Social

ROMATSA, după prăbuşirea avionului malaysian: Suntem pregătiţi pentru o creştere a traficului aerian

ROMATSA informează că este pregătită să facă faţă eventualei creşteri a traficului aerian, după accidentul aviatic din Ucraina, şi că asigură deja o creştere de trafic aerian de 25-30% ca urmare a rerutării zborurilor în contextul conflictului din ţara vecină.

Defecţiune la metrou: Circulaţie îngreunată după o avarie la o şină între Piaţa Romană şi Universitate

Circulaţia metroului bucureştean a fost îngreunată, joi seară, din cauza unei avarii la o şină, pe firul doi de mers, dinspre Piaţa Romană spre Piaţa Universităţii, a declarat, pentru MEDIAFAX, şeful Biroului de Presă al Metrorex, Evelyne Croitoru. Circulaţia se desfăşoară în condiţii normale de la ora 21.45, după remedierea problemei, au declarat reprezentanţii Metrorex.

Preşedintele Băsescu cere ca şi experţi ai UE să participe la ancheta privind accidentul aviatic din Ucraina

Preşedintele Traian Băsescu este "consternat" de tragicul eveniment petrecut joi în spaţiul aerian al Ucrainei şi cere clarificarea imediată a condiţiilor în care s-a petrecut accidentul aviatic, solicitând ca experţi UE să participe la anchetă alături de autorităţile ucrainene.

Ponta, despre accidentul aviatic din Ucraina: E o tragedie. Încercăm să aflăm dacă e şi vreun român

Premierul Victor Ponta a declarat, joi seară, în judeţul Arad, că prăbuşirea avionului Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines în Ucraina este o tragedie şi că în acest moment nu are nicio informaţie privind existenţa unor pasageri români la bordul aeronavei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ponta: Serbia va implementa drepturile minorităţilor, iar în Timoc se va vorbi româna şi în 100 ani

Premierul Victor Ponta şi omologul său sârb Aleksandar Vucici s-au întâlnit, joi, cu membri ai comunităţii de români din Valea Timocului, Ponta arătându-se convins că Serbia va implementa la nivel european drepturile minorităţilor şi că în Valea Timocului va fi vorbită limba româna şi peste 100 ani.

O adolescentă însărcinată în luna a cincea a avortat într-o parcare a Spitalului Judeţean Suceava

O adolescentă în vârstă de 16 ani, însărcinată în luna a cincea, a avortat, joi, în parcarea Unităţii de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean Suceava, la scurt timp după ce fusese adusă la unitatea medicală cu o ambulanţă, fusese consultată de un medic şi urma să fie consultată de altul.

CONFERINŢA „Mediafax Talks about Technology for Social Change” – PRINCIPALELE DECLARAŢII – FOTO

Ravinder Takkar - CEO Vodafone România şi Dr. Raed Arafat - preşedinte al Fundaţiei pentru SMURD au participat, joi, la conferinţa "Mediafax Talks about Technology for Social Change".

Motivare TB: Marian Căpăţână reprezintă un pericol public. Lăsat liber, ar comite fapte penale

Tribunalul Bucureşti (TB) arată, în motivarea deciziei de respingere a cererii de înlocuire a arestului formulate de Marian Căpăţână, că acesta, odată pus în libertate, ar comite fapte penale sau ar declanşa puternice reacţii în rândul opiniei publice, determinate de fapta pentru care este cercetat.

PE propune o finanţare mai mare pentru programele care creează locuri de muncă

Parlamentul European (PE) a cerut măsuri mai puternice de combatere a şomajului în rândul tinerilor, propunând chiar finanţare UE mai mare, în viitoarele bugete, pentru programele care creează locuri de muncă, se arată într-un comunicat transmis, joi, agenţiei MEDIAFAX.

CONFERINŢA MEDIAFAX: Toţi pacienţii cu diabet din România ar putea fi monitorizaţi, în cadrul proiectului Controlin

Toţi pacienţii cu diabet din România ar putea fi monitorizaţi în cadrul proiectului Controlin, implementat în parteneriat cu Fundaţia Vodafone, în care aceştia sunt ajutaţi să îşi măsoare zilnic glicemia şi să urmeze un regim de viaţă adecvat şi care, în prezent, are 150.000 de beneficiari.

Taban: Acţiunea în instanţă a FC Rapid împotriva lui George Copos este cel puţin absurdă

Fostul preşedinte al FC Rapid, Ion Taban, în prezent vicepreşedinte al grupului Ana Holding, susţine într-un comunicat de presă remis agenţiei de presă MEDIAFAX că acţiunea în instanţă a actualei conduceri a grupării giuleştene împotriva lui George Copos este "cel puţin absurdă".

Fost şef din Primăria Capitalei, cercetat de DNA pentru că a propus restituirea ilegală a unui teren

Andrei Creci, fost şef de serviciu în Direcţia Juridică a Primăriei Capitalei este cercetat sub control judiciar de procurorii anticorupţie, după ce ar fi propus, în mod nelegal, restituirea unui teren, amplasat în Capitală, evaluat la peste 3,3 milioane de euro, potrivit DNA.

CONFERINŢA MEDIAFAX: CEO Vodafone România – Sistemul de transmitere a imaginilor live de la ambulanţe, extins la 185 de maşini

CEO Vodafone Romania, Ravinder Takkar, a declarat, joi, că soluţia tehnologică prin intermediul căreia paramedicii pot transmite imagini şi informaţii medicale de la locul unui accident către camerele de gardă din spitale va fi extinsă, anul acesta, la încă 85 de ambulanţe, în total ajungându-se la 185.

Anchetă la Spitalul Penitenciar Jilava, după ce un fiu al lui Bercea a reclamat că a fost agresat

O anchetă internă are loc, joi, la nivelul Spitalului Penitenciar Jilava, după ce Laurenţiu Anghel, unul dintre fiii lui Bercea Mondial, a acuzat că a fost agresat de doi deţinuţi, el având răni superficiale la nivelul braţelor, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul ANP.

Preşedintele Raiffeisen Bank, după întâlnirea cu Băsescu: Oamenii de afaceri sunt de acord cu reducerea CAS, dar există un risc ce îngrijorează – FOTO

Steven van Groningen, preşedintele Raiffeisen Bank, a declarat, joi, după întâlnirea cu şeful statului, că oamenii de afaceri sunt de acord, în principiu, cu reducerea CAS, dar există un risc şi că îi îngrijorează ce se va întâmpla dacă va rămâne un deficit bugetar relativ mare.

Şedinţele publice ale Curţii Constituţionale vor fi înregistrate audio-video

Şedinţele publice ale Curţii Constituţionale vor fi înregistrate audio-video, după ce reprezentanţii instituţiei au implementat un sistem, în cadrul proiectului "Transparenţa actului de justiţie constituţională".

Ploieşti: Amânare la primul termen în procesul de corupţie al lui Gruia Stoica şi Doru Boştină

Magistraţii Curţii de Apel Ploieşti, care judecă procesul de corupţie în care sunt inculpaţi omul de afaceri Gruia Stoica şi avocatul Doru Boştină, au amânat judecarea cauzei, joi, la primul termen pe fond, în condiţiile în care dosarul se află încă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Pricopie: Nu vor fi schimbări la bacalaureatul din 2015. Sesiunea specială, numai dacă va fi necesar

Evaluarea naţională şi bacalaureatul din 2015 nu vor suferi modificări faţă de 2014, iar sesiunea specială pentru candidaţii nepromovaţi în ultimii ani va fi organizată numai dacă va fi necesar şi după o analiză riguroasă, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Medic Marie Curie: Nou-născuţii, monitorizaţi din afara camerelor de spital, cu ajutorul tehnologiei

Şeful Secţiei de terapie intensivă pentru nou-născuţi a Spitalului "Marie Curie", Cătălin Cîrstoveanu, a declarat, joi, că în această secţie este implementat şi funcţionează un proiect pilot de telemedicină, prin care pot fi supravegheaţi atât bebeluşii, cât şi aparatele care îi monitorizează.

Cluj: Trei foşti directori de la CFR Călători, achitaţi într-un dosar cu fraudă de 700.000 de euro

Trei foşti directori de la CFR Călători trimişi în judecată în 2010, alături de alte persoane, într-un dosar în care procurorii DNA îi acuzau de o fraudă de 700.000 de euro au fost achitaţi, joi, de Curtea de Apel Cluj, decizia fiind definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Braşov: Trei femei, la spital după ce au fost lovite de o maşină pe o trecere de pietoni

Trei femei au ajuns la spital, joi după-amiază, după ce au fost lovite de o maşină pe o trecere de pietoni din centrul vechi al Braşovului, două dintre victime fiind în stare gravă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Incendiu la o baracă din Mamaia Sat: O persoană a murit

O persoană a murit în urma unui incendiu izbucnit, joi după-amiază, în zona Mamaia Sat, la o baracă pescărească aflată pe plajă, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea.

Lucrări de infrastructură pe Calea Victoriei: „Va putea fi străbătută la pas de către pietoni” – GALERIE FOTO

Muncitorii au început lucrările la reamenajarea Căii Victoriei, unul dintre cele opt proiecte majore de infrastructură rutieră care se desfăşoară în Capitală, pe timpul verii. Scopul lucrarii este transformarea acestei artere în zona de promenadă a Centrului Bucureştiului.

Pricopie: Elevii claselor I şi a II-a vor primi manuale noi şi în format electronic. Avem ofertanţi

Elevii claselor I şi a II-a vor avea, la 15 septembrie, manuale noi, inclusiv în format electronic, pentru realizarea cărora au fost primite 16-17 oferte, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

Pricopie: Diplomele, gestionate sută la sută de Ministerul Educaţiei. Avem mandat oficial să trecem la tipărirea lor

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat, pentru MEDIAFAX, că Executivul a aprobat hotărârea prin care prin care diplomele unt gestionate sută la sută de Ministerul Educaţiei Naţionale, care are astfel "mandat legal, oficial", să înceapă tipărirea actelor de studii.

Pricopie: Dacă aş putea, mâine aş introduce obligativitatea admiterii la liceu cu minim media 5

Ministrul Educaţiei spune că îşi doreşte mult să introducă obligativitatea admiterii în liceu cu minim media 5, dar atât timp cât nu există alternativă educaţională pentru cei cu medii mici, adică şcoli profesionale în toată ţara şi industrie puternică, nu poate risca să ia această decizie.

ACCIDENT pe DN 1: Patru persoane au fost rănite, iar traficul a este blocat pe Valea Prahovei

Patru persoane au fost rănite, joi după-amiază, după ce maşina în care se aflau s-a ciocnit cu un TIR, pe DN 1, în zona serpentinelor de la Posada, traficul rutier fiind blocat în urma accidentului.

Izaura Anghel: Nu am avut niciodată intenţia să-l şantajăm pe Mircea Băsescu. Tribunalul Constanţa decide vineri dacă ridică măsurile preventive pentru membrii familiei Anghel

Cei trei membri ai familiei lui Bercea Mondial trimişi în judecată pentru şantajarea lui Mircea Băsescu s-au prezentat, joi dimineaţă, la Tribunalul Constanţa, care judecă dosarul de corupţie, Izaura Anghel spunând că familia sa nu a avut niciodată intenţia de a-l şantaja pe fratele preşedintelui.

Ministerul Mediului va preveni inundaţiile cu ajutorul unui sistem IT de 77 milioane de euro

Asocierea formată din Dimar SRL, Expert One Research, Rokura şi UTI Grup va furniza Ministerul Mediului un sistem informaţional destinat preveniri şi reducerii consecinţelor distructive ale inundaţiilor, valoarea contractului ridicându-se la 341,8 milioane de lei, TVA inclusă (77 milioane de euro).

Directorul unei şcoli din Gorj, prins băut la volan după ce era să lovească o maşină de Poliţie

Directorul unei şcoli din judeţul Gorj a fost prins băut la volan, joi, el fiind testat cu aparatul etilotest după ce a intrat cu autoturismul pe un drum naţional fără să se asigure şi fără să acorde prioritate unei maşini de Poliţie, al cărei şofer a tras de volan pentru a evita impactul.

Mihail Hărdău: Trebuia stabilit de la bun început că nu se intră la liceu cu medie sub 5

Fostul ministru al Educaţiei Mihail Hărdău consideră că în învăţământul din România s-a produs o "greşeală strategică" şi "s-a forţat nota" pentru a fi înscrişi câţi mai mulţi elevi la şcoli superioare, susţinând că trebuia stabilit de la bun început faptul că nu se intră la liceu cu medie sub 5.

Nicuşor Constantinescu cere instanţei să îi prelungească şederea în SUA până la 1 octombrie

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, cere Tribunalului Bucureşti să îi prelungească şederea în SUA până la 1 octombrie, solicitarea urmând să fie judecată de instanţă în 23 iulie.

Duşa despre un consilier PSD care ar fi votat memorandumul de autonomie: Dacă e adevărat va fi exclus

Liderul PSD Harghita, Mircea Duşa, spune că un consilier local PSD din Miercurea Ciuc, Traian Chindea, va fi exclus din partid dacă se va constata că a votat "pentru" memorandumul privind autonomia iniţiat de CNS şi adoptat într-o şedinţă a CL, însă Chindea susţine că s-a abţinut de la vot.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Biroul OMS în România a dezvoltat aplicaţia VaccinApp pentru a încuraja vaccinarea copiilor

Biroul din România al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a dezvoltat aplicaţia pentru smartphone VaccinApp pentru a încerca astfel să crească rata de vaccinare a copiilor, având în vedere că în ultimii ani s-a înregistrat o scădere importantă, a declarat şeful OMS România, Victor Olsavszky.

Jandarmeria Capitalei a constatat 116 infracţiuni în sezonul 2013-2014

Jandarmeria Capitalei a constatat în sezonul fotbalistic 2013-2014 un număr de 116 infracţiuni şi a întocmit tot atâtea acte de constatare necesare urmăririi penale, în majoritatea cazurilor pentru deţinere sau folosire de obiecte pirotehnice, port ilegal de arme albe, loviri sau alte violenţe.

Inspecţia Judiciară verifică la Parchete dosarele în care a fost implicat Bercea Mondial

Secţia de procurori a CSM sesizează Inspecţia Judiciară cu privire la soluţiile date în dosarule în care a fost implicat Bercea Mondial, începând din 2006, urmând să fie făcute verificări la Parchetul Tribunalului Olt, DIICOT Olt şi Craiova şi DNA Olt, în legătură cu modul de soluţionare a cauzelor.

PLANURI pentru o autostradă între Belgrad şi Timişoara. România şi Serbia analizează modalităţile de finanţare

Premierii României şi Serbiei, Victor Ponta şi Alexander Vucic, au convenit, joi, la Belgrad, ca miniştrii de resort din cele două ţări să stabilească până la 1 septembrie cele mai bune modalităţi de finanţare a unei autostrăzi de circa 100 kilometri între Belgrad şi Timişoara.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Arafat: România, prima ţară din Europa, dacă nu şi din lume, în ce priveşte telemedicina – VIDEO

România este prima ţară din Europa, dacă nu şi din lume, în ce priveşte telemedicina, în prezent 85 de ambulanţe fiind în curs de dotare cu tablete care transmit imagini video şi informţii medicale, a declarat joi Raed Arafat, la conferinţa MEDIAFAX.

Ponta, la Belgrad: Integrarea în UE va presupune reforme dureroase şi sacrificii, dar merită

România va fi cel mai hotărât avocat al Serbiei în parcursul de integrare în Uniunea Europeană, ce va presupune însă şi derularea unor reforme dureroase şi acceptarea unor sacrificii, care însă vor merita, i-a transmis premierul Victor Ponta, la Belgrad, omologului său sârb, Aleksandar Vucic.

Cererea lui Sorin Pantiş de strămutare a dosarului ICA, judecată de instanţa supremă în 25 iulie

Cererea fostului ministru Sorin Pantiş de strămutare a dosarului privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), de la Curtea de Apel Bucureşti la o altă instanţă, va fi judecată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 25 iulie.