CELE MAI NOI ARTICOLE

Un imigrant turc a ucis şi decapitat o româncă în Israel. Femeia era din judeţul Bihor şi muncea ca însoţitoare la o pensionară

Un cadarvu decapitat şi dezmembrat, găsit la sfârşitul săptămânii trecute de autorităţile din Tel Aviv, a fost identificat ca aparţinând unei femei de 45 de ani, din localitatea bihoreană Valea lui Mihai, care lucra în Israel ca însoţitor la o pensionară.
Un imigrant turc a ucis şi decapitat o româncă în Israel. Femeia era din judeţul Bihor şi muncea ca însoţitoare la o pensionară

Un copil de şapte ani a murit după ce un mal de pământ s-a prăbuşit peste el

Un copil în vârstă de şapte ani, din localitatea ieşeană Ruginoasa, a murit, miercuri după-amiază, după ce un mal de pământ s-a prăbuşit peste el, medicii încercând timp de o oră resuscitarea băiatului.
Un copil de şapte ani a murit după ce un mal de pământ s-a prăbuşit peste el

Protest inedit la Timişoara: Studenţi nemulţumiţi de finanţarea redusă a învăţământului au adus o vacă închiriată în Piaţa Unirii

Aproximativ 200 de studenţi din întreaga ţară au protestat, miercuri seară, la Timişoara, nemulţumiţi de nerespectarea Pactului Naţional pentru Educaţie, tinerii, care au purtat pancarte şi au scandat lozinci, aducând cu ei şi o vacă închiriată, sugerând astfel că au ajuns "la coada vacii".
Protest inedit la Timişoara: Studenţi nemulţumiţi de finanţarea redusă a învăţământului au adus o vacă închiriată în Piaţa Unirii

Cluj: Grup infracţional specializat în cămătărie şi şantaj, destructurat. Liderul a fost arestat preventiv

Un grup infracţional format din patru persoane suspecte de cămătărie şi şantaj a fost destructurat de către poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Cluj, cu sprijinul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, liderul grupării fiind arestat preventiv.
Cluj: Grup infracţional specializat în cămătărie şi şantaj, destructurat. Liderul a fost arestat preventiv

Prim-vicepreşedintele PDL: Partidele se reaşează pe altă strategie. Nu mai au locomotive de anvergura lui Iliescu şi Băsescu

Prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul afirmă că partidele politice se reaşează pe o altă strategie politică, una de echipă, pentru că nu mai au "locomotive" în tot spaţiul politic românesc de anvergura lui Ion Iliescu şi Traian Băsescu.
Prim-vicepreşedintele PDL: Partidele se reaşează pe altă strategie. Nu mai au locomotive de anvergura lui Iliescu şi Băsescu

Cristescu: Am făcut o adresă oficială la FRF pentru a ne înscrie în Liga II

Acţionarul FC Rapid, Nicolae Cristescu, a declarat, miercuri seară, că oficialii giuleşteni au trimis o adresă oficială către FRF pentru înscrierea în sezonului 2013/2014 al Ligii a II-a, subliniind că probabil echipa va fi acceptată în eşalonul secund, deşi termenul de 15 iulie a trecut.
Cristescu: Am făcut o adresă oficială la FRF pentru a ne înscrie în Liga II

Fitch a confirmat ratingul triplu A al Germaniei, cu perspectivă stabilă

Fitch Ratings a confirmat miercuri ratingul triplu A al Germaniei, cu perspectivă stabilă, datorită depăşirii unora dintre obiectivele fiscale, cu un excedent bugetar structural obţinut în 2012, pentru prima oară după unificare.
Fitch a confirmat ratingul triplu A al Germaniei, cu perspectivă stabilă

Lista cu demnitari care au primit case RA-APPS din ianuarie

Aproape 40 demnitari şi persoane asimilate, precum şi consilieri de miniştri au primit din ianuarie locuinţe de serviciu RA-APPS în condiţiile în care alţi peste 160 secretari de stat, şefi de agenţii şi consilieri au rămas în casele regiei şi după ce Guvernul a schimbat legea, având contract valabil.
Lista cu demnitari care au primit case RA-APPS din ianuarie

Vladimir Jirinovski: Decizia lui Barack Obama demonstrează „lipsă de respect faţă de Rusia”

Liderul ultranaţionalist rus Vladimir Jirinovski consideră că decizia preşedintelui SUA, Barack Obama, de a anula întrevederea cu omologul său rus, Vladimir Putin, demostrează lipsă de "respect faţă de Rusia" şi nu corespunde cu "spiritul vremurilor".
Vladimir Jirinovski: Decizia lui Barack Obama demonstrează

Războiul civil din Siria, principala ameninţare la adresa Statelor Unite – CIA

Războiul civil din Siria reprezintă principala ameninţare la adresa securităţii Statelor Unite, afirmă directorul adjunct al CIA, Michael Morell, într-un interviu acordat publicaţiei Wall Street Journal.
Războiul civil din Siria, principala ameninţare la adresa Statelor Unite - CIA

Cazul femeilor ţinute ostatice în Cleveland: Casa în care Ariel Castro a sechestrat trei femei a fost demolată – VIDEO

Casa din Cleveland în care Ariel Castro a ţinut ostatice trei femei, ani întregi, a fost demolată miercuri, relatează BBC News online.
Cazul femeilor ţinute ostatice în Cleveland: Casa în care Ariel Castro a sechestrat trei femei a fost demolată - VIDEO

Investitorii instituţionali străini au reînceput să cumpere acţiuni Fondul Proprietatea în iulie

Investitorii instituţionali străini şi-au majorat participaţiile la Fondul Proprietatea (FP) în luna iulie, după ce în precedentele două luni şi-au redus expunerile şi au retras o parte din banii plasaţi pe pieţele emergente, anticipând că Fed va reduce programul de stimulare a economiei SUA.
Investitorii instituţionali străini au reînceput să cumpere acţiuni Fondul Proprietatea în iulie

„Voinţa îşi croieşte drum!” – motto-ul Taberei EMI din Harghita. Liderul Jobbik va ţine o prelegere

Tabăra Tineretului Maghiar din Ardeal a început, miercuri, în Harghita, sprijinită financiar de Primăria Joseni şi CJ, preşedintele partidului Mişcarea pentru Ungaria - Jobbik, Vona Gabor, urmând să susţină o prelegere.

Peste 30 de fani rapidişti au intrat în greva foamei: „E ultima soluţie. Ne-au adus la disperare federaţia şi liga”

Peste 30 de suporteri ai FC Rapid au intrat, miercuri, la ora 18.00, în greva foamei la Stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu şi spun că nu vor înceta acest protest decât atunci când vor demisiona conducerile FRF şi LPF, vinovate în opinia lor de retrogradarea formaţiei favorite.
Peste 30 de fani rapidişti au intrat în greva foamei:

Anunţul lui Anji Mahacikala l-a ajutat pe Dan Petrescu: Dinamo Moscova transferă trei jucători de la echipa lui Kerimov

Gruparea Anji Mahacikala, care a decis să-şi vândă jucătorii, a ajuns la un acord cu Dinamo Moscova pentru transferul a trei fotbalişti: Igor Denisov, Iuri Jirkov şi Aleksandr Kokorin, anunţă presa rusă.
Anunţul lui Anji Mahacikala l-a ajutat pe Dan Petrescu: Dinamo Moscova transferă trei jucători de la echipa lui Kerimov

Nereguli la produse de protecţie solară şi autobronzante. ANPC a dat amenzi de circa 300.000 de lei

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a depistat sute de abateri privind comercializarea produselor cosmetice de protecţie solară şi autobronzante şi a aplicat amenzi de aproape 300.000 de lei, în mai puţin de două săptămâni de controale, potrivit unui comunicat.
Nereguli la produse de protecţie solară şi autobronzante. ANPC a dat amenzi de circa 300.000 de lei

ACCIDENT RUTIER grav în Neamţ: O persoană a murit şi 12 au fost rănite după ce un microbuz s-a ciocnit cu o maşină de teren

O persoană a decedat, iar 12 au fost rănite, cinci dintre acestea aflându-se în stare gravă, în urma unui accident rutier produs miercuri seară în Neamţ, a declarat, pentru MEDIAFAX, secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Raed Arafat.
ACCIDENT RUTIER grav în Neamţ: O persoană a murit şi 12 au fost rănite după ce un microbuz s-a ciocnit cu o maşină de teren

Arhiepiscopul Ciprului vrea să reprezinte acţionarii Bank of Cyprus pentru a face „ordine” în bancă

Liderul Bisericii Ortodoxe din Cipru, arhiepiscopul Chrysostomos, a declarat că este tentat să ceară tuturor acţionarilor Bank of Cyprus să-l numească drept reprezentant la adunarea generală a acţionarilor, pentru a pune "în ordine lucrurile" din bancă.
Arhiepiscopul Ciprului vrea să reprezinte acţionarii Bank of Cyprus pentru a face

Vladimir Putin, afectat de decesul antrenorului său de judo

Preşedintele rus Vladimir Putin a prezentat miercuri condoleanţe familiei fostului său profesor de judo, sportul său preferat, aducându-i un omagiu lui Anatoli Rahlin, un "bărbat puternic" şi "mentor atent".
Vladimir Putin, afectat de decesul antrenorului său de judo

George Ţucudean: Singura ofertă din ţară o am de la Dinamo

Atacantul echipei Standard Liege, George Ţucudean, a declarat, miercuri, că după o discuţie avută cu antrenorul Guy Luzon a decis să îşi caute o altă formaţie pentru care să evolueze, singura ofertă din ţară venind de la Dinamo.
George Ţucudean: Singura ofertă din ţară o am de la Dinamo

Barack Obama va face o vizită în Suedia la începutul lunii septembrie

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, va efectua o vizită în Suedia la începutul lunii septembrie, anunţă purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Stockholm, citat de AFP.
Barack Obama va face o vizită în Suedia la începutul lunii septembrie

BENEFICIILE unui mic dejun copios – STUDIU

Un mic dejun copios poate preveni instalarea diabetului şi a hipertensiunii arteriale, precum şi a obezităţii, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Tel Aviv, Israel, publicat în Obesity.
BENEFICIILE unui mic dejun copios - STUDIU

Duckadam vrea ca Steaua să joace cu Austria Viena în play-off-ul Ligii Campionilor

Preşedintele de imagine al FC Steaua, Helmuth Duckadam, a declarat, miercuri, că îşi doreşte ca adversară pentru campioana României în play-off-ul Ligii Campionilor pe Austria Viena.
Duckadam vrea ca Steaua să joace cu Austria Viena în play-off-ul Ligii Campionilor

ANSVSA: 14 tone de carne retrase din măcelării şi carmangerii şi amenzi de 91.920 lei în semestrul I

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a aplicat amenzi de 91.920 de lei şi a confiscat 14.075 de kilograme de carne, în urma controalelor efectuate în unităţile de tipul carmangeriilor şi măcelăriilor în primul semestru al acestui an.
ANSVSA: 14 tone de carne retrase din măcelării şi carmangerii şi amenzi de 91.920 lei în semestrul I

Noi modificări la CODUL RUTIER: Mopediştii şi motocicliştii nu mai au voie să transporte pasageri băuţi. Ce reguli vor trebui să respecte bicicliştii

Mopediştii şi motociliştii nu mai au voie să transporte pasageri băuţi, iar bicicliştii sunt obligaţi să aibă asupra lor un act de identitate, conform noilor modificări aduse Codului Rutier, care intră în vigoare joi.
Noi modificări la CODUL RUTIER: Mopediştii şi motocicliştii nu mai au voie să transporte pasageri băuţi. Ce reguli vor trebui să respecte bicicliştii

Copiii arşi cu ulei, în stare stabilă. Unul dintre ei trebuie supus mai multor operaţii

Starea copiilor arşi cu ulei este stabilă, însă unul dintre ei, o fetiţă de un an şi opt luni, are arsuri profunde şi necesită mai multe intervenţii chirurgicale, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Spitalului "Grigore Alexandrescu", dr. Raluca Alexandru.
Copiii arşi cu ulei, în stare stabilă. Unul dintre ei trebuie supus mai multor operaţii

PREMIERĂ la Festivalul Enescu: Victor Rebengiuc, în cea mai pasională poveste muzicală de dragoste

Victor Rebengiuc, unul dintre cei mai cunoscuţi actori români, urcă pe scena Sălii Palatului din Capitală, pe 7 septembrie, alături de Corul şi Orchestra Filarmonicii "George Enescu" pentru a debuta ca narator în cantata "Gurre-Lieder", de Arnold Schönberg.
PREMIERĂ la Festivalul Enescu: Victor Rebengiuc, în cea mai pasională poveste muzicală de dragoste

Campionatele Mondiale de scrimă: Tiberiu Dolniceanu a ratat calificarea în finală şi a rămas cu medalia de bronz

Sabrerul Tiberiu Dolniceanu a ratat calificarea în finală la Campionatele Mondiale de scrimă de la Budapesta şi a rămas cu medalia de bronz.
Campionatele Mondiale de scrimă: Tiberiu Dolniceanu a ratat calificarea în finală şi a rămas cu medalia de bronz

Statueta din filmul „Şoimul maltez” va fi scoasă la licitaţie

Celebra statuetă din filmul "Şoimul maltez" din 1941, estimată la 1,5 milioane de dolari, va fi scoasă la licitaţie în luna noiembrie, la New York.
Statueta din filmul

Turcan: Nu văd o antiteză între Elena Udrea şi PDL

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a declarat, miercuri, răspunzând unei întrebări, că nu vede "o antiteză între Elena Udrea şi PDL", Udrea fiind "un membru PDL, care acum este în concediu la mare, se simte foarte bine şi arată superb".
Turcan: Nu văd o antiteză între Elena Udrea şi PDL

Leonardo DiCaprio va fi regele viking Harald Hardrada, într-un nou film

Actorul american Leonardo DiCaprio îl va interpreta pe Harald Hardrada, un rege viking din secolul al XI-lea, conducător al Norvegiei, într-un nou film al cărui scenariu va fi semnat de Mark L. Smith.
Leonardo DiCaprio va fi regele viking Harald Hardrada, într-un nou film

Ştefan Radu, accidentat la antrenament. Românul a avut nevoie de trei puncte de sutură

Fundaşul Ştefan Radu a fost transportat la spital şi a avut nevoie de trei puncte de sutură, după ce a fost accidentat de coechipierul său Miroslav Klose la un antrenament al echipei Lazio, anunţă presa italiană.
Ştefan Radu, accidentat la antrenament. Românul a avut nevoie de trei puncte de sutură

Un magnat bulgar a sustras 50 de milioane de euro din cel mai mare fond de pensii din ţară

Magnatul bulgar Ivo Prokopiev a sustras până la 100 de milioane de leva (50 milioane euro) din cel mai mare fond privat de pensii din Bulgaria, Doverie, potrivit Comisiei de Supraveghere Financiară din această ţară.
Un magnat bulgar a sustras 50 de milioane de euro din cel mai mare fond de pensii din ţară

Veniturile CFR SA au crescut cu 3,5% în primul semestru

Veniturile CFR SA au crescut cu 3,5% în primul semestru, la 1,16 miliarde lei, în condiţiile în care traficul pe reţea a înregistrat o scădere de circa 5% în acest interval, au anunţat miercuri reprezentanţii administratorului reţelei feroviare publice.
Veniturile CFR SA au crescut cu 3,5% în primul semestru

MApN vrea să schimbe denumirea statelor majore: „Vor fi redefinite responsabilităţile unor structuri centrale”

MApN propune schimbarea denumirii statelor majore ale categoriilor de forţe ale armatei - Statul Major al Forţelor Terestre, Statul Major al Forţelor Aeriene, Statul Major al Forţelor Navale - în comandamente ale acestora , potrivit unui proiect de lege supus consultării publice.
MApN vrea să schimbe denumirea statelor majore:

Ozzy Osbourne va deveni bunic pentru a doua oară

Rockerul britanic Ozzy Osbourne va deveni bunic pentru a doua oară, întrucât fiul său Jack şi soţia acestuia au anunţat că vor avea un al doilea copil.
Ozzy Osbourne va deveni bunic pentru a doua oară

Pasarele pe DN1, pentru fluidizarea traficului rutier pe Valea Prahovei. Unde vor fi construite şi cât vor costa

Cele patru pasarele care vor fi construite peste DN1, pentru fluidizarea traficului rutier pe Valea Prahovei, vor costa aproape o jumătate de milion de euro şi vor fi gata la jumătatea lunii august, potrivit autorităţilor din judeţul Prahova.
Pasarele pe DN1, pentru fluidizarea traficului rutier pe Valea Prahovei. Unde vor fi construite şi cât vor costa

Dragomir: Fanii Rapidului nu pot să intre în greva foamei împotriva mea

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat miercuri că fanii echipei Rapid nu pot să intre în greva foamei cerându-i lui demisia, pentru că el a fost de partea formaţiei giuleştene în litigiul cu Concordia Chiajna.
Dragomir: Fanii Rapidului nu pot să intre în greva foamei împotriva mea

Bistriţa: 1.482 de maşini, îmatriculate pe baza actelor de partaj voluntar autentificate de notari

Un număr de 1.482 de maşini au fost înmatriculate în judeţul Bistriţa-Năsăud pe baza actelor de partaj voluntar autentificate de notari, procedură prin care s-a evitat plata timbrului de mediu.
Bistriţa: 1.482 de maşini, îmatriculate pe baza actelor de partaj voluntar autentificate de notari

Yemenul anunţă că a dejucat un plan Al-Qaida de preluare a controlului asupra unor oraşe

Yemenul a dejucat un plan Al-Qaida de preluare a controlului asupra unor oraşe în sudul şi sud-estul ţării, unor instalaţii petroliere şi de sabotare a unui gazoduct, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Guvernului.
Yemenul anunţă că a dejucat un plan Al-Qaida de preluare a controlului asupra unor oraşe