Suntem la jumătatea mediei europene la competenţe digitale de bază. GoIT lansează trei noi cursuri IT pentru piaţa din România

Statisticile Comisiei Europene arată că, anul trecut, doar 28% dintre români aveau competenţe digitale de bază, faţă de 54% cât este media Uniunii. Deficitul de cunoştinţe în acest domeniu este vizibil şi pe piaţa muncii, unde companiile autohtone nu reuşesc să identifice candidaţi cu abilităţile IT necesare. Pentru a veni în sprijinul acestora, dar şi pentru a le creşte şansele de angajare şi reuşită profesională, GoIT a anunţat lansarea unui nou concept de cursuri în IT.

117 afișări
Imaginea articolului Suntem la jumătatea mediei europene la competenţe digitale de bază. GoIT lansează trei noi cursuri IT pentru piaţa din România

Suntem la jumătatea mediei europene la competenţe digitale de bază. GoIT lansează trei noi cursuri IT pentru piaţa din România

Potrivit raportului Comisiei Europene, anul trecut doar 9% dintre români aveau competenţe IT peste nivelul elementar şi 28% abilităţi digitale de bază, care presupun folosirea celor mai populare aplicaţii software şi instrumente online. Acest lucru face ca 41% dintre companiile autohtone să se confrunte cu un deficit de angajaţi cu suficiente cunoştinţe pentru a satisface nevoile actuale de business, conform studiului Delloite Global Human Capital Trends 2023.

Pentru a răspunde acestei nevoi a pieţii, GoIT lansează, din martie, trei noi cursuri care vin să completeze oferta educaţională în domeniul competenţelor digitale pe piaţa din România.

„Principalul atu al cursurilor GoIT îl reprezintă flexibilitatea subiectelor şi posibilitatea pe care o oferim fiecărui cursant de a le alege pe cele potrivite obiectivelor sale profesionale. Aceste cursuri vin în sprijinul celor care vor să continue procesul de învăţare. Abordarea practică şi lectorii cu experienţă în domeniu sunt elementele care fac cursurile GoIT uşor accesibile pentru orice candidaţi sau angajaţi, indiferent de domeniu. Platforma GOIT unde studenţii pot descoperi tot suportul de curs într-o manieră gamificată şi pot avea acces oricând la materialele educaţionale în variantă online sau offline, precum şi posibilitatea ca acestea să rămână pe viaţă în posesia cursanţilor sunt alte două atuuri ce facilitează procesul de învăţare a studenţilor GOIT, încă din prima zi de curs”, a declarat Oana Mătăşel, Head of Study la GoIT.

Noile cursuri GoIT abordează domenii cu o largă aplicabilitate:

- Excel pentru începători – curs destinat tuturor celor care folosesc Microsoft Excel în activităţile lor de zi cu zi şi vor să îşi dezvolte abilităţile în utilizarea acestei aplicaţii pentru a-şi uşura munca şi avansa în carieră.

- Bazele PowerBI - curs destinat persoanelor care doresc să dobândească competenţe în analiza datelor şi să treacă la următorul nivel în ceea ce priveşte complexitatea tipurilor de sarcini pe care le pot realiza în activitatea profesională.

- Project Management de la A la Z – curs destinat tuturor celor care vor să înveţe cum pot gestiona un proiect de la zero şi să managerieze eficient resursele, bugetul, echipa şi provocările ce pot apărea pe parcurs.

„Aceste cursuri sunt complementare celor furnizate în prezent în cadrul GoIT şi oferă continuitate studenţilor noştri, precum şi posibilitatea extinderii abilităţilor lor în domeniul IT“, a precizat Oana Mătăşel, Head of Study la GoIT.

Cursurile au o durată de cinci-şase săptămâni, presupun o prezenţă de minimum cinci ore pe săptămână, două sesiuni live online de patru ore şi cel puţin o oră dedicată temelor. Preţurile ȋncep de la 300 de euro şi pot ajunge 650-700 de euro, în funcţie de complexitatea tematicii abordate.

Reconversia profesională, o soluţie tot mai populară

Compania GoIT a intrat în 2022 pe piaţa din România şi în primul an de activitate a avut peste 1.400 de cursanţi ocupând un loc fruntaş în GoIT Group tocmai datorită nevoii actuale din piaţă şi fiind dovada clară că populaţia admite aceste nevoi. Printre cele mai căutate cursuri de anul trecut s-au numărat cele de QA Testing, FullStack Developer, UX/UI Desing şi Data Analyst.

GoIT are deja în palmares mai multe proiecte de reconversie profesională reuşite. Un exemplu în acest sens este cel al unui tânăr care, în urma absolvirii cursului de FullStack Developer, a renunţat la locul de muncă din industria HoReCa şi a reuşit să se angajeze în cadrul unei companii IT din Oradea. „Cele două zile de cursuri pe săptămână şi temele constante m-au ajutat să intru într-un ritm de învăţare şi muncă şi să mă familiarizez cu mediul de lucru. Nu cred că m-aş fi angajat dacă nu făceam cursul. A contat tot ceea ce am învăţat“, a precizat absolventul cursurilor.

Despre GoIT

GoIT este o companie internaţională de educaţie tech care activează în prezent în Statele Unite, Polonia, România, Mexic, Ucraina, Filipine şi Turcia. Compania are cursanţi din 26 de state ale lumii, iar de-a lungul celor nouă ani de activitate a avut peste 11.000 de absolvenţi. 99% dintre aceştia sunt persoane care şi-au dorit o schimbare în carieră şi au început de la zero în domeniul IT.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici