţii militare a Rusiei.

SUA au îndemnat Coreea de Nord să dea dovadă de „moderaţie”

Statele Unite au îndemnat Coreea de Nord să dea dovadă de "moderaţie", după ce Ministerul sud-coreean al Apărării a anunţat că Phenianul a lansat joi patru rachete cu rază scurtă de acţiune.