CELE MAI NOI ARTICOLE

Preşedintele PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc, şi doi deputaţi democrat-liberali, urmăriţi penal de DNA

Preşedintele PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc, fost şef al CJ, liderul PDL Timişoara, deputatul Cornel Sămărtinean, fost director al Aeroportului Timişoara, şi deputatul PDL Alin Popoviciu sunt urmăriţi penal de DNA într-un dosar privind închirierea unor spaţii la aeroport.
Preşedintele PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc, şi doi deputaţi democrat-liberali, urmăriţi penal de DNA

STUDIU: Consumul de fistic poate preveni diabetul

Fisticul, bogat în grăsimi sănătoase, contribuie la prevenirea instalării diabetului, mai ales a celui de tipul 2, favorizat de obezitate, au constatat cercetătorii spanioli.
STUDIU: Consumul de fistic poate preveni diabetul

REPORTAJ: Daniela Ion a absolvit cu 10 Colegiul „Hasdeu” din Buzău. Vrea să studieze Medicina în ţară – FOTO

Daniela Ion tocmai a absolvit Colegiul "Bogdan Petriceicu Hasdeu" din Buzău cu media 10, fiind şefă de promoţie. E timidă şi serioasă şi spune că se pregăteşte să studieze Medicina în ţară şi că va pleca în străinătate dacă va avea şansa, însă se va întoarce pentru a aduce cu ea ce a învăţat acolo.
REPORTAJ: Daniela Ion a absolvit cu 10 Colegiul

Daniel Radcliffe spune că şi-ar dori să joace rolul negativ într-un film din seria „James Bond”

Actorul Daniel Radcliffe, interpretul lui Harry Potter din franciza omonimă, a afirmat recent că şi-ar dori să joace într-un film din seria "James Bond", însă preferă rolul personajului negativ, deoarece crede că nu are calităţile fizice pentru a-l interpreta pe agentul 007.
Daniel Radcliffe spune că şi-ar dori să joace rolul negativ într-un film din seria

Judecătorul CC Tudorel Toader este reprezentantul României la Comisia de la Veneţia

Tudorel Toader, judecător la Curtea Constituţională şi decan al Facultăţii de Drept a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, a fost numit de Guvern reprezentantul României la Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept, cunoscută drept Comisia de la Veneţia.
Judecătorul CC Tudorel Toader este reprezentantul României la Comisia de la Veneţia

Arsene Wenger şi-a prelungit contractul cu Arsenal Londra

Tehnicianul francez Arsene Wenger a semnat prelungirea contractului cu Arsenal Londra pentru încă trei sezoane, până în 2017, a anunţat, vineri, clubul londonez, citat de AFP.
Arsene Wenger şi-a prelungit contractul cu Arsenal Londra

Restaurante din Bucureşti şi Ilfov, vizate într-un dosar de evaziune cu carne

Administratorii mai multor restaurante din Bucureşti şi Ilfov sunt cercetaţi de poliţiştii bucureşteni, în urma extinderii unei anchete deschise într-un caz de evaziune cu carne, soldată cu cinci arestări, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din Poliţia Capitalei.
Restaurante din Bucureşti şi Ilfov, vizate într-un dosar de evaziune cu carne

Preşedinte, conducere şi statut noi, precum şi o nouă viziune la Asociaţia Română de Relaţii Publice

Asociaţia Română de Relaţii Publice (ARRP) are o nouă viziune ca urmare a schimbării componenţei şi structurii Consiliului său Director, a statutului si a regulamentului de organizare şi funcţionare, potrivit unui comunicat remis, vineri, agenţiei MEDIAFAX.
Preşedinte, conducere şi statut noi, precum şi o nouă viziune la Asociaţia Română de Relaţii Publice

Şeful BlackBerry reorganizează compania şi spune că „poate salva pacientul”

Directorul general al BlackBerry, John Chen, care a preluat conducerea companiei în noiembrie 2013, consideră că şansele de redresare a producătorului de smartphone-uri au crescut de la 50% la 80%, relatează Bloomberg.
Şeful BlackBerry reorganizează compania şi spune că

Autorităţile SUA vor penalizări de peste 10 miliarde de dolari pentru BNP Paribas

Procuratura SUA vrea ca BNP Paribas să plătească peste 10 miliarde de dolari pentru închiderea investigaţiilor federale şi statale referitoare la afacerile celei mai mari bănci din Franţa cu ţări supuse sancţiunilor internaţionale, precum Sudan şi Iran, a declarat o sursă apropiată situaţiei.
Autorităţile SUA vor penalizări de peste 10 miliarde de dolari pentru BNP Paribas

Romtelecom şi Cosmote vor trece la brandul „T” al Deutsche Telekom din toamnă. Cum arată noul logo – FOTO

Romtelecom şi Cosmote România vor încheia în această toamnă procesul de adoptare a brandului "T" al grupului german Deutsche Telekom, care deţine 40% din OTE Grup (Grecia), acţionarul majoritar al celor doi operatori telecom locali.
Romtelecom şi Cosmote vor trece la brandul

Lumina intensă din dormitor pe timpul nopţii, asociată cu obezitatea

Persoanele care dorm într-o cameră cu prea multă lumină au fost asociate cu un risc sporit de obezitate, potrivit unui studiu realizat de Institute of Cancer Research din Londra.
Lumina intensă din dormitor pe timpul nopţii, asociată cu obezitatea

Prinţul Charles, încântat de pâinea secuiască pe care a mâncat-o la Valea Zălanului

Prinţul Charles a fost încântat de pâinea secuiască tradiţională cu cartofi pe care a gustat-o la petrecerea câmpenească organizată de sătenii din Valea Zălanului (Covasna), el considerând interesant că această pâine se vinde acum şi în Marea Britanie, fiind produsă la brutăria unui covăsnean.
Prinţul Charles, încântat de pâinea secuiască pe care a mâncat-o la Valea Zălanului

Ioana Petrescu a tăiat indemnizaţii pentru AGA de la CEC şi EximBank de jumătate de milion de euro

Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, a limitat indemnizaţiile plătite reprezentanţiilor instituţiei în AGA de la CEC Bank şi de la EximBank la câte o şedinţă pe an, reducând semnificativ sumele plătite de cele două bănci de stat, care economisesc astfel aproximativ jumătate de milion de euro.
Ioana Petrescu a tăiat indemnizaţii pentru AGA de la CEC şi EximBank de jumătate de milion de euro

CUPA MONDIALĂ de fotbal: Cum îşi vând marfa traficanţii de droguri în cartierele din Rio de Janeiro – VIDEO

Guvernul din Rio de Janeiro a anunţat, în 2008, lansarea unei campanii de securitate în vederea Cupei Mondiale de fotbal din 2014, autorităţile ocupând mai multe favele din zona de sud şi din cea turistică, care se aflau de mai mulţi ani în "mâinile" traficanţilor de droguri.
CUPA MONDIALĂ de fotbal: Cum îşi vând marfa traficanţii de droguri în cartierele din Rio de Janeiro - VIDEO

Alegerile vor consolida „legitimitatea” lui al-Assad, afirmă un consilier al lui Ali Khamenei

Iranul a apreciat vineri că alegerile prezidenţiale din Siria, pe 3 iunie, vor consolida "legitimitatea" aliatului său Bashar al-Assad, care este sigur că va le va câştiga, în războiul pe care acesta-l poartă împotriva rebelilor.
Alegerile vor consolida

CONFERINŢA MEDIAFAX: Neagu, Transelectrica – Sistemul energetic „a fost violat pe toate părţile” în ultimii 20 de ani

Sistemul energetic românesc "a fost violat pe toate părţile" în ultimii 20 de ani, dar este încă în funcţiune, a afirmat Carmen Neagu, preşedintele Consiliului de Supraveghere al Transelectrica, la conferinţa "Mediafax Talks about Energy".
CONFERINŢA MEDIAFAX: Neagu, Transelectrica - Sistemul energetic

Israelul a interceptat conversaţiile lui Bill Clinton cu Hafez al-Assad, în 1999

Serviciile de informaţii israeliene au interceptat, în anul 1999, discuţiile pe care preşedintele american de la acea vreme, Bill Clinton, le-a purtat cu omologul său sirian, Hafez al-Assad, precum şi negocierile de la Camp David (SUA) pe tema conflictului israelo-palestinian, relatează Newsweek.
Israelul a interceptat conversaţiile lui Bill Clinton cu Hafez al-Assad, în 1999

Monica Niculescu, eliminată la dublu, la Roland Garros

Perechea Monica Niculescu/Klara Koukalova (România/Cehia), cap de serie numărul 14, a fost învinsă, vineri, cu scorul de 1-6, 6-2, 6-4, de cuplul Andrea Petkovici/Magdalena Rybarikova (Germania/Slovacia), în turul doi al turneului de la Roland Garros.
Monica Niculescu, eliminată la dublu, la Roland Garros

Vrei să le cunoşti pe cele mai dorite vedete din Playboy? Vino la The Sexiest Playmates Party!

Astăzi, 30 mai, după ora 23.00, în club BOA din Bucureşti, cele mai râvnite femei din revista iepuraşului cu papion te invită la o noapte de socializare nocturnă! Eşti curios să afli mai multe detalii?
Vrei să le cunoşti pe cele mai dorite vedete din Playboy? Vino la The Sexiest Playmates Party!

STUDIU: Pornografia reduce volumul creierului

Bărbaţii care îşi petrec mult timp vizionând materiale pornografice sunt expuşi riscului de micşorare a volumului materiei cenuşii în anumite regiuni ale creierului şi au o activitate cerebrală redusă, conform unui studiu al cercetătorilor germani, publicat joi în Statele Unite.
STUDIU: Pornografia reduce volumul creierului

Virgin Galactic va trimite pasageri în spaţiu

Compania de turism spaţial Virgin Galactic, înfiinţată de miliardarul Richard Branson, a anunţat joi că a semnat un acord cu autorităţile americane, în virtutea căruia va putea să transporte pasageri în spaţiu în cadrul unor zboruri comerciale.
Virgin Galactic va trimite pasageri în spaţiu

Marilyn Manson va juca în serialul „Sons of Anarchy”

Rockerul Marilyn Manson a decis să îşi continue incursiunea în universul actoriei începută în urmă cu câţiva ani şi va interpreta un rol consistent în cel de-al şaptelea sezon al serialului dramatic "Sons of Anarchy".
Marilyn Manson va juca în serialul

LOCURI DE MUNCĂ: Peste 17.300 de posturi vacante la nivel naţional, cele mai multe în Cluj şi Bucureşti

Peste 17.300 de locuri de muncă sunt disponibile, la nivel naţional, cele mai multe fiind în Capitală şi în judeţele Cluj, Prahova, Arad, Argeş, Braşov, Hunedoara, Timiş, Iaşi şi Sibiu, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
LOCURI DE MUNCĂ: Peste 17.300 de posturi vacante la nivel naţional, cele mai multe în Cluj şi Bucureşti

FSB: „Terorişti” ucraineni, arestaţi în Crimeea

Serviciul Federal rus de Securitate (FSB, fostul KGB) a anunţat vineri că a arestat, în Crimeea, un grup de ultranaţionalişti ucraineni care voia să comită acţiuni "teroriste" asupra unor infrastructuri în peninsula anexată de Rusia în martie.
FSB:

Prunele uscate, benefice pentru pierderea în greutate

Persoanele care consumă prune uscate de două ori pe zi, în timpul curei de slăbire, pot pierde mai uşor în greutate, deoarece aceste fructe contribuie la menţinerea senzaţiei de saţietate, au constatat cercetătorii de la Universitatea din Liverpool.
Prunele uscate, benefice pentru pierderea în greutate

Conducerea Radioului Public îşi încheie mandatul: Parlamentul a declanşat procedura înlocuirii sale

Membrii Consiliului de Administraţie (CA) al Radioului Public, între care se află şi preşedintele-director general, Ovidiu Miculescu, îşi vor încheia mandatele la conducerea instituţiei în luna iunie, fapt pentru care Comisia de Cultură a Senatului a declanşat procedura înlocuirii lor.
Conducerea Radioului Public îşi încheie mandatul: Parlamentul a declanşat procedura înlocuirii sale

VREMEA în weekend: Prognoza meteo în ţară, în Bucureşti, la munte şi la mare

Sâmbătă, valorile termice vor continua să scadă în cea mai mare parte a ţării, astfel încât vor caracteriza o vreme răcoroasă, chiar rece pentru această dată în vest şi nord-vest.
VREMEA în weekend: Prognoza meteo în ţară, în Bucureşti, la munte şi la mare

Octavian Bellu şi Mariana Bitang au demisionat din COSR

Antrenorul coordonator al lotului feminin de gimnastică, Octavian Bellu, şi antrenoarea Mariana Bitang şi-au depus, vineri, demisiile din Comitetul Olimpic şi Sportiv Român prin e-mail, a declarat, pentru MEDIAFAX, secretarul general al COSR, Ioan Dobrescu.
Octavian Bellu şi Mariana Bitang au demisionat din COSR

Bono şi The Edge, în consiliul de administraţie al producătorului de chitare Fender

Legendarul producător american de chitare Fender a anunţat joi intrarea în consiliul său de administraţie a doi membri ai trupei rock irlandeze U2, chitaristul The Edge şi solistul Bono.
Bono şi The Edge, în consiliul de administraţie al producătorului de chitare Fender

Trafic restricţionat în centrul Capitalei, pentru spectacolele Festivalului de Teatru de Stradă

Circulaţia va fi restricţionată sâmbătă, pe mai multe străzi din centrul Capitalei, unde vor avea loc spectacole cu paradă din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă - B-FIT in the Street.
Trafic restricţionat în centrul Capitalei, pentru spectacolele Festivalului de Teatru de Stradă

O actriţă din „Orange Is The New Black”, prima persoană transgender de pe coperta revistei Time

Laverne Cox, star al serialului "Orange Is The New Black", a devenit prima persoană transgender din lume care a fost invitată să pozeze pentru coperta prestigioasei reviste Time.
O actriţă din

Florin Mergea s-a calificat în turul 3 la Roland Garros, cea mai bună performanţă din carieră

Jucătorul Florin Mergea şi partenerul său croat Martin Draganja s-au calificat, vineri, în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros, aceasta fiind cea mai bună performanţă la un Grand Slam pentru sportivul român clasat pe locul 51 în ierarhia ATP de dublu.
Florin Mergea s-a calificat în turul 3 la Roland Garros, cea mai bună performanţă din carieră

Ziua Internaţională a Copilului: Spectacole, concursuri şi multe surprize, în Capitală

Spectacole, muzică, lecturi, întâlniri cu personaje fantastice şi vedete, precum şi multe alte surprize au fost pregătite de Ziua Internaţională a Copilului pentru prichindeii care vor să se bucure de sărbătoarea copilăriei, celebrată în România, în fiecare an, pe 1 iunie.
Ziua Internaţională a Copilului: Spectacole, concursuri şi multe surprize, în Capitală

Peste 72% dintre elevii olimpici au luat bacalaureatul

Pester 72% dintre elevii olimpici au promovat examenul de bacalaureat, în sesiunea specială desfăşurată în perioada 19 - 29 mai, în judeţul Prahova, informează Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).
Peste 72% dintre elevii olimpici au luat bacalaureatul

Mihai Stoica rămâne în închisoare, instanţa i-a repins cererea de anulare a condamnării

Fostul manager al echipei de fotbal Steaua Bucureşti, Mihai Stoica, rămâne în închisoare, după ce Curtea de Apel a Capitalei i-a respins, vineri, contestaţia în anulare privind condamnarea la trei ani şi şase luni de închisoare din dosarul transferurilor, decizia instanţei fiind definitivă.
Mihai Stoica rămâne în închisoare, instanţa i-a repins cererea de anulare a condamnării

Pachebotul Concordia va fi dezmembrat la Genova

Armatorul Costa a decis să dezmembreze pachebotul Concordia, eşuat din ianuarie 2012 în Toscana, în portul Genova şi nu în Turcia sau altundeva în Europa, scrie ziarul Sole 24 Ore în ediţia de vineri.
Pachebotul Concordia va fi dezmembrat la Genova

Pacienţi cronici au dat în judecată statul, pentru neactualizarea listei de medicamente compensate

Alianţa Pacienţilor Cronici din România (APCR) a dat în judecată statul român, în trei dosare diferite, pentru nerespectarea dreptului pacienţilor la Sănătate, garantat prin Constituţie, prin faptul că nu a reactualizat timp de ani de zile lista medicamentelor compensate.
Pacienţi cronici au dat în judecată statul, pentru neactualizarea listei de medicamente compensate

OSCE anunţă că a pierdut contactul cu altă echipă de observatori în estul Ucrainei

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Euroa a anunţat vineri că a pierdut contactul cu o a doua echipă de observatori, arestaţi joi seara de către persoane înarmate la Severodoneţk, în estul separatist prorus din Ucraina.
OSCE anunţă că a pierdut contactul cu altă echipă de observatori în estul Ucrainei

CONFERINŢA MEDIAFAX – Nicolescu: Statul va începe să joace un rol mai activ în companiile unde este acţionar minoritar

Statul va începe, în următoarele luni, să joace un rol mai activ şi în companiile în care este acţionar minoritar, la fel cum face Fondul Proprietatea (FP), a declarat vineri ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, la "MEDIAFAX talks about Energy".
CONFERINŢA MEDIAFAX - Nicolescu: Statul va începe să joace un rol mai activ în companiile unde este acţionar minoritar