CELE MAI NOI ARTICOLE

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Florin Cioabă va ajunge la Bucureşti marţi seară. Înmormântarea ar putea avea loc sâmbătă

Sicriul cu trupul neînsufleţit al autointitulatului rege al romilor, Florin Cioabă, va ajunge în ţară marţi seară, cu o cursă de linie a Turkish Airlines, care va ateriza pe Aeroportul "Henri Coandă" la ora 20.50, înmomântarea urmând să aibă loc, cel mai probabil, sâmbătă, a declarat Daniel Cioabă.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Florin Cioabă va ajunge la Bucureşti marţi seară. Înmormântarea ar putea avea loc sâmbătă

Omar Hayssam a fost audiat la DIICOT în dosarul de înşelăciune şi delapidare

Omar Hayssam a fost audiat, marţi, aproape două ore de către procurorii DIICOT, în dosarul în care este cercetat pentru înşelăciune, sirianul fiind preluat de trupele speciale şi dus înapoi în penitenciar.
Omar Hayssam a fost audiat la DIICOT în dosarul de înşelăciune şi delapidare

SUA au suspendat o parte din ajutorul militar destinat Egiptului

Administraţia Obama "reprogramează" unele fonduri destinate Egiptului, în timp ce are loc o revizuire, ceea ce înseamnă că Statele Unite au oprit temporar o parte din ajutorul militar acordat ţării, a declarat un oficial american.
SUA au suspendat o parte din ajutorul militar destinat Egiptului

Judecătoarea Veronica Cîrstoiu, acuzată de luare de mită, a fost suspendată din funcţie

Judecătoarea Veronica Cîrstoiu, de la Curtea de Apel Bucureşti, arestată preventiv în dosarul în care este acuzată că ar fi luat mită pentru a interveni în soluţionarea unor dosare, printre care şi cel al lui Dinel Staicu, a fost suspendată din funcţie de Secţia pentru judecători a CSM.
Judecătoarea Veronica Cîrstoiu, acuzată de luare de mită, a fost suspendată din funcţie

Principesa Irina vindea bere şi mâncare mexicană în timpul luptelor de cocoşi

Principesa Irina, acuzată că a găzduit, împreună cu soţul său, lupte de cocoşi la ferma sa din Oregon, lucra la snack-bar, unde vindea bere şi taco (mâncare tradiţională mexicană), potrivit unei înregistrări video realizate de doi informatori sub acoperire.
Principesa Irina vindea bere şi mâncare mexicană în timpul luptelor de cocoşi

O expoziţie dedicată geniului lui Leonardo da Vinci, între 19 august şi 29 septembrie, în Capitală

O expoziţie dedicată personalităţii de geniu şi operei lui Leonardo da Vinci, care cuprinde 30 de picturi reproduse la dimensiunile originale şi peste 40 de maşinării, va putea fi vizitată, în perioada 19 august - 29 septembrie, la Centrul Comercial Sun Plaza din Capitală.
O expoziţie dedicată geniului lui Leonardo da Vinci, între 19 august şi 29 septembrie, în Capitală

Primul PORTRET OFICIAL al cuplului regal britanic împreună cu bebeluşul George – FOTO

Familia regală a Marii Britanii a făcut public primul portret oficial care îl include şi pe prinţul George, alături de ducesa de Cambridge, prinţul William, dar şi de cei doi câini ai familiei, fotografia fiind făcută chiar de tatăl lui Kate, Michael Middleton.
Primul PORTRET OFICIAL al cuplului regal britanic împreună cu bebeluşul George - FOTO

Fostul preşedinte pakistanez Pervez Musharraf, acuzat oficial de uciderea lui Benazir Bhutto

Fostul preşedinte pakistanez Pervez Musharraf a fost acuzat oficial de uciderea adversarei sale Benazir Bhutto, asasinată în 2007 în timpul unui miting politic, a anunţat procurorul la încheierea unei audieri.
Fostul preşedinte pakistanez Pervez Musharraf, acuzat oficial de uciderea lui Benazir Bhutto

CRIZA din EGIPT: Ghidul Suprem al Fraţilor Musulmani a fost arestat la Cairo – VIDEO

Mohamed Badie, Ghidul Suprem al Fraţilor Musulmani, a fost arestat în noaptea de luni spre marţi la Cairo, a declarat pentru AFP un oficial din cadrul serviciilor de securitate, în cea de-a şasea zi a reprimării sângeroase a manifestaţiilor susţinătorilor fostului preşedinte egiptean Mohamed Morsi.
CRIZA din EGIPT: Ghidul Suprem al Fraţilor Musulmani a fost arestat la Cairo - VIDEO

Dezsö Gyarmati, triplu campion olimpic la polo, a încetat din viaţă

Fostul sportiv Dezsö Gyarmati, considerat unul dintre cei mai mari poloişti ai tuturor timpurilor, a încetat din viaţă, la vârsta de 85 de ani, a anunţat, luni, Federaţia Ungară de Polo.
Dezsö Gyarmati, triplu campion olimpic la polo, a încetat din viaţă

LIGA I: FC Vaslui – Săgeata Năvodari, scor 1-0

Formaţia FC Vaslui a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa Săgeata Năvodari, în ultimul meci al etapei a V-a a Ligii I.
LIGA I: FC Vaslui - Săgeata Năvodari, scor 1-0

Rusia şi SUA vor discuta săptămâna viitoare despre organizarea conferinţei de pace privind Siria

Reprezentanţi ai Rusiei şi Statelor Unite se vor întâlni săptămâna viitoare la Haga pentru a discuta despre pregătirea unei conferinţe de pace internaţionale pe tema conflictului din Siria, a anunţat luni viceministrul rus de Externe.
Rusia şi SUA vor discuta săptămâna viitoare despre organizarea conferinţei de pace privind Siria

Un jucător de la Glasgow Rangers, acuzat că a pariat pe peste 150 de meciuri

Mijlocaşul scoţian al echipei Glasgow Rangers, Ian Black, a fost acuzat, luni, de către federaţia de fotbal (SFA), că a pariat pe peste 150 de meciuri, din care unele implicând formaţii la care evolua, informează AFP.
Un jucător de la Glasgow Rangers, acuzat că a pariat pe peste 150 de meciuri

Opt personalităţi ale României au primit paşaport de ambasador al turismului

Opt personalităţi ale României, majoritatea din lumea sportului, au primit, luni, paşaport de ambasador al turismului din partea Ministerului Turismului şi vor promova ţara în călătoriile lor în străinătate.
Opt personalităţi ale României au primit paşaport de ambasador al turismului

O femeie a murit după ce s-a aruncat în faţa metroului, la staţia Piaţa Unirii 1 din Capitală

O femeie în vârstă de aproximativ 40 de ani a murit, luni seară, după ce s-a aruncat în faţa metroului, la staţia Piaţa Unirii 1 din Bucureşti, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţi ai Poliţiei Capitalei.
O femeie a murit după ce s-a aruncat în faţa metroului, la staţia Piaţa Unirii 1 din Capitală

Un şofer român este suspectat că a provocat un accident în lanţ în apropiere de Sofia, soldat cu doi morţi

Cel puţin două persoane au murit, iar alte cinci au fost rănite într-un accident în lanţ produs în apropiere de şoseaua de centură a Sofiei. Potrivit site-ului Novinite.com, poliţia bulgară a anunţat că accidentul ar fi fost provocat de un şofer de camion român, suspectat că a adormit la volan.
Un şofer român este suspectat că a provocat un accident în lanţ în apropiere de Sofia, soldat cu doi morţi

Blaga: Vom răspunde invitaţiei primului ministru de a discuta pe măsuri economice

Prşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că PDL va răspunde invitaţiei primului ministru de a discuta pe măsuri economice pentru sprijinirea mediului privat din România şi dezvoltarea clasei de mijloc şi a arătat că premierul "caută soluţii la opoziţie".
Blaga: Vom răspunde invitaţiei primului ministru de a discuta pe măsuri economice

Antonescu: Dezavuez campania publică de compromitere politică a lui Ovidiu Silaghi

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, menţionează, într-un comunicat transmis luni, că dezavuează "campania publică de compromitere politică a lui Ovidiu Silaghi", arătând totodată că justiţia "trebuie să îşi facă datoria şi să facă lumină" în privinţa acuzaţiilor aduse vicepreşedintelui PNL.
Antonescu: Dezavuez campania publică de compromitere politică a lui Ovidiu Silaghi

Curtea Constituţională din Republica Moldova va examina înlocuirea limbii moldoveneşti cu română – presă

Curtea Constituţională din Republica Moldova va examina pe 12 septembrie sesizarea deputatei liberal-reformatoare Ana Guţu de a înlocui în Constituţie limba oficială "moldovenească" cu română, potrivit site-ului Moldnews.md.
Curtea Constituţională din Republica Moldova va examina înlocuirea limbii moldoveneşti cu română - presă

LIGA I: Universitatea Cluj – Concordia Chiajna, scor 0-3

Formaţia Concordia Chiajna a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa Universitatea Cluj, într-un meci din etapa a V-a a Ligii I.
LIGA I: Universitatea Cluj - Concordia Chiajna, scor 0-3

Ponta: Băsescu să numească noul ministru al Transporturilor în interiorul interimatului de 45 de zile

Premierul Victor Ponta a precizat, luni, că preşedintele Traian Băsescu trebuie, conform Constituţiei, să numească noul ministru al Transporturilor în interiorul termenului de 45 de zile, cât este interimatul pe care îl asigură el, arătând că USL va avansa nominalizarea până expiră termenul.
Ponta: Băsescu să numească noul ministru al Transporturilor în interiorul interimatului de 45 de zile

Ponta: Orice modificare a Legii 161 privind incompatibilităţile se aplică doar pentru viitor

Premierul Victor Ponta a precizat luni că situaţia primarilor declaraţi incompatibili de ANI şi care au acţiuni în instanţă este una "serioasă", el arătând că orice eventuală modificare a Legii 161 privind incompatibilităţile se va aplica doar pentru viitor, iar interpretarea speţelor e decisă de instanţă.
Ponta: Orice modificare a Legii 161 privind incompatibilităţile se aplică doar pentru viitor

Un ministru olandez propune un COD DE ALERTĂ privind circulaţia forţei de muncă în spaţiul UE

Ministrul olandez pentru Afaceri Sociale, Lodewijk Asscher, cere Uniunii Europene să instituie un "cod portocaliu" privind circulaţia forţei de muncă în spaţiul comunitar, avertizând în legătură cu "efectele negative" ale migraţiei românilor şi bulgarilor.
Un ministru olandez propune un COD DE ALERTĂ privind circulaţia forţei de muncă în spaţiul UE

Tokes: M-a dezamăgit intervenţia lui Băsescu. Nu eram obişnuiţi cu astfel de apucături

Europarlamentarul Laszlo Tokes se declară "dezamăgit" de declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu despre Ungaria, spunând că maghiarii nu erau obişnuiţi "cu astfel de apucături" din partea şefului statului şi că a avut impresia că acesta are cea mai mare empatie faţă de problemele etniei.
Tokes: M-a dezamăgit intervenţia lui Băsescu. Nu eram obişnuiţi cu astfel de apucături

Horia Tecău, locul 29 ATP, cea mai slabă clasare din ultimii trei ani

Horia Tecău a pierdut 12 poziţii, ajungând de pe 17 pe 29, cu 2.440 puncte, în ierarhia jucătorilor de dublu, aceasta fiind cea mai slabă clasare din ultimii trei ani pentru tenismenul român.
Horia Tecău, locul 29 ATP, cea mai slabă clasare din ultimii trei ani

Germania recunoaşte moneda virtuală bitcoin ca instrument financiar

Germania a recunoscut oficial moneda virtuală bitcoin ca "unitate de cont", respectiv ca instrument financiar care poate fi folosit în "cercurile multilaterale de cliring", potrivit Ministerului de Finanţe din această ţară.
Germania recunoaşte moneda virtuală bitcoin ca instrument financiar

Sorana Cîrstea a abandonat în primul tur la New Haven

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, locul 21 WTA, a abandonat în primul tur al turneului de la New Haven, dotat cu premii totale de 690.000 de dolari, informează site-ul wtatennis.com.
Sorana Cîrstea a abandonat în primul tur la New Haven

UE a decis trimiterea unei misiuni de observatori la frontiera dintre Spania şi Gibraltar

Comisia Europeană a decis trimiterea unei echipe de observatori la frontiera dintre Gibraltar şi Spania, în contextul în care Londra a cerut o astfel de operaţiune, relatează BBC News online.
UE a decis trimiterea unei misiuni de observatori la frontiera dintre Spania şi Gibraltar

Un Ferrari NART Spyder din 1967, vândut în SUA pentru o sumă record

Un Ferrari NART Spyder din 1967 a fost vândut la o licitaţie în Statele Unite pentru 27,5 milioane de dolari, cea mai mare sumă plătită vreodată pentru o maşină a producătorului italian şi un record pentru orice maşină cumpărată la o vânzare publică în SUA.
Un Ferrari NART Spyder din 1967, vândut în SUA pentru o sumă record

Ponta: PDL să spună dacă vrea să taie din nou pensii şi salarii sau vrea creşterea taxelor

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că a tratat cu seriozitate propunerile economice avansate de PDL, el arătând că PDL nu a luat în calcul, însă, şi impactul bugetar al acestora şi că trebuie să spună dacă vrea să taie din nou pensii şi salarii sau vrea creşterea taxelor şi impozitelor.
Ponta: PDL să spună dacă vrea să taie din nou pensii şi salarii sau vrea creşterea taxelor

Nelu Iordache a spus la DNA că Silaghi ar fi folosit un aparat de bruiaj contra interceptărilor

Omul de afaceri Nelu Iordache a dat o declaraţie la DNA, în dosarul lui Ovidiu Silaghi, în care susţine că i-ar fi dat acestuia 200.000 de euro, pentru a nu-i fi reziliate contractele, şi că fostul ministru al Transporturilor ar fi folosit un aparat de bruiaj contra interceptărilor.
Nelu Iordache a spus la DNA că Silaghi ar fi folosit un aparat de bruiaj contra interceptărilor

Stoica: Nikolici va fi indisponibil o lună şi jumătate, vom mai transfera un atacant

Managerul FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat luni că atacantul muntenegran Stefan Nikolici va fi indisponibil pentru o lună şi jumătate după ce a fost operat la genunchi, oficialul precizând că va fi transferat încă un atacant indiferent dacă echipa se califică sau nu în grupele Ligii Campionilor.
Stoica: Nikolici va fi indisponibil o lună şi jumătate, vom mai transfera un atacant

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Florin Cioabă va fi adus în ţară marţi, cu un avion de linie

Trupul neînsufleţit al lui Florin Cioabă va fi adus în ţară marţi, cu un avion de linie care va ateriza la Bucureşti, iar de acolo sicriul va fi transportat cu o maşină funerară la Sibiu, a declarat corespondentului MEDIAFAX Daniel Cioabă, fiul cel mic al autointitulatului rege al romilor.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Florin Cioabă va fi adus în ţară marţi, cu un avion de linie

FC Barcelona plăteşte pentru prelungirea programului metroului

FC Barcelona a anunţat, luni, pe site-ul oficial, că a ajuns la un acord cu primăria din Barcelona, conform căruia va plăti în mod excepţional 30.000 de euro pentru prelungirea programului metroului în data de 28 august, când în oraşul catalan se va disputa manşa secundă a Supercupei Spaniei.
FC Barcelona plăteşte pentru prelungirea programului metroului

CRIZA DIN EGIPT: Mohamed Morsi a fost pus sub acuzare pentru complicitate la reprimarea manifestaţiilor

Fostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi este vizat de un nou cap de acuzare, privind "complicitate la crime şi acte de tortură" comise împotriva manifestanţilor care protestau în faţa sediului Preşedinţiei la sfârşitul anului 2012, anunţă surse judiciare citate de AFP.
CRIZA DIN EGIPT: Mohamed Morsi a fost pus sub acuzare pentru complicitate la reprimarea manifestaţiilor

Conducerea Argus: Nu am influenţat în mod fraudulos sau imoral rezultatul licitaţiei APIA

Conducerea Argus Constanţa susţine că "nu a influenţat în mod fraudulos sau imoral" rezultatul licitaţiei organizată de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), al cărei director general adjunct, Aurel Pană, a fost reţinut pentru luare de mită şi trafic de influenţă.
Conducerea Argus: Nu am influenţat în mod fraudulos sau imoral rezultatul licitaţiei APIA

PICCJ cere Camerei declanşarea procedurilor legate de urmărirea penală a lui Silaghi: „Nu am cerut şi nu am primit bani de la Iordache. Sunt întrutotul nevinovat”

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a solicitat Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de Ovidiu Silaghi, pentru trafic de influenţă, potrivit unui comunicat de luni.
PICCJ cere Camerei declanşarea procedurilor legate de urmărirea penală a lui Silaghi:

MAE: Consulul român de la Ankara, deplasat de urgenţă la Antalya pentru a asista familia Cioabă

Ministerul Afacerilor Externe informează că a avut loc deplasarea de urgenţă la Antalya a consulului român de la Ankara pentru a asista familia lui Florin Cioabă în înregistrarea decesului la autorităţile turce şi eliberarea documentelor necesare repatrierii.
MAE: Consulul român de la Ankara, deplasat de urgenţă la Antalya pentru a asista familia Cioabă

PREMIERĂ în Capitală: Primăria anunţă o staţie de alimentare a maşinilor electrice

Prima staţie de alimentare a vehiculelor electrice din Capitală destinate transportului public şi privat va fi realizată, în cadrul unui proiect pilot demarat de Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), printr-un parteneriat cu un investitor care va suporta costurile aferente.
PREMIERĂ în Capitală: Primăria anunţă o staţie de alimentare a maşinilor electrice

Bernd Schuster spune că este de acord cu folosirea substanţelor dopante, însă pentru recuperare

Tehnicianul echipei Malaga, Bernd Schuster, a declarat pentru Sport Bild Plus că este de acord cu folosirea substanţelor dopante, însă doar în procesul de recuperare a jucătorilor după accidentări.
Bernd Schuster spune că este de acord cu folosirea substanţelor dopante, însă pentru recuperare