Prima pagină » Tehnologie » După Australia, o altă țară va interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale. De când se aplică măsura

După Australia, o altă țară va interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale. De când se aplică măsura

După Australia, o altă țară a decis interzicerea accesului copiilor sub 16 ani la rețelele sociale. Măsura ar urma să se aplice gradual, începând din 28 martie.
După Australia, o altă țară va interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale. De când se aplică măsura
Sursa foto: Hepta
Diana Nunuț
06 mart. 2026, 16:31, Social

Indonezia urmează modelul Australiei și anunță interzicerea rețelelor sociale în rândul copiilor sub 16 ani. Anunțul a fost făcut vineri de ministrul comunicațiilor și afacerilor digitale din Indonezia, Meutya Hafid.

Concret, ministrul a semnat un regulament care va interzice copiilor sub 16 ani să mai aibă conturi pe marile platforme sociale, inclusiv YouTube, Facebook, Instagram, TikTok, Roblox sau X, scrie Associated Press.

Astfel, conturile aparținând adolescenților sub 16 ani de pe „platformele cu risc ridicat” vor fi dezactivate treptat, a anunțat ministrul.

„Motivul este clar. Copiii noștri se confruntă cu amenințări din ce în ce mai reale. De la expunerea la pornografie, hărțuire cibernetică, fraudă online și, cel mai important, dependență. Guvernul este aici pentru ca părinții să nu mai fie nevoiți să lupte singuri împotriva algoritmilor gigantici”, a declarat Hafid, potrivit sursei citate.

„Ne dăm seama că punerea în aplicare a acestei reglementări poate provoca un anumit disconfort la început. Copiii s-ar putea plânge, iar părinții ar putea fi confuzi în privința modului în care să răspundă la plângerile copiilor lor”, a mai spus ministrul indonezian.

În timp ce unii au salutat această decizie, alții au sugerat faptul că guvernul ar trebui să blocheze și alte site-uri web dăunătoare, cum ar fi site-urile de pornografie și de jocuri de noroc online.

Australia, prima țară din lume care a interzis rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani

În aceste condiții, Indonezia va fi prima țară din Asia de Sud-Est care va restricționa accesul copiilor la rețelele sociale.

În luna decembrie 2025, Australia a devenit prima țară din lume care a restricționat accesul copiilor cu vârsta sub 16 ani la rețelele sociale. Între timp, alte țări, printre care Franța, Spania și Marea Britanie, iau în considerare introducerea unor măsuri similare, pe fondul temerilor că adolescenții sunt afectați de expunerea la conținutul nereglementat al rețelelor sociale.

Recomandarea video