Casa Albă se retrage de pe TikTok

  • Preşedintele Biden a transmis personalului să renunţe la aplicaţia chinezească începând cu luna iulie.
  • Donald Trump a tot insistat să interzică TikTok şi WeChat, două aplicaţii care au legătură cu China.
  • Şeful SUA a comandat unui departament efectueze o analiză privind riscurilor naţionale de securitate asociate cu aplicaţiile.
294 afișări
Imaginea articolului Casa Albă se retrage de pe TikTok

Casa Albă se retrage de pe TikTok

Subiectul TikTok este, se pare, singurul în care Donald Trump şi Joe Biden sunt de acord.

Fostul preşedinte Donald Trump şi-a propus, în timp ce era în funcţie, să interzică TikTok şi WeChat, două aplicaţii care au legătură cu China. Dar, strategia lui nu a funcţionat. Trump a emis un ordin executiv  prin care încerca să oprească utilizatorii noi să descarce aplicaţiile şi a încercat, de asemenea, să interzică unele tranzacţii asupra acestora. Însă, instanţele i-au blocat toate încercările, iar ordinele n-au intrat vreodată în vigoare.

Miercuri, Casa Albă a clarificat câteva aspecte. Oficialii administraţiei ameeicanu au declarat că renunţă la ordinele din epoca Trump. Totuşi, comandă Departamentului Comerţului să efectueze propriile analize ale riscurile naţionale de securitate asociate cu aplicaţiile care au legături cu ţările străine. TikTok este o aplicaţie dezvoltată de compania chineză ByteDance.

Biden a spus că oficialii vor continua să „evalueze aceste ameninţări printr-o analiză riguroasă, bazată pe dovezi şi ar trebui să abordeze orice riscuri inacceptabile sau nejustificate, în concordanţă cu securitatea naţională generală, politica externă şi obiectivele economice, inclusiv conservarea şi demonstrarea a valorilor fundamentale şi a libertăţilor fundamentale ale Americii”.

Potrivit Associated Press, oficialii sunt în continuare îngrijoraţi de modul în care China ar putea utiliza datele personale ale utilizatorilor care sunt conectate la aceste aplicaţii. Un oficial de la Casa Albă a declarat pentru Reuters că o revizuire a securităţii naţionale a SUA în legătură cu TikTok rămâne în curs.

Preşedintele Biden nu a luat niciodată o poziţie publică cu privire la încercările lui Trump de a interzice TikTok şi WeChat, în timp ce făcea campanie electorală. Cu toate acestea, Biden le-a transmis celor care fac parte din echipa lui să scoată aplicaţia de pe telefoanele lor mobile începând cu luna iulie. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici