Adrian Zuckerman spune că Huawei vrea să te spioneze

  • Adrian Zuckerman acuză Huawei că vrea să te spioneze.
  • Ambasadorul SUA în România spune că Huawei România e un instrument al chinezilor.
  • Huawei vrea să se extindă şi în România.
1044 afișări
Imaginea articolului Adrian Zuckerman spune că Huawei vrea să te spioneze

Adrian Zuckerman, ambasadorul SUA în România, atacă din nou compania Huawei, despre care spune că vrea să te controleze, prin spionaj. Zuckerman susţine că Huawei România că e un instrument al comuniştilor chinezi şi că încearcă să dezinformeaze populaţia. 

Ambasadorul acuză Partidul Comunist Chinez că are un plan de a transforma puterea militară a Chinei în cea mai avansată tehnologic din lume. El susţine că Huawei recrutează profesori de la mari institute de cercetare pentru a lucra cu regimul lor.

Huawei vrea să îşi extindă reţeaua de magazine şi centre de servicii, inclusiv pentru infrastructura 5G, şi în alte oraşe în afară de Bucureşti. Cu toate acestea, România are un memorandum semnat cu SUA prin care sunt eliminaţi furnizorii 5G care nu sunt de încredere. Guvernul pregăteşte un act normativ prin care, pentru comunicaţiile la nivel naţional, vor fi folosite doar echipamentele şi soft-urile furnizorilor care „nu se află sub controlul unui Guvern străin”.
 
”Huawei are un program de bonusuri pentru angajaţi în scopul obţinerii de informaţii confidenţiale de la concurenţi. Utilizează intermediari şi spioni, inclusiv „profesori” din institute de cercetare pentru a obţine acces şi a fura proprietatea intelectuală de la concurenţi. (...) Un profesor de la Harvard care se ocupa de cercetare pentru Departamentul Apărării a fost plătit cu 1,5 milioane de dolari şi 50.000 de dolari pe lună de către comuniştii chinezi, ” a spus Adrian Zuckerman într-un comunicat de presă. 
 
 
 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici