CELE MAI NOI ARTICOLE

Reducerea cvorumului la referendumuri la 30%, aprobată de Comisia juridică din Senat

Comisia juridică a aprobat, marţi, propunerea legislativă care reduce cvorumul la referendumuri la 30% din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente, fiind înregistrate două voturi "împotrivă".
Reducerea cvorumului la referendumuri la 30%, aprobată de Comisia juridică din Senat

VREMEA se încălzeşte. Prognoza meteo pentru miercuri şi joi, în ţară şi în Bucureşti

Miercuri, vremea va fi relativ răcoroasă în nordul, vestul şi centrul ţării, precum şi în toată zona montană, iar cerul va avea înnorări şi, mai ales pe parcursul zilei, va ploua local. Izolat vor fi posibile descărcări electrice, iar cantităţile de apă cumulate vor putea depăşi 15...20 l/mp.
VREMEA se încălzeşte. Prognoza meteo pentru miercuri şi joi, în ţară şi în Bucureşti

Ferguson l-a sunat pe Ancelotti să preia Manchester United. Italianul a refuzat

Tehnicianul formaţiei Paris Saint-Germain, Carlo Ancelotti, a refuzat o propunere de a prelua Manchester United, venită chiar din partea lui Alex Ferguson, anunţă cotidianul Le Parisien, citat de France Football.
Ferguson l-a sunat pe Ancelotti să preia Manchester United. Italianul a refuzat

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, participă la Simpozionul NucInfo’ Day 2013

Agenţia Nuclearǎ şi pentru Deşeuri Radioactive, având ca partener Comisia pentru Industrie şi Servicii a Camerei Deputaţilor, organizează, miercuri, simpozionul "NucInfo' Day 2013-Stakeholders involvement, international cooperation, public acceptance – requirements for sustainable nuclear investments".
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, participă la Simpozionul NucInfo' Day 2013

CONFERINŢĂ ZIARUL FINANCIAR – Economist al Băncii Mondiale: România cheltuieşte cel mai mult din Europa pentru investiţii publice, dar fără performanţă

România are cele mai mari cheltuieli pentru investiţii publice din Europa ca pondere în PIB pe ultimii 10 ani, dar valoarea investiţiilor nu este corelată cu performanţa acestora şi se impun politici sectoriale coerente, potrivit lui Cătălin Păuna, economist senior al reprezentanţei BM în România.
CONFERINŢĂ ZIARUL FINANCIAR - Economist al Băncii Mondiale: România cheltuieşte cel mai mult din Europa pentru investiţii publice, dar fără performanţă

Alegerile parlamentare din Pakistan: Comisia Electorală a confirmat victoria lui Nawaz Sharif

Comisia Electorală din Pakistan a confirmat marţi victoria în alegerile legislative din weekend a formaţiunii fostului premier Nawaz Sharif, care va fi nevoit să constituie o alianţă pentru a-şi asigura majoritatea în Parlamentul federal.
Alegerile parlamentare din Pakistan: Comisia Electorală a confirmat victoria lui Nawaz Sharif

Universitatea Oxford creează burse Margaret Thatcher

Universitatea Oxford a decis să-i aducă un omagiu fostului premier britanic Margaret Thatcher, decedată luna trecută, creând un fond destinat acordării unor burse de studii unor "viitori conducători", mai ales celor de origine modestă, scrie Daily Telegraph în ediţia de marţi.
Universitatea Oxford creează burse Margaret Thatcher

Fotografia câştigătoare la World Press Photo of the Year 2013 ar fi fost trucată. Ce modificări i-ar fi fost aduse – FOTO

Fotografia care a câştigat trofeul World Press Photo of the Year în 2013, cel mai prestigios premiu din fotografia de presă, ar fi fost de fapt trucată, potrivit unui site specializat în tehnologie, care explică într-un articol cum fotograful ar fi adus modificări imaginii înainte ca aceasta să fie înscrisă în concurs.
Fotografia câştigătoare la World Press Photo of the Year 2013 ar fi fost trucată. Ce modificări i-ar fi fost aduse - FOTO

Corlăţean: Este extrem de important ca Serbia să îndeplinească criteriile privind protecţia minorităţilor

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută în comun cu omologul său sârb, Ivan Mrkic, că este extrem de important ca Serbia să continue procesele de reformă internă şi să îndeplinească criteriile privind protecţia minorităţilor.
Corlăţean: Este extrem de important ca Serbia să îndeplinească criteriile privind protecţia minorităţilor

Substanţă suspectă primită într-un plic la Consulatul SUA din Canton, în sudul Chinei

Consulatul american din Canton, în sudul Chinei, şi-a suspendat operaţiunile marţi, după ce a primit o "substanţă neidentificată", a declarat un purtător de cuvânt al ambasadei americane de la Beijing pentru AFP.
Substanţă suspectă primită într-un plic la Consulatul SUA din Canton, în sudul Chinei

Procurorul şef adjunct al DNA Carmen Gâlcă a cerut pensionarea

Procurorul şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Carmen Gâlcă a cerut eliberarea din funcţie prin pensionare, Consiliul Superior al Magistraturii urmând să ia act miercuri de cererea acesteia.
Procurorul şef adjunct al DNA Carmen Gâlcă a cerut pensionarea

Dragomir: Dacă rămânem cu 16 echipe va fi campionat normal, dacă vor fi 14 atunci jucăm play-off

Ediţia 2013-2014 a Ligii I se va desfăşura în sistem de campionat normal dacă în sezonul următor, după încheierea procesului de licenţiere, vor rămâne 16 echipe şi în sistem cu play-off dacă vor fi 14 formaţii sau mai puţine, a anunţat, marţi, preşedintele LPF, Dumitru Dragomir.
Dragomir: Dacă rămânem cu 16 echipe va fi campionat normal, dacă vor fi 14 atunci jucăm play-off

Dragomir spune că din sezonul viitor criteriile de licenţiere pot deveni mai uşoare dacă doreşte FRF

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, marţi, că din sezonul viitor criteriile pentru obţinerea licenţei de Liga I pot deveni mai uşoare numai dacă Federaţia Română de Fotbal doreşte, precizând că actualul sistem este unul de "o duritate extraordinară".
Dragomir spune că din sezonul viitor criteriile de licenţiere pot deveni mai uşoare dacă doreşte FRF

O chitară a trupei The Beatles, estimată la 300.000 de dolari, scoasă la licitaţie

O chitară a trupei The Beatles, la care au cântat John Lennon şi George Harrison, estimată la 300.000 de dolari, va fi scoasă la licitaţie sâmbătă, la Hard Rock Cafe din New York, au anunţat reprezentanţii casei Julien's Auctions.
O chitară a trupei The Beatles, estimată la 300.000 de dolari, scoasă la licitaţie

Data disputării meciului dintre Bute şi Pascal depinde de HBO

Partida din Lucian Bute şi Jean Pascal, care trebuia să aibă loc la 25 mai, va fi reprogramată pentru 7 decembrie sau 25 ianuarie 2014, au anunţat, luni seară, promotorii celor doi pugilişti, care au precizat că data disputării depinde de programul de iarnă al televiziunii HBO.
Data disputării meciului dintre Bute şi Pascal depinde de HBO

Un spot publicitar pentru ColonHelp, interzis de la difuzare de către CNA

Un spot publicitar pentru suplimentul alimentar ColonHelp, transmis de Prima TV, a fost interzis de la difuzare, printr-o decizie luată marţi de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), care a considerat că respectivul clip încalcă legislaţia audiovizualului.
Un spot publicitar pentru ColonHelp, interzis de la difuzare de către CNA

Balotelli a fost jefuit. Hoţii au intrat pe o fereastră a vilei atacantului

Atacantul formaţiei AC Milan, Mario Balotelli, a fost jefuit, în noaptea de duminică spre luni, hoţii furând doar două tricouri ale fotbalistului şi camera video de la sistemul de supraveghere, informează Gazzetta dello Sport.
Balotelli a fost jefuit. Hoţii au intrat pe o fereastră a vilei atacantului

Adrian Volintiru, preşedintele Administrării Activelor Statului: Vrem să salvăm RODIPET şi firma să angajeze 3.000 de oameni

Preşedintele Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), Adrian Volintiru, a declarat, marţi, că vrea să salveze RODIPET, firmă aflată în insolvenţă, urmând să aibă miercuri, în acest sens, o discuţie cu principalii editori din România.
Adrian Volintiru, preşedintele Administrării Activelor Statului: Vrem să salvăm RODIPET şi firma să angajeze 3.000 de oameni

Statul vrea să vândă în acest an pachete minoritare de acţiuni la 81 de firme

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), fosta AVAS, a bugetat pentru anul în curs venituri de 240 milioane de lei, de trei ori mai mare faţă de cele de anul trecut, şi intenţionează să vândă în 2013 pachete minoritare la 81 de firme.
Statul vrea să vândă în acest an pachete minoritare de acţiuni la 81 de firme

Vânzările de smartphone-uri au crescut în primul trimestru cu 43%

Smartphone-ul înlocuieşte rapid telefonul mobil clasic, dispozitivele "inteligente" înregistrând vânzări în creştere cu 43% în primul trimestru, la 210 milioane de unităţi la nivel mondial, pe o piaţă dominată în continuare de Google Android, Samsung şi Apple, potrivit datelor Gartner.
Vânzările de smartphone-uri au crescut în primul trimestru cu 43%

Minorităţile naţionale propun republică parlamentară, cu preşedinte ales de Parlament, şi Parlament bicameral

Grupul deputaţilor minorităţilor naţionale a depus, marţi, la Comisia de revizuire a Constituţiei, propunerile de modificare a legii fundamentale, între acestea fiind şi trecerea la republica parlamentară şi un Parlament bicameral format din Camera Deputaţilor şi Camera Regiunilor.
Minorităţile naţionale propun republică parlamentară, cu preşedinte ales de Parlament, şi Parlament bicameral

Românii se află în topul primelor trei comunităţi care comit infracţiuni în Belgia

Cetăţenii români, alături de cei algerieni şi marocani, aflaţi ilegal pe teritoriul Belgiei, fac parte din rândul primelor trei comunităţi străine care comit cele mai multe infracţiuni în această ţară, potrivit forţelor de ordine.
Românii se află în topul primelor trei comunităţi care comit infracţiuni în Belgia

Băsescu, directorului Oficiului Anti-Fraudă European: DLAF din România exagerează uneori cu controalele

Preşedintele Băsescu a spus marţi, la începutul întrevederii cu directorul general al Oficiului European de Luptă Anti-Fraudă (OLAF), Giovanni Kessler, că departamentul corespondent din România, DLAF, exagerează uneori cu controlul proiectelor cu fonduri europene, ceea ce determină blocarea acestora
Băsescu, directorului Oficiului Anti-Fraudă European: DLAF din România exagerează uneori cu controalele

Angajatul TVR Adrian Sobaru a intrat în greva foamei şi protestează în faţa televiziunii

Adrian Sobaru, angajat al Televiziunii Române, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, că a intrat în greva foamei şi protestează în faţa televiziunii publice.
Angajatul TVR Adrian Sobaru a intrat în greva foamei şi protestează în faţa televiziunii

DNA cere închisoare cu executare pentru Becali, Babiuc şi Cioflină

Procurorul DNA a cerut, marţi, Completului de cinci judecători de la instanţa supremă condamnarea la închisoare cu executare a lui George Becali, Victor Babiuc, Dumitru Cioflină şi Ioana Babiuc, în dosarul schimburilor de terenuri dintre Becali şi Ministerul Apărării Naţionale.
DNA cere închisoare cu executare pentru Becali, Babiuc şi Cioflină

Imagini şocante: Un rebel sirian apare într-o înregistrare video „muşcând din inima unui militar” – VIDEO

O înregistrare video în care un rebel sirian pare să muşte din inima unui militar mort a provocat un val de condamnări.
Imagini şocante: Un rebel sirian apare într-o înregistrare video

ROMATSA, obligată să reevalueze ofertele pentru asigurarea salariaţilor în cazul pierderii licenţei

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a obligat ROMATSA, printr-o decizie din 10 mai, să reevalueze ofertele depuse pentru asigurarea salariaţilor în cazul pierderii licenţei, brevetului sau certificatului de funcţionare, în urma unei contestaţii depuse de Omniasig VIG.
ROMATSA, obligată să reevalueze ofertele pentru asigurarea salariaţilor în cazul pierderii licenţei

GRAMMY 2014: Cea de-a 56-a gală de decernare va avea loc pe 26 ianuarie

Cea de-a 56-a gală de decernare a premiilor Grammy, considerate "Oscarurile industriei muzicale", va avea loc pe 26 ianuarie 2014, la Staples Center din Los Angeles, au anunţat luni organizatorii.
GRAMMY 2014: Cea de-a 56-a gală de decernare va avea loc pe 26 ianuarie

Angelina Jolie, discretă privind dubla mastectomie. Principalele apariţii publice ale actriţei în perioada operaţiilor suferite – FOTO

Angelina Jolie, care a dezvăluit într-un editorial că a suferit o dublă mastectomie pentru a preveni riscul de cancer la sân, a detaliat perioada de desfăşurare a procedurii medicale, în aceste trei luni actriţa continuând să iasă în public şi să îşi menţină problemele de sănătate departe de atenţia presei.
Angelina Jolie, discretă privind dubla mastectomie. Principalele apariţii publice ale actriţei în perioada operaţiilor suferite - FOTO

Judecătoarea Viorica Dinu, arestată preventiv pentru corupţie, vrea să demisioneze din magistratură

Judecătoarea Viorica Dinu, arestată preventiv pentru luare de mită şi trafic de influenţă, vrea să demisioneze din magistratură, Consiliul Superior al Magistraturii urmând să ia act miercuri de cererea acesteia.
Judecătoarea Viorica Dinu, arestată preventiv pentru corupţie, vrea să demisioneze din magistratură

Olanda vrea să aducă pe agenda Comisiei Europene problemele legate de libera circulaţie a muncitorilor în UE

Ministrul olandez pentru Afaceri Sociale Lodewijk Asscher vrea să ridice "problemele" asociate cu libertatea de circulaţie a lucrătorilor în cadrul UE la Bruxelles, potrivit ediţiei de marţi a cotidianului Telegraaf, citat de site-ul DutchNews.nl.
Olanda vrea să aducă pe agenda Comisiei Europene problemele legate de libera circulaţie a muncitorilor în UE

Ia românească, de la costumul popular autohton la arta lui Henri Matisse, expusă la New York

Ia românească va fi prezentată, începând de vineri, la New York, de Institutul Cultural Român (ICR), în cadrul unei serii de evenimente reunite sub titlul generic "La Blouse Roumaine", prin care se doreşte doreşte promovarea identităţii culturale româneşti în spaţiul nord-american, potrivit ICR.
Ia românească, de la costumul popular autohton la arta lui Henri Matisse, expusă la New York

Cântăreaţa franceză Zaz va susţine un concert la Festivalul Plai de la Timişoara – VIDEO

Cântăreaţa franceză Isabelle Geffroy, cunoscută sub numele de scenă Zaz, va susţine un concert pe 13 septembrie la Festivalul Plai de la Timişoara, eveniment care va avea loc în perioada 13-15 septembrie.
Cântăreaţa franceză Zaz va susţine un concert la Festivalul Plai de la Timişoara - VIDEO

REPORTAJ: Mălâncrav – sat izolat devenit obiectiv turistic datorită fundaţiei patronate de Prinţul Charles – GALERIE FOTO

Mălâncrav, un sat sibian izolat, a devenit obiectiv turistic după ce fundaţia patronată de Prinţul Charles a derulat acolo 180 de proiecte. Localnicii au fost ajutaţi să restaureze Conacul Apafi, unde găzduiesc turişti veniţi "ca la bunici", să deschidă ateliere şi să producă suc de mere ecologic.
REPORTAJ: Mălâncrav - sat izolat devenit obiectiv turistic datorită fundaţiei patronate de Prinţul Charles - GALERIE FOTO

Grapini: Mă voi lupta cu cei incorecţi cât voi fi lăsată. Dacă nu, mă retrag la Timişoara

Ministrul delegat pentru IMM, Turism şi Mediu de Afaceri, Maria Grapini, a declarat marţi, într-o conferinţă, că se va lupta "cu cei incorecţi", atât cât va putea şi cât va fi lăsată, şi că în caz contrar se va retrage la Timişoara.
Grapini: Mă voi lupta cu cei incorecţi cât voi fi lăsată. Dacă nu, mă retrag la Timişoara

Sondaj: Susţinerea faţă de UE este în scădere netă din cauza crizei

Susţinerea faţă de UE şi faţă de integrarea economică europeană este în scădere netă în numeroase ţări din cauza crizei, potrivit unei anchete realizate de centrul de cercetare american Pew.
Sondaj: Susţinerea faţă de UE este în scădere netă din cauza crizei

O capsulă Soyuz având la bord trei astronauţi de pe ISS a aterizat cu bine în Kazahstan

O capsulă Soyuz având la bord trei astronauţi care au petrecut cinci luni pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) a aterizat, marţi dimineaţă, în stepele din Kazahstan.
O capsulă Soyuz având la bord trei astronauţi de pe ISS a aterizat cu bine în Kazahstan

Federaţia Pensionarilor: Poşta Română încasează un comision, să ia măsuri pentru plata pensiilor

Vicepreşedintele Federaţiei Naţionale a Pensionarilor, Viorel Copil, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, că este dreptul angajaţilor din Poştă să protesteze, însă conducerea companiei trebuie să ia măsuri să ajungă pensiile în timp util la oameni, întrucât pentru acest serviciu încasează comision.
Federaţia Pensionarilor: Poşta Română încasează un comision, să ia măsuri pentru plata pensiilor

Amendă pentru AS Roma după incidentele rasiste de la meciul cu AC Milan

Clubul AS Roma a fost amendat cu 50.000 de euro, după incidentele rasiste de la meciul cu AC Milan, scor 0-0, din penultima etapă a campionatului Italiei, conform deciziei judecătorului sportiv Gian Paolo Tosel.
Amendă pentru AS Roma după incidentele rasiste de la meciul cu AC Milan

Lazea vrea „liste albe” cu firmele care plătesc la timp creditele şi taxele către stat

Economistul şef al Băncii Naţionale a României, Valentin Lazea, propune ca băncile şi ministerele să elaboreze "liste albe" cu firmele care nu au întârziat niciodată cu plata creditelor şi care au plătit taxele la stat la timp.
Lazea vrea