Sport

Victorie pentru FC Braşov în meci amical în stagiul din Slovenia

Formaţia FC Braşov a învins, vineri, cu scorul de 5-1, echipa NK Dravnja, într-un meci amical disputat în cadrul stagiului de pregătire din Slovenia, informează site-ul oficial al grupării braşovene.

Jucătoarea de tenis Victoria Duval, în vârstă de 18 ani, are cancer

Jucătoarea americană de tenis Victoria Duval, în vârstă de 18 ani, a anunţat, vineri, că a fost diagnosticată cu limfom Hodgkin şi se va retrage din circuit pentru tratament.

CUPA MONDIALĂ – Antrenorul Franţei, după înfrângerea din sferturi: Germania are mai multă experienţă şi a gestionat bine avantajul

Selecţionerul Franţei, Didier Deschamps, a declarat, vineri, că reprezentativa Germaniei are mai multă experienţă şi a reuşit să gestioneze mai bine avantajul, la meciul direct, câştigat de nemţi, scor 1-0, în sferturile de finală ale Cupei Mondiale.

Victorie pentru Petrolul Ploieşti în ultimul amical din Slovenia, scor 1-0 cu Partizan Belgrad

Formaţia Petrolul Ploieşti a învins, vineri, cu scorul de 1-0, echipa Partizan Belgrad, în ultimul meci amical disputat în cadrul stagiului de pregătire din Slovenia, informează site-ul oficial al grupării prahovene.

Halep, la revenirea în România: A fost un rezultat frumos la Wimbledon. Îmi doresc foarte mult să ajung şi mai sus în tenis. Vreau să fiu numărul 1 – FOTO

Simona Halep a declarat, vineri, la revenirea în România, că se bucură de rezultatul obţinut la turneul de la Wimbledon, unde a ajuns până în semifinale, subliniind că îşi doreşte foarte mult să ajungă şi mai sus în tenis.

Mats Hummels, jucătorul meciului Franţa – Germania

Fundaşul Mats Hummels a fost desemnat jucătorul meciului Franţa - Germania, scor 0-1, disputat, vineri, pe Maracana, în sferturile de finală ale Cupei Mondiale.

CUPA MONDIALĂ: Germania a învins Franţa, scor 1-0, şi s-a calificat în semifinale

Reprezentativa Germaniei s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale, după ce a învins, vineri, pe arena Maracana din Rio de Janeiro, cu scorul de 1-0 (1-0), selecţionata Franţei, în sferturile de finală ale competiţiei.

Violenţa conjugală creşte cu 200 la sută în Costa Rica atunci când naţionala joacă la Cupa Mondială

Violenţa conjugală creşte cu 200 la sută în Costa Rica, faţă de o zi obişnuită, atunci când joacă naţionala antrenată de Jorge Luis Pinto la Cupa Mondială, au anunţat Ministerul Securităţii Publică şi Institutul Femeii din această ţară.

Elena Gabriela Ruse s-a calificat în semifinalele probei de junioare, la Wimbledon

Jucătoarea Elena Gabriela Ruse s-a calificat, vineri, în semifinalele probei de junioare din cadrul turneului de la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului.

Djokovici l-a învins pe Dimitrov şi s-a calificat în finala turneului de la Wimbeldon

Tenismenul sârb Novak Djokovici, locul 2 ATP şi cap de serie numărul 1, l-a învins, vineri, cu scorul de 6-4, 3-6, 7-6 (2), 7-6 (7), pe jucătorul bulgar Grigor Dimitrov, locul 13 ATP şi cap de serie numărul 13, calificându-se pentru a doua oară consecutiv în finala turneului de la Wimbledon.

Restricţii de circulaţie între Braşov şi Poiana Braşov pentru o competiţie de triatlon

Circulaţia rutieră pe DN1E, între Braşov şi Poiana Braşov, va fi restricţionată, duminică, între orele 10.00-14.00, pentru desfăşurarea celei de-a doua ediţii a "International Metropolitan Triathlon" Braşov, urmând ca poliţiştii rutieri să devieze circulaţia prin Râşnov.

Piţurcă, despre cum se menţine în formă: O oră de gimnastică şi 5-6 kilometri alergare, pe zi

Selecţionerul Victor Piţurcă a dezvăluit, într-un interviu acordat site-ului oficial al FRF, modul în care îşi păstrează forma fizică la cei 58 de ani ai săi, precizând că face gimnastică timp de o oră, aleargă 5-6 kilometri în fiecare zi şi mănâncă numai "ce este indicat".

FRF îi invită la Supercupa României pe foştii şi actualii internaţionali români

FRF a anunţat că îi invită pe foştii şi actualii internaţionali români la Supercupa României Timişoreana, meci între echipele Steaua şi Astra Giurgiu, programat în data de 11 iulie, de la ora 21.00, pe Arena Naţională.

Iordănescu: Gheorghe Hagi se va întoarce alături de echipa naţională

Directorul tehnic al FRF, Anghel Iordănescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Gheorghe Hagi va reveni la meciurile echipei naţionale, chiar dacă a anunţat că nu va mai asista din tribune la aceste întâlniri atât timp cât cumnatul său Gheorghe Popescu se află la închisoare.

FC Rapid a cerut acordul primăriei să joace meciul cu Steaua pe Arena Naţională

Preşedintele FC Rapid, Nicolae Manea, a declarat, vineri, că oficialii grupării giuleştene au cerut acordul primăriei pentru ca echipa să dispute meciul cu Steaua, din prima etapă a ediţiei 2014/2015 a Ligii I, pe Arena Naţională din Capitală.

Piţurcă îl consideră pe Boloni cel mai potrivit succesor al lui

Tehnicianul Victor Piţurcă a declarat, într-un interviu acordat site-ului oficial al FRF, că antrenorul cel mai potrivit să îi ia locul în funcţia de selecţioner al echipei naţionale este Ladislau Boloni.

Renzo Rossi: Discuţiile pentru preluarea FC Rapid de către Angelo Massone sunt foarte avansate

Fostul manager sportiv al FC Rapid, Renzo Rossi, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că discuţiile pentru preluarea grupării giuleştene de către omul de afaceri italian Angelo Massone sunt foarte avansate, fiind posibil ca documentele să fie semnate astăzi.

Viorel Moldovan: Eu am drumul meu şi nu mă abat de la el, nu sunt în nicio tabără

Selecţionerul echipei naţionale de tineret, Viorel Moldovan, a declarat, vineri, în conferinţa de presă în care a fost prezentat oficial, că nu consideră că a trecut în altă tabăra noii conduceri a FRF odată cu acceptarea acestui post şi că nu şi-a trădat foştii colegi din "generaţia de aur".

Programul meciurilor din prima etapă a Ligii I: Rapid-Steaua, pe 26 iulie

Primul derbi al Ligii I, Rapid-Steaua, se va disputa în 26 iulie, de la ora 21.00, conform programului etapei inaugurale a ediţiei 2014/2015 a campionatului, anunţat, vineri, de Liga Profesionistă de Fotbal.

Şapte jucători din lotul Germaniei sunt răciţi uşor înainte de meciul cu Franţa

Şapte jucători din lotul Germaniei sunt răciţi uşor înaintea meciului din această seară cu Franţa, din sferturile de finală ale Cupei Mondiale, a anunţat selecţionerul Joachim Low.

ACCIDENT grav în Brazilia: Cel puţin doi morţi după prăbuşirea unei pasarele peste o autostradă la Belo Horizonte – FOTO

Cel puţin două persoane au murit, iar alte 19 au fost rănite, joi, în urma prăbuşirii unei pasarele - aflate în construcţie cu ocazia Campionatului Mondial - deasupra unei autostrăzi, la Belo Horizonte (sud-est), a anunţat Secretariatul Sănătăţii din statul Minas Gerais, relatează AFP.

Halep, după ce a ratat calificarea în finala Wimbledon: A fost dificil să continui după accidentare, nu aveam cum să câştig acest meci

Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 3 şi locul 3 WTA, a declarat, joi, după ce a ratat calificarea în finala de la Wimbledon, că a fost dificil să continue meciul cu Eugenie Bouchard după ce s-a accidentat la gleznă şi a precizat că nu avea cum să câştige această partidă.

McEnroe: Halep a încercat să păstreze nivelul ridicat, dar e greu să faci asta cu atâtea greşeli

Fostul jucător de tenis american, John McEnroe, a declarat, joi, după semifinala Simona Halep - Eugenie Bouchard, că sportiva pregătită de Wim Fissette a încercat să păstreze nivelul ridicat în al doilea set, însă a făcut prea multe grşeeli neforţate.

Andrei Pavel: Astăzi nu a fost ziua Simonei, Bouchard a jucat prea bine

Fostul jucător de tenis Andrei Pavel a declarat, joi, după semifinala pierdută de Simona Halep în faţa jucătoarei Eugenie Bouchard (Canada), că sportiva din România nu a fost în cea mai bună formă, precizând că îşi doreşte ca accidentarea la gleznă să nu fie gravă.

Eugenie Bouchard: Nu pot spune că sunt surprinsă de rezultatele din acest an

Jucătoarea Eugenie Bouchard (Canada) a declarat, joi, după meciul cu Simona Halep, din semifinalele turneului de la Wimbledon, că rezultatele din acest an nu sunt întâmplătoare, având în vedere că s-a calificat cel puţin până în semifinalele fiecărui turneu de Mare Şlem.

Simona Halep a ratat calificarea în finala turneului de la Wimbledon. Românca, învinsă de Eugenie Bouchard cu scorul de 6-7 (5-7), 2-6

Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, a ratat calificarea în finala turneului de la Wimbledon, după ce a fost învinsă, joi, cu scorul de 7-6 (5), 6-2, de sportiva canadiană Eugenie Bouchard, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 13, în penultimul act al competiţiei.

ProSport se pregăteşte de a doua ediţie ”Cu Bicicleta La Munte”

ProSport continuă seria evenimentelor sportive dedicate pasionaţilor de sport şi de mişcare, care doresc să evadeze din rutina zilnică şi să aibă un stil de viaţă activ şi sănătos.

Neymar: Obiectivul Braziliei nu este să facă spectacol, ci să câştige

Atacantul Neymar a declarat, miercuri, cu două zile înaintea partidei contra Columbiei, din sferturile de finală ale Cupei Mondiale, că obiectivul Braziliei nu este acela de a face spectacol, ci să câştige.

Biciclist german de origine română care nu are o mână, amendat pentru modificarea bicicletei

Un biciclist german de origine română, Bogdan Ionescu, a fost amendat în trafic de către un poliţist la Köln pentru că bicicleta pe care o conducea este "lipsită de siguranţă", după ce a modificat-o pentru a o conduce cu o mână, dar a primit banii înapoi de la poliţie.

Mihai Costea, împrumutat la câştigătoarea Cupei Poloniei, WKS Zawisza Bydgoszcz

Atacantul echipei Steaua, Mihai Costea, în vârstă de 26 de ani, va juca sub formă de împrumut în sezonul viitor la câştigătoarea Cupei Poloniei din acest an, WKS Zawisza Bydgoszcz, informează site-ul oficial al grupării poloneze.

Consiliul FIFA al antrenorilor va propune ca echipele să facă a patra schimbare în prelungiri

Consiliul FIFA al antrenorilor va propune, pentru viitoarea ediţie a Cupei Mondiale, Rusia-2018, ca echipelor naţionale să le fie permis să efectueze o a patra modificare, în cazul în care partidele vor ajunge în prelungiri.

Între 20.000 şi 30.000 de fani argentinieni, aşteptaţi la Brasilia

Între 20.000 şi 30.000 de suporteri argentinieni sunt aşteptaţi, sâmbătă, în capitala Braziliei, pentru meciul echipei lor favorite cu Belgia, din sferurile de finală ale Cupei Mondiale la fotbal, a anunţat ambasada Argentinei.

Viorel Moldovan este noul antrenor al selecţionatei de tineret a României, anunţă FRF

Fostul tehnician al echipei Rapid, Viorel Moldovan, este noul antrenor al selecţionatei de tineret a României, el urmând să preia postul lăsat liber la 18 iunie de Bogdan Stelea plecat la Viitorul Constanţa, informează site-ul Federaţiei Române de Fotbal.

LookPlus, recepţionat de abonaţii UPC fără costuri. Pachetul de 3 posturi dedicat Ligii 1 costă 10 lei

Postul Look Plus, care va difuza jumătate din meciurile din Liga 1, face parte din pachetul de bază al UPC, putând fi recepţionat de abonaţii companiei fără costuri suplimentare, în timp ce pachetul Look TV, Look TV HD şi Look Plus HD poate fi achiziţionat la preţul de 10 lei, informează compania.

Ponta spune că a vorbit cu Băsescu despre graţierea lui Gică Popescu: Mi-a spus că respinge

Premierul Victor Ponta afirmă că a discutat cu preşedintele Traian Băsescu despre graţierea lui Gică Popescu, spunându-i că avizul Ministerului Justiţiei ar fi favorabil, dar că şeful statului i-a spus că va respinge propunerea, indiferent de aviz.

Constantina Diţă se va retrage din activitate la Maratonul Internaţional Bucureşti

Campioana olimpică la maraton, Constantina Diţă, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că se va retrage din activitatea sportivă în cadrul celei de-a 7-a ediţii a Maratonului Internaţional Bucureşti Raiffesen Bank, din 4-5 octombrie, al cărei ambasador de imagine a devenit.

Moldovan i-a anunţat pe jucători că pleacă de la Rapid, dar decizia finală o va lua vineri

Antrenorul Viorel Moldovan i-a anunţat pe jucători la finalul antrenamentul de joi de la Mogoşoaia că nu va continua la Rapid, dar decizia finală o va lua vineri, după ce va discuta cu conducerea, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul grupării giuleştene.

Chris Martin va compune imnul pentru Jocurile Invictus, organizate de prinţul Harry

Prinţul Harry, fratele prinţului William, l-a rugat pe Chris Martin, solistul trupei Coldplay, să compună un imn pentru Jocurile sportive Invictus, care vor debuta în septembrie.

Na Li a rămas fără antrenor

Jucătoarea chineză de tenis Na Li a rămas fără antrenor după ce argentinianul Carlos Rodriguez a renunţat la colaborarea cu sportiva clasată pe locul 2 WTA, informează publicaţia belgiană Sud Info.

FIFA şi mai multe federaţii naţionale, bănuite de implicare în trafic de bilete la CM

Autorităţile braziliene au destructurat o reţea de vânzare ilegală a biletelor la partidele de la Cupa Mondială de fotbal şi anchetează existenţa unor eventuali complici în cadrul FIFA şi federaţiilor braziliene, argentiniene şi spaniole.