VIDEO Un robot „plimbăreţ” a învăţat să ia decizii corecte. În lumea reală s-a descurcat şi mai bine decât în simulare
Practica bate teoria. O demonstrează un roboţel cu patru picioare scos la drumeţii.
   Dacă antrenezi un robot într-o simulare să iasă din situaţii dificile, va putea să traverseze un teren dificil şi în viaţa reală. Este concluzia la care a ajuns Joonho Lee de la universitatea din   Zurich. Lee şi echipa lui au creat un algoritm pentru reţeaua neurală care permite controlarea robotului. Mai întâi într-o simulare ca într-un joc video cu dealuri, trepte şi scări. Când robotul   făcea o mişcare greşită era penalizat. Astfel, a învăţat să ia deciziile corecte. 
   Iar atunci când l-au dus în zona superbă din alpii elveţieni au descoperit că se descurcă de două ori mai rapid ca în simulare!