CELE MAI NOI ARTICOLE

Sonia Gandhi merge în SUA pentru o vizită medicală

Sonia Gandhi, preşedinta Partidului Congresului, aflat la putere, şi considerată ca fiind personalitatea cea mai influentă în India, va merge în Statele Unite, unde va efectua o vizită medicală, anunţă agenţia de presă indiană, la o săptămâna după ce a fost spitalizată la New Delhi.
Sonia Gandhi merge în SUA pentru o vizită medicală

Director sportiv FC Sevilla: Rusescu nu va pleca

Directorul sportiv al clubului FC Sevilla, Ramon Rodriguez Verdejo "Monchi" a declarat, marţi, că atacantul Raul Rusescu, achiziţionat în această vară de la Steaua Bucureşti, nu va părăsi gruparea spaniolă, informează site-ul diariodesevilla.es.
Director sportiv FC Sevilla: Rusescu nu va pleca

Ion Ariton, audiat la DNA ca martor în dosarul privind gala „Campion pentru România”

Fostul ministru al Economiei Ion Ariton a venit, marţi, la DNA pentru a fi audiat ca martor în dosarul în care DLAF a sesizat posibile acte de corupţie, comise în principal de Rudel Obreja, în contextul organizării galei "Campion pentru România", la care Lucian Bute a boxat cu Jean Paul Mendy.
Ion Ariton, audiat la DNA ca martor în dosarul privind gala

Radu Jude pregăteşte un nou lungmetraj, după romanul „Inimi cicatrizate”, de Max Blecher

Regizorul Radu Jude pregăteşte un nou lungmetraj, o adaptare liberă a textelor lui Max Blecher, în special a romanului "Inimi cicatrizate", informează un comunicat remis MEDIAFAX.
Radu Jude pregăteşte un nou lungmetraj, după romanul

Israelienii se tem că vor fi nevoiţi să înfrunte singuri Iranul: „Bâlbâiala şi ezitarea în privinţa Siriei dovedesc că Israelul nu poate conta decât pe sine”

Israelienii se tem că au fost lăsaţi singuri pentru a contracara programul nuclear iranian, după decizia preşedintelui american, Barack Obama, de a cere aprobarea Congresului pentru o intervenţie militară în Siria.
Israelienii se tem că vor fi nevoiţi să înfrunte singuri Iranul:

PIAŢA IMOBILIARĂ: Cu cât s-au redus CHIRIILE apartamentelor din Bucureşti

Proprietarii au redus chiriile la apartamentele din Bucureşti cu până la 4% în luna august, în condiţiile în care în acest interval pe piaţă au fost scoase la închiriere cu 10% mai multe locuinţe, potrivit raportul lunar de monitorizare realizat de AnunţuriParticulari.ro.
PIAŢA IMOBILIARĂ: Cu cât s-au redus CHIRIILE apartamentelor din Bucureşti

Creştere record pentru acţiunile Nokia la bursă, după acordul cu Microsoft

Bursele vest-europene au deschis marţi cu variaţii nesemnificative, în aşteptarea datelor privind industria prelucrătoare din Statele Unite, însă acţiunile Nokia afişează o creştere record, de 45%, după ce Microsoft a anunţat că va prelua divizia de telefoane mobile a companiei finlandeze.
Creştere record pentru acţiunile Nokia la bursă, după acordul cu Microsoft

Ionel Gane, noul antrenor al echipei Corona Braşov: Nu mă tem de probleme, cred în salvarea acestei echipe

Antrenorul Ionel Gane a declarat, marţi, la prezentarea oficială ca antrenor al formaţiei Corona Braşov, cu care a semnat contract pe un an, că nu se teme de problemele existente la echipă şi că are mare încredere că împreună cu jucătorii va evita retrogradarea.
Ionel Gane, noul antrenor al echipei Corona Braşov: Nu mă tem de probleme, cred în salvarea acestei echipe

Judecarea dosarului în care Sebastian Ghiţă este acuzat de complicitate la înşelăciune, amânată

Judecarea dosarului în care Sebastian Ghiţă este acuzat de complicitate la înşelăciune a fost amânată, marţi, de instanţa supremă pentru 15 octombrie, după ce unii dintre inculpaţi au cerut un nou termen pentru a putea să îşi angajeze avocaţi.
Judecarea dosarului în care Sebastian Ghiţă este acuzat de complicitate la înşelăciune, amânată

Roger Federer, eliminat în optimi de finală la US Open

Tenismanul elveţian Roger Federer, cap de serie numărul 7, a ratat, luni, calificarea în sferturile de finală de la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului.
Roger Federer, eliminat în optimi de finală la US Open

Fiica actorilor Melanie Griffith şi Don Johnson, protagonista filmului „Fifty Shades of Grey”

Dakota Johnson, fiica actorilor Melanie Griffith şi Don Johnson, o va interpreta pe naiva Anastasia Steele în ecranizarea romanului erotic "Fifty Shades of Grey", alături de actorul britanic Charlie Hunnam, care va juca rolul manipulatorului magnat Christian Grey.
Fiica actorilor Melanie Griffith şi Don Johnson, protagonista filmului

Numărul locuinţelor finalizate a crescut în primul semestru

Numărul locuinţelor finalizate în primul semestru este mai mare cu aproape 800 de unităţi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, fiind construite 16.859 locuinţe, a anunţat marţi Institutul Naţional de Statistică (INS).
Numărul locuinţelor finalizate a crescut în primul semestru

Forţa de muncă s-a scumpit în trimestrul al doilea

Costul orar al forţei de muncă în formă ajustată în funcţie de numărul zilelor lucrătoare a crescut în trimestrul al doilea cu 4,01% faţă de primul trimestru şi cu 5,97% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, iar în formă brută avansul a fost de 3,94%, respectiv 5,99%, potrivit datelor INS.
Forţa de muncă s-a scumpit în trimestrul al doilea

Alexandru Vişinescu, urmărit penal pentru GENOCID. Torţionarul este acuzat că i-a supus pe deţinuţii politici la rele tratamente, bătăi şi alte violenţe

Torţionarul Alexandru Vişinescu este urmărit penal pentru genocid, întrucât în perioada 1956-1963, când a condus Penitenciarul Râmnicu Sărat, i-a supus pe deţinuţii politici la rele tratamente, bătăi şi alte violenţe, i-a lipsit de hrană, medicamente şi asistenţă medicală, a anunţat, marţi, Parchetul ICCJ. Alexandru Vişinescu a fost audiat, marţi, aproximativ o oră, la Parchetul instanţei supreme.
Alexandru Vişinescu, urmărit penal pentru GENOCID. Torţionarul este acuzat că i-a supus pe deţinuţii politici la rele tratamente, bătăi şi alte violenţe

Investiţiile în economie au scăzut în primul semestru. Ce domenii au consemnat, totuşi, creşteri

Investiţiile realizate în economie au scăzut atât în trimestrul al doilea, cât şi la semestru, faţă de perioadele similare din anul precedent, cu 4,2%, respectiv cu 2,3%, ajungând la 27,92 miliarde lei (6,35 miliarde euro) la jumătatea anului, a anunţat marţi Institutul Naţional de Statistică (INS).
Investiţiile în economie au scăzut în primul semestru. Ce domenii au consemnat, totuşi, creşteri

Moscova emite o avertizare de călătorie pentru cetăţenii ruşi urmăriţi de SUA

Ministerul rus de Externe a emis o avertizare de călătorie pentru cetăţenii săi, avertizând persoanele urmărite de Statele Unite să nu viziteze ţările care au un tratat de extrădare cu Washingtonul.
Moscova emite o avertizare de călătorie pentru cetăţenii ruşi urmăriţi de SUA

Numărul refugiaţilor sirieni depăşeşte două milioane de persoane

Numărul refugiaţilor sirieni depăşeşte de acum două milioane, a anunţat, marţi, într-un comunicat Înaltul comisariat ONU pentru refugiaţi (UNHCR), care aminteşte că în urmă cu un an numărul lor era de 230.671 de persoane.
Numărul refugiaţilor sirieni depăşeşte două milioane de persoane

PROTESTELE DIN CAPITALĂ: Bulevardul Regina Elisabeta, deblocat de manifestanţi după şase ore

Bulevardul Regina Elisabeta din Capitală a fost deblocat de manifestanţi după şase ore, a doua zi de proteste la Universitate faţă de proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană fiind încheiată fără incidente.
PROTESTELE DIN CAPITALĂ: Bulevardul Regina Elisabeta, deblocat de manifestanţi după şase ore

Microsoft VA CUMPĂRA divizia de telefoane mobile a Nokia

Grupul informatic american Microsoft va cumpăra divizia de telefoane mobile a Nokia în schimbul unei sume totale de 5,44 de miliarde de euro, a anunţat acesta marţi, citat de AFP. Fostul lider pe piaţa telefoanelor mobile îşi va concentra de acum activitatea asupra serviciilor şi reţelelor, o decizie calificată drept "cea mai bună cale de a merge înainte, atât pentru Nokia, cât şi pentru acţionarii săi", a declarat preşedintele Nokia, Risto Siilasmaa, citat într-un comunicat.
Microsoft VA CUMPĂRA divizia de telefoane mobile a Nokia

INCIDENT AVIATIC: 15 persoane au fost rănite după ce un avion pe ruta Madrid-Sao Paulo a traversat o zonă cu turbulenţe

Turbulenţele puternice au provocat rănirea a 15 persoane aflat la bordul unui avion al companiei braziliene TAM ce se deplasa de la Madrid la Sao Paulo şi care a fost constrâns să aterizeze de urgenţă, a anunţat TAM, citată de AFP.
INCIDENT AVIATIC: 15 persoane au fost rănite după ce un avion pe ruta Madrid-Sao Paulo a traversat o zonă cu turbulenţe

Website-ul U.S. Marines Corps a fost atacat de hackeri susţinători ai regimului sirian

Hackeri favorabili regimului sirian au postat mesaje pe site-ul de recrutare al U.S. Marines Corps, cerând soldaţilor să sfideze ordinele preşedintelui american Barack Obama.
Website-ul U.S. Marines Corps a fost atacat de hackeri susţinători ai regimului sirian

Brazilia şi Mexic cer explicaţii Statelor Unite privind acuzaţiile de spionaj

Guvernele Braziliei şi Mexicului au cerut luni explicaţii oficiale Statelor Unite, după acuzaţiile formulate anterior de televiziunea braziliană TV Globo privind spionarea preşedinţilor Dilma Rousseff şi Enrique Pena Nieto.
Brazilia şi Mexic cer explicaţii Statelor Unite privind acuzaţiile de spionaj

Japonia a închis unul dintre cele două reactoare nucleare aflate în funcţiune

Unul dintre cele două reactoare nucleare ale Japoniei rămase în serviciu a fost închis marţi, al doilea urmând să se închidă la jumătatea lui septembrie, a anunţat exploatatorul Kansai Electric Power (Kepco), citat de AFP.
Japonia a închis unul dintre cele două reactoare nucleare aflate în funcţiune

Ciocniri între manifestanţi şi poliţie după distrugerea unor semne bilingve în Croaţia

Ciocniri au avut loc, luni, între poliţie şi manifestanţi croaţi care au rupt însemne chirilice, alfabet utilizat de minoritatea sârbă din Croaţia, la Vukovar, oraş distrus de forţele sârbe în cursul conflictului din 1991-95.
Ciocniri între manifestanţi şi poliţie după distrugerea unor semne bilingve în Croaţia

John Kerry şi Chuck Hagel vor fi audiaţi de Senatul american cu privire la Siria

Membri cheie ai administraţiei lui Barack Obama vor participa marţi la o audiere în Senatul american pentru a apăra o intervenţie militară în Siria, în cadrul intensei campanii de lobby lansată de preşedinte la adresa Congresului.
John Kerry şi Chuck Hagel vor fi audiaţi de Senatul american cu privire la Siria

Hezbollah îşi mobilizează forţele anticipând un eventual ATAC asupra Siriei

Combatanţii Hezbollah-ului şiit libanez, aliat al regimului de la Damasc, au ocupat poziţii ţinute secrete în Liban, în anticiparea unei lovituri eventuale a Statelor Unite împotriva Siriei, au raportat luni martori citaţi de AFP.
Hezbollah îşi mobilizează forţele anticipând un eventual ATAC asupra Siriei

Simona Halep, eliminată în optimile de finală ale US Open

Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 21 şi locul 19 WTA, a ratat, luni, calificarea în sferturile de finală ale US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiţiei.
Simona Halep, eliminată în optimile de finală ale US Open

UPDATE: Bashar al-Assad avertizează faţă de riscul unui „război regional” în caz de atacuri străine

Adaugă declaraţii ale preşedintelui sirian Bashar al-Assad.
UPDATE: Bashar al-Assad avertizează faţă de riscul unui

Oferta Nuclearelectrica începe luni. Câte fonduri poate atrage compania prin această operaţiune

Oferta pentru listarea Nuclearelectrica la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) va începe luni, 9 septembrie, şi se va încheia pe 20 septembrie, operaţiune prin care compania deţinută de stat poate atrage fonduri nete de 272,8 - 369,3 milioane lei.
Oferta Nuclearelectrica începe luni. Câte fonduri poate atrage compania prin această operaţiune

Preşedintele Siriei anunţă riscul unui RĂZBOI regional: „Orientul Mijlociu este un butoi cu pulbere, iar focul se apropie astăzi”

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a avertizat, luni, faţă de riscul unui "război regional" în caz de acţiune militară occidentală, în timp ce Washington şi Paris susţin necesitatea unui atac asupra regimului sirian acuzat că a utilizat arme chimice.
Preşedintele Siriei anunţă riscul unui RĂZBOI regional:

Guvernul francez a dat publicităţii o notă declasificată privind ATACUL CHIMIC din SIRIA. Principalele puncte ale documentului

O "sinteză naţională declasificată aparţinând serviciilor de informaţii", de nouă pagini, a fost dată publicităţii luni de către Guvernul francez, cu privire la "programul chimic sirian", "cazuri de folosire de agenţi chimici" şi "atacul chimic" de la 21 august, "masiv şi coordonat".
Guvernul francez a dat publicităţii o notă declasificată privind ATACUL CHIMIC din SIRIA. Principalele puncte ale documentului

Dmitri Rogozin a avertizat Republica Moldova că ar putea rămâne fără gaz rusesc

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a sugerat luni, în cadrul vizitei sale la Chişinău, că în cazul unui acord de asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană (UE), Rusia ar putea înceta livrările de gaze naturale în această ţară.
Dmitri Rogozin a avertizat Republica Moldova că ar putea rămâne fără gaz rusesc

Rusia va trimite parlamentari în SUA să discute direct cu congresmeni despre CRIZA DIN SIRIA

Rusia va trimite parlamentari în Statele Unite pentru a discuta despre criza din Siria cu membri ai Congresului american, au anunţat luni preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului rus în cursul unei întâlniri cu Vladimir Putin.
Rusia va trimite parlamentari în SUA să discute direct cu congresmeni despre CRIZA DIN SIRIA

A DOUA ZI DE PROTESTE ÎN CAPITALĂ: Aproximativ 1.000 de persoane au manifestat împotriva proiectului de la Roşia Montană. Protestatarii AU BLOCAT Bulevardul Regina Elisabeta – GALERIE FOTO

Aproximativ 1.000 de persoane au protestat în Piaţa Universităţii din Capitală, a doua zi consecutiv, faţă de proiectul de exploatare minieră de la de la Roşia Montană, aprobat de Guvern săptămâna trecută. În jurul orei 22:00, protestatarii au blocat Bulevardul Regina Elisabeta, pe ambele sensuri.
A DOUA ZI DE PROTESTE ÎN CAPITALĂ: Aproximativ 1.000 de persoane au manifestat împotriva proiectului de la Roşia Montană. Protestatarii AU BLOCAT Bulevardul Regina Elisabeta - GALERIE FOTO

François Hollande a fost atras într-o „capcană” de către Barack Obama. Cum comentează presa franceză criza din Siria

"Prins în capcană", este comentariul cel mai frecvent al presei franceze, după ce preşedintele american Barack Obama şi-a schimbat poziţia privind Siria şi a anunţat convocarea Congresului pe această temă, apreciind că Hollande a rămas singur în conflictul sirian.
François Hollande a fost atras într-o

Avocata Otilia Sava, numită în funcţia de secretar de stat MApN pentru relaţia cu Parlamentul

Premierul Victor Pona a numit-o pe Otilia Sava, avocat de profesie, în funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, unde va avea în atribuţii relaţia cu Parlamentul, informarea publică şi creşterea calităţii vieţii.
Avocata Otilia Sava, numită în funcţia de secretar de stat MApN pentru relaţia cu Parlamentul

Ungaria cere României să respecte reglementările europene în domeniul minelor de aur

Guvernul ungar se aşteaptă ca autorităţile române să respecte atât regulile europene în domeniul minelor de aur, cât şi "bunurile de mediu şi culturale" aflate în pericol din cauza proiectului de la Roşia Montană (vestul României), afirmă luni două ministere ungare într-un comunicat, citat de MTI.
Ungaria cere României să respecte reglementările europene în domeniul minelor de aur

Stoica despre transferurile Stelei: Singurul care semnează este Neagu. Transferurile lui Varela, Wesley, Kapetanos, imposibil de realizat

Managerul FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat, luni, că singurul jucător care va semna un contract cu Steaua este mijlocaşul Ionuţ Neagu de la Oţelul Galaţi, adăugând că transferurile fotbaliştilor Wesley (Al Hilal), Fernando Varela (FC Vaslui) şi Pantelis Kapetanos (CFR Cluj) nu se pot realiza.
Stoica despre transferurile Stelei: Singurul care semnează este Neagu. Transferurile lui Varela, Wesley, Kapetanos, imposibil de realizat

CRIZA DIN SIRIA – Guvernul francez: Atacul chimic din 21 august a fost comis de regimul de la Damasc

Atacul chimic de la 21 august, lângă Damasc, a fost comis de regimul sirian şi s-a soldat cu "cel puţin 281" de morţi, în special în rândul populaţiei civile, potrivit unor informaţii aparţinând serviciilor franceze de informaţii date publicităţii luni de către Guvern.
CRIZA DIN SIRIA - Guvernul francez: Atacul chimic din 21 august a fost comis de regimul de la Damasc

Ministerul Justiţiei vrea să introducă o valoare-prag de 40.000 lei şi pentru debitori, la deschiderea insolvenţei

Ministerul Justiţiei a supus, luni, dezbaterii publice proiectul noii legi a insolvenţei, care prevede, printre altele, că pentru formularea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvenţă se introduce o valoare-prag şi pentru debitor, aceeaşi cu cea pentru creditor, respectiv de 40.000 de lei.
Ministerul Justiţiei vrea să introducă o valoare-prag de 40.000 lei şi pentru debitori, la deschiderea insolvenţei