Prima pagină » Tehnologie » Dezvoltatorii europeni se revoltă împotriva taxelor Apple

Dezvoltatorii europeni se revoltă împotriva taxelor Apple

Taxele impuse de Apple pentru aplicații provoacă tensiuni în UE, unde dezvoltatorii spun că plătesc mai mult decât rivalii din SUA, în ciuda legislației europene.
Dezvoltatorii europeni se revoltă împotriva taxelor Apple

O coaliție formată din 20 de dezvoltatori de aplicații și organizații pentru protecția consumatorilor a cerut marți Uniunii Europene să intervină împotriva Apple. Aceștia susțin că politica de taxe a companiei dezavantajează firmele europene în raport cu rivalii americani.

Potrivit coaliției, structura actuală de comisioane impusă de Apple încalcă Legea privind Piețele Digitale. În vigoare din anul 2023, legislația obligă marile platforme tehnologice să permită plăți în afara ecosistemului propriu fără costuri suplimentare.

Apple, reguli diferite în UE și SUA

Nemulțumirile au apărut în urma deciziei recente a unei instanțe americane, care limitează dreptul Apple de a percepe taxe pentru tranzacțiile externe. Practic, în SUA, Apple nu mai poate încasa comisioane pentru plățile făcute în afara aplicațiilor sale.

În timp ce dezvoltatorii americani beneficiază de condiții mai favorabile, cei din Uniunea Europeană continuă să suporte costuri ridicate, susține Coaliția pentru Echitate în Domeniul Aplicațiilor. „Această situație este de nesuportat și dăunătoare pentru economia aplicațiilor”, au comunicat firmele, citate de Reuters.

Costurile ajung la consumatori

Dezvoltatorii europeni sunt nevoiți fie să suporte costul acestor taxe, fie să le transfere către consumatori, a explicat consilierul organizației, Gene Burrus. El a atras atenția că acest lucru „este rău pentru companiile din Europa și este rău pentru consumatorii europeni”.

La începutul acestui an, Comisia Europeană a amendat Apple cu 500 de milioane de euro. Sancțiunea a fost aplicată pentru că firma a împiedicat dezvoltatorii să îndrume utilizatorii către metode alternative de plată. Ulterior, Apple și-a modificat termenii. Compania a introdus comisioane cuprinse între 13% și 20% pentru achizițiile din App Store. De asemenea, aplică taxe suplimentare între 5 și 15% pentru tranzacțiile realizate în afara platformei.

Dezvoltatorii cer intervenția UE

Apple a anunțat noi modificări de politică ce ar urma să intre în vigoare în ianuarie, însă lipsa detaliilor a alimentat frustrarea dezvoltatorilor. Cele 20 de companii susțin că aceste schimbări nu respectă spiritul și litera legii europene.

Acestea au cerut Comisiei Europene să intervină ferm și, dacă este necesar, să trimită cazul la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. „Cerem Comisiei Europene să transmită companiei Apple că legea este lege și că gratuit înseamnă gratuit”, a precizat consilierul citat.

Recomandarea video